← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Macabei

Ionatan marele preot: Conducere credincioasă și amintirea fraților (1 Macabei 11-12)

1 Macabei 11-12Despre Prima Carte a Macabeilor (Commentaria in libros Machabaeorum) a Sfântului Rabanus Maurus (tradus din latina de domeniu public de Eterniseed)20 min
Deschidere
Regii se ridică și cad în aceste capitole ca valurile — Ptolemeu, Alexandru, Demetriu, Trifon — și prin schimbările lor de soartă o figură rămâne statornică: Ionatan, mare preot și păstor al poporului sfânt. El apără sanctuarul, este numit cu cinste în regat și întinde mâna peste mare pentru a reînnoi legăturile de prietenie cu frații îndepărtați care și-l amintesc în rugăciunile și jertfele lor. Apoi lovește trădarea, Trifon îl prinde prin înșelăciune, iar fratele său Simon se ridică să țină locul conducerii. Sf. Rabanus Maurus, stareț al Fuldei, un părinte al Bisericii nedespărțite cinstit în Răsărit și Apus, citește întreaga poveste ca pe o oglindă a propriei peregrinări a Bisericii — a conducătorilor credincioși care păzesc turma, a fraților uniți peste distanță în comuniunea amintirii și a sfinților care, deși uciși în trup, trăiesc în lumină. Să ascultăm sensul mai adânc pe care l-a găsit el sub războaiele regilor.
Citește

Citire

Citiți 1 Macabei 11 și 12. În capitolul 11, regii Siriei și Egiptului se războiesc între ei în timp ce Ionatan marele preot navighează printre intrigi cu prudență — câștigând libertatea pentru Iudeea, apărând Ierusalimul, adunând pe credincioși și întorcându-se biruitor cu mulțumire. În capitolul 12, el trimite scrisori la Roma și la Sparta pentru a reînnoi legământul de prietenie pe care fratele său Iuda îl făcuse, amintind cum „v-am pomenit neîncetat... în jertfele și rugăciunile noastre”. El întărește Ierusalimul și îi învață pe popor să fie veghetori — până când Trifon îl atrage cu o pace falsă, îl capturează prin înșelăciune, iar fratele său Simon preia conducerea. În timp ce citiți, priviți la Ionatan: credincios în mijlocul necredinței, prudent în mijlocul trădării, unit cu frații apropiați și îndepărtați.
Studiu
Rabanus ne arată mai întâi ce fel de conducător este Ionatan — nu un erou singuratic, ci un păstor legat de poporul său într-o dependență reciprocă. Când Ionatan cere lui Demetriu să alunge dușmanii din cetate, iar regele la rândul său cere ajutor lui Ionatan, Rabanus vede pe învățătorii sfinți și turma lor sprijinindu-se unii pe alții: căci nici o rânduială nu poate împlini în chip drept lucrarea slujirii sale fără ajutorul celeilalte, pentru că nici doctorii sfinți nu pot avea meritul de a câștiga suflete fără convertirea și ascultarea supușilor lor, nici supușii înșiși nu pot merita mântuirea fără învățătura și îndrumarea stăpânilor lor. Conducerea credincioasă nu este niciodată solitară; ea este țesută în trupul pe care îl slujește. Iar când vine biruința, credincioșii nu își atribuie gloria. Poporul se întoarce la Ierusalim mulțumind, dar oamenii sfinți nu atribuie această slavă lor înșiși, ci Împăratului lor, adică lui Dumnezeu, dătătorul tuturor bunurilor. Puterea lui Ionatan este puterea lui Hristos lucrând în Biserica Sa, pentru că ea însăși a primit de la Mântuitorul nostru Domnul Iisus Hristos puterea de a călca peste șerpi și peste scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului.
Considerați

Considerare

Capitolul 12 se deschide cu Ionatan întinzând mâna peste mare pentru a reînnoi prietenia pe care fratele său Iuda o făcuse — o legătură ținută vie prin faptul că își aduceau aminte unii de alții în jertfă și rugăciune. Rabanus aude în aceasta chemarea fiecărui suflet credincios de a păzi comuniunea fraților: mare grijă trebuie să fie în predicatorii sfinți ca ei să se străduiască cu toată râvna să reînnoiască și să păstreze pretutindeni pacea pe care Hristos a adus-o în lume. Dar această comuniune trăiește printre curse, și de aceea Ionatan își învață poporul să fie veghetor prin noaptea lungă, gata cu armele — pentru Rabanus însăși tiparul conducerii înțelepte: se cuvine învățătorilor aleși să-și învețe supușii să fie totdeauna veghetori și prevăzători în toată vremea în această viață, în care, trăind în nesiguranță, se îndreaptă spre un scop sigur. Apoi vine trădarea. Trifon preface pacea și îl ia pe Ionatan prin înșelăciune — un avertisment că aceasta înseamnă pieirea celor ce nu veghează asupra lor în chip legiuit, nici nu au prudență în cercarea inimii și purtarea trupului. Totuși conducerea nu dă greș: când Ionatan este luat, fratele său Simon preia preoția și cârmuirea poporului, ca turma să nu rămână niciodată fără păstor.
Răspunde

Răspuns

Cum răspundem când credincioșii par să cadă și trădarea pare să biruiască? Rabanus ne ridică privirea dincolo de mormânt. Ionatan, capturat și ucis, devine pentru el un chip al credincioșilor simpli pe care viclenia lumii îi lovește în trup — totuși ale căror suflete, statornicind în adevărul credinței, după moartea trupului vor scăpa în lumina veșnică. Amintirea pe care Ionatan a reînnoit-o cu frații săi nu este simplă diplomație; ea prefigurează cum sfinții, vii și adormiți, rămân uniți în rugăciune și niciodată cu adevărat pierduți. Iar când ai noștri slăbesc, Rabanus arată în Ionatan sfâșiindu-și hainele cum un suflet credincios jelește și mijlocește: păstorul este să-și sfâșie hainele, adică să-și chinuiască trupul cu posturi și lacrimi; și să pună pământ pe cap, adică să cugete în minte la slăbiciunea trupului, și să se roage Domnului pentru păcatele sale sau pentru păcatele poporului. Să ne ținem deci cu statornicie în credincioșie, să ne aducem aminte unii de alții în rugăciune și să ne încredem că nicio trădare nu poate despărți sufletul care stăruie în credință.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, care ai dat Bisericii Tale putere să calce peste toată puterea vrăjmașului: fă-ne credincioși cum a fost credincios Ionatan marele preot, veghetori în noaptea lungă a acestei vieți, prudenți în mijlocul trădării și uniți cu toți frații noștri în legăturile dragostei. Precum sfinții de odinioară își aduceau aminte unii de alții în jertfele și rugăciunile lor, așa ne unește pe noi în comuniunea tuturor celor ce cheamă Numele Tău. Când slăbim, ridică păstori credincioși să jelească și să mijlocească pentru noi; iar când trecem prin moartea trupului, călăuzește sufletele noastre, statornicind în adevărul credinței, în lumina Ta veșnică. Căci Tu ești dătătorul tuturor bunurilor și Ție Îți închinăm toată slava, împreună cu Tatăl Tău cel din veșnicie și cu Duhul Tău preasfânt și bun și de viață dătător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Despre Prima Carte a Macabeilor (Commentaria in libros Machabaeorum) a Sfântului Rabanus Maurus (tradus din latina de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →