Eterniseed › Curriculum › Cântarea Cântărilor
Cântarea Cântărilor 1-2 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul atemporal al lui Matthew Henry deschide o fereastră spre Cântarea Cântărilor, capitolele 1 și 2, unde limbajul iubirii devine un portret viu al lui Hristos și al Bisericii Sale. Prin expunere atentă, Henry ajută cititorii să audă schimburile tandre dintre Mire și mireasa Sa, dezvăluind cum fiecare vers stârnește afecțiune și atrage inima mai aproape de Domnul. Perspectivele sale ne invită să zăbovim în aceste dialoguri sfinte pentru ca propria noastră iubire pentru Isus să fie reaprinsă. Pe măsură ce pășim în lecția de astăzi, ne pregătim să primim atât frumusețea Scripturii cât și înțelepciunea acestui ghid de încredere, permițând Duhului să ne adâncească comuniunea cu Cel care ne-a iubit mai întâi.
Citește
Ia Biblia ta și citește Cântarea Cântărilor capitolele 1 și 2 încet, permițând dialogului poetic dintre mireasă și iubitul ei să te învăluie. Observă dorul, căutarea și desfătarea care umplu aceste versete. Citește pasajul cu voce tare dacă este posibil, lăsând cuvintele să-ți modeleze imaginația și să-ți trezească afecțiunile. Cere Duhului Sfânt să-ți pregătească inima pentru perspectivele pe care le va aduce Matthew Henry, astfel încât cântarea sfântă să devină personală și transformatoare.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a considera titlul și demnitatea cântării.
Avem aici titlul acestei cărți, arătând, 1. Natura ei; este o cântare, pentru ca să răspundă mai bine intenției, care este de a stârni afecțiunile și de a le înfierbânta, ceea ce poezia va fi foarte potrivită să facă. Subiectul este plăcut și de aceea potrivit să fie tratat într-o cântare, în cântarea căreia putem face melodie cu inimile noastre Domnului. Este evanghelică; iar timpurile evanghelice ar trebui să fie timpuri de bucurie, căci harul evangheliei pune o cântare nouă în gurile noastre, Ps. xcviii. 1. 2. Demnitatea ei; este cântarea cântărilor, o cântare preaminunată, nu doar mai presus de orice compoziție omenească sau de toate celelalte cântări pe care le-a scris Solomon, ci chiar mai presus de orice altă cântare din Scriptură, având mai mult din Hristos în ea. 3. Autorul ei; este a lui Solomon. Nu este cântarea nebunilor, cum sunt multe cântări de dragoste, ci cântarea celui mai înțelept dintre oameni; nici nu poate vreun om da o dovadă mai bună a înțelepciunii sale decât să celebreze dragostea lui Dumnezeu față de omenire și să-și trezească propria dragoste față de Dumnezeu și pe cea a altora prin ea. Cântările lui Solomon au fost o mie și cinci (1 Împărați iv. 32); cele cu alte subiecte s-au pierdut, dar aceasta a iubirii serafice rămâne și va rămâne până la sfârșitul vremurilor. Solomon, ca și tatăl său, era înclinat spre poezie și, oricare ar fi geniul unui om, el ar trebui să caute să-L onoreze pe Dumnezeu și să zidească Biserica cu el. Unul dintre numele lui Solomon era Iedidia — iubit al Domnului (2 Sam. xii. 25); și nimeni nu este mai potrivit să scrie despre dragostea Domnului decât cel care avea el însuși un interes atât de mare în ea; niciunul dintre apostoli nu a scris atât de mult despre dragoste ca cel care era el însuși ucenicul iubit și stătea în sânul lui Hristos. Solomon, ca rege, avea treburi mari de care să se îngrijească și să le gestioneze, care îi ocupau mult din gânduri și timp, totuși a găsit inimă și răgaz pentru aceasta și alte exerciții religioase. Oamenii de afaceri ar trebui să fie oameni evlavioși și să nu creadă că afacerile îi vor scuti de ceea ce este marea îndeletnicire a fiecărui om — de a păstra comuniunea cu Dumnezeu. Nu este sigur când a scris Solomon această cântare sfântă. Unii cred că a scris-o după ce s-a refăcut prin harul lui Dumnezeu din căderile sale, ca o dovadă în plus a pocăinței sale și ca și cum, făcând bine multora cu această cântare, ar ispăși răul pe care l-a făcut poate cu cântări ușoare, deșarte și amoroase, când iubea multe soții străine; acum și-a întors mintea pe calea cea dreaptă. Este mai probabil că a scris-o la începutul domniei sale, în timp ce rămânea aproape de Dumnezeu și își păstra comuniunea cu El; și poate a pus această cântare, împreună cu psalmii tatălui său, în mâinile mai-marelui muzicienilor, pentru slujba templului, nu fără o cheie pentru ea, pentru înțelegerea ei corectă. Unii cred că a fost scrisă cu ocazia căsătoriei sale cu fiica lui Faraon, dar aceasta este nesigură; turnul Libanului, care este menționat în această carte (cap. vii. 4), nu a fost construit, se presupune, decât mult după căsătorie. Putem crede cu îndreptățire că atunci când, în culmea prosperității sale, îl iubea pe Domnul (1 Împărați iii. 3), L-a slujit astfel cu bucurie și veselie a inimii în belșugul tuturor lucrurilor. Poate fi redat: Cântarea cântărilor, care este despre Solomon, care, ca fiu și urmaș al lui David, pe care s-a pus legământul regalității, ca întemeietor al templului și ca unul care excela în înțelepciune și bogăție, a fost un tip al lui Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și cunoștinței, și totuși este mai mare decât Solomon; aceasta este deci o cântare despre El. Este așezată aici pe bună dreptate după Eclesiastul; căci atunci când prin carte suntem pe deplin convinși de deșertăciunea creaturii și de insuficiența ei de a ne satisface și de a ne face o fericire, vom fi grăbiți să căutăm fericirea în dragostea lui Hristos și acea plăcere transcendentă adevărată care se găsește numai în comuniunea cu Dumnezeu prin El. Glasul din pustie, care trebuia să pregătească calea lui Hristos, striga: Toată carnea este iarbă.Henry prezintă apoi pe soție adresându-se direct mirelui.
I. Mirelui, fără a-i da vreun nume sau titlu, ci începând brusc: Să mă sărute; ca Maria Magdalena către grădinarul presupus (Ioan xx. 15), Dacă L-ai dus de aici, înțelegând pe Hristos, dar fără a-L numi. Inima fusese mai înainte ocupată de gândurile la El, iar la acest relativ acele gânduri erau antecedentul, acea materie bună pe care inima o rostea, Ps. xlv. 1. Cei care sunt plini de Hristos înșiși sunt gata să creadă că și alții ar trebui să fie la fel. Două lucruri dorește soția și se desfată cu gândurile la ele:—Henry desfășoară apoi cererea miresei și răspunsul imediat dat.
1. Prietenia mirelui (v. 2): 'Să mă sărute cu sărutările gurii sale, adică să se împace cu mine și să mă lase să știu că este așa; să am semnul bunăvoinței sale.' Astfel Biserica Vechiului Testament dorea ca Hristos să Se manifeste în trup, să nu mai fie sub lege ca un învățător, sub o rânduială de robie și teroare, ci să primească comunicările harului divin în evanghelie, în care Dumnezeu împacă lumea cu Sine, legând și vindecând ceea ce prin lege fusese rupt și lovit; ca mama care sărută copilul pe care l-a mustrat. 'Să nu mai trimită la mine, ci să vină El Însuși, să nu mai vorbească prin îngeri și profeți, ci să am cuvântul gurii Sale, acele cuvinte pline de har (Luca iv. 22), care vor fi pentru mine ca sărutările gurii, semne sigure ale împăcării, precum sărutarea lui Esau a lui Iacov.' Toată datoria evanghelică se rezumă în sărutarea Fiului (Ps. ii. 12); tot așa tot harul evanghelic se rezumă în sărutarea noastră de către El, precum tatăl risipitorului l-a sărutat când s-a întors pocăit. Este un sărut al păcii. Sărutările se opun rănilor (Prov. xxvii. 6), așa sunt sărutările harului față de rănile legii. Astfel toți credincioșii adevărați doresc cu ardoare manifestările dragostei lui Hristos față de sufletele lor; nu doresc mai mult pentru a fi fericiți decât asigurarea bunăvoinței Sale, ridicarea luminii feței Sale asupra lor (Ps. iv. 6, 7) și cunoașterea acelei iubiri a Sale care întrece cunoștința; acesta este singurul lucru pe care îl doresc, Ps. xxvii. 4. Ei sunt gata să primească manifestarea dragostei lui Hristos față de sufletele lor prin Duhul Său și să le întoarcă în umilele mărturisiri de dragoste față de El și mulțumire în El, mai presus de toate. Rodul buzelor Sale este pacea, Isa. lvii. 19. 'Să-mi dea zece mii de sărutări a căror însăși împlinire mă face să-L doresc mai mult și, în timp ce toate celelalte plăceri se acrește și se ofilesc prin folosire, cele ale Duhului devin mai desfătătoare.' Așa spune episcopul Reynolds. Ea dă mai multe motive pentru această dorință. (1.) Din cauza marii prețuiri pe care o are pentru dragostea Lui: Dragostea Ta este mai bună decât vinul. Vinul înveselește inima, reînvie duhurile căzute și le înveselește, dar sufletele pline de har găsesc mai multă plăcere în a-L iubi pe Hristos și a fi iubite de El, în roadele și darurile dragostei Sale și în chezășile și asigurările ei, decât a luat vreodată vreun om în cele mai alese desfătări ale simțurilor, și le este mai reînviitoare decât a fost vreodată cel mai bogat cordon pentru unul gata să leșine. Observă, [1.] Dragostea lui Hristos este în sine și în socoteala tuturor sfinților mai prețioasă și mai de dorit decât cele mai bune distracții pe care le poate da această lume. [2.] Numai aceia pot aștepta sărutările gurii lui Hristos și semnele mângâietoare ale bunăvoinței Sale, care preferă dragostea Sa înaintea tuturor desfătărilor copiilor oamenilor, care ar renunța mai degrabă la acele desfătări decât să piardă bunăvoința Sa și care găsesc mai multă plăcere în bucuriile duhovnicești decât în orice împrospătare trupească. Observă aici schimbarea persoanei: Să mă sărute; acolo vorbește despre El ca absent sau ca și cum s-ar teme să-I vorbească; dar, în cuvintele următoare, Îl vede aproape și de aceea își îndreaptă vorbirea către El: 'Dragostea Ta, dragostele Tale' (așa este cuvântul), 'pe care le doresc atât de mult, pentru că o prețuiesc mult.' (2.) Din cauza parfumului difuz al dragostei Sale și al roadelor ei (v. 3): 'Din cauza mirosului alifiei Tale bune (plăcerea și acceptabilitatea harurilor și mângâierilor Tale pentru toți cei care le înțeleg corect pe ele și pe ei înșiși), numele Tău este ca o alifie turnată, Tu ești așa și tot ceea ce prin care Te-ai făcut cunoscut; numele Tău este prețios pentru toți sfinții; este o alifie și un parfum care bucură inima.' Dezvăluirea numelui lui Hristos este ca deschiderea unei cutii de alifie prețioasă, cu care camera se umple de mirosul ei. Propovăduirea evangheliei Sale a fost manifestarea mirosului cunoștinței Sale în orice loc, 2 Cor. ii. 14. Duhul era untdelemnul bucuriei cu care a fost uns Hristos (Evrei i. 9), și toți credincioșii adevărați au acea ungere (1 Ioan ii. 27), astfel încât El este prețios pentru ei, și ei pentru El și unii pentru alții. Un nume bun este ca o alifie prețioasă, dar numele lui Hristos este mai parfumat decât oricare altul. Înțelepciunea, ca untdelemnul, face fața să strălucească; dar Răscumpărătorul întrece în frumusețe pe toți ceilalți. Numele lui Hristos nu mai este acum ca o alifie pecetluită, cum fusese mult timp (Nu întreba după numele Meu, căci este ascuns), ci ca o alifie turnată, ceea ce denotă atât libertatea cât și plinătatea comunicărilor harului Său prin evanghelie. (3.) Din cauza afecțiunii generale pe care toate sufletele sfinte o au față de El: De aceea fecioarele Te iubesc. Este dragostea lui Hristos revărsată în inimile noastre care le atrage în dragoste față de El; toți cei care sunt curați de stricăciunile păcatului, care păstrează curăția duhurilor lor și sunt credincioși jurămintelor prin care s-au închinat lui Dumnezeu, care nu numai că nu-și lasă afecțiunile să fie violate, ci nu pot suporta nici măcar să fie solicitați de lume și de fire, acelea sunt fecioarele care Îl iubesc pe Isus Hristos și Îl urmează oriunde merge, Apoc. xiv. 4. Și, pentru că Hristos este dragostea tuturor celor curați cu inima, să fie al nostru și dorințele noastre să fie către El și către sărutările gurii Sale.
Considerați
Consideră
Henry încheie secțiunea reflectând asupra iubirii împărtășite a tuturor celor drepți.
(5.) Comuniunea pe care o are un suflet plin de har cu toți sfinții în această comuniune cu Hristos. În cămările în care suntem aduși nu numai Îl întâlnim pe El, ci ne întâlnim și unii cu alții (1 Ioan i. 7); căci cei drepți Te iubesc; adunarea, generația celor drepți Te iubește. Oricare ar face alții, toți cei care sunt cu adevărat israeliți și credincioși lui Dumnezeu Îl vor iubi pe Isus Hristos. Oricare ar fi diferențele de înțelegere și afecțiune între creștini în alte lucruri, în aceasta sunt cu toții de acord: Isus Hristos le este prețios. Cei drepți de aici sunt aceiași cu fecioarele, v. 3. Toți cei care își amintesc dragostea Sa mai mult decât vinul Îl vor iubi cu o dragoste superioară. Nici o dragoste nu este acceptabilă lui Hristos în afară de dragostea celor drepți, dragoste în sinceritate, Ef. vi. 24.
Răspunde
1. Unde în viața ta ai nevoie cel mai mult de sărutările gurii lui Hristos — asigurarea Sa personală de dragoste și bunăvoință?
2. Cum te atrage Duhul astăzi și cum ar arăta pentru tine să alergi după El din toată inima?
3. În ce feluri poți să te alături altor credincioși în a-ți aminti dragostea lui Hristos mai mult decât orice desfătare pământească?
Roagă-te
Doamne milostiv, Te lăudăm pentru cântarea sfântă care descoperă adâncimile iubirii Tale pentru Biserica Ta. Atrage-ne mai aproape de Tine și lasă sărutările gurii Tale să ne asigure de bunăvoința Ta. Când ne simțim negri din pricina păcatului sau a întristării, amintește-ne că suntem plăcuți în ochii Tăi prin Hristos și învață-ne prin Duhul Tău să alergăm după Tine împreună cu cei drepți, bucurându-ne de iubirea Ta mai mult decât de vin. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →