← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iov

Iov 25-26 — cu Matthew Henry

Iov 25-26Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Matthew Henry ne călăuzește prin schimburile finale ale dialogului lui Iov cu prietenii săi, unde accentul se mută de la dezbatere la măreția copleșitoare a lui Dumnezeu. În capitolele 25 și 26 auzim ultimul cuvânt scurt al lui Bildad și răspunsul măsurat al lui Iov, ambele ridicând ochii noștri deasupra încercării imediate. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să vedem cum aceste discursuri antice ne antrenează încă inimile în reverență și smerenie. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să trecem de la argument la uimire, permițând adevărului măreției lui Dumnezeu să ne liniștească întrebările și să ne întărească sufletele.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești capitolele 25 și 26 din Iov încet și cu rugăciune. Observă cum conversația se îndreaptă de la prosperitatea celor răi la distanța infinită dintre Dumnezeu și om. Lasă scurtimea discursului lui Bildad și adâncimea răspunsului lui Iov să te atragă într-o reflecție liniștită asupra stăpânirii Domnului și a micimii noastre înaintea Lui.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a rezuma scurta replică a lui Bildad la Iov. Bildad face aici o replică foarte scurtă la ultimul discurs al lui Iov, ca unul care începe să se plictisească de cauză. El lasă deoparte întrebarea principală privind prosperitatea oamenilor răi, fiind incapabil să răspundă dovezilor pe care Iov le-a produs în capitolul precedent: dar, deoarece a considerat că Iov a fost prea îndrăzneț cu maiestatea divină în apelurile sale la tribunalul divin (cap. xxiii.), el arată în câteva cuvinte distanța infinită care există între Dumnezeu și om, învățându-ne, I. Să gândim înalt și cu cinste despre Dumnezeu, ver. 2, 3, 5. II. Să gândim cu smerenie despre noi înșine, ver. 4, 6. Acestea, deși aplicate greșit lui Iov, sunt două lecții bune pentru noi toți de învățat. Henry detaliază apoi lucrurile mari spuse despre Dumnezeu. 1. Ce lucruri mari se spun aici despre Dumnezeu, menite să-l umple pe Iov de reverență față de El și să-i oprească reflecțiile asupra Lui și asupra felului în care Se poartă cu el: (1.) Dumnezeu este Domnul suveran al tuturor și la El este o maiestate înfricoșătoare. Stăpânirea și frica sunt la El, v. 2. Cel care a dat ființă are o autoritate incontestabilă să dea legi și poate impune legile pe care le dă. Cel care a făcut toate are dreptul să dispună de toate după voia Sa, cu o suveranitate absolută. Orice voiește să facă, face și poate face; și nimeni nu-I poate spune: Ce faci tu? sau De ce faci așa? Dan. iv. 35. A avea stăpânire (sau a fi Dominus — Domn) Îl arată atât ca proprietar, cât și ca conducător al tuturor creaturilor. Toate sunt ale Lui și toate sunt sub direcția și la dispoziția Lui. De aici rezultă că El trebuie temut (adică respectat și ascultat), că este temut de toți cei care Îl cunosc (serafimii își acoperă fețele înaintea Lui) și că, mai devreme sau mai târziu, toți vor fi făcuți să se teamă de El. Stăpânirea oamenilor este adesea disprețuită, adesea disprețuită, dar Dumnezeu este întotdeauna înfricoșător. (2.) Locuitorii glorioși ai lumii de sus sunt cu toții perfect ascultători de El și se supun în întregime voii Sale: El face pace în locurile Sale înalte. El Se bucură de o perfectă liniște. Îngerii sfinți nu se ceartă niciodată cu El, nici între ei, ci se supun în întregime voii Sale și o împlinesc unanim fără murmur sau dispută. Astfel se împlinește voia lui Dumnezeu în cer; și astfel ne rugăm ca ea să se împlinească de noi și de alții pe pământ. Soarele, luna și stelele își păstrează cursurile și nu se ciocnesc niciodată unul de altul: ba chiar și în această regiune de jos, care este adesea tulburată de furtuni și vijelii, totuși când lui Dumnezeu Îi place, El poruncește pacea, prefăcând furtuna în liniște, Ps. cvii. 29; lxv. 7. Observă, locurile înalte sunt locurile Lui înalte; căci cerul, chiar cerurile, sunt ale Domnului (Ps. cxv. 16) într-un mod deosebit. Pacea este lucrarea lui Dumnezeu; unde este făcută, El este Cel care o face, Isa. lvii. 19. În cer este pace desăvârșită; căci acolo este sfințenie desăvârșită și este Dumnezeu, care este iubire. (3.) El este un Dumnezeu al puterii irezistibile: Este vreun număr al oștilor Lui? v. 3. Mărimea și puterea prinților se judecă după oștile lor. Dumnezeu nu este doar El Însuși atotputernic, ci are nenumărate oști la chemarea și dispoziția Sa, — oști permanente care nu sunt niciodată desființate, — trupe regulate și bine disciplinate, care nu se pierd niciodată, nu sunt niciodată la pierdere, care nu se răscoală niciodată, — trupe veterane, care au fost mult timp în slujba Lui, — trupe victorioase, care nu au eșuat niciodată de succes și nu au fost niciodată învinse. Toate creaturile sunt oștile Lui, mai ales îngerii. El este Domnul tuturor, Domnul oștilor. Are nenumărate oști și totuși face pace. Ar putea face război împotriva noastră, dar este dispus să fie în pace cu noi; și chiar oștile cerești au fost trimise să proclame pacea pe pământ și bunăvoință față de oameni, Luca ii. 14. (4.) Providența Sa se extinde asupra tuturor: Peste cine nu răsare lumina Lui? Lumina soarelui este comunicată tuturor părților lumii și, luând anul întreg, tuturor în mod egal. Vezi Ps. xix. 6. Aceasta este o slabă asemănare a cunoașterii și grijii universale pe care Dumnezeu le are față de întreaga creație, Matt. v. 45. Toți sunt sub lumina cunoașterii Lui și sunt goi și deschiși înaintea Lui. Toți participă la lumina bunătății Lui: pare să se refere în special la aceasta. El este bun cu toți; pământul este plin de bunătatea Lui. El este Deus optimus — Dumnezeu, cel mai bun dintre ființe, precum și maximus — cel mai mare: are putere să distrugă; dar plăcerea Lui este să arate milă. Toate creaturile trăiesc din dărnicia Lui. Trecând la capitolul 26, Henry introduce răspunsul lui Iov. Aceasta este scurta replică a lui Iov la discursul scurt al lui Bildad, în care el este atât de departe de a-l contrazice, încât confirmă ceea ce spusese și îl întrece în a-L mări pe Dumnezeu și a-I arăta puterea, pentru a arăta ce motiv avea încă să spună, așa cum a făcut (cap. xiii. 2), 'Ce știi tu, aceea știu și eu'. I. El arată că discursul lui Bildad era străin de materia despre care vorbea — deși foarte adevărat și bun, totuși nu la scop, ver. 2-4. II. Că era inutil pentru persoana cu care vorbea; căci el o știa și o credea și putea vorbi despre ea la fel de bine ca el și mai bine, și putea adăuga la dovezile pe care le produsese despre puterea și măreția lui Dumnezeu, ceea ce face în restul discursului său (ver. 5-13), concluzionând că, atunci când amândoi au spus ce au putut, toate au rămas scurte față de meritul subiectului și acesta era încă departe de a fi epuizat, ver. 14. Henry încheie secțiunea recunoscând revelațiile parțiale ale căilor lui Dumnezeu. II. El încheie, în cele din urmă, cu un et cætera înfricoșător (v. 14): Iată, acestea sunt părți ale căilor Lui, ieșirile înțelepciunii și puterii Lui, căile în care umblă și prin care Se face cunoscut copiilor oamenilor. Aici, 1. El recunoaște, cu adorație, descoperirile care au fost făcute despre Dumnezeu. Aceste lucruri pe care el însuși le-a spus și pe care Bildad le-a spus sunt căile Lui și aceasta se aude despre El; aceasta este ceva din Dumnezeu. Dar, 2. El admiră adâncimea a ceea ce nu este descoperit. Aceasta pe care am spus-o noi este doar o parte din căile Lui, o mică parte. Ceea ce știm despre Dumnezeu nu este nimic în comparație cu ceea ce este în Dumnezeu și ceea ce este Dumnezeu. După toate descoperirile pe care Dumnezeu ni le-a făcut și după toate cercetările pe care le-am făcut după Dumnezeu, încă suntem mult în întuneric cu privire la El și trebuie să concluzionăm: Iată, acestea sunt doar părți ale căilor Lui. Ceva auzim despre El prin lucrările Sale și prin Cuvântul Său; dar, vai! cât de mică parte se aude despre El? auzită de noi, auzită de la noi! Știm doar în parte; profețim doar în parte. Când am spus tot ce putem despre Dumnezeu, trebuie să facem chiar ca Sfântul Pavel (Rom. xi. 33); disperând să găsim fundul, trebuie să ne așezăm la mal și să adorăm adâncul: O, adâncul înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu! Este doar o mică parte pe care o auzim și o știm despre Dumnezeu în starea noastră prezentă. El este infinit și de neînțeles; înțelegerile și capacitățile noastre sunt slabe și superficiale, iar descoperirile depline ale slavei divine sunt rezervate pentru starea viitoare. Chiar tunetul puterii Lui (adică tunetul Lui puternic), una dintre cele mai de jos căi ale Lui aici în regiunea noastră, nu-l putem înțelege. Vezi cap. xxxvii. 4, 5. Cu atât mai puțin putem înțelege forța și întinderea maximă a puterii Lui, eforturile și operațiile teribile ale acesteia și în special puterea mâniei Lui, Ps. xc. 11. Dumnezeu este mare și nu-L cunoaștem.
Considerați

Consideră

Henry observă cum adevărul primește lumină din dispută. Adevărul a primit multă lumină din disputa dintre Iov și prietenii săi cu privire la acele puncte despre care diferau; dar acum sunt pe un subiect în care toți erau de acord, slava și puterea infinită a lui Dumnezeu. Cum triumfă adevărul și cum strălucește el strălucitor, când nu apare nicio altă ceartă între contestatari decât care va vorbi cel mai înalt și mai cinstit despre Dumnezeu și va fi mai bogat în a arăta lauda Lui! Ar fi bine dacă toate disputele despre chestiuni de religie s-ar încheia astfel, în a-L slăvi pe Dumnezeu ca Domn al tuturor și Domnul nostru, cu o singură minte și o singură gură (Rom. xv. 6); căci la aceasta am ajuns cu toții, în aceasta suntem cu toții de acord.
Răspunde
1. Unde în circumstanțele mele prezente sunt ispitit să argumentez mai degrabă decât să ador? 2. Cum îmi remodelează amintirea stăpânirii lui Dumnezeu peste toată creația vederea propriilor mele necazuri? 3. Ce pas pot face astăzi pentru a vorbi mai puțin și a asculta mai mult ceea ce Dumnezeu a revelat deja despre Sine?
Roagă-te
O Doamne al întregii stăpâniri, a cărui putere se întinde peste ceruri și susține pământul pe nimic, ne plecăm înaintea maiestății arătate în Cuvântul Tău și mărturisim micimea noastră. Liniștește inimile noastre neliniștite cu sfântă reverență și, prin Duhul Tău, învață-ne să ne măsurăm cuvintele și să ne odihnim în partea din căile Tale pe care le-ai descoperit. Fie ca tunetul măreției Tale să ne atragă la o încredere umilă doar în Hristos, până când Te vom vedea față în față. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →