Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 59-60 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la înțelepciunea lui Ioan Calvin, care ne deschide Scripturile în Psalmii 59 și 60. Expunerea atentă a lui Calvin arată cum psalmistul se alipește de Dumnezeu în mijlocul unei opoziții aprige și cum același refugiu rămâne deschis fiecărui credincios și astăzi. Prin tratarea sa verset cu verset suntem invitați să vedem atât urgența rugăciunii, cât și suveranitatea statornică a Domnului care râde de planurile celor răi. Cuvintele lui Calvin ne îndrumă să ne încredem în timpul și puterea lui Dumnezeu mai degrabă decât în propria noastră putere. Lăsați-i perspectivele să ne întărească inimile în timp ce parcurgem aceste vechi cântări ale izbăvirii și judecății.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte Cuvântul viu. Citește Psalmii 59 și 60 cu încetineală, lăsând strigătele după ajutor și declarațiile de încredere să se așeze în tine. Observă imaginea repetată a vrăjmașilor care pândesc ca niște câini și speranța încrezătoare că Dumnezeu va acționa la momentul potrivit. Lasă sinceritatea psalmistului față de primejdie și privirea sa statornică spre Domnul să-ți modeleze propriile rugăciuni astăzi.
Studiu
Calvin începe prin a examina strigătul de deschidere al lui David după izbăvire.
1 Izbăvește-mă de vrăjmașii mei, Dumnezeule! El insistă asupra puterii și violenței vrăjmașilor săi, cu scopul de a-și trezi mintea la o mai mare râvnă în datoria rugăciunii. Pe aceștia îi descrie ca ridicându-se împotriva lui, expresie prin care face aluzie nu doar la îndrăzneala sau ferocitatea atacurilor lor, ci și la superioritatea evidentă de putere pe care o posedau; totuși cere să fie înălțat sus, ca deasupra atingerii acestei inundații care se revarsă peste măsură. Limbajul său ne învață că trebuie să credem în capacitatea lui Dumnezeu de a ne izbăvi chiar și în situații de urgență, când vrăjmașii noștri au un avantaj copleșitor. În versetul care urmează, în timp ce exprimă extrema la care a fost redus, amintește totodată de nedreptatea și cruzimea prigonitorilor săi. Imediat după aceea leagă cele două temeiuri ale plângerii sale: pe de o parte, neputința sa desăvârșită sub primejdie, iar pe de altă parte, caracterul nemeritat al atacurilor suferite. Am observat deja de mai multe ori că încrederea noastră în cererile adresate tronului harului va fi proporțională cu gradul în care suntem conștienți de integritatea noastră; căci nu vom putea să nu simțim o mai mare libertate în a pleda o cauză care, în acest caz, este cauza lui Dumnezeu însuși. El este apărătorul dreptății, patronul cauzei drepte pretutindeni, iar cei care asupresc pe cel nevinovat se așază în mod necesar printre vrăjmașii Săi. David își întemeiază astfel prima sa cerere pe lipsa desăvârșită a oricărui ajutor pământesc, expus fiind la uneltiri din toate părțile și atacat de o conspirație formidabilă. A doua sa cerere se sprijină pe o declarație de nevinovăție. Este adevărat că necazurile sunt trimise de Dumnezeu poporului Său ca pedeapsă pentru păcatele lor, dar, în ceea ce-l privește pe Saul, David se putea îndreptăți pe bună dreptate de orice vină și folosește acest prilej pentru a face apel la Dumnezeu în numele integrității sale, care era pusă sub suspiciune din pricina calomniilor josnice ale oamenilor. Ei puteau pretinde aceasta, dar el declară că nu i se putea imputa nicio crimă sau greșeală. Totuși, oricât de neîntemeiată era ostilitatea lor, ne spune că alergau, erau neîncetat activi, cu singurul scop de a împlini pieirea victimei lor.Despre titlurile date lui Dumnezeu, Calvin scrie:
El continuă aceeași rugăciune cu și mai mare aprindere în versetul care urmează. Se adresează lui Dumnezeu sub titluri noi, numindu-L Iehova, Dumnezeul oștirilor și Dumnezeul lui Israel, dintre care primul nume denotă imensitatea puterii Sale, iar al doilea grija specială pe care o exercită asupra Bisericii și asupra întregului popor al Său. Modul în care este introdus pronumele, și Tu, etc., este emfatic, arătând că era la fel de imposibil pentru Dumnezeu să lase deoparte slujba de judecător pe cât era să se tăgăduiască pe Sine sau să se despoaie de ființa Sa. Îl cheamă să cerceteze toate neamurile: căci, deși cauza pe care o supunea acum nu avea o asemenea importanță universală, exercitarea mai largă a judecății ar include în mod necesar pe cea mai mică; iar pe presupunerea că păgânii și străinii ar fi supuși judecății lui Dumnezeu, urma ca o osândă și mai sigură și mai grea să fie dată vrăjmașilor dinlăuntrul Bisericii, care prigoneau pe sfinți sub masca de frați și răsturnau legile care erau de orânduire dumnezeiască. Opoziția pe care a întâmpinat-o David s-ar putea să nu fi cuprins toate neamurile; dar dacă acestea erau judecate de Dumnezeu, era absurd să ne închipuim că numai vrăjmașii dinlăuntrul Bisericii aveau să scape nepedepsiți. Este probabil ca, folosind aceste cuvinte, să fi luptat și cu o ispită cu care era aspru încercat, legată de numărul vrăjmașilor săi, căci aceștia nu constau doar din trei sau patru indivizi părăsiți. Ei formau o mare mulțime; și se ridică deasupra lor toți prin reflectarea că Dumnezeu își revendică prerogativa nu doar de a reduce la supunere câțiva oameni răzvrătiți, ci de a pedepsi răutatea întregii lumi. Dacă judecățile lui Dumnezeu se întindeau până la marginile pământului, nu era niciun motiv ca el să se teamă de vrăjmașii săi, care, oricât de numeroși, formau doar o mică parte din neamul omenesc. Vom vedea însă în curând că expresia poate fi aplicată fără nepotrivire și israeliților, împărțiți cum erau în atâtea seminții sau popoare. În cuvintele care urmează, când cere ca mila lui Dumnezeu să nu se întindă asupra celor răi și călcători de lege, trebuie să înțelegem că se referă la cei osândiți, al căror păcat era de un caracter desperat. Trebuie să ne amintim, de asemenea, ceea ce s-a observat deja, că în astfel de rugăciuni nu era influențat de simple sentimente personale, și acestea de un caracter ranchiunos, tulburat și dezordonat. Nu numai că știa bine că aceia despre care vorbește cu atâta asprime erau deja osândiți la pieire, dar aici pledează cauza comună a Bisericii, și aceasta sub influența zelului curat și bine reglat al Duhului. Prin urmare, nu oferă niciun precedent celor care își răzbună rănile personale blestemând pe cei care le-au pricinuit.Calvin examinează apoi hotărârea psalmistului de a încredința Domnului puterea vrăjmașului său.
9 Îi voi încredința Ție puterea lui. Obscuritatea acestui pasaj a dus la o varietate de opinii printre comentatori. Cea mai forțată interpretare propusă este aceea care presupune o schimbare de persoană în pronumele posesiv 'al lui', ca și cum David, vorbind despre sine, ar fi folosit persoana a treia în loc de prima, Îi voi încredința Ție puterea mea. Septuaginta și cei care adoptă această interpretare au fost probabil conduși la ea din motivul insuficient că în ultimul verset al psalmului se spune: Îți voi atribui cu laude puterea mea, sau puterea mea este la Tine, voi cânta, etc. Dar ajungând la acea parte a psalmului, vom avea prilejul să vedem că David afirmă acolo, pe bună dreptate, despre sine ceea ce aici, într-un alt sens, afirmă despre Saul. Nu poate fi deci nicio îndoială că pronumele trebuie înțeles aici despre Saul. Unii consideră că primele cuvinte ale propoziției trebuie citite separat de celelalte -- puterea este a lui -- însemnând că Saul avea superioritatea evidentă în putere, astfel încât în prezent să fie triumfător. Alții unesc cele două părți ale propoziției și dau această explicație: Deși Tu ești pentru clipa de față puterea lui, în măsura în care îl susții și îl păstrezi pe tron, totuși voi continua să nădăjduiesc până când mă vei ridica la împărăție, potrivit făgăduinței Tale. Dar aceia par să se apropie cel mai mult de sensul psalmistului care construiesc cuvintele ca o singură propoziție continuă -- Îi voi pune în încredințare puterea lui la Tine; însemnând că, oricât de necuviincios s-ar lăuda Saul de puterea sa, el s-ar odihni mulțumit în asigurarea că există o tainică providență dumnezeiască care îi restrânge acțiunile. Trebuie să învățăm să privim pe toți oamenii ca fiind subordonați în acest fel și să concepem puterea și întreprinderile lor ca depinzând de voința suverană a lui Dumnezeu. În opinia mea, următoarea versiune este cea mai bună -- Puterea lui este la Tine, voi aștepta. Cuvintele sunt paralele cu cele de la sfârșitul psalmului, unde nu poate fi nicio îndoială că cazul nominativ este folosit, Puterea mea este la Tine; voi cânta. În ceea ce privește sensul pasajului, totuși, nu contează care dintre ultimele interpretări este urmată. Este evident că David este aici în stare, din înălțimea credinței, să disprețuiască opoziția violentă a vrăjmașului său, convins fiind că acesta nu putea face nimic fără îngăduința dumnezeiască. Dar luând cele două părți ale propoziției separat, în modul pe care l-am sugerat, -- Puterea lui este la Tine, voi aștepta, -- sensul este adus mai distinct. Mai întâi, David, în apărarea acelei puteri prin care Dumnezeu guvernează întreaga lume, declară că vrăjmașul său era sub o restrângere tainică dumnezeiască și atât de cu totul dependent pentru orice putere pe care o poseda de Dumnezeu, încât nu putea mișca un deget fără consimțământul Său. Apoi adaugă că va aștepta evenimentul, oricare ar fi fost, cu calm și liniște. Căci cuvântul pe care l-am tradus, voi încredința, poate fi luat aici ca însemnând mă voi păstra, sau voi aștepta liniștit plăcerea Domnului. În acest sens găsim cuvântul folosit în conjugarea Niphal, Isaia 7:4. Aici este pus în conjugarea Kal, dar acesta nu este un motiv pentru care să nu-l putem reda: 'Voi aștepta în tăcere rezultatul pe care Dumnezeu îl poate trimite.' S-a sugerat bine că David poate face aluzie la gărzile care fuseseră trimise să asedieze casa sa și poate fi considerat ca opunând acestora o veghe de un tip cu totul diferit, pe care el însuși o întreținea, în timp ce privea spre rezultatul dumnezeiesc cu liniște și calm. [366]
Considerați
Considerare
Calvin leagă aceste cereri de răbdarea pe care credincioșii trebuie să o exercite în așteptarea judecăților măsurate ale lui Dumnezeu.
11 Nu-i ucide, ca nu cumva poporul meu să uite. David sugerează foarte potrivit acest lucru propriei sale minți, ca o considerație care ar trebui să producă răbdare. Suntem înclinați să credem, când Dumnezeu nu i-a nimicit pe vrăjmașii noștri deodată, că au scăpat cu totul din mâinile Sale; și privim ca o pedeapsă propriu-zisă faptul că sunt distruși treptat și încet. Fiind o dorință exagerată pe care aproape toți, fără excepție, o au de a-și vedea vrăjmașii nimiciți deodată, David se oprește și insistă asupra judecății lui Dumnezeu care se vede în nenorocirile mai mici care îi ajung pe cei răi. Este adevărat că, dacă ochii noștri nu ar fi orbi, am vedea o manifestare mai evidentă a răsplătirii dumnezeiești în cazurile în care distrugerea celor nelegiuiți este bruscă; dar acestea sunt atât de înclinate să se șteargă din amintirea noastră, încât avea un motiv bun să-și exprime dorința ca spectacolul să fie unul înnoit constant și astfel cunoașterea noastră despre judecățile lui Dumnezeu să fie mai adânc săpată în inimile noastre. Se înarmează și se întărește împotriva nerăbdării sub întârzierile în executarea judecății dumnezeiești, prin considerația că Dumnezeu are un scop expres în ele, căci, dacă cei răi ar fi nimiciți într-o clipă, amintirea evenimentului ar putea fi ștearsă repede. Există o mustrare indirectă adresată poporului lui Israel pentru că nu a folosit judecățile mai izbitoare ale lui Dumnezeu. Dar păcatul este unul prea răspândit în lume și astăzi. Acele judecăți care sunt atât de evidente încât nimeni nu le poate rata fără a-și închide ochii, le permitem în mod păcătos să treacă în uitare; astfel încât trebuie aduși zilnic în acel teatru unde suntem siliți să percepem mâna dumnezeiască. Acest lucru nu trebuie să uităm niciodată când vedem că Dumnezeu își supune vrăjmașii unui proces treptat de distrugere, în loc să-și arunce fulgerele instantaneu asupra capului lor. Se roagă ca Dumnezeu să-i facă să rătăcească, ca niște oameni sub sărăcie și nenorocire, care caută în toate direcțiile, dar în zadar, un remediu pentru nenorocirile lor. Ideea este descrisă și mai puternic în cuvântul care urmează, fă-i să coboare, sau, aruncă-i jos. Dorea ca ei să fie trași din acea poziție de onoare pe care o ocupaseră până atunci și aruncați la pământ, astfel încât să prezinte, în nenorocirea și degradarea lor, o ilustrare constantă a mâniei lui Dumnezeu. Cuvântul vchylk, becheylcha, pe care l-am tradus, în puterea Ta, unii îl redau, cu armata Ta, înțelegând poporul lui Dumnezeu. Dar este mai probabil ca David să cheme în ajutor puterea lui Dumnezeu pentru distrugerea vrăjmașilor săi, și aceasta pentru că ei se considerau invincibili prin acele resurse lumești în care se încredeau. Ca un argument suplimentar pentru obținerea cererii sale, arată la sfârșitul versetului că pledează acum cauza întregii Biserici, căci folosește numărul plural, Dumnezeule, scutul nostru. Fiind ales rege prin orânduire dumnezeiască, siguranța Bisericii era legată de persoana sa. Atacul făcut asupra lui de vrăjmașii săi nu era un atac doar asupra lui însuși ca persoană particulară, ci asupra întregului popor, a cărui bunăstare comună a consultat-o Dumnezeu în alegerea lui. Și aceasta sugera un alt motiv pentru care ar trebui să se supună cu răbdare să vadă judecățile lui Dumnezeu măsurate în modul care ar putea cel mai bine să le angajeze mințile într-o meditație asiduă.În cele din urmă, Calvin arată cum psalmul se încheie cu laude reînnoite pentru apărarea neclintită a lui Dumnezeu.
13 Mistuie-i, mistuie-i în mânie, ca să nu mai fie. David pare să se contrazică pe sine rugându-se pentru distrugerea totală a vrăjmașilor săi, când imediat înainte își exprimase dorința ca ei să nu fie nimiciți deodată. [374] Ce altceva ar putea însemna când cere ca Dumnezeu să-i mistuie în mânie, decât că i-ar nimici deodată, și nu printr-un proces treptat și mai lent de pedeapsă? Dar se referă evident în ceea ce spune aici la un alt punct de timp, și aceasta înlătură orice aparentă inconsecvență, căci se roagă ca, după ce au fost așezați pentru o perioadă suficientă ca exemplu, să fie în cele din urmă devotați pieirii. Era obiceiul generalilor romani victorioși să conducă mai întâi prin cetate captivii care fuseseră ținuți pentru ziua triumfului și apoi, ajungând la capitală, să-i predea lictorilor pentru execuție. Acum David se roagă ca, atunci când Dumnezeu, într-un mod similar, și-ar fi rezervat vrăjmașii pentru un interval suficient pentru a ilustra triumful Său, să-i consemneze apoi unei pedepse sumare. Cele două lucruri nu sunt deloc inconsecvente; mai întâi, ca judecățile dumnezeiești să fie prelungite printr-o perioadă considerabilă, pentru a asigura că sunt mai bine amintite, și apoi, după ce s-au dat dovezi suficiente lumii despre certitudinea cu care cei răi sunt supuși, în nemulțumirea lui Dumnezeu, procesului mai lent de distrugere, să-i aducă la timpul potrivit la execuția finală, pentru a trezi mai bine, printr-o asemenea demonstrație a puterii Sale, mințile celor care pot fi mai siguri decât alții sau mai puțin afectați de asistarea la pedepse moderate. Adaugă, în consecință, ca să știe, până la marginile pământului, că Dumnezeu stăpânește în Iacov. Unii ar introduce particula copulativă, citind, ca să știe că Dumnezeu stăpânește în Iacov și în toate neamurile lumii, o interpretare pe care n-o aprob și care face violență sensului. Aluzia este la caracterul condign al judecății, care ar fi de așa natură încât vestea ei ar ajunge în regiunile cele mai îndepărtate și ar stârni o teroare mântuitoare în mințile chiar și ale locuitorilor lor întunecați și nelegiuiți. Era mai ales îngrijorat ca Dumnezeu să fie recunoscut ca stăpânind în Biserică, fiind nepotrivit ca locul unde tronul Său era ridicat să prezinte un asemenea aspect de confuzie care să transforme templul Său într-o vizuină de tâlhari.
Răspunde
Unde în viața ta simți că vrăjmași sau presiuni se ridică împotriva ta și cum ar putea accentul lui Calvin pe integritate să-ți modeleze rugăciunile? Cum schimbă adevărul că Dumnezeu râde de planurile mândre ale celor răi felul în care vezi amenințările actuale? În ce domeniu ești invitat să aștepți în liniște timpul lui Dumnezeu mai degrabă decât să forțezi un rezultat imediat?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne suveran, care privești fiecare nedreptate și stăpânești peste națiuni după scopurile legământului Tău, dă-ne har să strigăm către Tine cu aceeași încredere sinceră pe care a arătat-o David în ceasul primejdiei, odihnindu-ne nu în propria noastră înțelegere, ci în timpul Tău desăvârșit și în mila Ta statornică. Susține-ne prin Duhul Tău, ca să cântăm de puterea și îndurarea Ta chiar în timp ce așteptăm, știind că credincioșia Ta va merge înaintea noastră și ne va întări pașii. Prin Hristos, Răscumpărătorul nostru, căruia să-I fie slavă în veci. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →