← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1 Corinteni 11 — cu Simeon

1 Corinteni 11Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În spiritul căii de mijloc, ne îndreptăm astăzi spre Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de expunere anglicană marcată de reverență față de Scriptură și de căldură pastorală. Tratarea lui Simeon asupra 1 Corinteni 11 ne călăuzește prin sfatul apostolic despre libertatea creștină și Cina cea sfântă, invitându-ne să cântărim atât libertatea cât și datoria înaintea Domnului care cercetează inimile.
Citește

Citire

Să auzim acum cuvântul Domnului în capitolul al unsprezecelea din Prima Epistolă a Sfântului Pavel către Corinteni. Pe măsură ce ascultăm, același Duh care l-a inspirat pe Apostol să ne dăruiască inimi atente, ca să primim atât avertismentele cât și mângâierile puse înaintea Bisericii.
Studiu
Simeon începe prin a marca distincțiile cuprinse în capitol. Despre acest subiect, în mod deosebit, trebuie să spun că socotesc că abia dacă există vreun creștin pe pământ care să fi făcut distincțiile cuprinse în acest capitol; și nu mulți le-ar aproba, acum când sunt făcute, dacă nu ar fi siliți să se supună autorității apostolice. Este ușor să stabilești principii largi; precum: 'Nu trebuie să facem rău ca să vină binele'; și este ușor să condamni 'oportunitatea', ca pe un refugiu al oamenilor oportuniști și necinstiți. Dar nu este ușor să vezi diferitele modificări ale unui principiu bun, afectate de împrejurări diferite; sau diferitele situații în care doar oportunitatea ne poate călăuzi. Iar chiar discutarea unui asemenea subiect ca acesta, oricât de atent condusă, ar fi condamnată de îndată de mulți, ca nefiind mai bună decât sofistica și rafinamentul iezuit. El desfășoară apoi datoria noastră în privința lucrurilor indiferente. Dar nu trebuie, de aceea, să fim opriți de la a călca pe urmele Apostolului și de a marca ceea ce credem a fi adevăratele hotare ale libertății creștine și ale datoriei creștine. Voi lua prilej, din pasajul dinaintea noastră, să arăt: I. Datoria noastră în privința lucrurilor care sunt indiferente — Există multe lucruri asupra cărora diferite partide pun mare accent; care totuși, în ochii lui Dumnezeu, sunt cu totul indiferente — [În epoca apostolică, păzirea ritualului iudaic era privită de unii ca având o importanță primară și indispensabilă. Păzirea anumitor zile, și abținerea de la anumite mâncăruri, și practicarea circumciziei, erau de mulți insistate ca fiind de obligație continuă; cu toate că nu fuseseră niciodată intenționate decât ca tipuri și umbre, care trebuiau să dispară când substanța avea să apară. Nu existau în acele rânduieli calități esențiale, nici de bine, nici de rău. Simeon apasă apoi necesitatea de a ne păzi de ofensa fără nevoie. Trebuie să spun același lucru și în privința unor obiceiuri ale lumii, despre care oamenii pot vorbi în termeni prea necalificați; fie că le justifică, fie că le condamnă.] Dar marea noastră datorie, în privința tuturor acestor lucruri, este să ne păzim de a da ofensă fără nevoie vreunei părți — [În privința rânduielilor iudaice sau ale neamurilor, Apostolul spune: 'Să nu dați ofensă nici iudeilor, nici neamurilor, nici Bisericii lui Dumnezeu'. Lucrurile despre care părțile se deosebeau erau cu adevărat neesențiale: și exista primejdie de a da ofensă uneia sau alteia dintre părți printr-o desconsiderare disprețuitoare a prejudecăților lor. El continuă prin a recomanda lepădarea de sine ca dispoziție cârmuitoare. Lepădarea de sine, mai degrabă, ar trebui să fie dispoziția minților noastre și obiceiul vieților noastre: și mai degrabă decât să rănim conștiințele altora și să-i îndemnăm prin exemplul nostru să facă ceea ce propriile lor conștiințe condamnau, ar trebui să ne abținem de la cea mai nevinovată îngăduință, cât timp va sta lumea [Notă: 1 Corinteni 8:13 .]. Regula dată în legătură cu toate aceste materii este: 'Noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine [Notă: Romani 15:1 .].' În textul meu, Apostolul marchează: II. Obiectul pe care ar trebui să-l ținem în vedere, pentru reglarea purtării noastre — Mântuirea semenilor noștri ar trebui să fie un obiect de cel mai adânc interes pentru mințile noastre — [Fără îndoială, mântuirea propriului suflet al unui om ar trebui să fie prima sa preocupare. Dar niciun om nu ar trebui să fie indiferent față de bunăstarea veșnică a altora; cu atât mai puțin ar trebui să se socotească liber să facă ceva care ar putea pune o piatră de poticnire în calea lor.
Considerați

Considerare

Simeon duce întreaga chestiune la scopul ei mântuitor. Noi putem, prin nepăsarea noastră neiertătoare față de simțămintele și opiniile altora, produce cele mai fatale urmări ce pot fi închipuite; nu numai ofensând pe mulți, ci de fapt 'distrugând pe frații noștri slabi, pentru care a murit Hristos [Notă: 1 Corinteni 8:9-11 .].' Ce gând înfricoșător! Poate vreun om care se numește creștin să se simtă liber să acționeze fără nicio referire la un asemenea rezultat? Poate vreo plăcere sau vreun 'câștig' ivit pentru sine să compenseze o asemenea nenorocire? Mie mi se pare că, la orice întrebare ivindu-se în mințile noastre, ar trebui să ne întrebăm îndată, nu: Ce îmi va plăcea sau îmi va folosi mie? ci: Ce va plăcea sau va folosi altora? Ce va avea tendința de a promova mântuirea altora? Dacă vreo lepădare de sine sau îngăduință din partea mea poate înainta, în cel mai îndepărtat grad, mântuirea unui frate slab, voi muri mai degrabă decât să mă mulțumesc pe mine însumi pe socoteala lui. El încheie prin a înfățișa regula prin care Dumnezeu care cercetează inimile este mulțumit. În cele din urmă, ce ar face Domnul meu sau Apostolul Pavel, în împrejurările mele? Aceea voi face. Acum spun iarăși că, deși niciuna dintre acestea, luată separat, nu va fi de ajuns, toate împreună vor dovedi un îndrumar ușor și sigur. Va fi cu neputință să greșiți mult, dacă aceste întrebări sunt puse cu sinceritate și răspunse cu credincioșie de voi. Dacă, urmând această linie de purtare, sunteți înțeleși greșit și învinuiți, atunci spuneți, cu Apostolul: 'Este un lucru mic pentru mine să fiu judecat de voi sau de judecata omului: ba încă, nici pe mine însumi nu mă judec; ci Cel ce mă judecă pe mine este Domnul [Notă: 1 Corinteni 4:3-4 .].' Astfel veți asigura aprobarea Dumnezeului vostru și vă veți bucura de mărturia propriei voastre conștiințe că I-ați plăcut.
Răspunde

Răspuns

Unde, în purtarea mea de acum, ar putea fi arătată mai credincios o privire gingașă față de conștiințele altora? Cum învăț să întreb, nu ce îmi place mie, ci ce poate sluji mântuirii aproapelui meu? În ce măsură apropierea mea de Masa Domnului oglindește atât aducerea aminte de moartea lui Hristos cât și așteptarea venirii Sale?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Hristoase, care ne-ai dat în Apostolul Tău atât poruncă cât și pildă, dă-ne har ca să ne folosim de libertatea noastră astfel încât să nu dăm ofensă nici iudeilor, nici neamurilor, nici Bisericii lui Dumnezeu. Plămădește în noi acea minte care a fost și în Sfântul Pavel, care s-a făcut tuturor toate, ca prin orice mijloc să mântuiască pe unii. Când ne apropiem de sfânta Ta Masă, păzește-ne de a primi cu nevrednicie; iar când ne ridicăm de la ea, trimite-ne să trăim în dragoste până vei veni. Ascultă-ne pentru mila Ta. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →