← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1 Corinteni 13 — cu Matthew Henry

1 Corinteni 13Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Expunerea clasică a lui Matthew Henry asupra 1 Corinteni 13 ne invită să zăbovim asupra marelui imn al apostolului către dragoste. În aceste pagini Henry arată cum fiecare dar spiritual își pierde strălucirea fără dragoste și cum dragostea însăși depășește orice altă har. Vocea sa măsurată și pastorală încă îndrumă cititorii spre inima vieții creștine. Pe măsură ce deschidem comentariul său astăzi, descoperim de ce dragostea rămâne calea mai excelentă. Cuvintele sale ne întăresc inimile și ne lărgesc viziunea despre ce înseamnă să umblăm în dragostea lui Hristos.
Citește
Întoarce-te acum la 1 Corinteni 13 și citește capitolul încet, lăsând fiecare verset să se așeze. Observă cum Pavel demolează mai întâi fiecare dar care lipsește de dragoste, apoi pictează portretul viu al dragostei și în final ridică dragostea deasupra chiar și a credinței și a speranței. Lasă textul să te citească pe tine la fel de mult pe cât îl citești tu. Când termini, întoarce-te la reflecțiile lui Matthew Henry și ascultă același Duh care l-a inspirat pe apostol.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a defini dragostea pe care Pavel o recomandă peste orice alt dar. Aici apostolul arată ce cale mai excelentă a avut în vedere, sau a avut în vedere, la încheierea capitolului anterior, și anume dragostea, sau, cum este redat de obicei în altă parte, iubirea — agape: nu ceea ce se înțelege prin caritate în folosirea noastră obișnuită a cuvântului, pe care majoritatea oamenilor o înțeleg ca dărnicie, ci dragostea în sensul ei cel mai deplin și mai extins, dragoste adevărată față de Dumnezeu și de om, o dispoziție binevoitoare a minții față de frații noștri creștini, izvorâtă din devoțiune sinceră și fierbinte față de Dumnezeu. Acest principiu viu al întregii datorii și ascultări este calea mai excelentă despre care vorbește apostolul, preferabilă tuturor darurilor. Ba chiar, fără aceasta, cele mai glorioase daruri nu sunt nimic, fără valoare pentru noi, fără preț în ochii lui Dumnezeu. El specifică, 1. Darul limbilor: Chiar dacă vorbesc în limbile oamenilor și ale îngerilor și nu am dragoste, am devenit ca un bronz care sună sau ca un chimval care țârâie, v. 1. Dacă un om ar putea vorbi toate limbile de pe pământ și aceasta cu cea mai mare proprietate, eleganță și fluență, dacă ar putea vorbi ca un înger și totuși ar fi fără dragoste, ar fi tot zgomot gol, un sunet nearmonios și inutil, care nici nu ar folosi, nici nu ar încânta. Nu vorbirea liberă, nici fină, nici învățată despre lucrurile lui Dumnezeu va mântui pe noi înșine sau va folosi altora, dacă suntem lipsiți de dragoste sfântă. Inima plină de dragoste, nu limba volubilă, este acceptabilă lui Dumnezeu. Apostolul specifică mai întâi acest dar pentru că tocmai aici corintenii păreau să se prețuiască mai mult și să-și disprețuiască frații. 2. Profeția și înțelegerea tainelor și toată cunoștința. Aceasta fără dragoste este ca nimic, v. 2. Dacă un om ar avea o înțelegere atât de clară a profețiilor și a tipurilor din vechea rânduială, o cunoștință atât de precisă a doctrinelor creștinismului, ba chiar și aceasta prin inspirație, din dictatele infailibile și iluminarea Duhului lui Dumnezeu, fără dragoste ar fi nimic; toate acestea nu i-ar folosi la nimic. Observă, un cap clar și profund nu are nicio semnificație fără o inimă binevoitoare și plină de dragoste. Nu cunoștința mare este cea pe care Dumnezeu o prețuiește, ci devoțiunea și dragostea adevărată și din inimă. 3. Credința miraculoasă, credința minunilor sau credința prin care persoanele erau înzestrate să facă minuni: Dacă aș avea toată credința (cel mai înalt grad al acestui fel de credință), încât să pot muta munții (sau să le spun: „Plecați de aici în mijlocul mării” și porunca mea să fie ascultată, Marcu xi. 23) și n-aș avea dragoste, sunt nimic. Cea mai minunată credință, căreia nimic nu-i este într-un fel imposibil, este ea însăși nimic fără dragoste. Mutarea munților este o mare realizare în socoteala oamenilor; dar o dramă de dragoste este, în socoteala lui Dumnezeu, mult mai prețioasă decât toată credința de acest fel din lume. Aceia pot face multe lucrări minunate în numele lui Hristos pe care totuși El îi va lepăda și le va porunci să plece de la El, ca lucrători ai fărădelegii, Mat. vii. 22, 23. Credința mântuitoare este întotdeauna împreună cu dragostea, dar credința minunilor poate fi fără ea. 4. Faptele exterioare ale dragostei: Dăruindu-și bunurile pentru a hrăni pe săraci, v. 3. Dacă tot ce are un om ar fi cheltuit în acest fel, dacă n-ar avea dragoste, nu i-ar folosi la nimic. Poate exista o mână deschisă și risipitoare acolo unde nu există o inimă liberală și plină de dragoste. Fapta exterioară de a da milostenie poate izvorî dintr-un principiu foarte rău. Ostentația deșartă sau o părere mândră de merit pot determina un om să cheltuiască mult în acest fel, fără a avea dragoste adevărată față de Dumnezeu sau de oameni. Făcând bine altora nu ne va face bine nouă, dacă nu este bine făcut, adică dintr-un principiu de devoțiune și dragoste, dragoste față de Dumnezeu și bunăvoință față de oameni. Observă, Dacă lăsăm dragostea în afara religiei, cele mai costisitoare slujiri nu ne vor fi de niciun folos. Dacă dăm tot ce avem, în timp ce ne reținem inima de la Dumnezeu, nu va folosi. 5. Chiar și suferințele și chiar cele mai dureroase: Dacă ne dăm trupurile să fie arse, fără dragoste, nu folosește la nimic, v. 3. Dacă ne-am jertfi viețile pentru credința Evangheliei și am fi arși de vii în apărarea adevărului ei, aceasta nu ne va folosi la nimic fără dragoste, dacă nu suntem animați la aceste suferințe de un principiu de devoțiune adevărată față de Dumnezeu și de dragoste sinceră față de Biserica și poporul Său și de bunăvoință față de omenire. Purtarea exterioară poate fi plauzibilă, când principiul invizibil este foarte rău. Unii oameni s-au aruncat în foc pentru a-și procura un nume și o reputație printre oameni. Este posibil ca același principiu să fi determinat pe unii să aibă suficientă hotărâre să moară pentru religia lor, fără a o fi crezut și îmbrățișat cu toată inima. Dar a apăra religia cu prețul vieții noastre nu va folosi la nimic dacă nu simțim puterea ei; iar dragostea adevărată este însăși inima și spiritul religiei. Dacă nu simțim nimic din căldura ei sacră în inimile noastre, nu va folosi la nimic, chiar dacă am fi arși în cenușă pentru adevăr. Observă, Cele mai dureroase suferințe, cele mai costisitoare jertfe nu ne vor recomanda lui Dumnezeu, dacă nu iubim pe frați; chiar dacă ne-am da propriile trupuri să fie arse, nu ne-ar folosi. Ce cale ciudată de a se recomanda lui Dumnezeu au adoptat aceia care speră să o facă arzând pe alții, ucigând, masacrând și chinuind pe semenii lor creștini sau prin orice tratament nedrept față de ei! Sufletul meu, nu intra în tainele lor. Dacă nu pot spera să mă recomand lui Dumnezeu dându-mi propriul trup să fie ars în timp ce nu am dragoste, nu voi spera niciodată să o fac arzând sau maltrata pe alții, în sfidare deschisă față de toată dragostea. Henry enumeră apoi primele proprietăți și efecte ale dragostei. Apostolul ne dă în aceste versete câteva dintre proprietățile și efectele dragostei, atât pentru a o descrie, cât și pentru a o recomanda, ca să știm dacă avem acest har și ca, dacă nu-l avem, să ne îndrăgostim de ceea ce este atât de extraordinar de vrednic de iubire și să nu ne odihnim până nu-l obținem. Este un har excelent și are o lume întreagă de proprietăți bune care îi aparțin. Ca, Henry arată mai târziu cum permanența dragostei depășește orice dar temporar. I. Din durata și continuitatea ei mai lungă: Dragostea nu cade niciodată. Este un har permanent și perpetuu, durând cât veșnicia; în timp ce darurile extraordinare pe care corintenii se prețuiau erau de scurtă durată. Ele erau doar pentru a zidi Biserica pe pământ și aceasta doar pentru un timp, nu pe toată durata ei în această lume; dar în cer vor fi toate înlocuite, care totuși este însăși scaunul și elementul dragostei. Profeția trebuie să înceteze, adică fie prezicerea lucrurilor viitoare (care este sensul ei cel mai obișnuit), fie interpretarea Scripturii prin inspirație imediată. Limbile vor înceta, adică puterea miraculoasă de a vorbi limbi fără a le învăța. Va fi o singură limbă în cer. Nu există confuzie de limbi în regiunea liniștii desăvârșite. Iar cunoștința va dispărea. Nu că, în starea desăvârșită de sus, sufletele sfinte și fericite vor fi neștiutoare, ignorante: este o fericire foarte săracă care poate consta în ignoranță desăvârșită. Apostolul vorbește clar despre darurile miraculoase și deci despre cunoștința care trebuie dobândită pe cale neobișnuită (vezi cap. xiv. 6), o cunoștință a tainelor comunicate supranatural. O astfel de cunoștință trebuia să dispară. Unii înțeleg prin aceasta cunoștința obișnuită dobândită prin instruire, predată și învățată. Acest mod de a cunoaște va dispărea, deși cunoștința însăși, odată dobândită, nu va fi pierdută. Dar este clar că apostolul pune aici harul dragostei în opoziție cu darurile supranaturale. Și este mai prețios, pentru că este mai durabil; va dura, când ele nu vor mai fi; va intra în cer, unde ele nu vor avea loc, pentru că nu vor fi de niciun folos, deși, într-un sens, chiar cunoștința noastră obișnuită poate fi spusă că încetează în cer, din cauza îmbunătățirii care se va face atunci în ea. Lumina unei lumânări este perfect obscurată de soarele care strălucește în puterea sa.
Considerați

Consideră

Henry încheie prin a plasa dragostea deasupra chiar și a credinței și a speranței. IV. Pentru a rezuma excelențele dragostei, el o preferă nu numai darurilor, ci și altor haruri, credinței și speranței (v. 13): Și acum rămân credința, speranța și dragostea; dar cea mai mare dintre acestea este dragostea. Harul adevărat este mult mai excelent decât orice dar spiritual. Iar credința, speranța și dragostea sunt cele trei haruri principale, dintre care dragostea este cea mai mare, fiind scopul pentru care celelalte două nu sunt decât mijloace. Aceasta este natura divină, fericirea sufletului sau odihna sa mulțumită în Dumnezeu și desfătarea sfântă în toți sfinții Săi. Și este lucrare veșnică, când credința și speranța nu vor mai fi. Credința se fixează pe revelația divină și consimte la ea: speranța se fixează pe fericirea viitoare și așteaptă după ea: iar în cer credința va fi înghițită în viziune, iar speranța în împlinire. Nu este loc pentru a crede și a spera, când vedem și ne bucurăm. Dar dragostea se fixează pe perfecțiunile divine înseși și pe chipul divin pe creaturi și pe relația noastră reciprocă atât cu Dumnezeu, cât și cu ele. Toate acestea vor străluci în cele mai glorioase splendori într-o altă lume, iar acolo dragostea va fi desăvârșită; acolo vom iubi desăvârșit pe Dumnezeu, pentru că El va apărea vrednic de iubire pentru totdeauna, iar inimile noastre se vor aprinde la vederea Lui și vor arde cu devoțiune perpetuă. Și acolo ne vom iubi desăvârșit unul pe altul, când toți sfinții se vor întâlni acolo, când nu vor fi decât sfinți și sfinți desăvârșiți. O, stare binecuvântată! Cât de mult depășește ce este mai bun de jos! O, har minunat și excelent al dragostei! Cât de mult depășește cel mai valoros dar, când întrece orice har și este desăvârșirea veșnică a lor! Când credința și speranța se sfârșesc, dragostea adevărată va arde pentru totdeauna cu flacăra cea mai strălucitoare. Observă, Aceia se apropie cel mai mult de starea cerească și de desăvârșire ale căror inimi sunt pline de acest principiu divin și ard cu cea mai fierbinte dragoste. Este cea mai sigură odraslă a lui Dumnezeu și poartă cea mai frumoasă amprentă a Sa. Căci Dumnezeu este dragoste, 1 Ioan iv. 8, 16. Și unde Dumnezeu este văzut așa cum este și față către față, acolo dragostea este la cea mai mare înălțime — acolo și numai acolo va fi desăvârșită.
Răspunde
Unde în viața ta darurile sau abilitățile riscă să umbrească dragostea autentică? Cum ar putea răbdarea și bunătatea, așa cum le descrie Henry, să remodeleze o relație în această săptămână? Cum ar arăta dacă dragostea ar rămâne când orice altă putere se estompează?
Roagă-te
Tată Milostiv, turnă în inimile noastre dragostea descrisă în Cuvântul Tău, îndelung răbdătoare și plină de bunătate, care rabdă toate și nu cade niciodată. Prin Duhul Tău, înrădăcinează această dragoste adânc în noi, ca cuvintele și darurile noastre să slujească altora așa cum Hristos ne-a slujit nouă. Las-o să dăinuie peste orice altceva până când credința va deveni vedere și Te vom vedea față către față. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →