← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Evrei

Evrei 5 — cu Ioan Calvin

Evrei 5Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Epistolei către Evrei 5 ne invită la o înțelegere mai profundă a slujbei preoțești a lui Hristos. Cu precizie și reverență, Calvin arată cum Fiul împlinește și depășește fiecare tipar din Vechiul Testament. Comentariul său dezvăluie atât continuitatea cât și noutatea radicală a preoției evangheliei. Pe măsură ce ascultăm, suntem atrași să ne închinăm Mediatorului unic care ne cunoaște slăbiciunea dar stă înaintea lui Dumnezeu în numele nostru. Astăzi urmăm îndrumarea lui Calvin prin acest capitol bogat, permițând perspectivelor sale să ne modeleze înțelegerea și devoțiunea.
Citește

Citire

Luați câteva clipe liniștite pentru a citi capitolul 5 din Epistola către Evrei încet și cu rugăciune. Observați descrierea atentă a calităților marelui preot și modul în care scriitorul le aplică lui Isus. Acordați atenție temelor chemării, compasiunii, suferinței și ascultării. Lăsați textul să vă pregătească inima pentru perspectivele pe care le va aduce Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a enumera calitățile esențiale ale preoților levitici. El spune mai întâi că preoții au fost luați dintre oameni; în al doilea rând, că nu au jucat un rol privat, ci pentru întregul popor; în al treilea rând, că nu trebuiau să vină goi ca să-L îmblânzească pe Dumnezeu, ci înzestrați cu jertfe; în al patrulea rând, că nu trebuiau să fie scutiți de slăbiciunile omenești, ca să poată ajuta mai ușor pe cei în necaz; și în cele din urmă, că nu trebuiau să se arunce cu îndrăzneală în această slujbă, și că atunci doar era cinstea legitimă când erau aleși și aprobați de Dumnezeu. Vom analiza pe scurt fiecare dintre aceste puncte. El explică apoi necesitatea ca preotul să fie luat dintre oameni. Luat dintre oameni, etc. Aceasta o spune despre preoți. De aici rezultă că a fost necesar ca Hristos să fie un om adevărat; căci, fiind foarte departe de Dumnezeu, stăm într-un fel înaintea Lui în persoana preotului nostru, ceea ce nu ar fi putut fi dacă El nu ar fi fost unul dintre noi. De aceea, faptul că Fiul lui Dumnezeu are o natură comună cu noi nu-I micșorează demnitatea, ci o recomandă și mai mult nouă; căci El este potrivit să ne împace cu Dumnezeu, pentru că este om. De aceea Pavel, pentru a dovedi că El este Mijlocitor, Îl numește în mod expres om; căci dacă ar fi fost luat dintre îngeri sau alte ființe, nu am putea fi uniți cu Dumnezeu prin El, deoarece nu ar putea ajunge la noi. Calvin dezvăluie apoi datoria preotului de a compătimi slăbiciunea omenească. 2. Cine poate, etc. Acest al patrulea punct are o oarecare afinitate cu primul, și totuși poate fi distins de el; căci Apostolul ne-a învățat mai înainte că omenirea este unită cu Dumnezeu în persoana unui singur om, deoarece toți oamenii participă la aceeași carne și natură; dar acum se referă la un alt lucru, și anume că preotul trebuie să fie bun și blând cu păcătoșii, deoarece participă la slăbiciunile lor. Cuvântul pe care îl folosește Apostolul, metriopathein, este explicat diferit atât de interpreții greci cât și latini. [85] Eu, totuși, cred că înseamnă pur și simplu unul capabil de compasiune. Toate lucrurile spuse aici despre preoții levitici nu se aplică într-adevăr lui Hristos; căci știm că Hristos a fost scutit de orice contagiune a păcatului; El a diferit deci de alții în acest sens, că nu a avut nevoie să aducă o jertfă pentru Sine. Dar este de ajuns pentru noi să știm că El a purtat slăbiciunile noastre, deși liber de păcat și neprihănit. Apoi, în ceea ce privește preoții antici și levitici, Apostolul spune că ei erau supuși slăbiciunii omenești, și că au făcut ispășire și pentru păcatele lor, ca nu numai să fie buni cu alții când au greșit, ci și să se întristeze sau să compătimească cu ei. Această parte trebuie aplicată lui Hristos atât de mult încât să includă acea excepție menționată mai înainte, și anume că El a purtat slăbiciunile noastre, fiind totuși fără păcat. În același timp, deși mereu liber de păcat, totuși acea experiență a slăbiciunilor descrisă mai înainte este singură suficient de abundentă ca să-L încline să ne ajute, să-L facă milostiv și gata să ierte, să-L facă preocupat de noi în nenorocirile noastre. Rezumatul a ceea ce se spune este că Hristos este un frate pentru noi, nu numai din cauza unității în carne și natură, ci și prin faptul că devine părtaș la slăbiciunile noastre, astfel încât este condus și, ca să zicem așa, format să arate îngăduință și bunătate. Participiul, dunamenos este mai puternic decât în limba noastră obișnuită, qui possit, 'cine poate', căci exprimă aptitudine sau potrivire. Cei neștiutori și cei rătăciți, sau greșind, i-a numit în locul păcătoșilor, conform a ceea ce se face în ebraică; căci sggh, shegage, înseamnă orice fel de greșeală sau ofensă, așa cum voi avea ocazia să explic în curând.
Considerați

Reflectare

Calvin încheie arătând scopul ultim al suferințelor lui Hristos în consacrarea Sa preoțească. 9. Și fiind desăvârșit, sau sfințit, etc. Aici este scopul ultim sau mai îndepărtat, cum îl numesc ei, de ce a fost necesar ca Hristos să sufere: a fost ca El să devină astfel inițiat în preoția Sa, ca și cum Apostolul ar fi spus că îndurarea crucii și a morții au fost pentru Hristos un fel solemn de consacrare, prin care arată că toate suferințele Sale au avut în vedere mântuirea noastră. De aici rezultă că ele sunt atât de departe de a fi prejudicioase demnității Sale, încât dimpotrivă sunt slava Sa; căci dacă mântuirea este foarte prețuită de noi, cât de onorabil trebuie să ne gândim la cauza sau autorul ei? Căci el nu vorbește aici despre Hristos doar ca un exemplu, ci urcă mai sus, chiar că El prin ascultarea Sa a șters fărădelegile noastre. El a devenit atunci cauza mântuirii, deoarece a obținut dreptate pentru noi înaintea lui Dumnezeu, îndepărtând neascultarea lui Adam printr-un act de tip opus, chiar ascultarea.
Răspunde

Răspuns

1. Cum afectează faptul de a ști că Hristos împărtășește umanitatea noastră modul în care vă apropiați de El în rugăciune? 2. În ce domeniu al vieții aveți cea mai mare nevoie să vă amintiți că Isus a învățat ascultarea prin suferință? 3. Unde s-ar putea ca Dumnezeu să vă cheme astăzi la o mai mare supunere față de voia Sa?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte plin de har, te înălțăm pentru rânduiala suverană a Fiului Tău ca Mare Preot al nostru, milostiv și credincios, care în zilele trupului Său a înălțat rugăciuni cu strigăte fierbinți și a învățat ascultarea prin cele ce a suferit. Prin harul legământului Tău, întărește-ne să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul Tău, știind că El compatimește cu slăbiciunile noastre și mijlocește pentru noi după voia Ta. Plămădește-ne în același duh de supunere evlavioasă, ca să-L cinstim pe Fiul pe care L-ai proslăvit ca izvor al mântuirii veșnice pentru toți cei ce Îl ascultă. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →