Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 20 — cu Simeon
Deschidere
În spiritul via media, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de expunere anglicană marcată de învățătură reverentă și căldură pastorală. De-a lungul discursurilor sale despre capitolul 20 din Ioan, Simeon ne conduce de la mormântul gol la realitatea vie a Domnului înviat, arătând cum credința lentă a apostolilor a devenit temelia sigură a propriei noastre credințe.
Citește
Citire
Să auzim acum textul sacru însuși. Cu atenție liniștită și așteptare rugătoare, citim capitolul al douăzecilea din Evanghelia lui Ioan, luând aminte la arătările învierii Domnului și la însărcinarea pe care o încredințează apostolilor săi.
Studiu
Simeon începe prin a aborda motivul necredinței ucenicilor.
Cutremurul care a însoțit învierea sa i-a umplut pe soldați de consternare și deznădejde; atât de mult încât, când au văzut „îngerul care a rostogolit piatra de la mormântul său, s-au cutremurat și au devenit ca niște morți”: și toate căpeteniile națiunii evreiești, când au văzut cât de ineficiente fuseseră măsurile lor de prevedere, erau nebune de dezamăgire. Ucenicii erau și ei copleșiți de durere: fuseseră învățați să aștepte învierea Domnului lor; totuși păreau să aibă cu adevărat mai puțină așteptare decât chiar dușmanii săi; atât de complet erau absorbiți de durere și dați pradă descurajării. În cele din urmă, totuși, durerea lor s-a transformat în bucurie; și au fost constrânși să creadă, când au descoperit că nu mai era posibil să se îndoiască. Vom încerca să arătăm, I. Motivul necredinței lor— Textul nostru ne informează că „nu cunoșteau Scriptura”— [Domnul nostru le spusese adesea că „trebuie să fie ucis și a treia zi să învie”.El dezvăluie apoi mijloacele prin care acea necredință a fost biruită.
Ioan, fiind omul mai tânăr și nefiind, ca Petru, apăsat de o povară de vinovăție, a ajuns primul la locul acela și s-a uitat în mormânt: dar Petru, fiind caracterul mai îndrăzneț, de îndată ce a sosit, a intrat direct și fără ezitare în mormânt și a văzut felul atent în care giulgiul și ștergarul erau împăturite și așezate în locuri separate, arătând evident că trupul nu fusese luat și nici nu scăpase decât cu cea mai mare calm și cumpătare. Ioan, încurajat de exemplul său, a folosit aceleași mijloace de a constata faptul; și, descoperindu-l, „a crezut” că Hristos înviase într-adevăr; în timp ce Petru, deși „mirându-se de cele ce se întâmplaseră”, a păstrat încă unele îndoieli cu privire la ele. Totuși, măsura convingerii care a fost lucrată în mințile amândurora a fost produsă prin aceleași mijloace: dar a fost mai puternică la acela a cărui minte era mai mult sub influența dragostei.Apoi el expune temeiurile oferite astfel pentru propria noastră credință.
]; nici chiar atunci când doi dintre ai lor vorbiseră cu el [Notă: Marcu 16:12-13 .]. Abia credeau dovada propriilor simțuri [Notă: Luca 24:36-41 .]. Nici atunci când toți ceilalți fuseseră copleșiți de greutatea dovezii, Toma nu ar fi consimțit, până când, pipăind chiar rănile care fuseseră făcute în mâinile și în coasta lui Hristos, a avut o mărturie de care nu mai putea îndoi [Notă: Ioan 20:24-27 .].] Dar toate acestea tind extraordinar de mult să ne întărească credința— [Dacă ucenicii ar fi dat un consimțământ ușor, mărturia lor ar fi fost mai puțin demnă de încredere: dar când au fost atât de neîncrezători, încât și-au atras asupra lor o mustrare aspră de la Hristos pentru „necredința și împietrirea inimii lor [Notă: Marcu 16:14 .]”, mărturia lor poate fi socotită; pentru că nu au afirmat nimic ce nu stabiliseră a fi adevărat prin dovezi cele mai solide și de netăgăduit.
Considerați
Considerare
Simeon contemplă beneficiile dependente de înviere.
În această privință cuvântul lor poate fi primit implicit: dar când, pe lângă toate acestea, mărturia lor a fost confirmată prin coborârea vizibilă a Duhului Sfânt și prin nenumărate minuni și, în cele din urmă, prin voința lor de a o pecetlui oricând cu sângele lor, nu poate fi loc pentru a întreține vreo îndoială cu privire la ea; nici vreo mărturie nu poate fi vrednică de cel mai mic credit, dacă a lor nu este socotită dincolo de îndoială.] Presupunând deci doctrina învierii lui Hristos ca dovedită, să contemplăm, 1. Beneficiile dependente de ea— [Fiecare parte a mântuirii noastre depinde de aceasta, chiar mai mult decât de moartea sa însăși [Notă: Romani 8:34 . „mai degrabă”; și Romani 4:25 ; Romani 5:10 .] — — — O, învață să vezi aceasta, așa cum au văzut-o apostolii, când au fost pe deplin instruiți! și bucură-te văzând totul asigurat pentru tine atât pentru timp cât și pentru veșnicie [Notă: Coloseni 3:3-4 .] — — —] 2.El încheie prin a apăsa îndatoririle care decurg din ea.
Îndatoririle care decurg din ea— [Marea ta îndatorire este să fii conformat cu învierea sa; murind păcatului, așa cum el a murit pentru el, și trăind pentru Dumnezeu, așa cum trăiește el — — — Toate afecțiunile sufletului tău trebuie să-l urmeze [Notă: Coloseni 3:1-2 .
Răspunde
Răspuns
Unde în propria mea viață mai tratez învierea ca pe un fapt îndepărtat mai degrabă decât ca pe o putere prezentă? Cum ar putea căutarea răbdătoare a apostolilor după dovezi să-mi încurajeze propriile întrebări sincere? În ce fel concret sunt chemat să mor păcatului și să trăiesc pentru Dumnezeu ca unul unit cu Hristos cel înviat?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne înviat, care ai suflat asupra apostolilor tăi și i-ai trimis în numele tău, dă-ne același Duh ca să credem cu certitudinea lor și să slujim cu bucuria lor. Conformează-ne inimile cu învierea ta, ca murind zilnic păcatului să umblăm într-o viață nouă. Ține-ne statornici în Scripturi, smeriți înaintea cuvântului tău și îndrăzneți în proclamarea evangheliei tale, până când te vom vedea față în față; prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →