Eterniseed › Curriculum › Înțelepciunea lui Solomon
Înțelepciunea 13-14 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock
Deschidere
Înțelepciunea 13-14 confruntă o ispită atemporală: tendința umană de a confunda frumusețea creată cu Creatorul însuși. În aceste capitole, autorul sacru descrie cum admirația pentru foc, stele sau mare poate aluneca în închinare directă, și cum memorialele îndoliate sau îndemânarea artistică pot deveni idoli care cer sânge. Contrastul este deliberat. Adevărata înțelepciune începe cu Dumnezeul cel viu care pur și simplu este; tot restul, oricât de splendid, rămâne un semn care indică dincolo de sine. Pentru credinciosul adult, pasajul servește astfel atât ca diagnostic, cât și ca pavăză, expunând rădăcinile adulterului spiritual și apărând folosirea legitimă a imaginilor care îndreaptă inima spre Hristos, în loc s-o rețină printre forme lipsite de viață.
Citește
Citire
Citește Înțelepciunea 13-14 în versiunea Douay-Rheims sau Catholic Public Domain. Observă cum textul trece de la închinarea la forțele naturii la fabricarea statuilor, apoi la tulburările morale care urmează. Observă distincția dintre îndemânarea meșteșugarului și eroarea mortală de a trata artefactul ca divin. Acordă atenție afirmației istorice că idololatria a început cu imagini făcute pentru a onora morții și mai târziu a dobândit culte publice și rituri secrete. Notează de asemenea insistența că marea însăși este mai sigură decât încrederea pusă în lemn cioplit.
Studiu
Comentariul lui Haydock situează aceste capitole în polemica biblică mai largă împotriva păgânismului, clarificând totodată diferența dintre atitudinile păgâne și cele catolice față de imaginile sacre.
Comentariul situează mai întâi întreaga secțiune ca un contrast extins între întunericul idololatriei și lumina cunoașterii adevăratului Dumnezeu care se revelează ca EU SUNT.
Zadarnici. Septuaginta: 'nebuni din fire, care nu-L cunosc pe Dumnezeu'. (Haydock) — În acest capitol și în următoarele trei, sunt descrise nenorocirile idololatriei, pentru a arăta valoarea înțelepciunii și a evlaviei. (Calmet) — Fără cunoașterea lui Dumnezeu, totul este întuneric, 1 Corinteni ii, 2. (Sf. Iustin Martirul, Dialog cu Tryfon) — Este. Cel ce este trebuie să fie numele cel mai potrivit al lui Dumnezeu, Ieșire iii, 14. Filosofii puteau percepe că toate creaturile au avut un început și că trebuie să existe o primă cauză sau Dumnezeu, pe care unii L-au mărturisit, dar nu L-au cinstit cum se cuvine, Romani i. (Worthington) — Nu puteau. În măsura în care erau zadarnici. (Haydock)Apoi abordează statuile materiale înseși, distingând convingerea păgână că zeul locuiește în imagine de înțelegerea catolică că o imagine doar reprezintă o realitate mai înaltă.
Ale oamenilor. Păgânii în general considerau statuia materială ca fiind locuința unui zeu. (Sf. Augustin, Cetatea lui Dumnezeu, cap. vii, 6 și viii, 13.) — Cei mai învățați priveau figurile soarelui etc. ca reprezentări ale sale, în timp ce alții presupuneau că Jupiter înseamnă cerurile, Iuno aerul, Vulcan focul etc. — Mână. Aceasta înseamnă a abuza de antichitate. Idolul arabilor era o piatră brută. În națiunile mai rafinate, lucrarea lui Praxiteles, Fidias etc. era mai prețuită. (Calmet) — Deoarece nicio creatură nu merită să fie socotită zeu, cu atât mai puțin lucrările mâinilor oamenilor. (Worthington)Originea erorii este localizată în memorialele private care primesc treptat cult public, o dezvoltare pe care comentariul o urmărește atât în Scriptură, cât și la scriitorii creștini timpurii.
Slujitori. Aceasta se făcea la început în particular și deschidea calea idololatriei publice. Calvin încearcă să respingă această afirmație, susținând că idolii lui Laban erau mai vechi și nu imagini. Dar acest argument este nul, deoarece terafimii pot fi traduși fie imagini (Protestanți, 1552), fie idoli (Protestanți, 1603). Ultima versiune este preferabilă, deoarece Laban îi numea zeii săi, iar greaca și latina au idoli. Este de asemenea sigur că Ninus a ridicat imaginea tatălui său, Jupiter Belus, pentru a fi cinstită de popor, înainte de vremea lui Avraam; iar Părinții sunt de acord că facerea de imagini în memoria morților a fost prima ocazie a idololatriei. (Sf. Ioan Gură de Aur, om. 87 la Matei; Sf. Ieronim la Osea ii etc.) (Worthington) — Nimrod a poruncit ca onoruri divine să fie aduse fiului său decedat. (Gul. Paris. Leg.) — Totuși acest fapt nu este sigur. Diophante, lacedemonianul, atribuie idololatriei aceeași origine ca cea dată aici. (Grotius)În cele din urmă, consecințele morale sunt explicate: odată ce adevăratul Dumnezeu este înlăturat, patimile inventează rituri care sancționează orice dezordine, inclusiv jertfirea copiilor și abominațiile nocturne.
Copii. Aceasta se făcea de către cananeeni, evrei etc., cap. xii, 23 și Isaia lvii, 5. — Ascunse. Sacrificiile lui Ceres, Bacchus etc. se săvârșeau în întuneric și se comiteau impurități oribile, Efeseni v, 12. — Nebunie. Înainte de a fi inițiați în misterele lui Ceres sau de a se prostitua în cinstea zeităților necurăției (Iosif, Antichități iudaice xviii, 4), chiar în temple. Quo non prostrat femina templo? (Juvenal ix.) (Calmet) — Multe crime provin din idololatrie. (Worthington)
Considerați
Considerare
Capitolele invită astfel la un examen dublu. Mai întâi, ele întreabă dacă vreun bine creat — descoperire științifică, frumusețe naturală sau chiar artă religioasă — a devenit în liniște un scop, nu o scară. În al doilea rând, ele amintesc Bisericii că folosirea ei sacramentală a imaginilor se bazează pe o premisă cu totul diferită: Întruparea a făcut materia capabilă să poarte slava divină fără a deveni prizoniera ei. Acolo unde statuia păgână pretindea să localizeze un zeu, crucifixul și icoana îndreaptă privirea spre Hristosul cel viu care a murit o dată pentru totdeauna. Același principiu guvernează evlavia privată; o relicvă sau o imagine evlavioasă poate mișca inima, totuși inima trebuie să treacă prin ea spre persoana Mântuitorului. Când această mișcare încetează, obiectul revine la condiția pe care Înțelepciunea o condamnă. Textul protejează astfel atât libertatea artistului, cât și puritatea închinării, permițând lucrurilor create strălucirea lor proprie, rezervând în același timp adorația numai lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
În ce domeniu al vieții ești cel mai predispus să tratezi un dar ca și cum ar fi Dătătorul? Cum te ajută învățătura Bisericii despre Întrupare să deosebești venerarea legitimă de idololatria descrisă în aceste capitole?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeule, care singur porți numele EU SUNT, izbăvește-ne de orice idololatrie subtilă care ar atribui creaturilor slava ce Ți se cuvine numai Ție. Dă-ne o inimă curată care să se bucure de frumusețea lumii fără a o confunda cu Făcătorul ei. Îți mulțumim pentru părinții și comentatorii ale căror cuvinte au păstrat distincția dintre imagine și idol de-a lungul veacurilor. Fie ca mărturia lor să ne întărească hotărârea de a Te închina în duh și în adevăr, prin Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →