← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Zaharia

Zaharia 11-12 — cu Matei Henry

Zaharia 11-12Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Zaharia 11–12 oferă un portret sobru al judecății legământului și al Păstorului care este respins. În aceste capitole, profetul trece de la promisiunile de pace la declarațiile de război, arătând cum necredința națiunii ajunge la măsura ei deplină. Henry îi călăuzește pe cititori prin actele simbolice, toiagele rupte și schimbul tragic al treizeci de arginți. Expunerea sa evidențiază atât îndurarea extinsă prin venirea lui Hristos, cât și consecințele solemne când acea îndurare este refuzată. Lecția de astăzi ne invită să ascultăm cu atenție perspectivele lui Henry, pentru ca să înțelegem greutatea respingerii Păstorului Celui Mare și chemarea statornică de a rămâne printre cei săraci ai turmei care așteaptă de la El.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la capitolele 11 și 12 din Zaharia. Citește imaginile vii ale profetului despre cedrii care cad, toiagele rupte și cei treizeci de arginți. Lasă cuvintele să se așeze fără grabă. Observă contrastul dintre turma de măcel și cei săraci care așteaptă de la Domnul. În timp ce citești, cere Duhului să-ți pregătească inima pentru comentariul care urmează, astfel încât observațiile lui Matei Henry să lumineze atât avertismentul, cât și invitația cuprinse în aceste oracole străvechi.
Studiu
Henry începe prin a descifra profeția figurativă a distrugerii. În expresii întunecate și figurative, cum este obișnuit în profețiile scripturii despre lucruri aflate la mare distanță, este vestită aici distrugerea Ierusalimului și a Bisericii și națiunii evreiești, despre care Domnul nostru Iisus, când timpul era aproape, a profețit foarte limpede și explicit. Avem aici, 1. Pregătirea făcută pentru acea distrugere (v. 1): 'Deschide-ți porțile, o, Libanule! N-ai vrut să le deschizi ca să-ți lași regele să intre — a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit; acum trebuie să le deschizi ca să-ți lași ruina să intre. Porțile pădurii și toate căile de acces la ea să fie aruncate deschise și focul să intre și să-i devoreze slava.' Unii prin Liban înțeleg templul, care era construit din cedri din Liban, iar pietrele lui albe ca zăpada Libanului. A fost ars cu foc de romani, iar porțile lui au fost forțate deschise de furia soldaților. Alții înțeleg prin el Ierusalimul sau mai degrabă întregul pământ al Canaanului, căruia Libanul îi era o intrare la nord. Toate vor fi deschise invadatorului, iar cedrii, oamenii puternici și de seamă, vor fi devorați, ceea ce nu poate decât să-i alarmeze pe cei de rang inferior, v. 2. Dacă cedrii au căzut (dacă toți cei puternici sunt jefuiți și aduși la ruină), bradul să urle. Cum pot sta brazii subțiri dacă cedrii falnici cad? Dacă cedrii sunt devorați de foc, este timpul ca brazii să urle; căci niciun lemn nu este atât de combustibil ca cel al bradului. Și stejarii din Basan, expuși la orice vătămare, să urle, căci pădurea viilor (sau via înfloritoare, care obișnuia să fie păzită cu o grijă deosebită) a căzut, sau (cum citesc unii) când pădurile întărite, precum era Libanul, au căzut. Observă: Căderile celor înțelepți și buni în păcat și căderile celor bogați și mari în necaz sunt alarme puternice pentru cei care le sunt inferiori în toate privințele, să nu fie siguri. 2. Bocetul făcut pentru distrugere (v. 3): Este un glas de urlet. Cei care au căzut urlă de durere și rușine, iar cei care văd că le vine rândul urlă de frică. Dar oamenii mari primesc alarma cu cea mai mare confuzie. Cei care răgeau în ziua petrecerilor și triumfurilor lor urlă în ziua terorilor lor; căci acum sunt chinuiți mai mult decât alții. Acei oameni mari erau prin funcție păstori și aceștia ar fi trebuit să protejeze turma lui Dumnezeu încredințată în grija lor; este datoria atât a prinților, cât și a preoților. Dar ei erau ca niște lei tineri, care se făceau o teroare pentru turmă cu răgetul lor și turma o pradă pentru ei înșiși cu sfâșierea lor. Observă: Este trist pentru un popor când cei care ar trebui să fie ca niște păstori pentru ei sunt ca niște lei tineri pentru ei. Dar care este rezultatul? Păstorii urlă, căci slava lor este jefuită. Pășunile lor și turmele care le acopereau, care erau slava păstorilor, sunt pustiite. Leii tineri urlă, căci mândria Iordanului este jefuită. Mândria Iordanului erau desișurile de pe maluri, în care leii se odihneau; și de aceea, când râul a ieșit din matcă și le-a jefuit, leii au ieșit din ele (cum citim Ier. xlix. 19) și au ieșit răgând. Observă: Când cei care au putere abuzează cu mândrie de puterea lor și, în loc să fie păstori, sunt ca niște lei tineri, se pot aștepta ca Dumnezeul drept să le smerească mândria și să le zdrobească puterea. Henry examinează apoi starea disperată sub guvernatori corupți. I. Starea disperată a Bisericii evreiești, sub tirania propriilor ei guvernatori. Sclavia lor în propria țară îi făcea la fel de nenorociți ca robia lor în țări străine: Stăpânitorii lor îi ucid și îi vând, v. 5. În vremea lui Zaharia, aflăm că conducătorii și nobilii sunt mustrați pe drept pentru că luau camătă de la frații lor; iar guvernatorii, chiar prin slujitorii lor, erau asupritori față de popor, Neh. v. 7, 15. În vremea lui Hristos, preoții cei mai de seamă și bătrânii, care erau stăpânitorii turmei, prin tradițiile lor, poruncile oamenilor și impunerile lor asupra conștiințelor poporului, au devenit tirani desăvârșiți, le-au devorat casele, le-au acaparat averea și au tuns turma în loc s-o hrănească. Saducheii, care erau deiști, le-au stricat judecățile. Fariseii, care erau bigoți ai superstiției, le-au stricat moravurile, făcând zadarnice poruncile lui Dumnezeu, Mat. xv. 16. Astfel au ucis oile turmei, astfel le-au vândut. Nu le păsa ce se întâmpla cu ele, doar să-și poată atinge propriile scopuri și să-și servească propriile interese. Și, 1. În aceasta se justificau pe ei înșiși: Îi ucid și nu se socotesc vinovați. Ei cred că nu este niciun rău în asta și că nu vor fi niciodată chemați la socoteală pentru asta de către Păstorul cel Mare; ca și cum puterea le-ar fi fost dată pentru distrugere, care era menită doar pentru zidire, și ca și cum, pentru că ședeau pe scaunul lui Moise, nu ar fi fost sub obligația legii lui Moise, ci ar fi putut să dispenseze de ea și de ei înșiși în călcarea ei, după plăcere. Observă: Aceia au mințile cu adevărat orbite jalnic care fac rău și se justifică în a-l face; dar Dumnezeu nu-i va socoti nevinovați pe cei care se socotesc pe ei înșiși astfel. 2. În aceasta L-au jignit pe Dumnezeu, mulțumindu-I pentru câștigul asupririi lor: Au zis: Binecuvântat să fie Domnul, căci sunt bogat, ca și cum, pentru că au prosperat în răutatea lor, au câștigat bani din ea și și-au ridicat averi, Dumnezeu S-ar fi făcut patron al practicilor lor nedrepte, iar Providența ar fi devenit părtașă la crimă — asociata vinovăției lor. Ceea ce câștigăm cinstit trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu și să-L binecuvântăm pe Cel a cărui binecuvântare îmbogățește și nu adaugă durere la ea. Dar cu ce față putem merge la Dumnezeu fie să cerem o binecuvântare asupra metodelor nelegiuite de a dobândi avere, fie să-I mulțumim pentru succesul în ele? Mai degrabă ar fi trebuit să meargă la Dumnezeu să mărturisească păcatul, să-și ia rușine pentru el și să făgăduiască restituirea, decât astfel să-L batjocorească făcând câștigurile păcatului darul lui Dumnezeu, care urăște jaful pentru arderi-de-tot și nu Se socotește lăudat prin mulțumire dacă este dezonorat fie în dobândirea, fie în folosirea a ceea ce Îi mulțumim pentru. 3. În aceasta au arătat dispreț față de poporul lui Dumnezeu, ca nedemn de grija sau considerația lor milostivă: Păstorii lor nu-i compătimesc; îi fac nenorociți și apoi nu-i compătimesc. Hristos a avut milă de mulțime pentru că leșinau și erau risipiți, ca și cum n-ar fi avut păstor (cum de fapt aveau mai rău decât niciunul); dar păstorii lor nu-i compătimeau și nu arătau nicio preocupare pentru ei. Observă: Este rău pentru o Biserică atunci când păstorii ei nu au nicio tandrețe, nicio milă pentru sufletele prețioase, când pot privi la cei neștiutori, la cei nebuni, la cei răi, la cei slabi, fără milă. Henry detaliază apoi acceptarea de către Hristos a însărcinării de păstor. III. O încercare totuși făcută dacă ruina lor ar putea fi prevenită prin trimiterea lui Hristos printre ei ca păstor; Dumnezeu Își trimisese în zadar slujitorii la ei, dar la urmă a trimis la ei pe Fiul Său, zicând: Vor respecta pe Fiul Meu, Mat. xxi. 37. Diferiți profeți vorbiseră despre El ca Păstorul lui Israel, Isa. xl. 11; Ezec. xxxiv. 23. El Însuși le-a spus fariseilor că El este Păstorul oilor și că cei care pretindeau a fi păstori erau hoți și tâlhari (Ioan x. 1, 2, 11), referindu-se aparent la acest pasaj, unde avem, 1. Însărcinarea pe care a primit-o de la Tatăl Său pentru a încerca ce s-ar putea face cu această turmă (v. 4): Așa zice Domnul Dumnezeul Meu (Hristos Îl numea pe Tatăl Său Dumnezeul Său pentru că acționa în conformitate cu voia Sa și cu ochiul la slava Sa în toată întreprinderea Sa), Paște turma de măcel. Evreii erau turma lui Dumnezeu, dar erau turma de măcel, căci vrăjmașii lor îi uciseseră toată ziua și îi socoteau ca oi de măcel; stăpânitorii lor îi ucideau, iar Dumnezeu Însuși îi sortise la măcel. Totuși 'paște-i prin mustrare, instruire și mângâiere; oferă hrană sănătoasă pentru cei care au fost atât de mult timp acriți cu aluatul cărturarilor și fariseilor.' Alte oi avea El, care nu erau din staulul acesta și care mai târziu trebuiau aduse; dar El este trimis mai întâi la oile pierdute ale casei lui Israel, Mat. xv. 24. 2. Acceptarea acestei însărcinări și întreprinderea Sa conform ei, v. 7. El spune ca și cum ar zice: Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule! și, deoarece aceasta este voia Ta, este și a Mea: Voi paște turma de măcel. Hristos va avea grijă de aceste oi pierdute; va umbla printre ele, învățând și vindecând chiar pe voi, o, săracilor ai turmei! Hristos nu a neglijat pe cei mai de jos și nu i-a trecut cu vederea pentru smerenia lor. Păstorii care făceau pradă din ei nu se uitau la cei săraci; erau preocupați doar de cei de la care puteau câștiga; dar Hristos a propovăduit Evanghelia Sa celor săraci, Mat. xi. 5. A fost o dovadă a smereniei Sale că convorbirea Sa era mai ales cu oamenii de jos; ucenicii Săi, care Îi erau însoțitori statornici, erau dintre săracii turmei. 3. Echiparea Sa cu unelte potrivite pentru însărcinarea pe care și-o asumase: Mi-am luat două toiage, toiage pastorale; alți păstori au doar un cârjă, dar Hristos avea două, arătând dubla grijă pe care o avea de turma Sa și ceea ce a făcut atât pentru sufletele, cât și pentru trupurile oamenilor. David vorbește despre toiagul și cârja lui Dumnezeu (Ps. xxiii. 4), un toiag de mustrare și o cârjă de sprijin. Unul dintre aceste toiage se numea Frumusețe, arătând templul, care este numit frumusețea sfințeniei și una dintre porțile lui frumoasă, pe care Hristos L-a numit casa Tatălui Său și pentru care a arătat o mare râvnă când l-a curățit de cumpărători și vânzători; celălalt l-a numit Legături, arătând starea lor civilă și societatea încorporată a acelei națiuni, de care Hristos a avut grijă de asemenea propovăduind dragoste și pace printre ei. Hristos, în Evanghelia Sa și în tot ce a făcut printre ei, a consultat înaintarea atât a intereselor lor civile, cât și a celor sacre. 4. Executarea slujbei Sale, ca Păstorul cel Mare. A păscut turma (v. 7) și i-a îndepărtat pe acei subpăstori care erau necredincioși încrederii lor (v. 8): Trei păstori am tăiat într-o lună. Prin deficiența și incertitudinea istoriei Bisericii evreiești, în vârstele ei din urmă, nu știm în ce eveniment particular s-a împlinit aceasta; în general, pare a fi un act de putere și dreptate pentru pedepsirea păstorilor păcătoși și îndreptarea nedreptăților turmei abuzate. Unii înțeleg prin el cele trei ordine de principi, preoți și cărturari sau profeți, care, când Hristos Și-a terminat lucrarea, au fost lăsați deoparte pentru necredincioșia lor. Alții înțeleg prin el cele trei secte dintre evrei, fariseii, saducheii și irodienii, pe toți pe care Hristos i-a redus la tăcere în dispută (Mat. xxii.) și curând după aceea i-a tăiat, pe toți într-un timp scurt. Henry explică apoi semnul dat în ruperea toiagului numit Frumusețe. 2. Un semn al ei dat (v. 10): Mi-am luat toiagul, chiar Frumusețe, și l-am tăiat în două, în semn că nu va mai fi păstor pentru ei, așa cum înaltul administrator își determină comisia prin ruperea toiagului său alb și cum ruperea tablelor legii de către Moise a pus capăt, pentru moment, tratativelor dintre Dumnezeu și Israel. Ruperea acestui toiag a însemnat ruperea legământului lui Dumnezeu pe care îl făcuse cu tot poporul, legământul de deosebire făcut cu toate semințiile lui Israel și cu toate celelalte popoare care, prin convertirea la religia lor, au fost încorporate în națiunea lor. Biserica evreiască a fost acum deposedată de toată slava ei; coroana ei a fost profanată și aruncată la pământ, iar toată cinstea ei a fost pusă în țărână; căci Dumnezeu S-a depărtat de la ea și nu a mai recunoscut-o ca a Sa. Când Hristos le-a spus limpede că împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la ei și dată altui popor, atunci a rupt toiagul Frumuseții, Mat. xxi. 43. Și a fost rupt în ziua aceea, deși Ierusalimul și națiunea evreiască au mai rezistat patruzeci de ani, totuși din ziua aceea putem socoti toiagul Frumuseții rupt, v. 11. Și deși oamenii mari nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă ca o sentință divină, ci au crezut că o pot evita cu un rece 'Să nu fie!' (Luca xx. 16), totuși săracii turmei, ucenicii lui Hristos, care L-au așteptat și au înțeles cu ce autoritate vorbea și puteau deosebi glasul Păstorului lor de cel al unui străin, au știut că era cuvântul Domnului și s-au cutremurat de el și au fost încrezători că nu va cădea la pământ. Observă: Hristos este așteptat de săracii turmei; i-a ales pe ei să fie cu El, să fie ucenicii Lui, să fie martorii Lui; săracii L-au primit pe El și Evanghelia Lui, când cei care aveau mari averi I-au întors spatele. Și cei care Îl așteaptă pe Hristos, care stau la picioarele Lui, să audă și să primească cuvintele Lui, vor ști despre învățătură dacă este de la Dumnezeu, Ioan vii. 17.
Considerați

Considerare

Henry încheie urmărind dizolvarea finală semnalată în ruperea celui de-al doilea toiag. 4. Împlinirea respingerii lor în tăierea în două a celuilalt toiag, v. 14. Cel dintâi însemna ruina Bisericii lor, prin ruperea legământului dintre Dumnezeu și ei — aceea le-a șters frumusețea; acesta însemna ruina statului lor, prin ruperea frăției dintre Iuda și Israel, prin reînvierea animozităților și a certurilor dintre ei, cum erau cele vechi dintre Iuda și Israel, scrierea cărora ca un toiag în mâna Domnului a fost una dintre binecuvântările promise după întoarcerea lor din robie, Ezec. xxxvii. 19. Dar acea unire va fi acum dizolvată; vor fi fărâmițați în partide și facțiuni, exasperați unii împotriva altora; și împărăția lor, fiind astfel divizată, va fi adusă la pustiire. (1.) Nimic nu ruinează un popor atât de sigur, atât de inevitabil, ca ruperea toiagului Legăturilor și slăbirea frăției printre ei; căci prin aceasta devin o pradă ușoară pentru vrăjmașul comun. (2.) Aceasta urmează după dizolvarea legământului dintre Dumnezeu și ei și decăderea religiei printre ei. Când nelegiuirea abundă, dragostea se răcește. Nu e de mirare dacă cei care L-au provocat pe Dumnezeu să Se certe cu ei se ceartă între ei. Când toiagul Frumuseții este rupt, toiagul Legăturilor nu va mai ține mult. Un popor fără Biserică va fi curând un popor nimicit.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în propria mea viață sunt ispitit să tratez grija Păstorului ca opțională mai degrabă decât esențială? 2. Cum avertismentul împotriva subevaluării lui Hristos provoacă felul în care îmi administrez timpul, resursele și relațiile? 3. În ce feluri pot să mă alătur în mod intenționat 'săracilor turmei' care așteaptă de la Domnul cu atenție smerită?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, deschide inimile noastre ca să-L primim pe Păstorul pe care L-ai trimis, ca să nu prețuim niciodată argintul sau sinele mai presus de Cel pe care L-ai străpuns pentru noi. Prin Duhul Tău, înmoaie orice împietrire care refuză domnia Lui și unește-ne în unitatea pe care El a cumpărat-o cu sângele Său. Ridică în noi o grijă tandră pentru turma Ta, ca să ne păzim unii pe alții de căile care mistuie și să umblăm cu smerenie înaintea Ta. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →