Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 47-48 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la lecția de astăzi în șase bătăi, extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În aceste pagini Maclaren deschide bogățiile Psalmilor 47 și 48, urmărind slava Sionului, minunea eliberării sale și lauda încrezătoare care izvorăște din inimile care au văzut mâna lui Dumnezeu la lucru. Pe măsură ce parcurgem bătăile, vom asculta expunerea sa măsurată, apoi ne vom opri pentru a reflecta, a răspunde și a ne ruga. Duhul care l-a călăuzit pe psalmist și pe exeget să ne călăuzească și pe noi acum spre o încredere și o recunoștință proaspete.
Citește
Luați Biblia și citiți Psalmii 47 și 48 încet și cu glas tare. Observați tonul triumfător care celebrează domnia lui Dumnezeu peste tot pământul și eliberarea specifică acordată cetății Sale. Lăsați cuvintele să se așeze; permiteți scenelor cu împărați adunați, panică subită și siguranță durabilă să se formeze în mintea voastră. Când terminați, reveniți aici gata să studiem împreună expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a schița structura în trei părți a psalmului.
Oricum ar fi privită, totuși, această așezare a sa într-un loc din istorie, marile adevăruri pe care le conține nu depind de o asemenea identificare. Ele sunt adevăruri pentru toate timpurile; bucurie și mângâiere pentru toate generațiile. Să-l citim împreună acum, dacă cumva vreun ecou al încrederii și al laudei care se află în el poate fi chemat din inimile noastre! Dacă vă veți uita în Bibliile voastre, veți vedea că se împarte în trei porțiuni. Este slava Sionului, eliberarea Sionului și, în consecință, lauda recunoscătoare și încrederea plină de bucurie a Sionului.Maclaren dezvăluie apoi slava care aparține numai Sionului.
Ascultați cu ce triumf izbucnește psalmistul: 'Mare este Domnul și vrednic de toată lauda în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele sfințeniei Sale. Frumos prin aşezare sau mai degrabă prin înălțime, bucuria întregului pământ este muntele Sion, pe laturile nordului, cetatea marelui Împărat.' Acum aceste cuvinte sunt ceva mai mult decât un simplu sentiment patriotic. Slava evreului în Ierusalim era cu totul altceva decât mândria romanului în Roma. Pentru oamenii evlavioși dintre ei, dintre care scriitorul acestui psalm era unul, era un singur lucru, și numai unul, care făcea Sionul glorios. Era într-adevăr frumos prin înălțimea sa, ridicat sus pe muntele său stâncos. Era într-adevăr sigur, izolat de invadator de râpele abrupte care închideau și păzeau unghiul platoului muntos pe care stătea; dar singurul lucru care îi dădea slavă era că Dumnezeu locuia în el. Numele chiar al acelui Sion pământesc era 'Iehova-Șama, Domnul este acolo.' Iar accentul acestor cuvinte este îndreptat în întregime în acea direcție. Ceea ce celebrează despre El nu este doar gândul general că Domnul este mare, ci că Domnul este mare în Sion. Ceea ce celebrează despre el este că este cetatea Sa, muntele sfințeniei Sale, unde locuiește, unde Se manifestă. Pentru că acolo este manifestarea Sa de Sine, de aceea este acolo vrednic de toată lauda. Și pentru că glasul limpede al laudei Sale răsună din Sion, de aceea este ea 'bucuria întregului pământ'. Slava Sionului, deci, este că este locuința lui Dumnezeu.Maclaren se îndreaptă apoi spre relatarea dramatică a eliberării Sionului.
II. Mai departe, există o a doua porțiune a acestui psalm care, trecând dincolo de aceste gânduri introductive despre slava Sionului, povestește cu putere și vigoare minunată procesul eliberării Sionului.Maclaren arată în cele din urmă cum acea eliberare unește trecutul, prezentul și viitorul.
Și apoi, remarcați cum din această descriere dramatică se ridică un gând și mai înalt. Eliberarea astfel descrisă leagă prezentul de trecut. 'După cum am auzit, așa am văzut în cetatea Domnului oștirilor, în cetatea Dumnezeului nostru.' Da, fraților! Manifestarea milostivă a lui Dumnezeu pentru noi înșine, ca și pentru acei oameni israeliți de odinioară, are acest efect binecuvântat, că schimbă zvonul și tradiția în experiență vie; acest efect binecuvântat, că ne învață, sau ar trebui să ne învețe, inepuizabilitatea puterii divine, repetarea constantă în fiecare veac a acelorași lucrări de dragoste. Învățați de ea, învățăm că toate aceste vechi relatări ale harului și ajutorului Său sunt mereu noi, nu trecute și dispărute, ci gata să fie reproduse în caracteristicile lor esențiale și în viețile noastre. 'Am auzit cu urechile noastre, Doamne, părinții noștri ne-au povestit ce lucrare ai făcut în zilele lor.
Considerați
Reflectează
Maclaren trage concluzia practică că Biserica stă în siguranță pentru că Dumnezeu locuiește în ea.
Ne-ar duce prea departe să discutăm purtarea unei asemenea profeții asupra istoriei viitoare și a restaurării lui Israel, dar purtarea ei asupra siguranței și perenității Bisericii este de netăgăduit. Cetatea este nemuritoare pentru că Dumnezeu locuiește în ea. Pentru individ și pentru comunitate, pentru marea societate și pentru fiecare dintre sufletele singure care o alcătuiesc, istoria trecutului poate pecetlui angajamentul pe care El îl dă pentru viitor. Dacă ar fi fost posibil să distrugem Biserica Dumnezeului celui viu, ea ar fi dispărut de mult, de mult. Propria ei slăbiciune și păcat, corupțiile mereu noi ale credinței sale și micșorarea crezului său, imperfecțiunile vieții sale și lumeasca inimii sale, relele abundente care o înconjoară și ostilitatea reală a multora care o privesc și spun: Dărâmați-o, până la pământ, ar fi lovit-o în țărână de mult. Ea trăiește, a trăit în ciuda tuturor și, de aceea, va trăi. 'Dumnezeu o va întemeia pentru totdeauna.'Maclaren încheie ancorând speranța personală a fiecărui credincios în același Călăuz credincios.
Și apoi, cu o duioșie și o frumusețe minunate, psalmul în ultimele sale cuvinte coboară, ca să spunem așa, sub un aspect, și sub altul, se ridică de la contemplările sale despre cetatea nemuritoare și comunitate la gândul indivizilor care o alcătuiesc: 'Căci acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru pentru totdeauna și în veci; El va fi călăuza noastră până la moarte.' Comentatorii prozaici au spus adesea că aceste ultime două cuvinte sunt o interpolare, că nu se potrivesc în șirul psalmului și s-au trudit să afle ce sens să le atașeze, pentru că li se părea atât de puțin probabil ca, într-un imn care avea de-a face doar cu comunitatea, să găsim această expresie a încrederii individuale în anticiparea acelui rău cel mai pur personal. Mi se pare că acesta este tocmai motivul pentru a ne ține strâns de cuvinte ca fiind o parte autentică a psalmului, pentru că ele exprimă un adevăr, fără de care speranța încrezătoare a psalmului, oricât de măreață ar fi, nu este decât o slabă mângâiere pentru fiecare inimă. Nu este de ajuns pentru oamenii trecători, pieritori, să spună: 'Nu-ți pasă de soarta ta individuală: societatea, comunitatea va sta neclintită și fermă.'
Răspunde
Unde în propria voastră poveste ați trecut de la a auzi doar despre faptele lui Dumnezeu la a le vedea voi înșivă? Cum schimbă adevărul că Dumnezeu locuiește în poporul Său felul în care priviți biserica sau părtășia voastră locală? În ce domeniu al vieții aveți nevoie să lăsați promisiunea 'El va fi călăuza noastră până la moarte' să vă liniștească temerile astăzi?
Roagă-te
Doamne al oștirilor, Îți mulțumim pentru cetatea al cărei Ziditor și Făcător ești Tu Însuți. Mulțumim că aceeași mână care a zdrobit corăbiile din Tarșiș susține și astăzi poporul Tău. Dă-ne ochi să vedem slava Ta în mijlocul Bisericii Tale și inimi grabnice să transforme zvonul în experiență vie. Întărește-ne în încrederea că niciun vrăjmaș nu poate răsturna ceea ce aperi Tu. Călăuzește-ne pe fiecare dintre noi până la moarte și adu-ne la urmă în cetatea ale cărei porți stau deschise pentru totdeauna. În numele puternic al lui Isus ne rugăm, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →