Eterniseed › Curriculum › 1 Împărați
1 Regi 11-12 — cu Whedon
Deschidere
În spiritul devoțiunii metodiste episcopale și al fidelității arminiano-wesleyene față de Scriptură, ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament. Acest ghid de încredere deschide cu claritate reverentă relatarea sobră din 1 Regi 11-12, urmărind declinul unui rege odinioară devotat și fractura ulterioară a regatului. Expunerea lui Whedon ne cheamă să luăm aminte la avertismentele fragilității omenești, odihnindu-ne în îndurările statornice ale lui Dumnezeu față de linia lui David. Duhul Sfânt să ne învioreze inimile pe măsură ce studiem împreună.
Citește
Citire
Să citim acum cu glas tare capitolele al unsprezecelea și al doisprezecelea din 1 Regi, luând seama la ridicarea adversarilor împotriva lui Solomon și la adunarea hotărâtoare de la Sihem. Să citim încet și cu rugăciune, îngăduind narațiunii să descopere atât primejdia inimilor împărțite, cât și scopurile suverane ale lui Dumnezeu care continuă prin judecată.
Studiu
Whedon începe prin a înfrunta perioada întunecată și ciudată din cariera lui Solomon.
Versetele 1-8. PĂCATELE LUI SOLOMON, 1 Regi 11:1-8. Ajungem acum la acea perioadă ciudată și întunecată din cariera lui Solomon, atât de ciudat de întunecată și, în contrast cu evlavia și slava sa timpurie, atât de profund de tristă, încât chiar autorul Cronicilor o trece sub tăcere, iar unii critici moderni o declară de necrezut și imposibilă din punct de vedere psihologic. Găsim mândria evreiască pe de o parte și raționalismul german pe de altă parte unindu-se pentru a nega sau a explica altfel adevărul literal al istoriei. Dar acolo stă consemnarea și va sta, într-un adevăr simplu și neplăcut, al cărui înțeles evident nimeni nu-l poate pune la îndoială, ridicând lumii o lecție cât se poate de impresionantă despre fragilitatea omenească și arătând primejdia teribilă pentru viața duhovnicească a deșartei pompă și slave a lumii. „Cel ce crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” 1 Corinteni 10:12.El urmărește apoi trecerea treptată de la devoțiunea timpurie la excesul de mai târziu.
În prima parte a domniei sale Solomon a fost bogat față de Dumnezeu, dar mai târziu și-a înmulțit aurul și argintul, caii și carele, soțiile și concubinele. Căutând să întreacă măreția și slava regilor neamurilor, a căzut chiar mai jos decât toți; căci mai buni sunt cei care nu au cunoscut niciodată calea adevărului decât acela care, fiind binecuvântat cu lumină superioară de la Dumnezeu, se întoarce și aleargă cu capul înainte într-o idolatrie spurcată. Căderea lui Solomon nu a fost o apostazie bruscă și, fără îndoială, a trecut prin multe lupte adânci și istovitoare ale inimii înainte ca pofta cărnii, pofta ochilor și trufia vieții să câștige în cele din urmă stăpânire asupra lui.Despre inima împărțită a bătrânului rege, Whedon insistă asupra sensului scriptural al desăvârșirii.
Versetul 4. 4. Când Solomon a îmbătrânit Ce priveliște mai tristă pe pământ decât căderea rușinoasă a unui bătrân a cărui tinerețe fusese evlavioasă și plină de promisiuni, iar bărbăția nobilă? Bine a insistat Solon Atenianul că niciun om nu trebuie socotit fericit până nu și-a încheiat în chip nobil o viață fericită și nobilă. Inima lui nu era desăvârșită Dar a cui inimă este desăvârșită înaintea lui Dumnezeu? întreabă mulți. Putem deduce aici latitudinea în care cuvântul desăvârșit este folosit în Scriptură. Cel care se abținea de la idolatrie, era devotat lui Iehova și umbla în toate poruncile legii era omul desăvârșit. În aceasta Solomon a fost cu tristețe defectuos, ca și mulți dintre urmașii săi după el. David este numit desăvârșit, deși nu era fără păcat. Vezi mai mult la 1 Regi 15:14.El desfășoară apoi mânia măsurată a Domnului împotriva lui Solomon.
Versetul 9. MÂNIA DOMNULUI ÎMPOTRIVA LUI SOLOMON, 1 Regi 11:9-13. 9. Domnul S-a mâniat Mânia dumnezeiască, așa cum este prezentată în Biblie, nu este o izbucnire bruscă de patimă, nici o mișcare josnică și urâtă de răzbunare, cum este adesea mânia omenească și cu care, poate, prea mulți sunt totdeauna înclinați să-și asocieze ideea de mânie dumnezeiască. Ea este mai degrabă antagonismul profund și veșnic al sfințeniei față de păcat, al adevărului față de eroare, al dreptății față de nedreptate. Dumnezeul nostru nu poate privi păcatul cu cea mai mică îngăduință; și oricât de mult ar iubi un suflet omenesc ca atare, dacă acel suflet se alipește de păcat, trebuie în mod necesar să se așeze împreună cu păcatul în dușmănie față de Dumnezeu și astfel să devină supus mâniei dumnezeiești. Vezi nota la Judecători 2:14. I s-a arătat de două ori La Gabaon și la Ierusalim. 1 Regi 3:5; 1 Regi 9:2, unde vezi notele.
Considerați
Considerare
Whedon încheie cântărind eșecul teocratic al domniei lui Solomon.
Strălucirea exterioară a curții și a imperiului său, măreția clădirilor sale și comerțul cu națiuni străine nu erau, poate, în sine greșite. Ar fi putut fi făcute mijloace de a conduce alte națiuni la cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat. Dar erau pline de primejdie. Slava lumească a avut întotdeauna tendința de a îndepărta inima de la ceea ce este curat și bun mai degrabă decât de a o câștiga la închinarea lui Dumnezeu. Așa a fost cu Solomon și așa a fost întotdeauna. „Cât de greu va intra un om bogat în împărăția lui Dumnezeu!” Lucrul nu este cu neputință la Dumnezeu; dar primejdiile bogăției și ale strălucirii lumești depășesc cu mult avantajele lor probabile pentru posesor. Și astfel Biserica, ori de câte ori a căutat să-și sporească puterea printr-o arătare de forțe lumești, a rămas lipsită de puterea ei duhovnicească. Privită din punct de vedere teocratic, domnia lui Solomon a fost un eșec grandios.El încheie secțiunea cu o comparație finală cu Saul și umbra durabilă asupra sfârșitului lui Solomon.
Corespundea în mare măsură cu tristul eșec al lui Saul, primul rege al lui Israel. Nenorocirile lui Saul, totuși, se datorau în mare parte incapacității sale de a guverna, precum și oblicității morale. El nu era la înălțimea exigențelor epocii sale, iar sarcina de a modela cu succes într-o monarhie națiunea atât de mult timp condusă de judecători depășea puterile sale. Dar cu Solomon nu a existat lipsă de abilitate. Înțelepciunea, perspicacitatea și puterea sa erau egale cu orice urgență posibilă. Dar păcatele sale grave și neglijarea legii lui Dumnezeu i-au adus ruina. Măreția și slava sa i-au înstrăinat inima de Dumnezeu, iar soțiile l-au condus la idolatrie. Speculațiile cu privire la pocăința și mântuirea sa finală probabilă sunt zadarnice și fără rod și vor fi întotdeauna conduse de opinii preconcepute. Scriitorii sacri trec sub tăcere în tăcere deplină și nu dau niciun indiciu că s-ar fi întors vreodată de la idolatria sa.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în propria mea viață promisiunile timpurii de credincioșie riscă un compromis treptat? 2. Cum vorbește avertismentul 'Cel ce crede că stă în picioare să ia seama' la mersul meu prezent cu Dumnezeu? 3. În ce feluri sunt ispitit să prețuiesc strălucirea lumească mai presus de devoțiunea întreagă față de Domnul?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule milostiv și sfânt, Îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a slujitorului Tău Daniel D. Whedon, care ne pune înainte atât slava, cât și durerea domniei lui Solomon. Păzește-ne, Te rugăm, de cursele subtile ale mândriei și ale afecțiunii împărțite. Dă-ne ca noi, care am cunoscut lumina Ta, să nu ne întoarcem niciodată la idolii pe care ni i-am făcut singuri. Păzește Biserica Ta de a căuta putere în arătarea lumească și redă-ne bucuria ascultării simple și din toată inima. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru, care împărățește veșnic cu Tatăl și cu Duhul, un singur Dumnezeu, în veci. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →