← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1Cor 9 — cu Matei Henry

1 Corinteni 9Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Prima Epistolă către Corinteni, capitolul nouă, oferă un portret bogat al dragostei apostolului Pavel de a se lepăda de sine pentru Evanghelie. Henry îi conduce pe cititori prin apărarea apostolatului său de către Pavel, prin alegerea deliberată de a renunța la sprijinul cuvenit și prin urmărirea disciplinată a unei răsplăți veșnice. În aceste reflecții descoperim cum libertatea Evangheliei se exprimă nu prin revendicarea drepturilor, ci prin predarea bucuroasă de dragul altora. Perspectiva pastorală a lui Henry ne ajută să vedem că adevărata slujire izvorăște dintr-o inimă captivată de slava lui Hristos și de mântuirea sufletelor. Pe măsură ce deschidem acest studiu, același Duh care l-a întărit pe Pavel să trezească și în noi dorința de a alerga cu stăruință.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la Prima Epistolă către Corinteni, capitolul nouă, și citește întregul capitol cu încetineală. Ascultă întrebările îndrăznețe ale lui Pavel despre drepturile sale, explicația sa tandră a motivului pentru care a renunțat la ele și chemarea sa vibrantă de a alerga alergarea creștină cu o concentrare disciplinată. Observă cum fiecare act de lepădare de sine este ancorat în dragostea pentru Evanghelie și în nădejdea unei cununi nestricăcioase. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a trece la expunerea lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a aborda provocările aduse apostolatului lui Pavel. Fericitul Pavel, în lucrarea slujirii sale, nu s-a confruntat doar cu împotrivire din afară, ci și cu descurajare dinăuntru. Era sub ocară; frați mincinoși îi puneau la îndoială apostolatul și se străduiau din răsputeri să-i micșoreze caracterul și să-i scufunde reputația; mai ales aici, la Corint, un loc în care fusese instrumentul a multe fapte bune și de la care merita recunoștință; și totuși, printre ei erau unii care, din aceste pricini, îi pricinuiau mare neliniște. De notat că nu este un lucru ciudat sau nou ca un slujitor să primească răspunsuri foarte neplăcute pentru multă bunăvoință față de un popor și pentru slujiri sârguincioase și roditoare printre ei. Unii dintre corinteni puneau la îndoială, dacă nu cumva negau, caracterul său apostolic. La obiecțiile lor el răspunde aici și într-un mod care să se înfățișeze pe sine ca un exemplu remarcabil al acelei lepădări de sine, pentru binele altora, pe care o recomandase în capitolul anterior. Și, 1. El își afirmă misiunea și caracterul apostolic: Nu sunt eu apostol? Nu L-am văzut eu pe Iisus Hristos, Domnul nostru? A fi martor al învierii Sale era una dintre marile ramuri ale însărcinării apostolice. „Acum”, spune Pavel, „nu L-am văzut eu pe Domnul, deși nu imediat după învierea Sa, ci după înălțarea Sa?” Vezi cap. IV, 8. „Nu sunt eu liber? Nu am eu aceeași însărcinare, aceeași poruncă și aceleași puteri ca și ceilalți apostoli? Ce respect, cinste sau întreținere pot ei pretinde, pe care eu să nu fiu liber să le cer la fel de bine ca ei?” Nu pentru că nu avea dreptul să trăiască din Evanghelie și-a întreținut el însuși cu propriile mâini, ci din alte motive. 2. El oferă succesul slujirii sale printre ei și binele pe care li l-a făcut ca dovadă a apostolatului său: „Nu sunteți voi lucrarea mea în Domnul? Prin binecuvântarea lui Hristos peste ostenelile mele, nu am ridicat eu o biserică printre voi? Pecetea apostolatului meu sunteți voi în Domnul. Convertirea voastră prin mijlocirea mea este o confirmare din partea lui Dumnezeu a misiunii mele.” De notat că slujitorii lui Hristos nu ar trebui să considere ciudat să li se ceară dovada slujirii lor de către unii care au avut dovada experimentală a puterii ei și a prezenței lui Dumnezeu cu ea. 3. El mustră pe bună dreptate lipsa de respect a corintenilor: „Fără îndoială, dacă nu sunt apostol pentru alții, sunt pentru voi, v. 2. Am lucrat atât de mult și cu atâta succes printre voi, încât voi, mai presus de toți ceilalți, ar trebui să recunoașteți și să cinstiți caracterul meu și să nu-l puneți la îndoială.” De notat că nu este un lucru nou ca slujitorii credincioși să întâmpine cel mai rău tratament acolo unde s-ar putea aștepta la cel mai bun. Această biserică din Corint avea tot atâta motiv să creadă și tot atât de puțin motiv să pună la îndoială misiunea sa apostolică ca oricare alta; aveau tot atâta motiv, poate mai mult decât orice biserică, să-i arate respect. El fusese instrumentul prin care ei ajunseseră la cunoașterea și credința în Hristos; a lucrat mult printre ei, aproape doi ani, și a lucrat cu scop bun, Dumnezeu având mult popor printre ei. Vezi Faptele Apostolilor XVIII, 10, 11. A fost o ingratitudine agravantă ca acest popor să pună la îndoială autoritatea sa. Henry dezvoltă apoi argumentele biblice și naturale care susțin dreptul unui slujitor la întreținere. II. El continuă, prin mai multe argumente, să-și dovedească pretenția. 1. Din practica și așteptările obișnuite ale omenirii. Cei care se dedică și se consacră oricărei îndeletniciri în lume așteaptă să trăiască din ea. Soldații așteaptă să fie plătiți pentru serviciul lor. Agricultorii și păstorii așteaptă să-și câștige existența din munca lor. Dacă plantează vii și le îngrijesc și le cultivă, o fac cu așteptarea roadelor; dacă hrănesc o turmă, o fac cu așteptarea de a fi hrăniți și îmbrăcați de ea! Cine merge la război vreodată pe cheltuiala sa? Cine plantează o vie și nu mănâncă din roadele ei? Cine hrănește o turmă și nu mănâncă din laptele ei? v. 7-9. De notat că este foarte firesc și foarte rațional ca slujitorii să aștepte o existență din ostenelile lor. 2. El argumentează din Legea iudaică: Spun eu acestea ca om? Sau nu spune Legea același lucru? v. 8. Este aceasta doar o poruncă a rațiunii comune și conform uzanței comune? Nu, este de asemenea în acord cu Legea veche. Dumnezeu a poruncit acolo ca boul să nu fie muștruluit cât timp treieră grâul și nici împiedicat să mănânce cât timp pregătește grâul pentru folosul omului și îl scoate din spic. Dar această lege nu a fost dată în principal din grija lui Dumnezeu față de boi sau din preocuparea pentru ei, ci pentru a învăța omenirea că toată încurajarea cuvenită trebuie acordată celor care sunt angajați de noi sau care lucrează pentru binele nostru — ca lucrătorii să guste din roadele ostenelilor lor. Cei care ară trebuie să are cu nădejde; și cei care treieră cu nădejde trebuie să fie părtași la nădejdea lor, v. 10. Legea spune aceasta despre boi pentru noi. De notat că cei care se dedică să facă bine sufletelor noastre nu trebuie să aibă gurile muștruluite, ci să li se asigure hrană. 3. El argumentează din echitatea comună: Dacă am semănat pentru voi lucruri duhovnicești, este un lucru mare dacă vom secera lucrurile voastre trupești? Ceea ce au semănat era mult mai bun decât se așteptau să secere. I-au învățat calea spre viața veșnică și s-au ostenit din inimă să-i pună în posesia ei. Nu era, desigur, un lucru mare, cât timp se dăruiau acestei lucrări, să aștepte o susținere a propriei vieți vremelnice. Fuseseră instrumente prin care le-au transmis binecuvântările duhovnicești mai mari; și nu aveau ei nici o pretenție la o parte tot atât de mare din lucrurile lor trupești cât era necesar pentru a-i întreține? De notat că cei care se bucură de binefaceri duhovnicești prin slujirea Cuvântului nu ar trebui să cârtească împotriva întreținerii celor angajați în această lucrare. Dacă au primit un beneficiu real, s-ar putea crede că nu le-ar cârti acest lucru. Ce, să primești atât de mult bine de la ei și totuși să cârtești să le faci atât de puțin bine! Este aceasta recunoscător sau echitabil? 4. El argumentează din întreținerea pe care o acordau altora: „Dacă alții sunt părtași la această putere asupra voastră, nu suntem noi cu atât mai mult? Voi le permiteți altora această întreținere și le recunoașteți pretenția ca fiind dreaptă; dar cine are o pretenție atât de dreaptă ca mine din partea bisericii din Corint? Cine a dat dovezi mai mari ale misiunii apostolice? Cine a lucrat atât de mult pentru binele vostru sau a făcut un serviciu asemănător printre voi?” De notat că slujitorii trebuie să fie prețuiți și îngrijiți potrivit valorii lor. „Totuși”, spune apostolul, „noi nu am folosit această putere; ci suferim toate lucrurile, ca să nu împiedicăm Evanghelia lui Hristos. Nu am insistat asupra dreptului nostru, ci am fost mai degrabă în strâmtorări pentru a sluji interesele Evangheliei și a promova mântuirea sufletelor.” El a renunțat la dreptul său, mai degrabă decât, revendicându-l, să-și împiedice succesul. S-a lepădat de sine, de teamă să nu dea prilej de poticnire; dar și-a afirmat dreptul ca lepădarea sa de sine să nu se dovedească prejudiciabilă slujirii. De notat că este probabil să pledeze cel mai eficient pentru drepturile altora cel care arată o nepăsare generoasă față de ale sale. Este clar, în acest caz, că dreptatea, și nu iubirea de sine, este principiul după care este condus. 5. El argumentează din rânduiala iudaică veche: „Nu știți voi că cei care slujesc la cele sfinte trăiesc din cele ale templului, și cei care slujesc la altar sunt părtași cu altarul? v. 13. Și, dacă preoția iudaică era întreținută din lucrurile sfinte care se aduceau atunci, nu vor avea slujitorii lui Hristos o întreținere din slujirea lor? Nu este tot atâta motiv ca noi să fim întreținuți ca și ei?” El afirmă că este instituția lui Hristos: „Așa a rânduit și Domnul ca cei ce vestesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie (v. 14), să aibă dreptul la o întreținere, deși nu sunt obligați să o ceară și să insiste asupra ei.” Este datoria poporului să-și întrețină slujitorul, prin rânduiala lui Hristos, deși nu este o datorie care să-l oblige pe fiecare slujitor să o ceară sau să o accepte. El poate renunța la dreptul său, așa cum a făcut Pavel, fără să fie păcătos; dar cei care neagă sau rețin acest lucru calcă o rânduială a lui Hristos. Cei care vestesc Evanghelia au dreptul să trăiască din ea; și cei care iau parte la slujirea lor și totuși nu se gândesc la subzistența lor, greșesc foarte mult în datoria lor față de Hristos și în respectul cuvenit acestora. Henry arată apoi cum Pavel a renunțat de bunăvoie la aceste drepturi pentru înaintarea Evangheliei. II. Avem motivul pentru care a exercitat această lepădare de sine. Nu a vrut ca lauda sa să fie zadarnică: Mai bine ar fi fost pentru el să moară decât ca vreun om să-i facă lauda zadarnică, v. 15. Această laudă nu implica în ea nimic din lăudăroșie, din îngâmfare sau din căutarea aplauzelor, ci un grad înalt de mulțumire și mângâiere. Era o plăcere deosebită pentru el să predice Evanghelia fără să o facă împovărătoare; și era hotărât ca printre ei să nu piardă această mulțumire. Avantajele sale pentru promovarea Evangheliei erau lauda sa și le prețuia mai presus de drepturile sale sau chiar de viața sa: Mai bine ar fi fost pentru el să moară decât ca lauda sa să fie făcută zadarnică, decât să se poată spune pe bună dreptate că a preferat plata lucrării sale. Nu, era gata să se lepede de sine de dragul Evangheliei. De notat că este lauda unui slujitor să prefere succesul slujirii sale interesului său și să se lepede de sine, ca să-L poată sluji pe Hristos și să mântuiască suflete. Nu că, făcând astfel, face mai mult decât ar trebui; el acționează încă în limitele legii dragostei. Dar acționează pe principii cu adevărat nobile, aduce multă cinste lui Dumnezeu prin aceasta; și pe cei care-L cinstesc El îi va cinsti. Este ceea ce Dumnezeu va aproba și va lăuda, ceea ce un om se poate prețui și se poate mângâia, deși nu poate face din aceasta un merit înaintea lui Dumnezeu.
Considerați

Considerare

Henry încheie prin a folosi imaginea jocurilor istmice pentru a ilustra urmărirea disciplinată de către credincios a unei cununi veșnice. În aceste versete apostolul face aluzie la marea încurajare pe care a avut-o să acționeze în acest fel. Avea în vedere o răsplată glorioasă, o cunună nestricăcioasă. Pe acest cap el se compară cu alergătorii și luptătorii din jocurile istmice, o aluzie bine cunoscută corintenilor, deoarece erau celebrate în vecinătatea lor: „Nu știți voi că cei ce aleargă într-o alergare aleargă toți, dar unul singur primește premiul? v. 24. Toți aleargă la jocurile voastre, dar numai unul câștigă alergarea și primește cununa.” Și aici,
Răspunde

Răspuns

Unde te-ar putea invita Domnul să renunți la un drept legitim de dragul credinței altuia? Cum remodelează nădejdea unei cununi nestricăcioase disponibilitatea ta de a sluji fără aplauze sau răsplată? În ce domeniu al vieții te îndeamnă Duhul să alergi cu mai multă disciplină și concentrare?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Ceresc, Te lăudăm pentru Evanghelia lui Hristos și pentru chemarea de a lăsa deoparte orice drept care ar putea împiedica înaintarea ei. Prin Duhul Tău, întărește-ne să alergăm cu perseverență, fixându-ne ochii asupra coroanei nestricăcioase pe care ai promis-o, și să ne cheltuim cu bucurie pentru mântuirea altora. Fie ca viețile noastre să arate dragostea jertfitoare care nu caută propria noastră mângâiere, ci slava Fiului Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →