Eterniseed › Curriculum › Numeri
Numeri 13-15 — cu Whedon
Deschidere
Harul și pacea să însoțească partea de Scriptură a acestei zile când deschidem Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament. Cu claritate reverentă, savantul metodist ne călăuzește prin Numeri 13–15, urmărind momentul decisiv al lui Israel la pragul Canaanului. Citirea sa arminian-wesleyană subliniază atât credincioșia lui Dumnezeu cât și responsabilitatea solemnă a credinței. Duhul care i-a condus odinioară pe părinți să ne conducă acum spre încredere ascultătoare.
Citește
Citire
Să citim împreună Numeri capitolele 13 până la 15, ascultând glasul Domnului legământului care își încearcă poporul la Cades-Barnea. Pe măsură ce narațiunea se desfășoară, să luăm aminte atât la raportul iscoadelor cât și la mijlocirea lui Moise, ca Cuvântul să cerceteze inimile noastre și să ne întărească încrederea în promisiunile lui Dumnezeu.
Studiu
Whedon deschide expunerea prin prezentarea misiunii celor doisprezece iscoade și a crizei ce a urmat.
Introducere. CEI DOISPREZECE ISCOADE. Acest capitol conține numele celor doisprezece principi aleși din semințiile lor ca să cerceteze Canaanul și să raporteze calitatea pământului și numărul și resursele militare ale locuitorilor săi, (1-20,) aventurile lor timp de patruzeci de zile, (21-25,) și rapoartele lor contradictorii, (26-33.) Aici israeliții au fost sortiți unei prelungite încercări: au fost întorși înapoi pentru aproape patruzeci de ani în pustiul pe care îl părăsiseră. NOTE CONCLUZIVE. (1.) Dacă, așa cum am sugerat, propunerea de a trimite iscoade a pornit de la popor ca primul rezultat al neîncrederii lor în Iehova, de ce a consimțit El atât de lesne la această propunere? Răspunsul nu este greu. Vedem în istoria lui Israel progresul și împlinirea acelui proces de împietrire care a arătat nepotrivirea acelei generații pentru cucerirea Canaanului.El examinează apoi îngăduința divină de a trimite iscoadele și implicațiile ei pentru credință.
Versetul 1. 1. Trimite bărbați Deși Canaanul fusese promis israeliților ca o moștenire dată de Dumnezeu cu condiția credincioșiei lor, totuși această promisiune nu făcea inutile mijloacele de cucerire. Toată strategia războiului era necesară, cum ar fi ambuscada (Iosua 8:13) și iscoadele, (Iosua 2:1,) pentru a reuși. Promisiunile lui Dumnezeu nu sunt menite să înlocuiască, ci să stimuleze activitatea omenească. Mai mult, această recunoaștere le-a oferit iscoadelor un test al credinței în Iehova, iar raportul lor a testat întreaga națiune. Fiecare câte un conducător Vers. rev., 'un principe'. Iscoadele în război nu sunt de obicei bărbați de rang înalt, ci aventurieri care își asumă primejdia pentru câștig sau laudă; dar aceste iscoade, deși nu sunt principii semințiilor numiți în capitolele i și vii, sunt conducători sau principi aleși din semințiile lor din cauza eminenței lor. Din Deuteronom 1:22, deducem că politica trimiterii iscoadelor a pornit de la israeliți înșiși și a fost îngăduită de Dumnezeu ca o concesie față de slăbiciunea credinței lor, cu un avertisment de 'a fi cu inimă bună'. Credința tare ar fi acceptat descrierea Canaanului făcută de Iehova și s-ar fi sprijinit pe puterea Lui de a-i aduce înăuntru potrivit promisiunii Sale adesea repetate, fără nicio recunoaștere. Astfel sugerează Midrașul evreiesc. Ordinea semințiilor diferă de cea din Numeri 1:5-15, doar prin separarea lui Zabulon de ceilalți fii ai Liei în Numeri 13:10, și în Numeri 13:11 a lui Manase de Efraim, care împreună alcătuiesc seminția lui Iosif, dar sunt socotiți întotdeauna ca două seminții, în conformitate cu prezicerea lui Iacov muribund din Geneza 48:5-6.Whedon prezintă apoi raportul minoritar al lui Caleb și chemarea lui la înaintare imediată.
Explicația simplă a acestui fapt este că, în prima instanță, când iscoadele își făceau raportul lui Moise, Caleb a declarat deschis că poporul nu avea un motiv real de teamă; iar ulterior, când murmurările poporului au devenit mai puternice și mai pronunțate și au luat forma unei răzvrătiri deschise împotriva lui Moise și Aaron, (Numeri 14:2-4,) Iosua și Caleb au fost amândoi activi în încercarea de a înăbuși tulburarea prin încurajarea poporului și aducerea lui la simțul datoriei. Numeri 13:6, etc. Comp. Iosua 14:6, unde Caleb, referindu-se la acest eveniment, vorbind cu Iosua, unește mai întâi amândoi împreună, 'eu și tu', și apoi procedează la descrierea propriei sale părți în tranzacție fără nicio aluzie la Iosua.' Dr. Edersheim. A potolit poporul Vaietul amar al disperării răsuna prin mulțimea vastă. Să ne suim îndată Credința adevărată apucă un Dumnezeu prezent și o mântuire instantanee.
Considerați
Considerare
Whedon subliniază lecția decisivă că doar necredința i-a oprit pe Israel de la intrarea în pământ.
Era mai bine ca necredința și răzvrătirea lor latente să iasă la suprafață în pustiu decât în prezența dușmanilor pe câmpul de luptă. Dumnezeu nu interferează atât de mult cu procesul dezvoltării interioare a caracterului indivizilor sau națiunilor încât să împiedice lucrarea înclinațiilor lor naturale dacă ei hotărăsc să respingă harul Său. El le pune înainte promisiunile și avertismentele Sale. Apoi le poruncește să meargă înainte cu inimă bună. Aici este testul adevăratei credințe și loialități față de El. Rezultatul trebuie să fie fie desfășurarea treptată a credinței, fie împietrirea necredinței într-o neascultare practică. Astfel 'vedem' și lecția este pentru tot timpul și pentru toți oamenii 'că n-au putut intra din pricina necredinței'. Evrei 3:19.El încheie subliniind dreptatea imparțială a lui Dumnezeu revelată la acest punct de cotitură.
Aceasta este schița unuia dintre cele mai importante și instructive capitole din istoria evreiască. În el se descoperă națiunii alese o calitate a caracterului lui Iehova până atunci nerevelată: imparțialitatea guvernării Sale în administrarea dreptății. Faraon își împietrise inima și, în văzul lui Israel scutit și jubilant, simțise loviturile fierbinți ale mâniei zdrobindu-l pe el și poporul său la pământ. Dar Israel, sub iluzia că Iehova este un conducător național și parțial, își închipuie că poate umbla cu nepedepsire pe urmele lui Faraon și 'ispiti pe Dumnezeu de zece ori'. A sosit ceasul risipirii acestei iluzii. Cei care L-au provocat pe Iehova trebuie acum să cunoască 'stricăciunea promisiunii' Sale și să învețe marea lecție că toate promisiunile Sale de bine pentru copiii Săi implică, ca o condiție, ascultarea lor continuă.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în călătoria mea prezentă sunt ispitit să trimit iscoade ale îndoielii mai degrabă decât să mă încred în cuvântul deja dat?
2. Cum mustră 'Să ne suim îndată' al lui Caleb orice ezitare care mai stăruie în ascultarea mea?
3. În ce domeniu a început teama de oameni să acționeze ca o răzvrătire practică împotriva poruncii clare a lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne al oștirilor, care ai condus pe Israel prin stâlp și promisiune, dă-ne credința care biruiește orice raport despre uriași. Izbăvește-ne de necredința care se întoarce la Cades și de voința de sine care se aruncă înainte fără Cuvântul Tău. Ridică Calebi și Iosua în Biserica Ta care să potolească poporul cu încredere curajoasă. Același har care a cruțat o națiune prin mijlocirea lui Moise să ne conformeze acum voii Tale sfinte, ca să intrăm în odihna care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Prin Hristos Căpitanul nostru, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →