← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Cronici

Când era puternic, inima i s-a înălțat: Ozia și lepra mândriei

2 Cronici 25-28Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)23 min
Deschidere
Aceste capitole ne înfățișează o procesiune de regi ale căror inimi nu au putut rămâne statornice sub binecuvântare. Amasia a început bine, dar L-a slujit pe Dumnezeu doar cu jumătate de inimă: a angajat mercenari israeliți pentru războiul său, i s-a spus de către un profet să îi trimită acasă și să se încreadă doar în Dumnezeu, a ascultat — și apoi, după ce Dumnezeu i-a dat biruință asupra Edomului, a adus acasă idolii înșiși ai edomiților învinși și i-a închinat, zei care nici măcar nu și-au salvat propriul popor din mâna lui. Fericitul Teodoret de Cir se minunează de nebunie și urmărește mustrarea profetului. Dar centrul ferestrei este Ozia, regele pe care Scriptura îl laudă: L-a căutat pe Domnul în zilele lui Zaharia văzătorul și, atât timp cât L-a căutat, Dumnezeu l-a făcut să prospere. Totuși, prosperitatea s-a dovedit a fi pieirea lui. 'Când Ozia era puternic, inima i s-a înălțat spre pieirea lui' și a îndrăznit să facă lucrarea preotului, intrând în templu ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii — lucru care nu a fost dat regilor, ci doar fiilor lui Aaron. Marele preot Azaria și optzeci de preoți i s-au împotrivit cu îndrăzneală, poruncindu-i să iasă; iar Ozia, în loc să se supună, s-a mâniat — și în chiar acea clipă lepra a izbucnit pe fruntea lui înaintea preoților și a fost alungat din templu lepros până în ziua morții sale. Teodoret citește minunea cu o comparație uimitoare: Ozia a suferit ceea ce a suferit Adam. Precum Adam, dorind să devină ca Dumnezeu, a pierdut chiar și asemănarea cu Dumnezeu pe care o purta deja, tot așa Ozia, apucând preoția care nu era a lui, a pierdut chiar și împărăția care era a lui. Aici întreaga Biserică învață lepra mândriei: presumpțiunea care întinde mâna după ceea ce nu i se dă pierde ceea ce i s-a dat; preoția — și orice lucru sfânt — trebuie primită ca un dar, niciodată însușită ca un drept.
Citește

Citire

Citește 2 Cronici 25–28 — Amasia 'a făcut ce era drept înaintea Domnului, dar nu cu o inimă desăvârșită'. A angajat o sută de mii de bărbați din Israel, dar un om al lui Dumnezeu a zis: 'Să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel'. I-a trimis acasă, a lovit Edomul — și apoi 'a adus dumnezeii copiilor lui Seir și i-a pus ca dumnezei ai săi și s-a închinat înaintea lor', astfel încât mânia Domnului s-a aprins împotriva lui. Ozia, urmașul său, 'L-a căutat pe Dumnezeu în zilele lui Zaharia… și atât timp cât L-a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să prospere'. 'Dar când era puternic, inima i s-a înălțat spre pieirea lui: căci a călcat porunca Domnului Dumnezeului său și a intrat în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii'. Azaria preotul și 'optzeci de preoți ai Domnului, bărbați viteji', i s-au împotrivit: 'Nu ți se cuvine ție, Ozia, să arzi tămâie Domnului, ci preoților… ieși din sfânt'. Ozia s-a mâniat, 'și în timp ce era mâniat pe preoți, lepra a și răsărit pe fruntea lui… și l-au scos de acolo'. A fost 'lepros până în ziua morții sale'. Ioatam, fiul său, 'a devenit puternic, pentru că și-a pregătit căile înaintea Domnului Dumnezeului său'. Dar Ahaz 'a făcut și chipuri turnate pentru baalimi', iar Domnul 'a smerit pe Iuda din pricina lui Ahaz'.
Studiu
Teodoret cântărește mai întâi credința cu jumătate de inimă a lui Amasia. Când regele era îngrijorat de cele o sută de talanți pe care îi plătise mercenarilor israeliți pe care trebuia să îi concedieze, sfatul profetului a fost că Dumnezeu nu are nevoie de o mulțime plătită — iar Teodoret redă sensul profetului limpede: Eu sunt de ajuns ca ajutor pentru tine, zice el; nu ai nevoie de mulțime când mergi la luptă. Principiul depășește pe Amasia și ajunge la orice credincios ispitit să se sprijine pe putere nelegiuită: Nu lua ca aliați pe cei lipsiți de evlavie. Apoi ajunge la Ozia și numește păcatul la rădăcina lui — nu doar fapta, ci trufia din spatele ei: Pentru că a folosit un duh trufaş, a îndrăznit să îndeplinească o funcție preoțească. Teodoret aude în mustrarea preoților întreaga rânduială pe care Dumnezeu Însuși a statornicit-o, hotarul dintre tron și altar — că lucrurile cuvenite regilor și cele potrivite preoților au fost hotărâte de Dumnezeu, astfel încât regele care l-a călcat a încălcat o hotar dumnezeiesc.
Considerați

Considerare

Cea mai izbitoare interpretare a lui Teodoret ridică lepra lui Ozia în cea mai veche poveste a mândriei. Regele care a întins mâna după preoție și și-a pierdut coroana este, zice el, un al doilea Adam în căderea sa: Și a suferit aceleași lucruri ca Adam, cel dintâi zidit. Paralela este exactă și înfricoșătoare — apucarea unei slave mai înalte pierde slava deja dată: Căci acela, dorind să devină Dumnezeu, a pierdut și ființa după chipul lui Dumnezeu; iar acesta, încercând să apuce preoția, a căzut și de la împărăția sa. Aceasta este însăși legea presumpțiunii pe care Teodoret o numise: Apucând ceea ce nu ți se cuvine, vei pierde și ceea ce este al tău. Este lepra mândriei, scrisă pe fruntea unui rege pentru ca toți să o vadă. Adam, căruia i s-a spus 'veți fi ca dumnezei', a întins mâna dincolo de darul slavei sale de făptură și a pierdut raiul; Ozia, puternic și prosper, a întins mâna dincolo de darul împărăției sale ca să smulgă cădelnița preotului și și-a pierdut sănătatea, tronul, locul printre oameni — alungat să locuiască singur, lepros, dovada fărădelegii sale însemnată pe frunte. Lecția pe care o trage întreaga Biserică este opusul minciunii din Eden. Preoția nu se smulge, ci se primește; 'nimeni nu-și ia singur această cinste, ci acela care este chemat de Dumnezeu, precum a fost Aaron' (Evr 5:4). Iar adevăratul și veșnicul Mare Preot, al doilea Adam, a făcut exact inversul primului: 'n-a socotit ca un lucru de apucat a fi egal cu Dumnezeu', ci 'S-a golit pe Sine', și, fiind găsit în chip de om, 'S-a smerit' — și de aceea 'a fost înălțat' (Fil 2:6–9). Unde Adam și Ozia au apucat și au căzut, Hristos S-a golit și a fost înălțat; și doar în smerenia Lui este pusă, în cele din urmă, cădelnița adevăratei închinări în mâinile noastre.
Răspunde

Răspuns

Vezi-ți inima în zilele puterii tale. Teodoret îți arată că pieirea lui Ozia a venit nu în slăbiciune, ci în succes: 'când era puternic, inima i s-a înălțat spre pieirea lui'. Prosperitatea este pământul în care mândria crește cel mai repede; chiar binecuvântările pe care le dă Dumnezeu pot umfla inima până când îndrăznește ceea ce ar trebui să se teamă. Așadar, când lucrurile merg bine — când ești puternic, respectat, capabil — fii mai veghetor, nu mai puțin, ca nu cumva darul să devină pricina căderii tale. Și învață hotarul. Teodoret spune că lucrurile potrivite regilor și cele potrivite preoților au fost hotărâte de Dumnezeu; nu călca locul pe care ți l-a dat El. Există o rânduială sfântă în lucruri, iar smerenia o păzește; mândria întinde mereu mâna dincolo de starea ei, apucând cinstiri nedate, roluri neîncredințate, slave care nu sunt ale tale. Adu-ți aminte de legea pe care lepra a făcut-o vizibilă: apucând ceea ce nu ți se cuvine, vei pierde și ceea ce este al tău. Cea mai sigură cale de a pierde ceea ce ți-a dat Dumnezeu este să întinzi mâna după ceea ce El nu ți-a dat. Așadar, primește orice lucru sfânt — locul tău, darurile tale, însăși viața ta în Hristos — ca pe un dar, niciodată ca pe un drept. Nu fi un al doilea Adam, întinzând mâna să fii ca Dumnezeu și pierzând chipul lui Dumnezeu pe care îl porți. Fii în schimb un copil al celui de-al doilea Adam, care S-a golit pe Sine și a fost înălțat; căci cădelnița adevăratei închinări este pusă doar în mâini smerite, și 'oricine se înalță pe sine va fi smerit; iar cel ce se smerește pe sine va fi înălțat'.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care ai statornicit o rânduială în toate lucrurile sfinte și ai dat fiecăruia locul său cuvenit, cele ale regelui și cele ale preotului hotărâte de Tine: păzește inima mea în zilele puterii mele, ca prosperitatea să nu o înalțe spre pieirea mea. Ferește-mă de duhul trufaş care a îndrăznit lucrarea care nu i-a fost dată și de presumpțiunea care, apucând ceea ce nu este al meu, pierde chiar și ceea ce mi-ai dat. Să nu fiu un al doilea Adam, întinzând mâna să fiu ca Dumnezeu și pierzând chipul lui Dumnezeu pe care îl port; ci fă-mă copil al celui de-al doilea Adam, Fiul Tău, care n-a socotit ca un lucru de apucat a fi egal cu Tine, ci S-a golit pe Sine și S-a smerit, și de aceea a fost înălțat. Curățește-mă de lepra mândriei înainte ca ea să fie însemnată pe fruntea mea; și învață-mă să primesc orice dar — locul meu, darurile mele, preoția laudelor pe care ai pus-o în inima mea — ca pe o milostivire și niciodată ca pe un drept. Doar în mâini smerite încredințezi cădelnița adevăratei închinări; fă mâinile mele astfel, ca să Te slujesc în hotarele pe care le-ai pus, în smerenie și evlavie toate zilele mele. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, marele nostru Preot care Te-ai smerit și ai fost înălțat, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →