Eterniseed › Curriculum › Luca
Luca 14 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)
Deschidere
Capitolul paisprezece din Luca prezintă pe Domnul Hristos instruindu-și ascultătorii cu privire la natura împărăției lui Dumnezeu și la felul în care oamenii sunt chemați în ea. Povestirea se desfășoară într-o zi de Sabat, în casa unui conducător dintre farisei, unde se află un om suferind de hidropizie. Hristos săvârșește o lucrare de milă și apoi se adresează adunării cu pilde care descoperă mândria celor neprihăniți de sine și arată caracterul suveran al chemării dumnezeiești. Capitolul continuă prin a declara condițiile în care oricine poate deveni ucenic, cerând lepădarea de toate legăturile rivalizatoare și o pregătire de a purta crucea. Pretutindeni textul susține că intrarea în binecuvântarea legământului nu se întemeiază pe meritul omenesc sau pe prezumție, ci pe scopul ales al lui Dumnezeu, care cheamă pe cine voiește și dă harul de a persevera. Cititorul este deci îndemnat să ia aminte atât la lucrările lui Hristos, cât și la avertizările care însoțesc chemarea Sa, recunoscând că împărăția înaintează potrivit sfatului Celui Preaînalt, nu potrivit rânduielilor oamenilor.
Citește
Citire
Citește capitolul paisprezece din Luca dintr-o singură ședință, observând succesiunea evenimentelor și a cuvintelor. Observă mai întâi vindecarea săvârșită în ziua de Sabat și întrebarea pe care o stârnește printre învățații Legii și farisei. Ia apoi aminte la pilda privitoare la locurile la nunta și la pilda următoare a cinei celei mari, cu chemările și refuzurile sale succesive. Marchează condițiile pe care Hristos le pune celor ce vor să-L urmeze: necesitatea de a-L iubi mai presus de toate legăturile firești, de a purta crucea și de a socoti mai dinainte prețul. Notează în cele din urmă cuvintele despre sare și gustul ei. Aceste elemente împreună arată atât libertatea chemării dumnezeiești, cât și seriozitatea răspunsului pe care îl cere.
Studiu
Capitolul se deschide cu Hristos intrând în casa unuia dintre fariseii cei mai de seamă, în ziua de Sabat. Acolo se află un om suferind de hidropizie, iar Domnul, cunoscând gândurile potrivnicilor Săi, pune întrebarea dacă este îngăduit să vindece în ziua de Sabat. Neprimind răspuns, vindecă pe om și îl trimite acasă, apoi întreabă dacă ar refuza cineva să scoată un bou sau un măgar căzut într-o groapă în ziua de Sabat. Tăcerea celor de față confirmă că legea Sabatului nu a fost niciodată menită să interzică lucrările de nevoie și de milă; dimpotrivă, asemenea lucrări se potrivesc cu scopul zilei ca semn al odihnei legământului în Dumnezeul care își izbăvește poporul. Hristos susține astfel adevărata intenție a poruncii, descoperind totodată tradițiile împietrite care o acopereau. Din acest incident trece la a se adresa oaspeților care își aleseseră locurile de cinste la masă. Le pune înainte o pildă: când este cineva poftit la o nuntă, nu trebuie să stea în cea mai înaltă încăpere, ca nu cumva să vină un oaspete mai de cinste și gazda să-l roage să coboare cu rușine. Mai degrabă să ia locul cel mai de jos, ca gazda să-i spună: Prietene, suie mai sus. Principiul nu este doar o prudență socială, ci o declarație a rânduielii care domnește în împărăția lui Dumnezeu. Cei ce se înalță pe sine vor fi smeriți, iar cei ce se smeresc vor fi înălțați. Această răsturnare nu este rodul unei strategii omenești, ci hotărârea statornică a lui Dumnezeu, care împarte cinstea după înțelepciunea Sa, nu după pretențiile oamenilor. Aceeași rânduială suverană apare în pilda următoare a cinei celei mari. Un om anume face o cină mare și cheamă pe mulți. Când cei poftiți refuză, trimite pe slujitorul său pe ulițele și ulicioarele cetății ca să aducă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi și pe orbi. Mai este încă loc, așa că slujitorul este trimis pe drumuri și la garduri ca să silească pe oameni să vină, ca să se umple casa. Cei poftiți mai întâi sunt excluși. Pilda arată libertatea chemării Evangheliei, întinsă dincolo de hotarele așteptării firești, și împietrirea judecătorească ce cade peste cei ce disprețuiesc chemarea. Silirea pomenită nu este constrângere fizică, ci chemarea lucrătoare a Duhului, prin care Dumnezeu își aduce aleșii la ospățul pregătit pentru ei. Capitolul se încheie cu Hristos întorcându-Se către mulțimi și vestind condițiile uceniciei. Dacă vine cineva la El și nu urăște pe tată și pe mamă, pe soție și pe copii, pe frați și pe surori, ba încă și viața sa, nu poate fi ucenicul Său. Oricine nu-și poartă crucea și nu vine după El nu poate fi ucenicul Său. Urmează două scurte ilustrații: omul care începe să zidească un turn fără a socoti mai întâi prețul și împăratul care se întreabă dacă este în stare să înfrunte pe un alt împărat în război. Sarea care și-a pierdut gustul nu este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi. Cerințele sunt absolute pentru că supunerea cerută este absolută. Nici o pretenție rivală a legământului nu poate sta alături de pretenția lui Hristos. Totuși, puterea de a împlini aceste condiții este ea însăși un dar al lui Dumnezeu cel suveran, care cheamă și păstrează pe poporul Său.
Considerați
Considerare
Temele din Luca paisprezece stau în strânsă legătură cu alte porțiuni ale Scripturii care vestesc atât libertatea harului dumnezeiesc, cât și necesitatea perseverenței. Pilda cinei răsună avertizările profeților cu privire la cei ce refuză ospățul pregătit de Domnul, iar cerința de a urî pe tată și pe mamă amintește de prima poruncă cu pretenția ei de loialitate nedivizată. Aceeași insistență asupra socotirii prețului apare în epistole, unde credincioșii sunt îndemnați să lucreze mântuirea lor cu frică și cutremur, știind că Dumnezeu lucrează în ei și voința și înfăptuirea. În tradiția Reformată pasajul a fost citit ca confirmând că îndreptățirea este numai prin har, totuși credința adevărată nu este niciodată singură, fiind însoțită de roadele pocăinței și ale ascultării. Vindecarea din Sabat ilustrează mai departe principiul că legea ceremonială își găsește împlinirea în Hristos, care este Domn al Sabatului și substanța odihnei sale. Astfel, capitolul în ansamblu slujește poporului legământului îndreptându-l de la încrederea în sine spre mila aleasă a lui Dumnezeu, care și cheamă și înzestrează.
Răspunde
Răspuns
În ce domenii ale vieții actuale te surprinzi presupunând un loc la masă în loc să aștepți ca gazda să ți-l rânduiască? Cum afectează caracterul suveran al chemării dumnezeiești felul în care vestești Evanghelia altora care par destinatari improbabili? Ce legături rivalizatoare amenință cel mai mult să împiedice purtarea crucii tale și ce pași concreți de lepădare cere Cuvântul de la tine în acest anotimp?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic, care din veșnicie ai hotărât să aduni un popor pentru Tine, dă-ne har să primim chemarea Ta fără prezumție și să Te urmăm fără rezervă. Mărturisim că nici o lucrare a mâinilor noastre sau înțelepciune a alegerii noastre nu poate asigura un loc în împărăția Ta; numai Tu pregătești ospățul și aduci pe cine voiești. Păzește-ne de mândria care caută cea mai înaltă încăpere și de lenea care refuză să socotească prețul. Întărește-ne prin Duhul Tău ca să-L iubim pe Hristos mai presus de toate legăturile pământești, să purtăm crucea rânduită nouă și să perseverăm în ascultarea care izvorăște din dragostea aleasă. Fie ca gustul adevăratei ucenicii să rămână în noi, ca să Te slăvim în ziua arătării Tale, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.