Eterniseed › Curriculum › Judecători
Judecători 1-2 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la Comentariul Catolic al lui Haydock pentru a explora capitolele de început ale Cărții Judecătorilor. Acest text străvechi dezvăluie purtările lui Dumnezeu față de poporul Său prin judecătorii care au condus Israelul. Compilația lui Haydock se inspiră din înțelepciunea Părinților Bisericii și a învățaților pentru a lumina dimensiunile istorice și spirituale. Pe măsură ce ne angajăm cu aceste pagini sfinte, fie ca inimile noastre să se deschidă la lecțiile de fidelitate și pocăință care răsună de-a lungul veacurilor, îndrumându-ne spre o încredere mai adâncă în providența divină.
Citește
Citire
Astăzi vă invităm să citiți primele două capitole ale Cărții Judecătorilor, unde narațiunea descrie tranziția după moartea lui Iosua și cuceririle inițiale și eșecurile semințiilor lui Israel. Pregătiți-vă inima în rugăciune pe măsură ce întâlniți relatările despre conducere, bătălii și răspunsurile Domnului la faptele poporului Său, lăsând cuvântul să vorbească direct sufletului vostru.
Studiu
Haydock începe prin a introduce autorul și scopul Cărții Judecătorilor.
Această carte se numește Judecători, deoarece conține istoria celor petrecute sub guvernarea judecătorilor, care au condus Israelul înainte de a avea regi. Scriitorul ei, potrivit opiniei mai generale, a fost profetul Samuel. (Challoner) --- Unii sunt de părere că judecătorii ar fi putut lăsa fiecare însemnări despre administrația lor respectivă, (Menochius) care ar fi putut fi puse în ordine de Samuel. Autorul acestei cărți pare să fi trăit sub domnia lui Saul, înainte ca David să fi alungat pe iebusiți, cap. xviii. 31. (Du Hamel) --- Robia, care este menționată [în] ver. 30, trebuie înțeleasă ca fiind aceea când chivotul lui Dumnezeu, precum și idolul Micha și mulți dintre oameni au fost luați de filisteni. (Huet) --- Multe pasaje din Psalmi, etc., sunt luate din această carte, care arată vechimea ei, Psalm lxvii. 8., și 2 Regi xi. 21. Providența divină este aici arătată într-un mod foarte izbitor. (Du Hamel) --- Teocrația încă subzista și Dumnezeu îi alegea în general pe acești judecători ca să fie slujitorii Săi și să elibereze poporul, la pocăința lor, de vreo nenorocire cumplită. (Haydock) --- Ei exercitau o putere supremă, totuși fără a purta însemnele autorității regale, sau a impune taxe, sau a face vreo schimbare în legile stabilite. Sufeteții, care erau magistrați cartaginezi, par să-și fi luat numele de la acești Ssuptim. (Du Hamel) --- Când Dumnezeu nu ridica judecători, într-un mod extraordinar, un fel de anarhie domnea. (Haydock) --- Fiecare dintre seminții se îngrijea doar de propriile treburi, iar republica era dizolvată. (Grotius) --- Zile prospere și nefericite se succedau una alteia, în măsura în care poporul se dădea pocăinței sau destrămării. Sicut se habebant peccata populi & misericordia Dei, alternaverunt prospera & adversa bellorum. (Sf. Augustin, Cetatea lui Dumnezeu xviii. 23.) Sf. Ieronim (ep. ad Eust. & ad Paulin.) ne îndeamnă să pătrundem sensul spiritual al cărților istorice și el consideră 'judecătorii ca tot atâtea figuri' ale apostolilor, care au întemeiat Biserica lui Hristos. Deși unii dintre ei fuseseră remarcați pentru purtarea lor greșită, au fost revendicați prin harul lui Dumnezeu. Atunci toți judecătorii, fiecare pe nume, a cărui inimă nu a fost coruptă, care nu s-a întors de la Domnul, ca memoria lor să fie binecuvântată, etc., Eclesiasticul xlvi. 13, 14. (Worthington) --- Sf. Pavel menționează patru dintre ei, deși purtarea lui Ieftae și a lui Samson ar fi putut fi privită ca mai excepțională decât cea a lui Otoniel, despre care se spune că a fost umplut de Duhul Domnului, cap. iii. 10. Serarius nu se îndoiește că toți sunt în cer. Salien (în anul lumii 2640,) presupune că faptele consemnate în ultimele cinci capitole au avut loc înainte de acest al 40-lea an de la moartea lui Iosua, care a fost ultimul al lui Otoniel. În privința cronologiei acestor vremuri, există multe opinii. Houbigant încearcă să arate că sistemul lui Usher este inadmisibil, la fel ca și cel al lui Petau. Marsham susține că multe dintre robii și dintre judecători se refereau doar la unele seminții, astfel încât anii diferiți specificați trebuie raportați la aceeași perioadă de timp. Astfel, în timp ce Ieftae conducea peste cei de la est de Iordan și lupta împotriva amoniților, alți judecători încercau să respingă armatele filistenilor la vest. Vezi 3 Regi vi. 1., și Judecători xi. 16. Prin acest expedient, el nu găsește nicio dificultate în a arăta că au trecut 480 de ani de la ieșirea din Egipt până la zidirea templului și că israeliții ocupaseră țara amoniților timp de 300 de ani. (Haydock) --- Houbigant pare să adopte acest sistem în unele privințe și crede că erori s-au strecurat în unele dintre numere, astfel încât Aod a obținut o pace de doar 20 în loc de 80 de ani, etc. El observă că numele de judecător desemnează aici: 1. Un războinic, ca Samson; 2. o persoană care pronunță sentință conform legii, ceea ce era funcția lui Eli; 3. unul însărcinat divin să exercite autoritatea suverană, așa cum a făcut Samuel, chiar după ce Saul fusese ales rege. (Proleg. Chronol.) Alții au comparat puterea acestor judecători cu cea a dictatorilor romani sau a arhonților Atenei. (Serarius) --- Ei erau propriu-zis locotenenții lui Dumnezeu. Venitul lor pare să fi fost foarte precar, iar purtarea lor exterioară modestă și nepretențioasă. Ei erau călăuziți de declarațiile marilor preoți, când erau îmbrăcați cu Urim și Tumim; și datoria lor era să promoveze observarea adevăratei religii și să apere poporul lui Dumnezeu. Această carte se încheie cu istoria lui Samson, descriind faptele a 317 ani, (Calmet) conform calculului lui Usher, care a întâlnit aprobarea multor învățați și este deci inserat în principal în această ediție, așa cum a fost în cea publicată în 1791, la Dublin, prin grija Rev. B. Mac Mahon, care pare să fi făcut unele modificări. Nu este într-adevăr lipsită de multe dificultăți serioase. Dar nu avem timp să le examinăm acum. Vezi cap. iii. 11, 30. Vom adăuga doar tabelul cronologic al lui Houbigant, care nu este foarte comun, pentru ca cititorul să vadă unde diferă în principal. Moise a condus 40 de ani, Iosua 20, Bătrânii 20, regele Mesopotamiei 8, Otoniel 40, moabiții 18, Aod 20, Samgar 0, cananeii 20, Debora și Barac 40, madianiții 7, Gedeon 40, Abimelec 3, Tola 23, amoniții 0, Iair 22, Ieftae 6, Abesan 7, Ahialon 10, Abdon 8, filistenii 0, Samson 20, și cu Eli 20, Eli și Samuel 25, Samuel și Saul 20, David 40, Solomon 3. În al 4-lea an al domniei sale templul a fost început, la 480 de ani după eliberarea din Egipt. Celor cărora nu li se atribuie ani au trăit în același timp cu alții ai căror ani intră în calcul. Astfel Samgar a obținut o victorie asupra filistenilor, în timp ce cananeii îi țineau pe israeliți în supunere, cap. iii. 31. Pentru alte detalii trebuie să ne referim la autor. (Chron. sacra.) (Haydock)Haydock examinează apoi consultarea după moartea lui Iosua.
După. Ebraică, 'Și după', ca și cum această consultare ar fi avut loc imediat după decesul generalului lor victorios, care nu indicase succesorul său. Dar este probabil ca bătrânii care guvernau în semințiile lor respective, (Calmet) să fi fost treziți la acest act de vigoare ceva mai târziu, văzând pregătirile cananeilor, în special ale lui Adonibezec, a cărui putere devenise foarte alarmantă. (Haydock) --- Într-adevăr este minunat cum a scăpat el de vigilența lui Iosua, dacă fusese rege în timpul vieții (Calmet) a acelui lider întreprinzător. Este deci mai probabil ca el să fi profitat de letargia israeliților după moartea acestuia și să fi ajuns la un grad de eminență, care i-a făcut pe poporul lui Dumnezeu să-l consulte pe marele preot, cum să-i reziste eforturilor, (Haydock) cine trebuia să fie generalisimul lor, (Calmet) sau care dintre seminții trebuia să se opună lui. (Menochius) --- Dumnezeu a dat răspuns doar la ultima întrebare și nu reiese că tot Israelul a fost angajat în acest război. După înfrângerea regelui, diferitele seminții ar fi putut cu ușurință să-i supună pe dușmanii care dețineau o parte din teritoriul lor, dacă ar fi fost viguroase.Haydock consideră apariția îngerului în capitolul doi.
Haydock Comentariul Catolic al Bibliei Un înger. Luând chip de om, (Challoner) cum apăruse lui Iosua, (cap. v. 13.; Menochius) îngerul păzitor al lui Israel. (Haydock) --- Evreii presupun în general că era Finees, marele preot, Maleahi ii. 8. (Drusius) Dar el ar fi putut fi mort cu restul bătrânilor când s-a întâmplat aceasta, deoarece israeliții par să fi întâmpinat multe dificultăți ca urmare a prevaricărilor lor repetate, înainte ca acest mesager să fie trimis la ei. Ar fi putut foarte probabil să fie vreun profet, care vorbește în numele lui Dumnezeu, (Agheu i. 13,) deoarece se spune că vine nu din cer, ci din Galgal la locul plângătorilor. Ebraică, la Habbocim, 'smochinii'. Septuaginta, Klauthmon. Acest loc, valea lacrimilor, (Psalm lxxxiii. 7,) și-a primit poate numele ulterior, de la ceea ce s-a întâmplat, ver. 4. Unii presupun că desemnează Silo, unde poporul ar fi putut fi adunat la vreo mare sărbătoare, și unde se aducea jertfă, ver. 5. Bonfrere adună din Septuaginta și Iosif, ([Antichități?] vii. 4,) că se afla dincolo de valea rafaților, pe partea de sud a Ierusalimului, (Menochius) unde acest mesager ar fi putut chema poporul împreună și să-i autorizeze să aducă jertfă, așa cum se făcea frecvent (Calmet) prin dispensă (Haydock) la distanță de cort, cap. vi. 20., și xiii. 19. --- Am făcut. Dacă era un înger, autoritatea lui nu putea fi pusă la îndoială; iar dacă era marele preot sau un profet cunoscut poporului, l-ar fi ascultat cu atenție și respect. (Calmet) --- A apărut cel puțin în formă umană și a vorbit în numele lui Dumnezeu. (Worthington) (Iosua v.)
Considerați
Considerare
Haydock subliniază consecințele ascultării incomplete.
Ruină. Septuaginta, 'piedică', prilejul de ruină. (Menochius) --- Astfel, printr-o falsă compasiune (Calmet) și neglijență, israeliții și-au adus asupra lor cele mai serioase dificultăți, în timp ce cei pe care îi cruțaseră s-au întors împotriva lor printr-o judecată dreaptă a lui Dumnezeu și s-au dovedit ruina atât a sufletelor cât și a trupurilor lor, atrăgându-i în idolatrie și apoi ucigându-i cu sabia. (Haydock)Haydock reflectă asupra încercării lui Dumnezeu a lui Israel.
Sau nu. Tainele inimilor nu pot fi ascunse de omnisciența lui Dumnezeu. (Calmet) --- Dar El voia o cunoaștere experimentală a fidelității poporului Său, lăsând aceste neamuri în mijlocul lor. Parțial din acest motiv și-a retras sabia lui Iosua, care altfel ar fi urmat cu ușurință victoriile sale și ar fi nimicit pe toți locuitorii. Lașitatea și indispozițiile secrete ale poporului au fost un alt obstacol. (Haydock) --- Dumnezeu a acționat ca o persoană care nu avea încredere în fidelitatea slujitorului său și a lăsat ceva în calea lui ca să vadă dacă îl va fura. (Calmet)
Răspunde
Răspuns
Cum vorbește modelul de fidelitate și eșec din aceste capitole vieții voastre spirituale? Ce rol joacă pocăința în restabilirea relației cu Dumnezeu? În ce feluri ați putea fi chemați la o ascultare mai mare astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne al oștirilor, care ai avertizat poporul Tău Israel în Cartea Judecătorilor să alunge orice idol și să rămână credincios legământului Tău, dăruiește-ne harul de a ne întoarce la Tine cu inimi sincere ori de câte ori rătăcim. Întărește hotărârea noastră în mijlocul încercărilor acestei vieți, ca să luptăm cu curaj sub mila Ta și să fim înnoiți zi de zi. Cerem aceasta prin Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →