← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 5 — cu Hodge

Romani 5Charles Hodge — Comentarii la Romani, 1-2 Corinteni, Efeseni20 min
Deschidere
În bogata tradiție a teologiei reformate, ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Charles Hodge la Romani, 1 Corinteni și Efeseni, unde marele teolog de la Princeton dezvăluie adevărurile profunde ale capitolului 5 din Romani. Exegeza sa atentă luminează binecuvântările care decurg din îndreptățirea prin credință doar, călăuzind biserica să se odihnească în lucrarea împlinită a lui Hristos cu precizie doctrinară și căldură pastorală.
Citește

Citire

Să citim acum capitolul 5 din Romani în întregime, luând seama la argumentul apostolului privind roadele îndreptățirii și certitudinea nădejdii asigurate pentru toți cei ce cred. Duhul să ne pregătească inimile ca să primim aceste mângâieri cu evlavie și credință.
Studiu
Hodge își începe tratarea versetului 1 stabilind înțelesul păcii cu Dumnezeu. Al patrulea, certitudinea mântuirii finale a tuturor celor ce cred. Aceasta este argumentată din libertatea și măreția iubirii dumnezeiești; libertatea ei fiind arătată în exercitarea ei față de cei nevrednici: iar măreția ei, în darul Fiului lui Dumnezeu, Romani 5:6-10. Mântuirea nu este doar un bine viitor deși sigur, ci este o bucurie prezentă și abundentă, Romani 5:11. Comentariu Romani 5:1 Așadar, fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu; adică suntem împăcați cu Dumnezeu. Nu mai suntem obiectele nemulțumirii lui Dumnezeu, favoarea Lui fiind îmblânzită prin moartea Fiului Său, Romani 5:10. Ca urmare a acestei împăcări, avem pace conștientă cu Dumnezeu, adică nu mai avem mustrările prezente ale unei conștiințe neîmpăcate, nici teama de răzbunarea divină. Ambele idei sunt incluse în pacea de care se vorbește aici. Cea din urmă, totuși, este cu totul mai proeminentă. Apoi se îndreaptă spre versetul 2 pentru a clarifica accesul nostru în acest har prin Hristos. Versetul 2. Romani 5:2 Prin care avem și acces prin credință în acest har, etc. Acest verset admite interpretări diferite. Potrivit unei vederi, introduce un beneficiu nou și mai înalt decât pacea cu Dumnezeu, ca urmare a îndreptățirii noastre: 'Nu avem doar pace, ci acces (la Dumnezeu) și încredere plină de bucurie în mântuire.' Pe lângă alte obiecții la această interpretare, ea trece cu vederea diferența dintre ̓́ și ̓ ́, redând pe ambele, avem: 'Avem pace și avem acces;' pe când ̓ ́ înseamnă propriu-zis, am avut. Această propoziție, așadar, în loc să indice o binecuvântare suplimentară și mai înaltă decât pacea pomenită în Romani 5:1, exprimă temeiul acelei păci: 'Avem pace cu Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru, prin care am avut și acces în acest har.' Așa Meyer, Philippi, etc. Apoi Hodge abordează modul în care credincioșii se laudă în necazuri ca urmare a relației lor schimbate cu Dumnezeu. Versetul 3. Romani 5:3, Romani 5:4 Și nu numai atât, ci ne și lăudăm în necazuri. Nu doar ne bucurăm în această nădejde a slavei viitoare, ci ne lăudăm și în necazuri. Deoarece relația noastră cu Dumnezeu este schimbată, relația tuturor lucrurilor cu noi este schimbată. Necazurile, care înainte erau expresiile nemulțumirii lui Dumnezeu, sunt acum manifestările binevoitoare și binefăcătoare ale iubirii Lui. Și în loc să fie incompatibile cu relația noastră filială față de El, ele servesc să dovedească faptul că El ne privește și ne iubește ca pe copiii Lui; Romani 8:18; Evrei 12:6. Necazurile, așadar, deși pentru moment nu sunt vesele, ci dureroase, devin pentru credincios materie de bucurie și mulțumire. Cuvintele ́ ̓ ͂ ́ nu înseamnă că ne lăudăm în mijlocul necazurilor, ci din pricina lor. Ele însele sunt materia sau temeiul laudei. El continuă cu versetul 5 pentru a arăta de ce nădejdea credinciosului nu poate sfârși în rușine. Versetul 5. Romani 5:5 Iar nădejdea nu rușinează ( ́ .). A nu rușina înseamnă a nu ne pune la rușinea dezamăgirii. Nădejdea credinciosului, spune Calvin, „habet certissimum salutis exitum”. Ea duce cu siguranță la mântuire. Vezi Romani 9:33. Nădejdea pe care o nutresc adevărații credincioși, întemeiată pe însăși natura exercițiilor evlavioase, nu-i va dezamăgi niciodată, Psalmii 22:5. Temeiul acestei asigurări, totuși, nu este tăria scopului nostru sau încrederea în bunătatea noastră, ci iubirea lui Dumnezeu. Ultima parte a versetului dă motivul pentru care nădejdea creștinului nu va fi găsită înșelătoare; este pentru că iubirea lui Dumnezeu este revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt dat nouă. 'Iubirea lui Dumnezeu' este iubirea Lui față de noi, nu a noastră față de El, după cum reiese din versetele următoare, în care apostolul ilustrează măreția și libertatea acestei iubiri, prin referire la nevrednicia obiectelor ei.
Considerați

Considerare

Hodge încheie această secțiune subliniind asigurarea care aparține celor îndreptățiți prin Hristos. Există o încredere plină de bucurie exprimată în aceste cuvinte, o asigurare a mântuirii finale, care este efectul potrivit al îndreptățirii. Suntem autorizați și obligați să fim siguri că, fiind împăcați cu Dumnezeu prin Isus Hristos, vom fi cu siguranță mântuiți. Aceasta este doar o încredere cuvenită în meritul jertfei Lui și în sinceritatea iubirii lui Dumnezeu. Această încredere nu este întemeiată pe noi înșine, nici pe ideea preposteră că merităm favoarea lui Dumnezeu, nici pe ideea la fel de preposteră că avem în noi înșine puterea de a persevera în credință sau ascultare. Încrederea noastră se bazează doar pe meritul lui Hristos și pe iubirea gratuită și infinită a lui Dumnezeu. Deși această asigurare este efectul legitim al împăcării, iar lipsa ei este dovada slăbiciunii, totuși în aceasta, ca și în alte privințe, starea actuală a credinciosului cade în general mult sub ideal. În cele din urmă, el subliniază faptul că iubirea lui Dumnezeu față de păcătoși este cu totul gratuită. Că Dumnezeu ar iubi pe cei buni, pe cei drepți, pe cei curați, pe cei evlavioși, este ceva ce putem înțelege; dar ca Cel infinit de Sfânt să iubească pe cei nesfinți și să-și dea Fiul pentru răscumpărarea lor, este minunea minunilor. „În aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său să fie o jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan 4:10. Așa cum iubirea unei mame pentru copilul ei, cu care Dumnezeu consimte să compare iubirea Sa față de noi, nu este întemeiată pe calitățile atrăgătoare ale acelui copil, ci este adesea mai puternică când obiectul ei este cel mai puțin vrednic, tot așa Dumnezeu ne iubește când suntem păcătoși. Întreaga încredere a apostolului în continuarea acestei iubiri (și deci în perseverența finală a sfinților) este întemeiată pe faptul că ea este astfel gratuită. Dacă ne-ar iubi pentru că Îl iubim, ne-ar iubi doar atât timp cât Îl iubim și în acea condiție; și atunci mântuirea noastră ar depinde de statornicia inimilor noastre trădătoare.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează pacea descrisă de Hodge umblarea ta zilnică cu Dumnezeu? În ce feluri te întărește asigurarea slavei viitoare în mijlocul încercărilor prezente? Unde ai putea fi ispitit să-ți pui încrederea în altceva decât în meritul lui Hristos singur?
Roagă-te

Rugăciune

O, Tată milostiv, care ne-ai îndreptățit prin credință și ne-ai dat pace cu Tine prin Domnul nostru Isus Hristos, dă-ne să stăm în harul acesta și să ne lăudăm în necazurile noastre, știind că nădejdea pusă în noi nu ne va rușina. Revarsă în inimile noastre dragostea Ta prin Duhul Sfânt și întărește-ne în împăcarea dobândită prin moartea Fiului Tău pentru păcătoși, ca să rămânem statornici în credincioșia legământului Tău până la capăt. Spre lauda milei Tale suverane ne rugăm, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

Charles Hodge — Comentarii la Romani, 1-2 Corinteni, Efeseni · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →