← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exod 1-2 — cu Matthew Henry

Exodul 1-2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la capitolele 1 și 2 din Exod oferă o călătorie bogată, verset cu verset, prin încercările timpurii ale lui Israel în Egipt și primele semne ale eliberării. Reflecțiile sale evidențiază credincioșia lui Dumnezeu în mijlocul cruzimii omenești și curajul liniștit al oamenilor obișnuiți. În următoarele câteva minute vom asculta cuvintele lui Henry, oprindu-ne pentru a lăsa perspectivele sale să ne modeleze înțelegerea acestor capitole fundamentale. Fiecare secțiune ne invită să vedem cum providența divină lucrează atât prin binecuvântare, cât și prin greutăți. Să intrăm în acest studiu cu inimi deschise, gata să primim atât îndrumare, cât și încurajare din vocea de încredere a acestui comentator clasic.
Citește

Citire

Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi capitolele 1 și 2 din Exod încet și cu rugăciune. Observă creșterea rapidă a poporului lui Dumnezeu, cruzimea crescândă a lui Faraon și păstrarea surprinzătoare a unui singur copil evreu. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă. În timp ce citești, cere Duhului să-ți pregătească inima pentru observațiile pe care Matthew Henry le va aduce asupra acelorași versete.
Studiu
Henry începe prin a examina versetele care enumeră urmașii lui Iacov și consemnează creșterea lor remarcabilă. În aceste versete avem, 1. O enumerare a numelor celor doisprezece patriarhi, așa cum sunt numiți în Faptele Apostolilor 7:8. Numele lor sunt adesea repetate în Scriptură, pentru ca să nu ni se pară ciudate, ca alte nume grele, ci ca, prin apariția lor atât de frecventă, să ne devină familiare; și pentru a arăta cât de prețios este Israelul spiritual al lui Dumnezeu pentru El și cât de mult se desfată în ei. 2. Socoteala care s-a ținut de numărul familiei lui Iacov, când au coborât în Egipt; erau în total șaptezeci de suflete (v. 5), potrivit calculului pe care l-am avut în Geneza 46:27. Acesta era exact numărul națiunilor prin care pământul a fost populat, potrivit relatării din Geneza 10. Căci atunci când Cel Preaînalt a despărțit pe fiii lui Adam, a stabilit hotarele popoarelor după numărul copiilor lui Israel, după cum observă Moise în Deuteronom 32:8. Se ia seama aici de acest lucru pentru ca înmulțirea lor în Egipt să apară cu atât mai minunată. Observă: Este bine ca cei al căror sfârșit crește mult să-și amintească adesea cât de mic a fost începutul lor, Iov 8:7. 3. Moartea lui Iosif, v. 6. Toată acea generație s-a stins treptat. Poate că toți fiii lui Iacov au murit cam în același timp; căci nu era mai mult de șapte ani diferență de vârstă între cel mai mare și cel mai mic dintre ei, cu excepția lui Beniamin; și, când moartea intră într-o familie, uneori face un sfârșit deplin într-un timp scurt. Când Iosif, sprijinul familiei, a murit, ceilalți s-au stins repede. Observă: Trebuie să ne privim pe noi înșine și pe frații noștri, și pe toți cu care vorbim, ca pe niște muribunzi care se grăbesc să iasă din lume. Această generație trece, ca și cea care a fost înainte. 4. Creșterea ciudată a lui Israel în Egipt, v. 7. Aici sunt folosite patru cuvinte pentru a o exprima: Au fost roditori și s-au înmulțit din belșug, ca peștii sau insectele, așa că s-au multiplicat; și, fiind în general sănătoși și puternici, au devenit nespus de puternici, încât au început aproape să-i depășească numeric pe băștinași, căci țara era pretutindeni plină de ei, cel puțin Goșen, partea lor de moștenire. Observă, (1.) Deși, fără îndoială, s-au înmulțit considerabil înainte, totuși, se pare că abia după moartea lui Iosif a început să fie observat ca extraordinar. Astfel, când au pierdut beneficiul protecției sale, Dumnezeu a făcut din numărul lor apărarea lor și au devenit mai capabili decât fuseseră să se descurce singuri. Dacă Dumnezeu ne păstrează prietenii și rudele cât timp avem cea mai mare nevoie de ei și îi îndepărtează când pot fi mai bine cruțați, să recunoaștem că El este înțelept și să nu ne plângem că este aspru cu noi. După moartea lui Hristos, Iosif al nostru, Israelul evangheliei Sale a început să crească în mod remarcabil: și moartea Sa a avut o influență asupra acestui fapt; a fost ca semănarea unui grăunte de grâu care, dacă moare, aduce rod mult, Ioan 12:24. (2.) Această creștere minunată a fost împlinirea promisiunii făcute cu mult timp înainte părinților. De la chemarea lui Avraam, când Dumnezeu i-a spus pentru prima oară că va face din el un neam mare, până la eliberarea seminției sale din Egipt, au trecut 430 de ani, în primii 215 dintre care s-au înmulțit doar până la șaptezeci, dar în a doua jumătate, acei șaptezeci s-au multiplicat la 600.000 de bărbați de luptă. Observă, [1.] Uneori providențele lui Dumnezeu pot părea pentru o vreme lungă să contrazică promisiunile Sale și să meargă împotriva lor, pentru ca credința poporului Său să fie încercată și puterea Sa să fie cu atât mai mărită. [2.] Deși împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu este uneori lentă, totuși este întotdeauna sigură; la sfârșit va vorbi și nu va minți, Habacuc 2:3. Henry trece apoi la noul rege care îl uită pe Iosif și la politicile care urmează. I. Obligațiile pe care le aveau față de Israel din cauza lui Iosif au fost uitate: S-a ridicat un nou rege, după mai multe succesiuni în vremea lui Iosif, care nu l-a cunoscut pe Iosif, v. 8. Toți cei care l-au cunoscut l-au iubit și au fost buni cu rudele sale de dragul lui; dar când a murit, a fost curând uitat, iar amintirea faptelor bune pe care le-a făcut fie nu a fost păstrată, fie nu a fost luată în seamă, nici nu a avut vreo influență asupra sfaturilor lor. Observă: cele mai bune și mai utile și mai acceptabile slujbe aduse oamenilor sunt rareori amintite, astfel încât să fie răsplătite celor care le-au făcut, în luarea aminte fie de memoria lor, fie de posteritatea lor, după moartea lor, Eclesiastul 9:5,15. De aceea, grija noastră cea mare trebuie să fie să slujim lui Dumnezeu și să-L mulțumim pe El, care nu este nedrept, oricare ar fi oamenii, să uite lucrarea și osteneala noastră de dragoste, Evrei 6:10. Dacă lucrăm doar pentru oameni, lucrările noastre, în cel mai bun caz, vor muri odată cu noi; dacă pentru Dumnezeu, ne vor urma, Apocalipsa 14:13. Acest rege al Egiptului nu l-a cunoscut pe Iosif; și după el s-a ridicat unul care a avut îndrăzneala să spună: Nu-L cunosc pe Domnul, capitolul 5:2. Observă: Cei care nu-și amintesc de ceilalți binefăcători ai lor, se teme că vor uita pe binefăcătorul suprem, 1 Ioan 4:20. Henry reflectă asupra creșterii surprinzătoare care a continuat în ciuda asupririi aspre. IV. Creșterea minunată a israeliților, în ciuda asupririlor sub care gemau (v. 12): Cu cât îi chinuiau mai mult, cu atât se înmulțeau mai mult, spre marele necaz și supărare a egiptenilor. Observă, 1. Vremurile de necaz au fost adesea vremuri de creștere ale Bisericii: Sub pondere crescit — Fiind apăsată, crește. Creștinismul s-a răspândit cel mai mult când a fost persecutat: sângele martirilor a fost sămânța Bisericii. 2. Cei care iau sfat împotriva Domnului și a lui Israel al Său nu fac decât să închipuie un lucru deșart (Psalmul 2:1) și creează cu atât mai mare supărare pentru ei înșiși: iadul și pământul nu pot micșora pe aceia pe care Cerul îi va înmulți. Henry consideră apoi refuzul credincios al moașelor și răsplata plină de har a lui Dumnezeu. I. Moașele au fost poruncite să le ucidă. Observă, 1. Poruncile date lor, v. 15,16. S-a adăugat mult la barbaria execuțiilor intenționate faptul că moașele au fost numite să fie executoarele; căci era să le facă nu doar sângeroase, ci și perfide, și să le oblige să trădeze o încredere și să distrugă pe aceia pe care se angajaseră să-i salveze și să-i ajute. Oare putea el să creadă că sexul lor ar admite o asemenea cruzime și slujba lor o asemenea trădare josnică? Observă: Cei care sunt ei înșiși barbari cred că vor găsi sau vor face pe alții la fel de barbari. Proiectul lui Faraon era să angajeze în secret moașele să sufoce pruncii de parte bărbătească îndată ce se nășteau și apoi să pună vina pe dificultatea nașterii sau pe vreo nenorocire obișnuită în acel caz, Iov 3:11. Cele două moașe cu care a uneltit în acest scop sunt numite aici; și poate că, în acest timp, care era cu peste optzeci de ani înainte de ieșirea lor din Egipt, aceste două ar fi putut fi de ajuns pentru toate femeile evreice, cel puțin pentru atât de multe dintre ele câte se aflau aproape de curte, după cum este clar din capitolul 2:5,6, multe dintre ele se aflau, și de ele era cel mai gelos. Sunt numite moașe evreice, probabil nu pentru că ele înseși erau evreice (căci cu siguranță Faraon nu putea aștepta ca ele să fie atât de barbare cu cei de neamul lor), ci pentru că erau folosite în general de evrei; și, fiind egiptence, el spera să le convingă. 2. Neprihănita lor neascultare față de această poruncă nelegiuită, v. 17. Au temut pe Dumnezeu, au respectat legea Sa și s-au temut de mânia Sa mai mult decât de a lui Faraon și de aceea au salvat pruncii de parte bărbătească. Observă: Dacă poruncile oamenilor sunt în vreun fel contrare poruncilor lui Dumnezeu, trebuie să ascultăm de Dumnezeu și nu de om, Faptele Apostolilor 4:19; 5:29. Nici o putere pe pământ nu ne poate autoriza, cu atât mai puțin obliga, să păcătuim împotriva lui Dumnezeu, Domnul nostru suprem. Din nou, acolo unde teama de Dumnezeu stăpânește în inimă, ea va păzi de cursa pe care o aduce teama necuvenită de om. 3. Îndreptățirea lor în această neascultare, când au fost acuzate de aceasta ca de o crimă, v. 18. Au dat o pricină pentru aceasta, pe care, se pare, promisiunea plină de har a lui Dumnezeu le-a furnizat-o — că au venit prea târziu ca să o facă, căci în general copiii se nășteau înainte ca ele să vină, v. 19. Nu văd nici un motiv să ne îndoim de adevărul acestui fapt; este clar că evreii se aflau acum sub o binecuvântare extraordinară de înmulțire, care poate fi presupusă că a avut acest efect, anume că femeile aveau o naștere foarte rapidă și ușoară, iar mamele și copiii fiind amândoi vii, rareori aveau nevoie de ajutorul moașelor: acest lucru l-au observat aceste moașe și, concluzionând că este degetul lui Dumnezeu, au fost astfel încurajate să nu asculte de rege, în favoarea acelora pe care Cerul îi favoriza astfel, și cu aceasta s-au îndreptățit înaintea lui Faraon, când i-a chemat la socoteală pentru aceasta. Unii dintre vechii evrei explică astfel: Înainte ca moașa să vină la ele, se roagă Tatălui lor din ceruri, și El le răspunde, și ele nasc. Observă: Dumnezeu este un ajutor mai prompt pentru poporul Său în necaz decât orice alți ajutători și adesea îi previne cu binecuvântările bunătății Sale; asemenea eliberări le pun sub obligații deosebit de puternice. 4. Răsplata pe care Dumnezeu le-a dat-o pentru bunătatea lor față de poporul Său: S-a purtat bine cu ele, v. 20. Observă: Dumnezeu nu va rămâne dator nimănui pentru vreo bunătate făcută poporului Său, socotind-o ca făcută Lui Însuși. În mod deosebit, le-a făcut case (v. 21), le-a zidit în familii, le-a binecuvântat copiii și le-a prosperat în tot ce au făcut. Observă: Slujbele făcute pentru Israelul lui Dumnezeu sunt adesea răsplătite în același fel. Moașele au păstrat casele israeliților și, drept răsplată pentru aceasta, Dumnezeu le-a făcut case. Observă: Răsplata are legătură cu principiul după care au mers: Pentru că au temut pe Dumnezeu, le-a făcut case. Observă: Religia și evlavia sunt prieteni buni ai prosperității exterioare: teama de Dumnezeu într-o casă va ajuta să o zidească și să o întărească. Noțiunea lui Dr. Lightfoot despre aceasta este că, pentru evlavia lor, au fost căsătorite cu israeliți și familii evreiești au fost zidite prin ele.
Considerați

Considerare

Henry introduce povestea lui Moise ca viitorul eliberator al lui Israel. Acest capitol începe povestea lui Moise, acel om de renume, vestit pentru cunoașterea sa intimă cu Cerul și pentru utilitatea sa eminentă pe pământ, și cel mai remarcabil tip al lui Hristos, ca profet, mântuitor, dătător de lege și mijlocitor, în tot Vechiul Testament. Evreii au o carte printre ei despre viața lui Moise, care spune multe povești despre el, despre care avem motive să credem că sunt simple ficțiuni; ceea ce a consemnat el despre sine este ceea ce ne putem baza, căci știm că mărturia lui este adevărată; și este ceea ce ne putem mulțumi, căci este ceea ce Înțelepciunea Infinită a socotit potrivit să păstreze și să ne transmită. În acest capitol avem, I. Pericolele nașterii și prunciei sale, ver. 1-4. II. Păstrarea sa prin acele pericole și înaintarea copilăriei și tinereții sale, ver. 5-10. III. Alegerea evlavioasă a anilor săi maturi, care a fost să recunoască poporul lui Dumnezeu. 1. Le-a oferit slujba sa în prezent, dacă ar fi acceptat-o, ver. 11-14. 2. S-a retras, ca să se păstreze pentru slujire ulterioară, ver. 15-22. IV. Zorii zilei eliberării lui Israel, ver. 23 etc. Henry consideră credința părinților lui Moise în ascunderea fiului lor. I. Cum a fost ascuns. Se pare că a fost chiar în momentul nașterii sale când legea crudă a fost făcută pentru uciderea tuturor copiilor de parte bărbătească ai evreilor; și mulți, fără îndoială, au pierit prin executarea ei. Părinții lui Moise aveau pe Miriam și Aaron, amândoi mai mari decât el, născuți înainte ca acest edict să iasă, și îi alăptaseră fără acel pericol: dar cei care încep lumea în pace nu știu ce necazuri pot întâlni înainte de a o străbate. Probabil mama lui Moise era plină de neliniște în așteptarea nașterii sale, acum că acest edict era în vigoare, și era gata să spună: Binecuvântate sunt cele sterpe care nu au născut niciodată, Luca 23:29. Mai bine așa decât să nască copii pentru ucigaș, Osea 9:13. Totuși acest copil se dovedește slava casei tatălui său. Astfel, ceea ce ne este cel mai mult teamă se dovedește adesea, în final, cea mai mare bucurie a noastră. Observă frumusețea providenței: chiar în momentul în care cruzimea lui Faraon a ajuns la această înălțime, eliberatorul s-a născut, deși nu a apărut mulți ani după aceea. Observă: Când oamenii plănuiesc ruina Bisericii, Dumnezeu pregătește mântuirea ei. Moise, care urma să scoată pe Israel din această casă a robiei, a fost el însuși în pericol de a cădea jertfă furiei asupritorului, Dumnezeu rânduind astfel ca, fiind mai târziu informat despre aceasta, să fie cu atât mai însuflețit de o râvnă sfântă pentru eliberarea fraților săi din mâinile unor asemenea oameni sângeroși. 1. Părinții săi l-au observat a fi un copil frumos, mai mult decât obișnuit de frumos; era frumos pentru Dumnezeu, Faptele Apostolilor 7:20. Și-au închipuit că avea o strălucire în înfățișare care era ceva mai mult decât omenesc și era o mostră a strălucirii feței sale mai târziu, Exod 34:29. Observă: Dumnezeu dă uneori arvune timpurii ale darurilor Sale și Se manifestă devreme în aceia pentru care și prin care intenționează să facă lucruri mari. Astfel a pus o putere timpurie în Samson (Judecători 13:24,25), o înaintare timpurie în Samuel (1 Samuel 2:18), a lucrat o eliberare timpurie pentru David (1 Samuel 17:37) și a început devreme cu Timotei, 1 Timotei 3:15. 2. De aceea au fost cu atât mai îngrijorați pentru păstrarea lui, pentru că au privit aceasta ca o indicație a unui scop bun al lui Dumnezeu cu privire la el și un semn fericit al ceva mare. Observă: O credință vie și activă poate lua încurajare din cea mai mică aluzie a favorii divine; un indiciu milostiv al Providenței va încuraja pe aceia ale căror duhuri fac cercetare cu sârguință. Trei luni l-au ascuns într-o cameră particulară a casei lor, deși probabil cu primejdia vieții lor, dacă ar fi fost descoperit. În aceasta Moise a fost un tip al lui Hristos, care, în pruncia Sa, a fost nevoit să se ascundă și în Egipt de asemenea (Matei 2:13) și a fost păstrat în mod minunat, când mulți prunci nevinovați au fost măcelăriți. Se spune (Evrei 11:23) că părinții lui Moise l-au ascuns prin credință; unii cred că au avut o revelație specială că eliberatorul va ieși din coapsele lor; oricum, aveau promisiunea generală a păstrării lui Israel, pe care au pus credință și în acea credință și-au ascuns copilul, nefiind temători de pedeapsa anexată poruncii regelui. Observă: Credința în promisiunea lui Dumnezeu este atât de departe de a înlocui, încât mai degrabă excită și grăbește folosirea mijloacelor îngăduite pentru obținerea milei. Datoria este a noastră, evenimentele sunt ale lui Dumnezeu. Din nou, credința în Dumnezeu ne va ridica deasupra temerii înșelătoare de om.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în propria ta viață ai văzut scopurile lui Dumnezeu înaintând chiar și atunci când puterile omenești păreau îndreptate împotriva lor? 2. Cum te provoacă exemplul moașelor să te temi de Dumnezeu mai presus de autoritățile pământești? 3. În ce domeniu te invită Domnul să ai încredere în providența Sa ascunsă în timp ce aștepți eliberarea?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, pe când vedem poporul Tău înmulțindu-se sub asuprire în Egipt, ne încredem în mâna Ta suverană să-i păstreze și să-i izbăvească pe cei ce sunt ai Tăi. Dă-ne teama sfântă care Te ascultă mai presus de orice putere omenească și ne îndeamnă să ocrotim viețile pe care ni le-ai încredințat. Prin Duhul Tău ridică eliberatori credincioși în fiecare generație, ca Evanghelia Ta să înainteze și Numele Tău să fie slăvit. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →