Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 17-18 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Isaia 17-18 oferă o îndrumare statornică pentru cei care se confruntă cu tulburări naționale și incertitudini personale. În aceste capitole profetul confruntă alianțele clădite pe frică mai degrabă decât pe credință, totuși Calvin arată cum fiecare amenințare slujește în cele din urmă scopului protector al lui Dumnezeu pentru poporul său. Tratarea sa atentă verset cu verset ne invită să citim Scriptura cu realism sobru și speranță statornică. Pe măsură ce îi urmăm expunerea astăzi, descoperim că același Domn care a judecat regatele antice încă păstrează o rămășiță și atrage inimile înapoi la Sine. Cuvintele lui Calvin ne ajută să ne fixăm privirea pe Dumnezeul care nu își abandonează niciodată legământul.
Citește
Citire
Acordă-ți acum timp să citești capitolele 17 și 18 din Isaia cu încetineală și rugăciune. Observă imaginile repetate ale secerișului, vântului și copacilor clătinați. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru avertismentele și promisiunile liniștite țesute în text. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a stabili contextul istoric al profeției împotriva Damascului.
1. Povara Damascului. Aici el profețește împotriva regatului Siriei și menționează cetatea cea mai de seamă în care se afla scaunul regatului. Se cuvenea ca această nenorocire, asemenea celorlalte care au venit înaintea ei, să fie descrisă, pentru ca cei drepți să creadă cu încredere că Dumnezeu îi va ajuta într-o zi și nu le va îngădui veșnic să fie asupriți de cei răi fără sfârșit. Împăratul Siriei încheiase o alianță cu Israel împotriva Iudei, după cum am văzut mai înainte în capitolul al șaptelea; și deoarece iudeii nu puteau lupta cu el și erau lipsiți de alte ajutoare, puteau nutri și îndoieli cu privire la ajutorul lui Dumnezeu, ca și cum El i-ar fi părăsit cu totul. Ca să-i elibereze deci de aceste îndoieli, El amenință cu nimicirea acel regat, din care ei vor trage cu ușurință concluzia că Dumnezeu lupta în apărarea poporului Său.Despre declarația de început, Calvin scrie:
Iată, Damascul este luat. Particula demonstrativă, Iată, pecetluiește certitudinea profeției. Când menționează în mod expres Damascul, nu rezultă de aici că celelalte părți ale regatului sunt exceptate, ci era obiceiul profeților să ia o parte pentru întreg, astfel încât să cuprindă sub nimicirea metropolei soarta întregii națiuni; căci ce pot aștepta cetățile obișnuite când cetățuia regatului a fost cucerită? Totuși există un alt motiv pentru care profeții rostesc amenințări mai grele asupra cetăților de seamă și regale și își îndreaptă în mod deosebit cuvântul împotriva lor. Este pentru că un potop pângărit de crime se revarsă din ele asupra întregii țări.Calvin se îndreaptă apoi spre imaginea culesului de struguri și măsline.
6. Totuși va rămâne cules de struguri în el. Această metaforă are un înțeles diferit de cel dintâi; căci, ca și cum numele națiunii urma să fie șters cu totul, el prezisese în mod expres că nu va rămâne nimic după măcel. Acum adaugă o mângâiere și astfel potolește asprimea nimicirii; căci declară că, deși vrăjmașii hotărâseră să consume și să nimicească totul, totuși va rămâne o rămășiță. În același fel, culesul strugurilor nu se face niciodată atât de complet încât să nu lase niște struguri sau chiar ciorchini care erau ascunși sub frunze, iar măslinul nu este niciodată scuturat atât de temeinic încât să nu lase cel puțin niște măsline în vârfurile copacilor. Prin urmare, oricât de mult s-ar înfuria vrăjmașii și chiar dacă mânia lui Dumnezeu s-ar aprinde, totuși el prezice că Judecătorul, în ciuda asprimii Sale, va păstra pentru Sine un număr mic și nu va îngădui ca atacurile vrăjmașilor să cadă asupra aleșilor Săi.
Considerați
Reflectare
Calvin scoate în evidență îndurarea veșnică făgăduită rămășiței legământului.
De aici rezultă că în mijlocul celei mai grele răzbunări va exista totuși loc pentru îndurare. Discursul de față se referă la posteritatea lui Avraam; și deși ei se lepădaseră de Dumnezeu astfel încât meritau să fie lepădați, totuși bunătatea lui Dumnezeu s-a ridicat deasupra răutății lor. Ei se făcuseră într-adevăr nevrednici de o asemenea bunătate, dar legământul lui Dumnezeu trebuie să rămână tare și de neclintit, iar o dovadă a acelei tării trebuie să fie dată de El într-o rămășiță, deși națiunea l-a înlăturat cu totul atât cât stătea în puterea ei. Aceasta trebuie observat cu grijă, astfel încât atunci când nu vedem nici o urmă a Bisericii și când cei evlavioși par a fi nimiciți, totuși să nu gândim că Biserica a pierit; căci făgăduința Domnului stă în picioare, că ea va dăinui veșnic (Geneza 17:7). Prin urmare, va rămâne întotdeauna o rămășiță, deși adesea nu este vizibilă ochilor noștri.
Răspunde
Răspuns
Unde mi-am pus încrederea în alianțe omenești mai degrabă decât în Domnul? Cum mă încurajează astăzi făgăduința unei rămășițe păstrate? Ce pas pot face săptămâna aceasta pentru a privi mai deplin la Făcătorul meu?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne Suveran, care domnești peste neamuri și smerești orice alianță mândră, fii tăria noastră când puterile omenești se înfurie și apărările noastre se prăbușesc. Prin harul legământului Tău, păstrează o rămășiță care privește numai la Tine ca Făcător și Stâncă, întorcând inimile noastre de la orice încredere alcătuită în afară de Tine. Susține-ne în credincioșia Ta până în ziua când toate amenințările vor fi potolite și poporul Tău se va odihni în siguranță în grija Ta neclintită. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →