Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 20 — cu Matei Henry
Deschidere
Tratamentul atent verset cu verset al lui Matei Henry asupra lui Ioan 20 ne atrage în zorii cei mai timpurii ai credinței în înviere. Cu căldură pastorală și observație precisă, Henry zăbovește asupra fiecărui martor care a vizitat mormântul gol, arătând cum dragostea și curajul obișnuite au devenit primele canale ale certitudinii evanghelice. Comentariul său ne invită să stăm alături de Maria Magdalena, Petru și Ioan în timp ce ei trec de la confuzie la convingere. În aceste pagini descoperim nu doar dovezi istorice, ci și modurile tandre în care Hristos întâlnește inimile care caută. Să lăsăm perspectivele lui Henry să ne întărească propriile întrebări și să aprindă o uimire proaspătă față de Domnul înviat care încă își cheamă prietenii pe nume.
Citește
Citire
Luați un moment liniștit pentru a citi în întregime capitolul 20 din Ioan. Observați succesiunea vizitatorilor de dimineață devreme, alergarea ucenicilor, giulgiurile împăturite și prima întâlnire personală cu Iisus cel înviat. Lăsați ritmul și emoția textului să vă modeleze ascultarea înainte de a ne întoarce la reflecțiile lui Henry asupra acelorași scene.
Studiu
Henry începe prin a urmări hotărârea afectuoasă a Mariei Magdalena de a vizita mormântul.
I. Maria Magdalena, venind la mormânt, găsește piatra luată. Acest evanghelist nu menționează celelalte femei care au mers cu Maria Magdalena, ci doar aici, pentru că ea era cea mai activă și înainte în această vizită la mormânt și în ea apărea cea mai mare afecțiune; iar afecțiunea era aprinsă de o cauză bună, în considerarea lucrurilor mari pe care Hristos le făcuse pentru ea. I se iertase mult, de aceea iubea mult. Își arătase afecțiunea față de el cât timp trăia, ascultase învățătura lui, slujise lui din bunurile ei, Luca viii. 2, 3. Nu reiese că avea vreo treabă acum la Ierusalim, decât să-l aștepte, căci femeile nu erau obligate să meargă la sărbătoare, și probabil ea și altele l-au urmat mai îndeaproape, așa cum Elisei l-a urmat pe Ilie, acum că știau că Învățătorul lor va fi luat curând de la capul lor, 2 Împărați ii. 1-6. Dovezile continue ale respectului ei față de el la și după moartea lui dovedesc sinceritatea dragostei ei. Notați, dragostea față de Hristos, dacă este din inimă, va fi constantă. Dragostea ei față de Hristos era tare ca moartea, moartea crucii, căci a stat lângă ea; crudă ca mormântul, căci a făcut o vizită acolo și nu s-a lăsat descurajată de spaimele lui.Henry urmărește apoi pe Petru și Ioan cum răspund la vestea ei și se grăbesc spre mormânt.
III. Petru și Ioan merg cu toată viteza la mormânt, ca să se convingă de adevărul celor spuse și să vadă dacă pot face alte descoperiri, v. 3, 4. Unii cred că ceilalți ucenici erau cu Petru și Ioan când a venit vestea; căci le-au spus aceste lucruri celor unsprezece, Luca xxiv. 9. Alții cred că Maria Magdalena și-a spus povestea doar lui Petru și Ioan, iar celelalte femei le-au spus pe ale lor celorlalți ucenici; totuși, niciunul dintre ei nu a mers la mormânt decât Petru și Ioan, care erau doi dintre primii trei ucenici ai lui Hristos, adesea deosebiți de rest prin favoruri speciale. Notați, este bine când cei care sunt mai onorați decât alții cu privilegiile ucenicilor sunt mai activi decât alții în datoria ucenicilor, mai dispuși să depună efort și să riște într-o lucrare bună. 1. Vedeți aici ce folos trebuie să facem din experiența și observațiile altora. Când Maria le-a spus ce văzuse, ei nu au vrut în acest sens să ia cuvântul ei, ci au vrut să meargă și să vadă cu ochii lor. Alții ne spun despre mângâierea și folosul rânduielilor? Să fim prin aceasta îndemnați să le încercăm. Veniți și vedeți cât de bun este să te apropii de Dumnezeu. 2. Vedeți cât de gata trebuie să fim să împărtășim cu prietenii noștri grijile și temerile lor. Petru și Ioan s-au grăbit la mormânt, ca să poată da Mariei un răspuns mulțumitor la neliniștile ei. Nu trebuie să ne supărăm de niciun efort pe care îl facem pentru a ajuta și mângâia pe urmașii slabi și timizi ai lui Hristos. 3. Vedeți ce grabă trebuie să facem într-o lucrare bună și când mergem într-o misiune bună. Petru și Ioan nu s-au consultat nici cu odihna lor, nici cu gravitatea lor, ci au alergat la mormânt, ca să arate puterea zelului și afecțiunii lor și să nu piardă timp. Dacă suntem pe calea poruncilor lui Dumnezeu, trebuie să alergăm pe acea cale. 4. Vedeți ce lucru bun este să ai companie bună într-o lucrare bună. Poate că niciunul dintre acești ucenici nu ar fi îndrăznit la mormânt singur, dar, fiind amândoi împreună, nu au avut nicio dificultate. Vezi Eclesiastul iv. 9. 5. Vedeți ce emulație lăudabilă este printre ucenici să se străduiască care va excela, care va depăși, în ceea ce este bun. Nu a fost o încălcare a bunelor maniere pentru Ioan, deși mai tânăr, să-l depășească pe Petru și să ajungă înaintea lui. Trebuie să facem tot ce putem mai bine și să nu invidiem pe cei care pot face mai bine, nici să nu disprețuim pe cei care fac cât pot, deși rămân în urmă. (1.) Cel care a ajuns primul în această cursă era ucenicul pe care Iisus l-a iubit într-un mod special și care, de aceea, într-un mod special l-a iubit pe Iisus. Notați, simțământul dragostei lui Hristos față de noi, aprinzând dragoste în noi față de el din nou, ne va face să excelăm în virtute. Dragostea lui Hristos ne va constrânge mai mult decât orice să abundăm în datorie. (2.) Cel care a rămas în urmă a fost Petru, care își tăgăduise Învățătorul și era în durere și rușine pentru aceasta, și aceasta l-a împovărat ca o greutate; simțământul vinovăției ne strânge și ne împiedică lărgirea în slujirea lui Dumnezeu. Când conștiința este ofensată, pierdem teren.Henry evidențiază apoi îndrăzneala pe care Petru o arată odată ajuns la mormânt.
(1.) Observați aici îndrăzneala lui Petru și cum Dumnezeu își împărtășește darurile în mod variat. Ioan putea alerga mai repede decât Petru, dar Petru putea îndrăzni mai mult decât Ioan. Este rar adevărat despre aceleași persoane ceea ce spune David poetic despre Saul și Ionatan, că erau mai iuți decât vulturii și totuși mai tari decât leii, 2 Samuel i. 23. Unii ucenici sunt rapizi și sunt folositori să-i trezească pe cei lenți; alții sunt îndrăzneți și sunt folositori să-i încurajeze pe cei timizi; diversitate de daruri, dar un singur Duh. Îndrăzneala lui Petru de a intra în mormânt ne poate învăța: [1.] Că cei care caută cu adevărat pe Hristos nu trebuie să se sperie cu spaime și fantezii prostești: 'Este un leu pe cale, o stafie în mormânt.' [2.] Că creștinii buni nu trebuie să se teamă de mormânt, deoarece Hristos a stat în el; căci pentru ei nu este nimic înfricoșător în el; nu este groapa distrugerii și viermii din el nu sunt viermi care nu mor. Să nu ne lăsăm, așadar, pradă, ci să biruim teama pe care suntem înclinați să o concepem la vederea unui trup mort sau fiind singuri printre morminte; și, deoarece trebuie să murim și să fim în mormânt în curând, să ne facem moartea și mormântul familiare, ca rudele noastre apropiate, Iov xvii. 14. [3.] Trebuie să fim dispuși să trecem prin mormânt la Hristos; pe acea cale a mers el la slava lui și tot așa trebuie să mergem și noi. Dacă nu putem vedea fața lui Dumnezeu și să trăim, mai bine să murim decât să nu o vedem niciodată. Vezi Iov xix. 25, etc.
Considerați
Considerare
Henry încheie această secțiune subliniind de ce dovada substanțială a învierii a contat atât de mult pentru apostoli.
Nu a fost niciun lucru de care apostolii să fi fost mai preocupați să producă dovadă substanțială decât învierea Învățătorului lor. 1. Pentru că era lucrul la care el însuși apela ca ultima și cea mai convingătoare dovadă a faptului că este Mesia. Cei care nu voiau să creadă alte semne erau trimiși la acest semn al proorocului Iona. Și de aceea vrăjmașii erau cei mai dornici să înăbușe vestea despre aceasta, pentru că era pusă pe acest teren și, dacă a înviat, ei nu sunt doar ucigași, ci ucigași ai lui Mesia. 2. Pentru că de aceasta depindea împlinirea angajamentului său pentru răscumpărarea și mântuirea noastră. Dacă își dă viața ca răscumpărare și nu o reia, nu reiese că darea ei a fost acceptată ca satisfacție. Dacă este închis pentru datoria noastră și stă prin ea, suntem pierduți, 1 Corinteni xv. 17. 3. Pentru că nu s-a arătat viu după învierea sa întregului popor, Faptele x. 40, 41. Noi am fi spus: 'Să fie moartea lui ignominioasă privată și învierea lui glorioasă publică.' Dar gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre; și el a rânduit ca moartea lui să fie publică înaintea soarelui, prin același semn că soarele a roșit și și-a ascuns fața la ea. Dar dovezile învierii lui trebuiau păstrate ca o favoare pentru prietenii săi particulari și prin ei publicate lumii, ca să fie binecuvântați cei care nu au văzut și totuși au crezut. Metoda dovezii este astfel încât să dea satisfacție abundentă celor care sunt evlavios dispuși să primească doctrina și legea lui Hristos și totuși lasă loc celor care obiectează și care sunt cu voia ignoranți și încăpățânați în necredința lor. Și aceasta este o încercare dreaptă, potrivită cazului celor care sunt în probă.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în propria mea viață mai 'mă aplec să privesc' în loc să pășesc pe deplin în credință?
2. Cum provoacă exemplul căutării timpurii și persistente ritmul urmăririi mele zilnice a lui Hristos?
3. Ce 'giulgiuri' ale vechilor tipare ar putea Domnul cel înviat să mă invite să le las în urmă astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Înviat, Te slăvim pentru că ai biruit mormântul și ai lăsat mormântul gol ca semn sigur al biruinței Tale. Prin Duhul Tău, dă-ne inimi să credem mărturia Scripturii, prefăcând întristarea noastră în bucurie și frica noastră în nădejde statornică în viața pe care o dai cu dărnicie. Cheamă-ne pe nume, îmbracă-ne cu puterea învierii și păzește-ne să umblăm în noutatea care izvorăște din lucrarea Ta împlinită. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →