Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 137-138 — cu Spurgeon
Deschidere
Preaiubitule, astăzi deschidem din nou The Treasury of David al lui Charles Spurgeon, întorcându-ne cu el la Psalmii 137 și 138. Aceste două cântece poartă suspinul exilului și strigătul laudei din toată inima. Expunerea caldă și pătrunzătoare a lui Spurgeon ne conduce de la râurile Babilonului la curțile Dumnezeului celui viu, arătând cum durerea și mărturisirea deopotrivă Îl înalță pe Hristos. Fie ca Prințul Predicatorilor să ne călăuzească inimile spre o dragoste mai profundă pentru Sion și o închinare mai îndrăzneață a Domnului ei.
Citește
Citire
Cu inimi liniștite, să citim acum cu glas tare Psalmii 137 și 138. Ascultă tonurile amestecate ale plângerii și hotărârii. Lasă Duhul să trezească atât lacrimi pentru rănile Bisericii, cât și curaj de a-L lăuda pe Domnul înaintea oricărei voci potrivnice. Citește încet și lasă cuvintele să se așeze adânc înlăuntru.
Studiu
Spurgeon deschide expunerea versetului 2 intrând în cadrul exilaților.
Vers. 2. Vers. 1. La râurile Babilonului, acolo am șezut. Cursurile de apă erau abundente în Babilon, unde se aflau nu doar pâraie naturale, ci și canale artificiale: era un loc al râurilor și pâraielor largi. Bucuroși să fie departe de străzile zgomotoase, captivii căutau malul râului, unde curgerea apelor părea să fie în simpatie cu lacrimile lor. Era o mică mângâiere să fie în afara mulțimii și să aibă puțin spațiu de respirație, și de aceea au șezut, ca și cum ar fi vrut să se odihnească o vreme și să se mângâie în durerea lor. În grupuri mici au șezut și au făcut o plângere comună, amestecându-și amintirile și lacrimile. Râurile erau destul de bune, dar, vai, erau râurile Babilonului, iar pământul pe care ședeau fiii lui Israel era pământ străin și de aceea au plâns. Cei care veneau să le întrerupă liniștea erau cetățeni ai cetății nimicitoare, iar compania lor nu era dorită.Spurgeon dezvăluie apoi motivul lacrimilor lor în versetul 3.
Vers. 3. Totul le amintea lui Israel de alungarea ei din cetatea sfântă, de robia ei sub umbra templului lui Bel, de neputința ei sub un dușman crud; și de aceea fiii și fiicele ei au șezut în durere. Da, am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. Nimic altceva nu le-ar fi putut înfrânge duhurile viteze; dar aducerea aminte de templul Dumnezeului lor, de palatul regelui lor și de centrul vieții lor naționale i-a zdrobit cu totul. Distrugerea măturase toate desfătările lor și de aceea au plâns — bărbații tari au plâns, cântăreții dulci au plâns! Nu au plâns când și-au adus aminte de cruzimile Babilonului; amintirea asupririi aprige le-a uscat lacrimile și le-a aprins inimile de mânie: dar când cetatea iubită a sărbătorilor lor le-a venit în minte, nu s-au putut opri de la șuvoaie de lacrimi.Spurgeon se întoarce la capitolul 138 și începe versetul 1 cu hotărârea îndrăzneață a lui David.
Vers. 2. Vers. 1. Te voi lăuda din toată inima mea. Mintea lui este atât de ocupată cu Dumnezeu încât nu Îi menționează numele: pentru el nu există alt Dumnezeu, iar Iehova este atât de perfect realizat și atât de intim cunoscut, încât psalmistul, adresându-se Lui, nu se gândește mai mult să Îi menționeze numele decât am face noi dacă am vorbi cu un tată sau un prieten. El Îl vede pe Dumnezeu cu ochiul minții și I se adresează pur și simplu cu pronumele 'Ție'. Este hotărât să Îl laude pe Domnul și să o facă cu toată puterea vieții sale, chiar din toată inima sa. Nu ar consimți să acționeze ca unul sub constrângere din cauza opiniilor altora; ci în prezența oponenților Dumnezeului celui viu ar fi la fel de sincer în închinare ca și cum toți ar fi prieteni și s-ar uni cu bucurie cu el. Dacă alții nu Îl laudă pe Domnul, cu atât mai mult motiv avem noi să o facem și să o facem cu o râvnă entuziastă.Spurgeon apasă același verset mai departe abordând prezența idolilor.
Vers. 3. Avem nevoie de o inimă zdrobită pentru a ne jeli propriile păcate, dar de o inimă întreagă pentru a lăuda desăvârșirile Domnului. Dacă vreodată inima noastră este întreagă și ocupată cu totul de un singur lucru, acesta ar trebui să fie atunci când Îl lăudăm pe Domnul. Înaintea dumnezeilor voi cânta laudă Ție. De ce ar trebui acești idoli să Îl jefuiască pe Iehova de laudele Lui? Psalmistul nu va suspenda nici măcar o clipă cântările sale pentru că sunt chipuri înaintea lui și închinătorii lor nebuni ar putea să nu aprobe muzica lui. Cred că David se referea la dumnezeii falși ai națiunilor vecine și la zeitățile cananeenilor rămași. Nu era mulțumit că astfel de dumnezei erau înălțați; dar intenționa să exprime deodată disprețul său față de ei și absorbția sa proprie în închinarea la Iehova cel viu continuând să cânte cu cea mai mare râvnă oriunde s-ar fi aflat. Ar fi fost prea mult respect acordat acestor idoli morți dacă ar fi încetat să cânte pentru că erau așezați sus.
Considerați
Considerare
Spurgeon încheie secțiunea îndemnând Biserica să țină Sionul mereu în minte.
Vers. 4. Astfel plâng și credincioșii adevărați când văd Biserica jefuită și se află incapabili să o ajute: am putea îndura orice mai bine decât aceasta. În vremurile noastre, Babilonul rătăcirii pustiește cetatea lui Dumnezeu, iar inimile credincioșilor sunt grav rănite când văd adevărul căzut pe străzi și necredința înverșunată printre slujitorii mărturisiți ai Domnului. Îndurăm protestele noastre, dar ele par zadarnice; mulțimea este nebună după idolii ei. Fie al nostru să plângem în taină pentru rana Sionului nostru: este cel mai mic lucru pe care îl putem face; poate că în rezultat se va dovedi a fi cel mai bun lucru pe care îl putem face. Fie al nostru de asemenea să ședem și să reflectăm adânc ce trebuie făcut. Fie al nostru, în orice caz, să păstrăm în minte și în inimă amintirea Bisericii lui Dumnezeu care ne este atât de dragă. Cei ușuratici pot uita, dar Sionul este săpat pe inimile noastre, iar prosperitatea ei este dorința noastră cea mai mare.Spurgeon încheie meditația recomandând lauda statornică în mijlocul rătăcirii.
Vers. 4. În zilele acestea când noi religii sunt născocite zilnic și noi dumnezei sunt înălțați, este bine să știm cum să acționăm. Amărăciunea este interzisă, iar controversa este predispusă să facă publicitate ereziei; cea mai bună metodă este să continuăm personal să Îl închinăm pe Domnul cu o râvnă neclintită, cântând cu inimă și glas laudele Sale împărătești. Ei neagă divinitatea Domnului nostru? Să Îl adorăm cu atât mai fierbinte. Ei disprețuiesc ispășirea? Să o vestim cu atât mai statornic. Dacă jumătate din timpul petrecut în sinoade și controverse ar fi fost dat laudei Domnului, Biserica ar fi fost mult mai sănătoasă și mai puternică decât este astăzi. Legiunea Aleluia va câștiga ziua. Lauda și cântarea sunt armura noastră împotriva idolatriei ereziei, mângâierea noastră sub apăsarea cauzată de atacurile insolente asupra adevărului și armele noastre pentru apărarea Evangheliei.
Răspunde
Răspuns
Unde te-a mișcat cel mai recent amintirea Sionului la lacrimi sau la mijlocire? În ce împrejurări ți se pare cel mai greu să Îl lauzi pe Domnul din toată inima? Cum ar putea închinarea veselă și publică să devină răspunsul ales de tine la idolii vremii noastre?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Ceresc, în durerile exilului și în dorul după Sion, întărește inimile noastre pe promisiunile Tale neclintite și pe răscumpărarea săvârșită pentru noi în Hristos. Prin harul Tău, fă-ne în stare să-Ți cântăm laudele cu încredere din toată inima chiar și atunci când idolii ne apasă din toate părțile, aducându-ne aminte că Tu ești credincios să desăvârșești tot ce privește poporul Tău. Atrage-ne zilnic la Evanghelia Fiului Tău până când orice tron rival se va pleca înaintea slavei Tale.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →