← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ier 37-38 — cu Matthew Henry

Ieremia 37-38Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Ieremia 37–38 ne atrage în zilele finale, tulburi ale Ierusalimului sub regele Zedechia. Cu perspicacitate pastorală caracteristică, Henry urmărește credincioșia profetului în mijlocul respingerii, închisorii și intrigilor politice. Reflecțiile sale evidențiază cum Cuvântul lui Dumnezeu persistă chiar și atunci când conducătorii omenești refuză să-l asculte. Lecția de astăzi ne invită să stăm cu observațiile lui Henry despre curajul sub presiune și costul de a vorbi adevărul puterii. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, ni se reamintește că scopurile lui Dumnezeu înaintează indiferent de opoziția pământească. Să lăsăm tratamentul atent verset cu verset al lui Henry să ne îndrume meditația asupra acestor capitole sobrietante.
Citește
Începe prin a citi capitolele 37 și 38 din Ieremia într-un cadru liniștit. Observă ciclurile repetate de asediu, speranță falsă și suferința lui Ieremia. Acordă atenție specială interacțiunilor dintre profet, rege și dregători. Lasă narațiunea să se desfășoare lent, permițând greutății căderii iminente a Ierusalimului să se așeze. Revino la orice versete care stârnesc convingere sau compasiune înainte de a trece la comentariul lui Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a schița cele șase mișcări principale ale capitolului 37. Acest capitol ne aduce foarte aproape de distrugerea Ierusalimului de către caldeeni, căci istoria sa se află la sfârșitul domniei lui Zedechia; avem în el, I. O idee generală despre caracterul rău al acelei domnii, v. 1, 2. II. Mesajul pe care Zedechia, cu toate acestea, l-a trimis lui Ieremia ca să-i ceară rugăciunile, v. 3. III. Speranțele măgulitoare pe care poporul le concepuse, că caldeenii vor părăsi asediul Ierusalimului, v. 5. IV. Asigurarea pe care Dumnezeu le-a dat-o prin Ieremia (care era acum în libertate, v. 4) că armata caldeeană va reînnoi asediul și va lua cetatea, v. 6-10. V. Întemnițarea lui Ieremia, sub pretextul că era un dezertor, v. 11-15. VI. Bunătatea pe care Zedechia i-a arătat-o când era prizonier, v. 16-21. Henry detaliază apoi disprețuirea predicării lui Ieremia și autoînșelarea poporului. Aici este, 1. Predicarea lui Ieremia disprețuită, v. 1, 2. Zedechia i-a urmat lui Conia sau Ieconia și, deși a văzut în predecesorul său consecințele fatale ale disprețuirii Cuvântului lui Dumnezeu, totuși nu a luat avertisment și nu a acordat mai multă atenție acestuia decât alții înaintea lui. Nici el, nici curtenii săi, nici poporul țării nu au ascultat cuvintele Domnului, deși acestea începuseră deja să se împlinească. Nota: Aceia au inimi cu adevărat nenorocit de împietrite care văd judecățile lui Dumnezeu asupra altora și le simt asupra lor înșiși și totuși nu vor fi smeriți și aduși să ia seama la ce spune El. Aceștia au avut dovada suficientă că Domnul vorbea prin profetul Ieremia și totuși nu au vrut să-l asculte. 2. Rugăciunile lui Ieremia dorite. Zedechia a trimis mesageri la el, zicând: Roagă-te acum Domnului Dumnezeului nostru pentru noi. A făcut la fel și înainte (cap. XXI. 1, 2), iar unul dintre mesageri, Țefania, este același acolo și aici. Zedechia trebuie lăudat pentru aceasta și arată că avea ceva bun în el, un oarecare simț al nevoii sale de favoarea lui Dumnezeu și al nevredniciei sale de a o cere pentru sine, și o oarecare prețuire pentru oamenii buni și slujitorii buni, care aveau un interes în cer. Nota: Când suntem în necaz, trebuie să dorim rugăciunile slujitorilor noștri și ale prietenilor creștini, căci prin aceasta dăm cinste rugăciunii și prețuire fraților noștri. Însuși regii ar trebui să-i privească pe poporul lor care se roagă ca puterea națiunii, Zah. XII. 5, 10. Și totuși aceasta nu face decât să-l condamne pe Zedechia din propria sa gură. Dacă într-adevăr îl privea pe Ieremia ca pe un profet ale cărui rugăciuni ar putea folosi mult atât pentru el cât și pentru poporul său, de ce nu l-a crezut atunci și nu a ascultat cuvintele Domnului pe care le-a rostit prin el? Și-a dorit rugăciunile sale bune, dar nu a vrut să-i primească sfatul bun, nici să fie condus de el, deși vorbea în numele lui Dumnezeu, și reiese din aceasta că Zedechia știa că o face. Nota: Este obișnuit ca aceia care doresc să fie rugați să nu primească sfat; dar prin aceasta se înșală singuri, căci cum putem aștepta ca Dumnezeu să-i asculte pe alții vorbind cu El pentru noi dacă nu vrem să-i ascultăm pe ei vorbind cu noi de la El și pentru El? Mulți care disprețuiesc rugăciunea când sunt în prosperitate vor fi bucuroși de ea când sunt în adversitate. Acum dă-ne din untdelemnul tău. Când Zedechia a trimis la profet să se roage pentru el, ar fi fost mai bine să-l trimită pe profet să se roage cu el; dar a considerat că este sub demnitatea sa: și cum pot aceia aștepta mângâierile religiei dacă nu vor coborî la slujirile ei? 3. Ierusalimul măgulit de retragerea armatei caldeene de la el. Ieremia era acum în libertate (v. 4); intra și ieșea printre popor, putea vorbi liber cu ei și putea fi vorbit de ei. Ierusalimul de asemenea, pentru moment, era în libertate, v. 5. Zedechia, deși vasal al regelui Babilonului, intrase într-o alianță privată cu Faraon regele Egiptului (Ezech. XVII. 15), în conformitate cu care, când regele Babilonului a venit să-l pedepsească pentru trădarea sa, regele Egiptului, deși nu a mai venit în persoană după marea înfrângere pe care Nabucodonosor i-a dat-o în domnia lui Ioiachim (IV Regi XXIV. 7), totuși a trimis câteva forțe să elibereze Ierusalimul când era asediat, la vestea apropierii cărora caldeenii au ridicat asediul, probabil nu de frica lor ci din politică, ca să lupte cu ei la distanță, înainte ca vreuna dintre forțele iudaice să li se poată alătura. Din aceasta s-au încurajat să spere că Ierusalimul era eliberat pentru totdeauna din mâinile vrăjmașilor săi și că furtuna trecuse cu totul. Nota: Păcătoșii sunt de obicei întăriți în siguranța lor prin întreruperile judecăților și prin desfășurarea lor lentă; și aceia care nu vor fi treziți de Cuvântul lui Dumnezeu pot fi pe drept adormiți de providența lui Dumnezeu. 4. Ierusalimul amenințat cu întoarcerea armatei caldeene și cu ruină prin ea. Zedechia a trimis la Ieremia ca să-l roage să se roage pentru ei, ca armata caldeeană să nu se întoarcă; dar Ieremia îi trimite cuvânt înapoi că hotărârea fusese luată și că era o nebunie să aștepte pace, căci Dumnezeu începuse o controversă cu ei, pe care o va încheia: Așa zice Domnul, Nu vă înșelați singuri, v. 9. Nota: Însuși Satana, deși este marele înșelător, nu ne-ar putea înșela dacă nu ne-am înșela singuri; și astfel păcătoșii sunt propriii lor distrugători fiind propriii lor înșelători, ceea ce este o agravare că sunt atât de frecvent avertizați de aceasta și sfătuiți să nu se înșele singuri, și au Cuvântul lui Dumnezeu, al cărui mare scop este să-i dezvăluie. Ieremia nu folosește metafore obscure, ci le spune limpede, (1.) Că egiptenii se vor retrage și fie se vor da înapoi fie vor fi forțați înapoi, în propria lor țară (Ezech. XVII. 17), ceea ce s-a spus demult (Isa. XXX. 7), și se spune din nou aici, v. 7. Egiptenii vor ajuta în zadar; nu vor îndrăzni să înfrunte armata caldeeană, ci se vor retrage cu precipitare. Nota: Dacă Dumnezeu nu ne ajută, nicio creatură nu poate. Așa cum nicio putere nu poate birui împotriva lui Dumnezeu, tot așa niciuna nu poate folosi fără Dumnezeu nici contrabalansa plecările Sale de la noi. (2.) Că caldeenii se vor întoarce și vor reînnoi asediul și îl vor urmări cu mai multă vigoare ca niciodată: Nu vor pleca pentru totdeauna (v. 9); vor veni din nou (v. 8); vor lupta împotriva cetății. Nota: Dumnezeu are comanda suverană asupra tuturor oștilor oamenilor, chiar și a acelora care nu-L cunosc, care nu-L recunosc, și toți sunt făcuți să slujească scopurilor Sale. El le dirijează marșurile, contra-marșurile, retragerile, întoarcerile, după cum Îi place; și armatele furioase, ca vânturile furtunoase, în toate mișcările lor împlinesc Cuvântul Său. (3.) Că Ierusalimul va fi cu siguranță dat în mâna caldeenilor: Îl vor lua și îl vor arde cu foc, v. 8. Sentința rostită asupra lui va fi executată, iar ei vor fi executorii. „O, dar” (spun ei) „caldeenii s-au retras; au părăsit întreprinderea ca fiind imposibilă.” „Și deși au făcut-o”, spune profetul, „ba chiar deși ați fi lovit armata lor, astfel încât mulți au fost uciși și toți ceilalți răniți, totuși acei răniți s-ar ridica și ar arde această cetate”, v. 10. Aceasta este menită să denoteze că osânda rostită asupra Ierusalimului este irevocabilă și distrugerea sa inevitabilă; trebuie pus în ruine, iar acești caldeeni sunt oamenii care trebuie să-l distrugă, și acum este zadarnic să te gândești la evitarea loviturii sau la confruntarea cu ea. Nota: Oricare instrumente a hotărât Dumnezeu să folosească într-o slujire pentru El, fie de milă fie de judecată, vor împlini aceea pentru care au fost rânduite, oricare incapacitate sau neputință ar avea sau ar fi reduși la ea. Aceia prin care Dumnezeu a hotărât să mântuiască sau să distrugă, mântuitori vor fi și distrugători vor fi, da, chiar dacă toți ar fi răniți; căci așa cum când Dumnezeu are de lucru de făcut nu va lipsi de instrumente cu care să-l facă, deși ar putea părea departe de căutat, tot așa când Și-a ales instrumentele, acestea vor face lucrarea, deși ar putea părea foarte puțin probabil să o împlinească. Henry povestește apoi arestarea și închiderea lui Ieremia în temniță. II. Că în această încercare a fost prins ca dezertor și închis (v. 13-15): Era la poarta lui Beniamin, atât de departe ajunsese, când un căpitan al străjii, care probabil avea sarcina acelei porți, l-a descoperit și l-a luat în custodie. Era nepotul lui Hanania, despre care evreii spun că era Hanania prorocul mincinos, care a contestat cu Ieremia (cap. XXVIII. 10), și adaugă că acest tânăr căpitan avea o ciudă pe Ieremia din acea pricină. Nu l-a putut aresta fără vreun pretext, iar acela pe care îl aduce împotriva lui este: Cazi la caldeeni – o poveste neverosimilă, căci caldeenii plecaseră acum, Ieremia nu putea ajunge la ei; sau, dacă ar fi putut, cine s-ar duce la o armată învinsă? Ieremia, așadar, cu bună dreptate și cu atât încrederea cât și blândețea unui om nevinovat, neagă acuzația: „Este fals; nu cad la caldeeni; merg la treburile mele legitime.” Nota: Nu este un lucru nou ca cei mai buni prieteni ai Bisericii să fie reprezentați ca fiind în interesul celor mai răi dușmani ai ei. Astfel au fost puse cele mai negre caractere pe cele mai frumoase minți curate și, într-o lume atât de răuvoitoare ca aceasta, nevinovăția, ba chiar excelența însăși, nu este un gard împotriva celei mai josnice calomnii. Când suntem astfel acuzați pe nedrept, putem face ca Ieremia: nega cu îndrăzneală acuzația și apoi încredința cauza noastră Aceluia care judecă drept. Protestarea lui Ieremia a integrității sale, deși este profet, om al lui Dumnezeu, om al onoarei și sincerității, deși este preot și este gata să o spună in verbo sacerdotis – pe cuvântul unui preot, nu este luată în seamă; ci este adus înaintea consiliului privat, care fără a-l examina pe el și dovezile împotriva lui, ci pe baza insinuării josnice și răuvoitoare a căpitanului, s-a mâniat pe el: s-au mâniat; și ce dreptate se putea aștepta de la oameni care, fiind în mânie, nu voiau să audă niciun motiv? L-au bătut, fără nicio considerație pentru haina și caracterul său, și apoi l-au pus în închisoare, în cea mai rea închisoare pe care o aveau, aceea din casa lui Ionatan scriitorul; fie fusese casa lui și o părăsise pentru neplăcerile ei, dar era considerată suficient de bună pentru o închisoare, fie era acum casa lui și poate că era un om rigid și sever, care o făcea o casă de robie crudă pentru prizonierii săi. În această închisoare a fost aruncat Ieremia, în temniță, care era întunecoasă și rece, umedă și murdară, locul cel mai inconfortabil și nesănătos din ea; în celule sau cabine, acolo trebuia să locuiască, printre care nu este nicio alegere, căci toate sunt la fel de mizerabile locuri de locuit. Acolo a rămas Ieremia multe zile și, din câte se pare, nimeni nu s-a apropiat de el sau nu a întrebat de el. Vedeți ce lume este aceasta. Prinții răi, care sunt în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, stau în tihnă, stau în splendoare în palatele lor, în timp ce Ieremia cel evlavios, care este în slujba lui Dumnezeu, stă în durere, într-o temniță dezgustătoare. Este bine că există o lume viitoare. Henry încheie narațiunea capitolului descriind audiența secretă a lui Zedechia cu profetul. III. Că Zedechia l-a trimis în cele din urmă după el și i-a arătat oarecare favoare; dar probabil nu până când armata caldeeană se întorsese și pusese din nou asediu cetății. Când speranțele lor deșarte, cu care se hrăneau (și în încrederea cărora își reînrobiseră slujitorii, cap. XXXIV. 11), dispăruseră cu totul, atunci erau într-o confuzie și consternare mai mare ca niciodată. „O atunci” (zice Zedechia) „trimite în toată graba după profet; să am o vorbă cu el.” Când caldeenii se retrăseseră, el doar a trimis la profet să se roage pentru el; dar acum că investiseră din nou cetatea, l-a trimis după el ca să-l consulte. Astfel de milostivi vor fi oamenii când îi cuprind durerile. 1. Regele l-a trimis după el ca să-i dea audiență privată ca unui ambasador de la Dumnezeu. L-a întrebat în taină în casa sa, fiind rușinat să fie văzut în tovărășia lui: „Este vreun cuvânt de la Domnul? (v. 17) – vreun cuvânt de mângâiere? Poți să ne dai vreo speranță că caldeenii se vor retrage din nou?” Nota: Aceia care nu vor asculta îndemnurile lui Dumnezeu când sunt în prosperitate ar fi bucuroși de mângâierile Lui când sunt în adversitate și așteaptă ca slujitorii Săi să le vorbească atunci cuvinte de pace; dar cum pot aștepta aceasta? Ce au ei de-a face cu pacea? Viața și confortul lui Ieremia sunt în mâna lui Zedechia, și el are acum o cerere de prezentat pentru favoarea lui, și totuși, având această ocazie, îi spune limpede că este un cuvânt de la Domnul, dar niciun cuvânt de mângâiere pentru el sau poporul său: Vei fi dat în mâna regelui Babilonului. Dacă Ieremia ar fi consultat cu carnea și sângele, i-ar fi dat un răspuns plauzibil și, deși nu i-ar fi spus o minciună, totuși ar fi putut alege dacă să-i spună ce e mai rău în acest moment; ce nevoie era de aceasta, când i-o spusese de atâtea ori înainte? Dar Ieremia era unul care obținuse milă de la Domnul ca să fie credincios și nu voia, ca să obțină milă de la om, să fie necredincios fie lui Dumnezeu fie prințului său; de aceea îi spune adevărul, tot adevărul. Și, deoarece nu era nicio scăpare, ar fi fost o bunătate pentru rege să-și cunoască osânda, ca, nefiind o surpriză pentru el, să fie mai puțin o teroare și să poată prevedea să facă ce e mai bun din ce e rău. Ieremia profită de această ocazie ca să-l mustre pe el și pe poporul său pentru creditul pe care l-au acordat profeților mincinoși, care le-au spus că regele Babilonului nu va veni deloc sau, când se retrăsese, nu va mai veni împotriva lor, v. 19. „Unde sunt acum profeții voștri, care v-au spus că veți avea pace?” Nota: Aceia care se înșală cu speranțe neîntemeiate de milă vor fi pe drept mustrați pentru nebunia lor când evenimentul i-a dezvăluit. 2. A folosit această ocazie pentru a prezenta o cerere privată, ca un biet prizonier, v. 18, 20. Nu era în puterea lui Ieremia să anuleze sentința pe care Dumnezeu o rostise asupra lui Zedechia, dar era în puterea lui Zedechia să anuleze sentința pe care prinții o dăduseră împotriva lui; și de aceea, deoarece îl considera potrivit să fie folosit ca profet, nu voia să-l considere potrivit să fie abuzat ca cel mai rău dintre răufăcători. Se ceartă cu smerenie cu regele: „Cu ce am greșit împotriva ta sau a slujitorilor tăi sau a acestui popor, ce lege am încălcat, ce vătămare am adus bunăstării comune, de m-ai pus în închisoare?” Și mulți care au fost tratați foarte aspru au putut face aceeași apelare și să o susțină. De asemenea, cere cu stăruință și foarte patetic (v. 20): Fă-mă să mă întorc la acea închisoare urât mirositoare, la casa lui Ionatan scriitorul, ca nu cumva să mor acolo. Aceasta era limbajul naturii nevinovate, conștientă de propriile sale necazuri și preocupată de propria sa păstrare. Deși nu era deloc nerăbdător să moară ca martir al lui Dumnezeu, totuși, având o ocazie atât de bună de a obține alinare, nu voia s-o lase să scape, ca nu cumva să moară ca propriul său ucigaș. Când Ieremia a rostit mesajul lui Dumnezeu, a vorbit ca unul care are autoritate, cu cea mai mare îndrăzneală; dar când și-a prezentat propria cerere, a vorbit ca unul sub autoritate, cu cea mai mare supunere: Apropie-te, te rog, o, Doamne al meu, rege! Fie ca cererea mea, te rog, să fie primită înaintea ta. Aici nu este niciun cuvânt de plângere împotriva prinților care l-au închis pe nedrept, nicio ofertă de a intenta o acțiune de închisoare falsă împotriva lor, ci totul într-un mod de cerere modestă către rege, ca să ne învețe că chiar și atunci când acționăm cu curajul care se potrivește slujitorilor credincioși ai lui Dumnezeu, totuși trebuie să ne purtăm cu smerenia și modestia care se potrivesc supușilor devotați guvernării pe care Dumnezeu a pus-o peste noi. Un leu în cauza lui Dumnezeu trebuie să fie un miel în propria sa. Și aflăm că Dumnezeu i-a dat lui Ieremia favoare în ochii regelui. (1.) I-a dat cererea sa, a avut grijă ca să nu moară în temniță, ci a poruncit ca să aibă libertatea curții închisorii, unde putea avea o plimbare plăcută și să respire aer liber. (2.) I-a dat mai mult decât cererea sa, a avut grijă ca să nu moară de foame, așa cum au murit mulți care aveau libertate, din cauza strâmtorării asediului; i-a poruncit pâinea zilnică din stocul public (căci închisoarea era în perimetrul curții), până când toată pâinea a fost consumată. Zedechia ar fi trebuit să-l elibereze, să-l facă consilier privat, așa cum Iosif a fost scos din închisoare ca să fie al doilea om în regat. Dar nu a avut curaj să facă aceasta; a fost bine că a făcut cum a făcut, și este un exemplu al grijii pe care Dumnezeu o poartă slujitorilor Săi suferinzi care Îi sunt credincioși. El poate face chiar și închiderea lor să se întoarcă spre avantajul lor și curtea închisorii lor să devină ca pășuni verzi pentru ei și să ridice astfel de prieteni care să le poarte de grijă, încât în zilele de foamete să fie săturați. De distrugere și foamete vei râde.
Considerați

Consideră

Henry introduce modelul paralel de suferință și favoare regală găsit în capitolul 38. În acest capitol, la fel ca în cel precedent, îl avem pe Ieremia mult înjosit sub încruntările prinților și totuși mult cinstit prin favoarea regelui. L-au tratat ca pe un criminal; el l-a tratat ca pe un consilier privat. Aici, I. Ieremia pentru credincioșia sa este aruncat în temniță de prinți, v. 1-6. II. La mijlocirea lui Ebed-Melec etiopianul, prin ordin special de la rege, este scos din temniță și închis doar în curtea închisorii, v. 7-13. III. Are o conferință privată cu regele asupra conjucturii actuale a afacerilor, v. 14-22. IV. Se ia grijă ca acea conferință să rămână privată, v. 24-28. Henry reflectă asupra valorii mai largi a consemnării încercărilor personale ale profetului. Avem aici o relatare ulterioară despre Ieremia, care relatează mai multe pasaje despre sine decât oricare altul dintre profeți; căci istoriile vieților și suferințelor slujitorilor lui Dumnezeu au fost foarte folositoare Bisericii, la fel ca și predicarea și scrierile lor.
Răspunde
1. Unde în propria mea viață sunt ispitit să doresc mângâierea lui Dumnezeu în timp ce rezist sfatului Său? 2. Cum răspund când credincioșia aduce neînțelegere sau greutăți? 3. Ce speranțe false întrețin în prezent pe care Cuvântul lui Dumnezeu le-a contrazis deja?
Roagă-te
Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a lui Ieremia păstrată pentru instruirea noastră. Dă-ne inimi care să primească atât avertismentele Tale cât și promisiunile Tale fără autoînșelare. Întărește-ne să vorbim adevărul chiar și atunci când ne costă confortul sau reputația. Ferește-ne de nebunia de a căuta favoarea Ta ignorând poruncile Tale. Fie ca noi, ca Ieremia, să rămânem statornici în locul pe care ni l-ai rânduit, încrezându-ne că Cuvântul Tău își va împlini scopul. Susține pe toți cei care suferă pentru dreptate astăzi și învață-ne să prețuim rugăciunile și sfatul slujitorilor Tăi. În numele lui Hristos ne rugăm, Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →