Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exod 11-12 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la lecția Eterniseed de astăzi, extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren despre capitolele 11 și 12 din Exod. Maclaren ne călăuzește prin ultimele plăgi, împietrirea inimii lui Faraon și instituirea Paștelui atât ca ispășire cât și ca sărbătoare. Expunerea sa atentă dezvăluie cum aceste evenimente străvechi prefigurează eliberarea mai mare împlinită în Hristos. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne deschidă inimile ca să primim cuvântul cu credință și ascultare.
Citește
Citire
Așezați-vă inima și deschideți Biblia la Exod 11-12. Citiți capitolele încet, observând pauza solemnă înaintea ultimei plăgi, instrucțiunile pentru mielul pascal și urgența acelei nopți a eliberării. Lăsați narațiunea să vorbească despre judecată, protecție și chemarea de a ne aminti de faptele puternice ale lui Dumnezeu.
Studiu
Maclaren începe prin a remarca pauza solemnă dintre plăgile precedente și ultima.
Primul punct de remarcat în acest pasaj este că el intercalează o pauză solemnă între plăgile precedente, ineficace, și ultima, eficace. Este o liniște înfricoșătoare în furtună înaintea ultimului uragan zdrobitor care doboară orice obstacol. 'Este liniște în cer' înaintea tunetului final. Exo_11:1 - - Exo_11:3 par, la prima vedere, deplasate, întrucât întrerup narațiunea, deoarece denunțul și profeția lui Moise din Exo_11:4 - - Exo_11:8 trebuie să fi fost rostite la întrevederea cu Faraon pe care o găsim continuând la sfârșitul capitolului precedent. Dar este legitim să presupunem că, chiar în clipa în care Faraon se înfuria și amenința, iar Moise îl înfrunta, întorcând dispreț pentru dispreț, acesta din urmă a auzit cu urechea lăuntrică glasul care făcea cuvintele lui Faraon un vânt gol și îi dădea asigurările și poruncile cuprinse în Exo_11:1 - - Exo_11:3 , și astfel i s-a dat în ceasul acela ce trebuia să spună; și anume, prezicerea care urmează în Exo_11:4 - - Exo_11:8 . O astfel de vedere a succesiunii pasajului îl face mult mai viu, dramatic și firesc decât să presupunem că primele versete sunt fie o interpolare, fie o întrerupere stângace care se referă la o revelație la un moment anterior nedefinit. Când un Faraon sau un Irod sau un Agripa amenință, Dumnezeu vorbește inimii unui Moise sau a unui Pavel și face fața slujitorului Său 'tare împotriva fețelor lor'.Maclaren examinează apoi ultimul cuvânt al lui Moise către Faraon și prezicerea prăbușirii sale.
Convingerea lui Moise, pe care o știa nu ca fiind propriul său gând, ci ca revelație a lui Dumnezeu a scopului Său, arăta mai întâi lovitura finală care urma să încheie rezistența lui Faraon. Acesta oscilase între conformare și refuz, ca o minge elastică care cedează la compresie și revine la rotunjimea ei umflată de îndată ce presiunea este îndepărtată. Dar în cele din urmă se va prăbuși cu totul, ca aceeași minge când i se face o tăietură și se zbârcește într-o bucată fără formă. Accesele de încăpățânare ale oamenilor slabi se termină astfel. Va fi la fel de extrem în dorința lui de a scăpa de israeliți pe cât fusese în hotărârea de a-i păstra. Pânza umflată o clipă se prăbușește în grămadă în clipa următoare, când sunt tăiate parâmele. Este o treabă sărăcăcioasă când acțiunile unui om sunt modelate mai ales de teama de consecințe. Spaima duce întotdeauna la extreme. 'Când vă va lăsa să plecați, vă va izgoni cu siguranță de aici cu totul.' Multe voințe statornice, potrivnice lui Dumnezeu, se prăbușesc cu totul când degetul lui Dumnezeu le atinge. 'Poate inima ta să îndure în zilele când voi lucra cu tine?'Maclaren trece apoi la cele două părți principale ale ritualului pascal.
Ritualul pascal, așa cum este rânduit aici, se împarte în două părți principale: stropirea sângelui jertfei pe ușori și praguri și ospățul pe jertfă. Acestea pot fi tratate cel mai bine separat. Ele au fost separate în forma ulterioară a ritualului; căci, când a existat un sanctuar central, mieii erau junghiați acolo, iar sângele era stropit, ca în alte jertfe ispășitoare, pe altar, în timp ce ospățul domestic rămânea neschimbat. Cea dintâi era menită mai ales să-i păzească pe israeliți de nimicirea întâilor-născuți; cea din urmă ca un memorial permanent al eliberării lor. Dar ambele au o potrivire perpetuă ca profeție a unor aspecte variate ale mântuirii creștine.Maclaren continuă să dezvolte caracterul jertfitor al Paștelui și sensul său ispășitor.
Dar dacă este o jertfă, ce fel de jertfă era? În mod clar, primul scop era ca sângele să fie stropit pe ușori și praguri, iar astfel casa să fie în siguranță când îngerul nimicitor trecea prin țară. Aceasta este explicația dată în Exo_12:13 , care este declarația divină a sensului ei. Acesta este centrul ritualului; de la el derivă numele. Fie că cititorii acceptă sau nu doctrinele substituției și ale ispășirii, ar trebui să fie imposibil pentru un cititor cinstit al acestor versete să nege că aceste doctrine sau gânduri sunt acolo. Ele pot fi doar noțiunile barbare ale unei epoci și ale unui popor pe jumătate sălbatic. Dar, oricare ar fi ele, acolo sunt. Mielul fără cusur ales cu grijă și ținut patru zile, până când devenise ca și cum ar fi făcut parte din gospodărie, și apoi junghiat solemn de capul familiei, era reprezentantul lor. Când stropeau sângele lui pe stâlpi, mărturiseau că stăteau sub primejdia îngerului nimicitor din pricina necurăției lor și prezentau sângele ca ispășire a lor. În această măsură, fapta lor era un act de mărturisire, de implorare și de credință. Accepta mijlocul de mântuire rânduit de Dumnezeu. Consecința era scutirea de lovitura fatală, care cădea pe toate casele, de la palat până la coliba sclavilor, unde nu se găsea acea dâră roșie. Dacă vreun fiu al lui Avraam disprețuise prevederea pentru siguranță, el ar fi fost părtaș la plagă.
Considerați
Considerare
Maclaren încheie prezentând Paștele ca pe o Evanghelie înaintea Evangheliei.
Cu alte cuvinte, Paștele este o Evanghelie înaintea Evangheliei. Ni se spune uneori că, în ideile sale jertfitoare, creștinismul se îmbracă încă în 'vechile haine ebraice'. Noi credem, dimpotrivă, că întregul sistem jertfitor al iudaismului a avut ca scop suprem să prefigureze mântuirea care vine. Hristos nu este numit 'Paștele nostru' pentru că ritualul mozaic întâmplător a avut acea ceremonie; ci ritualul mozaic a avut acea ceremonie mai ales pentru că Hristos este Paștele nostru și, prin sângele Său vărsat pe cruce și stropit pe conștiințele noastre, face în realitate spirituală ceea ce Paștele evreiesc a făcut doar în formă exterioară. Toate celelalte întrebări despre Vechiul Testament, oricât de interesante și de aprig disputate, sunt de importanță secundară în comparație cu aceasta. Este scopul său principal să profețească despre Hristos, moartea Sa ispășitoare, împărăția și Biserica Sa, sau nu? Noul Testament nu are nicio îndoială cu privire la răspuns.Maclaren încheie cu substituirea deliberată de către Hristos a Cinei Domnului în locul Paștelui.
Ce întindere de autoritate de neînțeles a exercitat Hristos, dacă nu era mai mult decât un învățător, când a îndepărtat Paștele și a pus în locul lui Cina Domnului, ca aducere aminte a morții Sale! Prin aceasta El a spus: 'Uitați acea eliberare din trecut; în schimb, amintiți-vă de Mine'. Cu siguranță aceasta era fie îndrăzneală ce se apropia de nebunie, fie conștiință divină că El Însuși era adevăratul Miel pascal, al cărui sânge ocrotește lumea de judecată și pe care lumea poate să-L ospăteze și să fie săturată. Intenția deliberată a lui Hristos de a reprezenta moartea Sa ca ispășire și de a fixa privirea respectuoasă și recunoscătoare a tuturor veacurilor viitoare asupra crucii Sale nu poate fi eliminată din întemeierea acelei rânduieli de aducere aminte în substituirea ceremonialului rânduit de Dumnezeu, atât de vechi și sacru în semnificația sa. Ca și Paștele, Cina Domnului a fost instituită înainte ca eliberarea să fie împlinită.
Răspunde
Răspuns
1. Unde simt în viața mea o pauză solemnă înaintea acțiunii hotărâte a lui Dumnezeu? 2. Cum aplic personal sângele Mielului pe ușorii inimii mele? 3. În ce feluri este umblarea mea zilnică marcată atât de ospătarea bucuroasă cu Hristos cât și de pregătirea de a călători ca un pelerin?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte Milostiv, tremurăm înaintea judecăților Tale drepte, totuși ne odihnim în ocrotirea Mielului Pascal al cărui sânge marchează poporul Tău spre izbăvire. Apără-ne prin sângele stropit al lui Hristos de urgie și hrănește-ne pe măsură ce mâncăm în grabă, cu coapsele încinse, gata să Te urmăm oriunde ne vei conduce. Prin Duhul Tău adâncește nădejdea noastră până vom ospăta cu Tine în Împărăție, prin Isus Hristos, Paștele nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →