← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Marcu

Marcu 13 — cu Ioan Calvin

Marcu 13Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne bazăm pe expunerea atentă a lui Ioan Calvin în timp ce deschide capitolul 13 din Marcu. Calvin ajută credincioșii să vadă cum Isus și-a pregătit urmașii pentru căderea templului și încercările care aveau să urmeze. Comentariul său întărește inima arătând că fiecare avertisment și promisiune izvorăște din scopul suveran al lui Dumnezeu. Prin cuvintele lui Calvin învățăm să veghem, să răbdăm și să sperăm fără a fi clătinați de frământările istoriei sau de înșelăciunile învățătorilor mincinoși. Fie ca perspectivele sale să ne conducă mai adânc în Scriptură și mai aproape de Hristos astăzi.
Citește

Citire

Ia Biblia ta și citește Marcu 13 încet și cu rugăciune. Ascultă avertismentele lui Isus despre înșelăciune, războaie și persecuție, precum și chemarea sa la răbdare statornică. Observă cum întrebările ucenicilor despre templu îl determină pe Isus să vorbească despre vremurile de pe urmă. Lasă capitolul să se așeze în mintea ta înainte de a te întoarce la comentariul lui Calvin pentru lumină suplimentară.
Studiu
Calvin începe prin a examina reacția ucenicilor la măreția templului. Matei 24:1. Și Isus a ieșit. Ucenicii au perceput fără îndoială că Hristos își lua, parcă, rămas-bun de la templu. Rămânea, așadar, ca El să ridice un templu nou mult mai măreț și să producă o stare mai înfloritoare a împărăției, așa cum fusese vestit de profeți; căci El nu avea nimic de-a face cu acel templu în care totul i se împotrivea. Dar, din nou, ucenicii nu puteau crede că splendoarea magnifică a templului va ceda în fața lui Hristos. Și trebuie observat cu atenție că, din cauza costului prodigios al templului, ochii lor erau atât de orbiți de strălucirea aspectului său prezent, încât abia puteau nutri speranța că împărăția lui Hristos va apărea. Ei nu recunosc, într-adevăr, în termeni expreși ezitarea lor, dar sugerează tacit acest lucru atunci când invocă, împotriva lui Hristos, masa de pietre care trebuie îndepărtată și care trebuie, într-adevăr, doborâtă complet dacă El intenționa să domnească. Mulți oameni simpli din zilele noastre sunt duși de o admirație similară față de papalitate; căci, văzând-o susținută de o bogăție foarte mare și de o putere imensă, sunt umpluți de o uimire absolută, astfel încât disprețuiesc o Biserică de aspect modest și neglijent. Mulți chiar cred că suntem nebuni că ne străduim să-i aducem distrugerea, ca și cum aceasta nu ar fi nimic mai puțin decât o încercare de a trage soarele din cer. Și totuși, nu este de mirare că un spectacol atât de impunător i-a ținut pe ucenicii lui Hristos în uimire; căci cât de mare cheltuială a costat acea clădire pe Irod, se poate deduce din faptul unic că a ținut zece mii de lucrători angajați la ea timp de opt ani consecutivi. Nici nu este fără motiv că ei admiră pietrele care, ne spune Iosif, erau superlativ de frumoase și aveau cincisprezece coți în lungime, doisprezece în înălțime și opt în lățime. În plus, atât de mare era venerația pentru templu chiar și în districte îndepărtate, încât cu greu ar fi îndrăznit cineva să presupună că acesta ar putea fi vreodată distrus. Despre întrebările private ale ucenicilor, Calvin scrie: 3. Și în timp ce ședea. Marcu menționează patru ucenici: Petru, Iacov, Ioan și Andrei. Dar nici el, nici Luca nu prezintă materia atât de pe deplin ca Matei; căci ei spun doar că ucenicii au întrebat despre timpul distrugerii templului și — fiind un lucru greu de crezut — ce semn exterior al acestuia ar da Dumnezeu din cer. Matei ne spune că ei au întrebat despre timpul venirii lui Hristos și despre sfârșitul lumii. Dar trebuie observat că, crezând din copilărie că templul va sta până la sfârșitul timpului și având această opinie adânc înrădăcinată în mințile lor, ei nu au presupus că, în timp ce clădirea lumii stătea, templul ar putea cădea în ruine. Prin urmare, de îndată ce Hristos a spus că templul va fi distrus, gândurile lor s-au îndreptat imediat spre sfârșitul lumii; și — deoarece o eroare duce la alta — fiind convinși că, de îndată ce domnia lui Hristos va începe, ei vor fi în toate privințele fericiți, lasă războiul în afara socotelii și zboară dintr-o dată spre un triumf. Ei asociază venirea lui Hristos și sfârșitul lumii ca lucruri inseparabile unul de altul; și prin sfârșitul lumii înțeleg restaurarea tuturor lucrurilor, astfel încât nimic să nu lipsească pentru a împlini fericirea celor evlavioși. Calvin se îndreaptă apoi spre avertismentul împotriva învățătorilor mincinoși care vor veni în numele lui Hristos. 5. Căci mulți vor veni în numele Meu. El nu vorbește încă în general despre doctrine false și perverse, ci se referă la o clasă care era un fel de introducere la toate erorile, prin care Satana a încercat, în diverse moduri, să corupă doctrina curată a Evangheliei. Căci la scurt timp după învierea lui Hristos, au apărut impostori, fiecare dintre ei pretinzând că este Hristos. Și deoarece adevăratul Răscumpărător nu numai că fusese îndepărtat din lume, ci și asuprit de rușinea crucii, și totuși mințile tuturor erau trezite de speranță și înflăcărate de dorința răscumpărării, acei oameni aveau la îndemână o ocazie plauzibilă de a înșela. Nici nu poate fi pus la îndoială că Dumnezeu a permis ca astfel de visări să se impună evreilor, care Îl respinseseră atât de josnic pe Fiul Său. Deși acele încercări nebunești au dispărut rapid, totuși Dumnezeu a hotărât ca tulburări de acest fel să apară printre evrei; mai întâi, pentru ca ei să fie expuși infamiei și urii; în al doilea rând, pentru ca ei să abandoneze cu totul speranța mântuirii; și, în cele din urmă, pentru ca, fiind atât de frecvent dezamăgiți, să se repeadă spre distrugerea lor cu o stupiditate brutală. Căci atunci când lumea s-a întors de la Fiul lui Dumnezeu, căruia Îi aparținea sarcina de a-i aduna în unire sfântă, era drept ca ea să fie gonită încoace și încolo de furtuni; și prin aceeași răzbunare a lui Dumnezeu s-a făcut ca mai mulți să fie duși de o credulitate nebună decât au fost aduși de o credință dreaptă să asculte de Dumnezeu. Această împrejurare, de asemenea, a fost enunțată în mod expres de Hristos, pentru ca credincioșii să nu leșine la vederea mulțimii de nebuni; căci știm cât de înclinați suntem să urmăm o mulțime, mai ales când suntem puțini la număr.
Considerați

Considerare

Calvin arată cum instrucțiunea cere răbdare statornică mai degrabă decât triumf imediat. 4. Și Isus răspunzând le-a zis. Ei au primit un răspuns foarte diferit de ceea ce așteptau; căci, în timp ce ei erau dornici de un triumf, ca și cum și-ar fi terminat deja războiul, Hristos îi îndeamnă la o răbdare îndelungată. Ca și cum ar fi spus: 'Voi doriți să luați premiul chiar de la început, dar trebuie mai întâi să terminați cursa. Ați dori să coborâți pe pământ împărăția lui Dumnezeu, pe care niciun om nu o poate obține până nu se înalță la cer.' Acum, în timp ce acest capitol conține îndemnuri extrem de utile pentru reglarea cursului vieții noastre, vedem că, printr-un scop minunat al lui Dumnezeu, greșeala în care au căzut apostolii este făcută să se întoarcă în avantajul nostru. Conținutul instrucțiunii prezente este că propovăduirea Evangheliei este ca semănarea seminței și, prin urmare, trebuie să așteptăm cu răbdare timpul secerișului; și că izvorăște dintr-o delicatețe sau efeminare nepotrivită dacă ne pierdem curajul din cauza gerului, a zăpezii sau a norilor iernii sau a altor anotimpuri neplăcute. Calvin explică faptul că toate aceste evenimente au loc sub providența lui Dumnezeu. Căci toate aceste lucruri trebuie să aibă loc. El adaugă aceasta nu cu scopul de a atribui un motiv, ci de a-i avertiza că niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat accidental sau fără providența lui Dumnezeu, pentru ca ei să nu lovească inutil cu piciorul în țepușă; căci nimic nu are o eficacitate mai puternică de a ne aduce în supunere decât atunci când recunoaștem că acele lucruri care par a fi confuze sunt reglementate de buna plăcere a lui Dumnezeu. Este adevărat, într-adevăr, că Dumnezeu Însuși nu duce niciodată lipsă de cauze potrivite și de cele mai bune motive pentru a permite lumii să fie tulburată; dar deoarece credincioșii trebuie să se odihnească în simpla Sa bună plăcere, Hristos a socotit de ajuns să-i îndemne pe ucenici să-și pregătească mințile pentru răbdare și să rămână tari, pentru că așa este voia lui Dumnezeu.
Răspunde
1. Unde în viața ta ai nevoie cel mai mult de răbdarea statornică pe care o evidențiază Calvin? 2. Cum schimbă faptul de a ști că evenimentele se desfășoară sub providența lui Dumnezeu felul în care înfrunți incertitudinea? 3. Ce voci mincinoase de astăzi ar trebui să te păzești în lumina avertismentului lui Isus?
Roagă-te
O Dumnezeule Suveran, Cel ce orânduiești toate lucrurile după sfatul voinței Tale, dă-ne harul să îndurăm durerile și necazurile ce marchează aceste zile de pe urmă. Păzește-ne de înșelăciune, întărește inimile noastre în mijlocul războaielor și al persecuțiilor și ține-ne statornici în nădejdea făgăduințelor legământului Tău până la întoarcerea Fiului Tău. Ajută-ne să ne stăpânim sufletele cu răbdare și să dăm mărturie credincioasă Evangheliei, odihnindu-ne în grija Ta neschimbătoare. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →