← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 61-62 — cu Spurgeon

Psalmii 61-62Charles Spurgeon — Tezaurul lui David & Predici20 min
Deschidere
În The Treasury of David al lui Charles Spurgeon, prințul predicatorilor deschide comorile Psalmilor 61 și 62, îndrumând credincioșii să-și odihnească toată speranța doar în Domnul. Acești psalmi gemeni ai exilului și încrederii încă vorbesc inimilor obosite de astăzi, chemându-ne să strigăm și apoi să așteptăm în tăcere înaintea Dumnezeului care aude și mântuiește. Pe măsură ce zăbovim asupra expunerii lui Spurgeon, ne rugăm ca Duhul să ne adâncească încrederea în Hristos, adevărata Stâncă și Refugiu.
Citește

Citire

Cu Bibliile deschise, să citim cu voce tare Psalmii 61 și 62, ascultând strigătele personale și încrederea liniștită a lui David. Oprește-te la fiecare Selah și cere Domnului să facă aceste cuvinte străvechi rugăciune și laudă vie în propriul tău suflet.
Studiu
Spurgeon începe prin a prezenta titlul și contextul Psalmului 61. Introducere. TITLU. Pentru mai-marele cântăreților, pe Neginah, un psalm al lui David. Originalul indică faptul că atât imnul cât și instrumentul muzical au fost ale lui David. El a scris versurile și le-a cântat el însuși la instrumentul cu coarde al cărui sunet îl iubea atât de mult. Am lăsat psalmii intitulați Michtam, dar vom găsi totuși mult înțeles prețios deși numele de aur lipsește. Am întâlnit titlul acestui psalm înainte, în Psalmii 4:6, Psalmii 54 și 55, dar cu această deosebire, că în cazul de față cuvântul este la numărul singular: psalmul însuși este foarte personal și bine adaptat pentru devoțiunea particulară a unui singur individ. SUBIECT ȘI ÎMPĂRȚIRE. Acest psalm este o perlă. Este mic, dar prețios. Pentru mulți îndurerați a furnizat rostire atunci când mintea nu ar fi putut născoci o vorbire pentru sine. A fost evident compus de David după ce ajunsese la tron, --vezi Psalmii 61:6. Apoi se întoarce pentru a introduce Psalmul 62 cu dedicația sa către Iedutun. Introducere. TITLU. Pentru mai-marele cântăreților, către Iedutun. Acesta este al doilea psalm dedicat lui Iedutun sau Etan, primul fiind al treizecilea și nouălea, un psalm care este aproape geamăn cu acesta în multe privințe, conținând în original cuvântul tradus 'doar' de patru ori așa cum face acesta de șase ori. Vom întâlni alți doi psalmi desemnați în mod similar pentru Iedutun: anume Psalmii 77 și 89. Fiii lui Iedutun erau portari sau paznici de ușă, conform 1 Cronici 16:42. Cei care slujesc bine fac cei mai buni cântăreți, iar cei care ocupă cele mai înalte posturi în cor nu trebuie să se rușineze să aștepte la posturile ușilor casei Domnului. UN PSALM AL LUI DAVID. Chiar dacă semnătura poetului regal nu ar fi fost plasată aici, am fi fost siguri din dovezi interne că el singur a scris aceste strofe; ele sunt cu adevărat davidice. Din folosirea de șase ori a cuvântului 'doar', ne-am obișnuit să-l numim 'PSALMUL DOAR'. ÎMPĂRȚIRE. Despre strigătul psalmistului el expune rugămintea stăruitoare a credinciosului. Versetul 2. Ver. 1. Ascultă strigătul meu, Dumnezeule. Era teribil de serios; a strigat, și-a ridicat glasul sus. Nu se mulțumește totuși cu exprimarea nevoii sale: a da durerii sale ieșire nu-i este de ajuns, el vrea audiență reală din cer și ajutor de multe feluri ca rezultat. Fariseii se pot odihni în rugăciunile lor; adevărații credincioși sunt dornici de un răspuns la ele: ritualiștii pot fi mulțumiți când și-au 'spus sau cântat' litaniile și colectele, dar copiii vii ai lui Dumnezeu nu se vor odihni niciodată până când cererile lor nu au intrat în urechile Domnului Dumnezeu al oștirilor. Ia aminte la rugăciunea mea. Dă-i considerația ta și un astfel de răspuns cum înțelepciunea ta socotește potrivit. Când ajunge la strigăt cu noi, nu trebuie să ne îndoim că va ajunge la ascultare cu Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc nu este împietrit împotriva strigătelor propriilor săi copii. În al doilea psalm el subliniază așteptarea sufletului doar de Dumnezeu. Versetul 2. Ver. 1. Cu adevărat, sau cu adevărat, sau doar. Ultimul este probabil sensul cel mai proeminent aici. Acea credință care se odihnește doar pe Dumnezeu este singura adevărată, acea încredere care se bizuie doar parțial pe Domnul este încredere zadarnică. Dacă am angliciza cuvântul prin 'cu adevărat', așa cum fac unii, am avea aici o amintire izbitoare a folosirii frecvente de către Domnul nostru binecuvântat a acestui adverb. Sufletul meu așteaptă pe Dumnezeu. Eul meu cel mai lăuntric se apropie în ascultare cuviincioasă de Dumnezeu. Nu sunt ipocrit sau simplu făcător de posturi. A aștepta pe Dumnezeu și pentru Dumnezeu este poziția obișnuită a credinței; a aștepta pe El cu adevărat este sinceritate; a aștepta pe El doar este castitate spirituală. Originalul este: 'doar lui Dumnezeu îi este sufletul meu tăcere'. Prezența lui Dumnezeu singur putea să-i înfricoșeze inima în liniște, supunere, odihnă și consimțământ; dar când aceasta era simțită, nici un cuvânt sau gând răzvrătit nu frângea tăcerea pașnică. Proverbul că vorbirea este argint dar tăcerea este aur este mai mult decât adevărat în acest caz.
Considerați

Considerare

Spurgeon apasă înțelesul tăcerii răbdătoare înaintea Domnului. Versetul 3. Nici o elocvență din lume nu este pe jumătate atât de plină de înțeles ca tăcerea răbdătoare a unui copil al lui Dumnezeu. Este o lucrare eminentă a harului să coboare voința și să supună afecțiunile într-o asemenea măsură, încât întreaga minte să stea înaintea Domnului ca marea sub vânt, gata să fie mișcată de fiecare suflare a gurii Sale, dar liberă de orice emoție lăuntrică și cauzată de sine, precum și de orice putere de a fi mișcată de altceva decât de voia dumnezeiască. Trebuie să fim ceară pentru Domnul, dar adamant pentru orice altă forță. De la El vine mântuirea mea. Omul bun va poseda deci cu răbdare sufletul său până când vine eliberarea: credința poate auzi pașii mântuirii care vine, pentru că a învățat să fie tăcută. Mântuirea noastră nu vine în nici o măsură sau grad de la vreo sursă inferioară; să privim deci doar la adevăratul izvor și să evităm crima detestabilă de a atribui creaturii ceea ce aparține doar Creatorului. În cele din urmă el avertizează împotriva oricărei încrederi împărțite. Versetul 4. Dacă a aștepta pe Dumnezeu este închinare, a aștepta pe creatură este idolatrie; dacă a aștepta doar pe Dumnezeu este credință adevărată, a asocia un braț de carne cu El este necredință îndrăzneață.
Răspunde

Răspuns

Unde strigă astăzi sufletul tău după audiență la Dumnezeu? În ce domenii ești ispitit să adaugi un braț de carne la încrederea ta doar în Domnul? Cum ar putea Duhul să cultive în tine tăcerea sfântă care așteaptă doar pe Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, Stânca noastră și Mântuirea noastră, învață-ne să strigăm către Tine cu inimi sincere și apoi să așteptăm în tăcere reverentă, încrezându-ne că mântuirea este numai a Ta. În orice încercare, împinge-ne mai adânc în crăpătura Stâncii care este mai înaltă decât noi, ca încrederea noastră să se odihnească în Hristos și în lucrarea Sa împlinită, până când răsplata deplină a credinței va apărea în slavă. Amin.

Charles Spurgeon — Tezaurul lui David & Predici · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →