← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Osea

Osea 11-12 — cu Ioan Calvin

Osea 11-12Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Osea dezvăluie inima tandră, dar rănită, a lui Dumnezeu față de un popor rătăcit. Cu precizie pastorală și profunzime doctrinară, Calvin arată cum dragostea dumnezeiască a urmărit pe Israel din zilele sale timpurii, doar pentru a întâlni o răzvrătire persistentă. Cuvintele sale ne invită să ne examinăm propriul răspuns față de Cel care ne cheamă din robie și în viața legământului. Pe măsură ce zăbovim asupra acestor capitole străvechi, perspectivele lui Calvin luminează continuitatea scopurilor mântuitoare ale lui Dumnezeu în ambele Testamente. Fie ca acest studiu să trezească o recunoștință proaspătă și o credință statornică în Dumnezeul care nu își părăsește pe ai Săi.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolele 11 și 12 din Osea cu încetineală. Ascultă tonurile alternante de afecțiune dumnezeiască și întristare dreaptă. Observă cum Dumnezeu își amintește de pruncia lui Israel, de eliberarea din exod și de refuzul persistent de a se întoarce. Lasă imaginile profetice despre funii, juguri și zbor rătăcitor să trezească propriile tale amintiri despre urmărirea răbdătoare a lui Dumnezeu. Cere Duhului să îți pregătească inima pentru expunerea lui Calvin asupra acestor versete mișcătoare.
Studiu
Calvin începe prin a examina expresia inițială a dragostei dumnezeiești în Osea 11. Dumnezeu se ceartă aici cu poporul lui Israel pentru ingratitudinea sa. Obligația poporului era îndoită; căci Dumnezeu îi îmbrățișase din chiar începutul prim, și când nu era niciun merit sau vrednicie în ei. Ce altceva, într-adevăr, era starea poporului când a fost eliberat de lucrările sale de robie din Egipt? Ei păreau atunci, fără îndoială, ca un om pe jumătate mort sau ca un cadavru putred; căci nu mai aveau nicio vigoare în ei. Domnul și-a întins atunci mâna către popor când era într-o stare atât de fără speranță, l-a scos, ca să zicem așa, din mormânt și l-a readus din moarte la viață. Dar poporul nu a recunoscut această favoare atât de minunată a lui Dumnezeu, ci curând după aceea i-a întors cu îndrăzneală spatele. Ce josnicie a fost aceasta și ce rușinoasă nelegiuire, să facă o astfel de întoarcere autorului vieții și mântuirii lor? Profetul sporește deci păcatul și josnicia poporului prin această împrejurare, că Domnul i-a iubit chiar din copilărie; când totuși, spune el, Israel era copil, Eu l-am iubit. Nașterea poporului a fost ieșirea sa din Egipt. Domnul făcuse într-adevăr legământul Său cu Avraam cu patru sute de ani mai înainte; și, după cum știm, patriarhii erau de asemenea priviți de El ca fiii Săi: dar Dumnezeu a vrut ca Biserica Sa să fie, ca să zicem așa, stinsă, când a răscumpărat-o. De aceea Scriptura, când vorbește despre eliberarea poporului, se referă adesea la acea favoare a lui Dumnezeu în același fel ca la unul născut în lume. Nu fără motiv, deci, Profetul amintește aici poporului că fusese iubit când era în copilărie. Dovada acestei iubiri a fost că au fost scoși din Egipt. Iubirea a precedat, căci cauza este întotdeauna înaintea efectului. El lărgește apoi asupra momentului acelei iubiri înainte de apariția lui Israel ca popor. Dar Profetul lărgește subiectul: Am iubit pe Israel, chiar când era încă copil; L-am chemat din Egipt; adică, „Nu numai că l-am iubit când era copil, ci înainte de a se naște am început să-l iubesc; căci eliberarea din Egipt a fost nașterea, și iubirea Mea a precedat aceea. Se vede atunci că poporul fusese iubit de Mine, înainte de a veni la lumină; căci Egiptul era ca un mormânt fără nicio scânteie de viață; și starea în care se afla acest popor nenorocit era mai rea decât mii de morți. Apoi, chemându-Mi poporul din Egipt, am dovedit îndeajuns că iubirea Mea a fost gratuită înainte de a se naște.” Poporul era deci mai puțin scuzabil când a dat o astfel de răsplată nevrednică lui Dumnezeu, deoarece El le acordase mai înainte favoarea Sa liberă. Acum înțelegem sensul Profetului. Calvin abordează apoi chemările profetice repetate care au întâmpinat o rezistență continuă. Profetul repetă acum ingratitudinea poporului în a nu ține minte răscumpărarea lor. Cuvântul „chemat” trebuie luat aici într-un sens diferit. Căci Dumnezeu a chemat în mod eficient, după cum spun ei, poporul, sau pe Fiul Său, din Egipt: El a chemat din nou prin glasul exterior sau prin învățătură prin Profeții Săi. De aceea, când a spus mai înainte că și-a chemat Fiul din Egipt, trebuie înțeles, după cum spun ei, despre eliberarea efectivă: dar acum când spune: Ei i-au chemat, trebuie înțeles despre învățătură. Numele Profeților nu este exprimat; dar că ei sunt intenționați este clar. Și Profetul pare să fi spus în mod intenționat într-un mod nedefinit că poporul fusese chemat, pentru ca indignitatea să apară mai evidentă, deoarece fuseseră chemați atât de des și de atât de mulți, și totuși refuzaseră. De aceea ei i-au chemat. Când vorbește astfel, nu trebuie înțeles ca referindu-se la unul sau doi oameni, sau la câțiva, ci ca incluzând un mare număr de oameni, făcând aceasta pretutindeni. Chiar așa acum i-au chemat; adică, acest popor a fost chemat, nu o dată sau de două ori, ci constant; și Dumnezeu nu a trimis doar un singur mesager sau predicator să-i cheme, ci au fost mulți Profeți, unul după altul, adesea astfel angajați, și totuși fără niciun folos. Acum percepem ce a vrut să spună Profetul.
Considerați

Considerare

Calvin leagă pasajul teologic de Hristos ca cap al Bisericii. Evanghelistul spune că această profeție s-a împlinit (Matei 2:18). Dar este sigur că obiectul lui Ieremia era altul; dar nimic nu împiedică ca acea declarație să nu fie aplicată la ceea ce relatează Matei. Așa înțeleg ei acest loc. Dar cred că Matei a considerat mai profund scopul lui Dumnezeu în a-L fi condus pe Hristos în Egipt și în întoarcerea Sa ulterioară în Iudeea. În primul rând, trebuie amintit că Hristos nu poate fi separat de Biserica Sa, căci trupul va fi mutilat și imperfect fără un cap. Orice s-a întâmplat atunci mai înainte în Biserică trebuie împlinit în cele din urmă de cap. Acesta este un lucru. Apoi, de asemenea, nu este nicio îndoială că Dumnezeu, în providența Sa minunată, a intenționat ca Fiul Său să iasă din Egipt, ca să fie un răscumpărător pentru credincioși; și astfel El arată că o eliberare adevărată, reală și desăvârșită a fost în cele din urmă împlinită, când Răscumpărătorul promis a apărut. A fost atunci nașterea deplină a Bisericii, când Hristos a ieșit din Egipt ca să-Și răscumpere Biserica. Așa că, în opinia mea, acel comentariu este prea rece, care îmbrățișează ideea că Matei a făcut doar o comparație. Căci ne revine să considerăm aceasta, că Dumnezeu, când a răscumpărat mai înainte poporul Său din Egipt, a arătat doar printr-un anumit preludiu răscumpărarea pe care a amânat-o până la venirea lui Hristos. De aceea, așa cum trupul a fost atunci scos din Egipt în Iudeea, tot așa în cele din urmă și capul a ieșit din Egipt: și atunci Dumnezeu L-a arătat pe deplin ca fiind adevăratul eliberator al poporului Său. Acesta este atunci sensul. Matei, prin urmare, potrivește cel mai potrivit acest pasaj la Hristos, că Dumnezeu și-a iubit Fiul din prima Sa copilărie și L-a chemat din Egipt. Știm în același timp că Hristos este numit Fiul lui Dumnezeu într-un mod diferit de poporul lui Israel; căci adopția i-a făcut pe copiii lui Avraam copiii lui Dumnezeu, dar Hristos este prin natură singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. Dar demnitatea Sa proprie trebuie să rămână capului, ca trupul să continue în starea sa inferioară. Nu este atunci nimic inconsistent aici. Dar în ceea ce privește acuzația de ingratitudine, că o favoare atât de mare a lui Dumnezeu nu a fost recunoscută, aceasta nu poate fi aplicată persoanei lui Hristos, după cum știm bine; nici nu este necesar în acest sens să ne referim la El; căci vedem din alte locuri că nu totul se aplică lui Hristos, ceea ce se spune despre David, sau despre marele preot, sau despre posteritatea lui David; deși ei erau tipuri ale lui Hristos. Dar există întotdeauna o mare diferență între realitate și simbolurile sale. Să continuăm acum --
Răspunde

Răspuns

1. Unde detectez ecouri ale iubirii timpurii a lui Israel în propria mea poveste spirituală? 2. Cum am răspuns la chemările repetate ale Scripturii și ale Duhului? 3. În ce feluri văd pe Hristos ca cap îmi schimbă perspectiva asupra lucrărilor lui Dumnezeu cu poporul Său?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, care în dragostea Ta suverană ai chemat pe fiul Tău Israel din Egipt și ai păzit legământul Tău în ciuda răzvrătirii lor, dă-ne harul să ne aducem aminte de îndurările Tale și să umblăm în ascultare de bunăvoie prin Isus Hristos. Atrage-ne în fiecare zi cu funiile bunătății Tale, supune inimile noastre îndărătnice prin Duhul Tău și susține-ne în credincioșia care nu dă greș niciodată. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →