← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 63-64 — cu Ioan Calvin

Psalmii 63-64Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la înțelepciunea lui Ioan Calvin în timp ce el explică Psalmii 63 și 64. Atenția atentă a lui Calvin la încercările lui David în pustie și încrederea sa sigură în Dumnezeu oferă o lumină constantă pentru propriile noastre sezoane de presiune și rugăciune. Remarcile sale verset cu verset ne ajută să vedem cum psalmistul se agață de mila divină când orice sprijin pământesc eșuează. Prin ochii lui Calvin îl vedem pe David mișcându-se de la sete la satisfacție, de la pericol la laudă și de la frică la speranță statornică. Fie ca aceste perspective antice să ne întărească propria comuniune cu Dumnezeul cel viu astăzi.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculți Cuvântul lui Dumnezeu în Psalmii 63 și 64. Citește cele două capitole încet, observând dorul lui David după Dumnezeu în pustie și strigătul său pentru protecție împotriva dușmanilor ascunși. Lasă limbajul setei, al adăpostului și al laudei încrezătoare să pătrundă. După citire, oprește-te pentru a numi o frază care ți-a atras cel mai mult atenția înainte de a trece la comentariul lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a lua în considerare experiența lui David în pustia Iudeii. 1. Dumnezeule! Tu ești Dumnezeul meu. Pustia Iudeii, menționată în titlu, nu poate fi alta decât cea a Zifului, unde David a rătăcit atât de mult timp într-o stare de ascundere. Ne putem baza pe adevărul relatării pe care ne-o dă despre exercițiul său în timpul încercărilor sale; și este evident că nu s-a lăsat niciodată atât de copleșit de ele, încât să înceteze a-și înălța rugăciunile spre cer și chiar a se odihni, cu o credință fermă și constantă, pe promisiunile divine. Fiindcă suntem înclinați, când suntem asaltați de cele mai ușoare încercări, să pierdem mângâierea oricărei cunoștințe despre Dumnezeu pe care am fi putut-o avea anterior, este necesar să observăm acest lucru și să învățăm, prin exemplul său, să luptăm pentru a ne menține încrederea sub cele mai rele necazuri care ne pot veni. El face mai mult decât să se roage pur și simplu; îl pune pe Domnul înaintea sa ca Dumnezeul său, pentru ca să arunce toate grijile sale fără ezitare asupra Lui, fiind părăsit de oameni și un biet proscris în pustia pustie și urlătoare. Credința sa, arătată în această convingere a favorii și ajutorului lui Dumnezeu, a avut efectul de a-l stârni la o rugăciune constantă și vehementă pentru harul pe care îl aștepta. Spunând că sufletul său era însetat și carnea sa dorea, el face aluzie la lipsa și sărăcia în care se afla în pustie și arată că, deși era lipsit de mijloacele obișnuite de subzistență, privea la Dumnezeu ca la hrana și băutura sa, îndreptând toate dorințele sale spre El. Când își reprezintă sufletul ca fiind însetat și carnea ca fiind flămândă, nu trebuie să căutăm niciun design subtil sau fin în distincție. El înseamnă pur și simplu că dorea pe Dumnezeu, atât cu sufletul, cât și cu trupul. Căci, deși trupul, strict vorbind, nu este influențat de sine de dorință, știm că sentimentele sufletului îl afectează intim și extensiv. Apoi reflectă asupra contemplării lui Dumnezeu în sanctuar în ciuda circumstanțelor sale. 2. Astfel în sanctuar, etc. Este evident, așa cum s-a sugerat deja, că Dumnezeu era mereu în gândurile sale, deși rătăcea în pustie în astfel de circumstanțe de lipsă. Particula astfel este emfatică. Chiar și când era așa situat, într-o singurătate sălbatică și hidoasă, unde ororile locului erau de ajuns să-i fi distrus meditațiile, se exersa în contemplarea puterii și slavei lui Dumnezeu, exact ca și cum ar fi fost în sanctuar. Mai înainte, când îi era cu putință să aștepte la cort, era departe de a neglija acea parte a închinării instituite a lui Dumnezeu. Era bine conștient că avea nevoie de astfel de ajutoare pentru devoțiune. Dar acum, când era exclus, prin providența lui Dumnezeu, de la orice astfel de privilegiu, arată, prin plăcerea pe care o lua în vederi spirituale ale lui Dumnezeu, că mintea sa nu era absorbită de simboluri sau de simpla ceremonie exterioară a religiei. El dă dovadă cât de mult a profitat de exercițiile devoționale poruncite sub acea dispensație. Este de remarcat la persoanele ignorante și superstițioase că par pline de zel și fervoare atât timp cât vin în contact cu ceremoniile religiei, în timp ce seriozitatea lor se evaporă imediat ce acestea sunt retrase. David, dimpotrivă, când acestea au fost îndepărtate, a continuat să le păstreze în amintire și să se ridice, prin ajutorul lor, la aspirații fervente după Dumnezeu. Putem învăța prin aceasta, când suntem lipsiți în orice moment de mijloacele exterioare ale harului, să îndreptăm ochiul credinței noastre spre Dumnezeu în cele mai rele circumstanțe și să nu-L uităm ori de câte ori simbolurile lucrurilor sfinte sunt luate din vederea noastră. Adevărul mare, de exemplu, al regenerării noastre spirituale, deși reprezentat o singură dată în botez, ar trebui să rămână fixat în mințile noastre de-a lungul întregii vieți, [427] (Tit 3:5; Efeseni 5:26.) Uniunea mistică care subzistă între Hristos și membrii Săi ar trebui să fie materie de reflecție, nu numai când stăm la masa Domnului, ci în toate celelalte timpuri. Sau să presupunem că Cina Domnului și alte mijloace de a ne înainta bunăstarea spirituală ne-au fost luate printr-un exercițiu de putere tiranică, nu urmează că mințile noastre ar trebui să înceteze vreodată să fie ocupate cu contemplarea lui Dumnezeu. Expresia, Așa Te-am privit ca să văd, etc., indică seriozitatea cu care era atent la obiect, îndreptându-și întreaga meditație spre aceasta, ca să vadă puterea și slava lui Dumnezeu, de care era o reflectare în sanctuar. Despre versetul 5, Calvin scrie: 5. Sufletul meu va fi săturat ca de măduvă, etc. În conformitate cu ceea ce s-a spus în versetul precedent, David își exprimă convingerea sigură de a obține o măsură bogată și abundentă a fiecărei binecuvântări care ar putea cere mulțumire și laudă. La perioada compunerii acestui psalm, el ar fi putut fi deja în bucuria ușurării și belșugului; dar există motive să credem că a nutrit convingerea menționată chiar și când rătăcea în pustie într-o stare de sărăcie și lipsă. Dacă am dori să dăm dovadă de o credință puternică, trebuie să anticipăm favoarea divină înainte ca ea să fi fost manifestată efectiv și când nu există nicio apariție prezentă a venirii ei. Din exemplul pus aici înaintea noastră, trebuie să învățăm să fim în gardă împotriva descurajării, în circumstanțe când putem vedea pe cei răi tăvălindu-se și petrecând în abundența lucrurilor acestei lumi, în timp ce noi înșine suntem lăsați să ne ofilim sub lipsa lor. David, în presiunea prezentă la care era expus, ar fi putut să cedeze disperării, dar știa că Dumnezeu este capabil să umple sufletul flămând și că nu putea duce lipsă de nimic atât timp cât avea un interes în favoarea Sa. Este voia lui Dumnezeu să încerce răbdarea noastră în această viață, prin afecțiuni de feluri variate. Să purtăm cu blândețe nedreptățile care ne pot fi făcute, până când vine timpul când toate dorințele noastre vor fi satisfăcute din abundență. Este potrivit să observăm că David, când vorbește în limbaj figurativ despre a fi umplut cu măduvă și grăsime, nu contemplă acea indulgență neînfrânată și excesivă la care se predau oamenii nelegiuiți și prin care își brutifică mințile. El așteaptă acea măsură moderată de bucurie care l-ar însufleți doar la mai multă promptitudine în laudele aduse lui Dumnezeu.
Considerați

Considerare

În considerarea rezultatului pentru dușmanii lui David, Calvin notează: 9. Și ei, în timp ce caută, etc. Aici îl găsim pe David ridicându-se la o încredere mai sigură și triumfând ca și cum ar fi obținut deja victoria. Și există toate motivele să credem că, deși scăpase de dificultățile sale și era în circumstanțe de pace și prosperitate când a scris acest psalm, totuși el exprimă doar ceea ce a simțit de fapt în perioada critică când viața sa era în pericol iminent. El își declară convingerea că dușmanii care îi căutau cu ardoare viața vor fi nimiciți; că Dumnezeu îi va arunca cu capul în jos în distrugere; și că trupurile lor vor fi lăsate fără înmormântare. A fi partea vulpilor, [437], este același lucru cu a fi lăsat să fie sfâșiat și devorat de fiarele câmpului. Este adesea denunțat ca o judecată care ar trebui să cadă peste cei răi, că vor pieri de sabie și vor deveni prada lupilor și a câinilor, fără privilegiul înmormântării. Aceasta este o soartă pe care cei mai buni oameni au întâlnit-o în lume, -- căci atât cei buni cât și cei răi sunt expuși loviturii răului temporal; -- dar există această distincție, că Dumnezeu veghează asupra prafului risipit al propriilor Săi copii, îl adună din nou și nu va suferi ca nimic din ei să piară, în timp ce, când cei răi sunt uciși și oasele lor sunt răspândite pe câmp, aceasta este doar pregătitoare pentru distrugerea lor veșnică.
Răspunde

Răspuns

Unde în circumstanțele tale prezente ai nevoie cel mai mult să ecouzi setea lui David după Dumnezeu singur? Cum te încurajează accentul lui Calvin pe amintirea ajutorului lui Dumnezeu în privegherile nopții să practici recunoștința chiar înainte ca eliberarea să vină? Cum ar arăta pentru tine să te odihnești sub umbra aripilor lui Dumnezeu astăzi în timp ce încă te confrunți cu opoziție?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, Dumnezeul nostru, care singur împlinești sufletul care tânjește, fă-ne să Te căutăm dis-de-dimineață și să ne găsim partea în dragostea Ta statornică, ce este mai bună decât viața. Ascunde-ne în umbra aripilor Tale în mijlocul oricărui vrăjmaș și al oricărei temeri, susținându-ne cu dreapta Ta după credincioșia legământului Tău. Prin harul Tău suveran, leagă-ne inimile de Tine, ca gurile noastre să se reverse de laudă și viețile noastre să vestească slava Ta. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →