Eterniseed › Curriculum › Iudita
Iudita 7-8 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)
Deschidere
În capitolul al șaptelea asediul se închide asupra Betuliei. Olofern tabără cu oastea sa vastă de-a lungul izvoarelor și al cursurilor de apă, taie aprovizionarea cu apă și așteaptă ca micuțul oraș de munte să piară de sete. Biserica citește această scenă ca pe o prelungită prefigurare a lungului asediu pe care puterile acestei lumi îl așază împotriva poporului lui Dumnezeu, în care ele caută adesea nu cucerirea directă, ci uzura lentă a mijloacelor de viață. Hotărârea orașului începe să se fisureze; bătrânii, sub presiunea poporului, consimt ca, dacă nu vine nicio izbăvire în cinci zile, vor deschide porțile. Tocmai în acest moment de disperare, când credința este ispitită să pună un termen lui Dumnezeu, autorul inspirat o introduce pe Iudita. Numele ei este dat pentru prima oară, văduvia ei este descrisă, evlavia ei este povestită, postul și rugăciunea și solitara ei evlavioasă sunt consemnate. Biserica o primește pe Iudita aici ca pe o figură a sufletului consacrat a cărui viață ascunsă este resursa tainică a Bisericii în orice veac de asediu. Ea este văduvă, fecioară în duh, femeie a rugăciunii, fiică a lui Israel, frumusețe ținută în frâu de castitate și împodobită de înțelepciune. În toate acestea ea prefigurează pe Preacurata Fecioară Maria, care în lungul asediu al veacului de acum rămâne femeia consacrată a cărei rugăciune ascunsă susține trupul mistic al Fiului ei. Capitolul al optulea este capitolul ieșirii la iveală a Iuditei, iar Biserica știe deja că odată cu venirea ei asediul este întors.
Citește
Citire
Citiți cu atenție capitolele 7 și 8 din Cartea Iuditei. În capitolul al șaptelea, luați aminte la strânsoarea strategică pe care Olofern o așază asupra Betuliei: tabăra de-a lungul izvoarelor și tăierea apei; suferința copiilor, bărbaților și femeilor din cetate pe măsură ce cisternele se golesc; adunarea poporului în piața publică pentru a cere predarea; și compromisul disperat al bătrânilor, care consimt să mai aștepte doar cinci zile pentru izbăvirea dumnezeiască înainte de a deschide porțile. În capitolul al optulea, luați aminte la prezentarea Iuditei: neamul ei, văduvia ei de trei ani și patru luni, postul ei neîncetat, sacul ei, evlavia ei la rugăciune într-un cort pe acoperișul casei, bogăția ei, gospodăria ei, frumusețea ei și înțelepciunea ei. Observați cum îi cheamă pe Ozia și pe bătrânii Betuliei și îi mustră aspru pentru că au legat voința Celui Atotputernic de un termen de cinci zile. Țineți minte cuvintele ei de încheiere: că Domnul îi mustră pe cei ce se apropie de El ca să-i îndemne, și că ei trebuie să fie răbdători sub mâna Lui, căci nu au alt Dumnezeu.
Studiu
Capitolul al șaptelea așază Biserica sub lupa unei ispite anume: ispita de a cere ca Dumnezeu să acționeze după un orar omenesc. Bătrânii Betuliei au fost credincioși în primele zile ale asediului, dar pe măsură ce fântânile se golesc și copiii leșină, ei cedează presiunii poporului și impun un termen Celui Atotputernic. Cinci zile, spun ei, și dacă izbăvirea nu a venit, porțile se vor deschide și Betulia va cădea. Povestirea nu îi prezintă ca răi. Sunt istoviți, milostivi față de suferința din jurul lor și incapabili să suporte ceea ce nu pot sfârși. Ei sunt Biserica în orice anotimp de suferință îndelungată, iar autorul inspirat lasă cititorul să simtă situația lor înainte de a introduce figura care o va mustra. Sfântul Ioan al Crucii, scriind multe secole mai târziu despre noaptea întunecată a sufletului, ar vorbi despre aceeași ispită în ordinea rugăciunii contemplative: sufletul, obosit de a aștepta un Dumnezeu care pare mut, fixează o dată până la care trebuie să vină răspunsul dumnezeiesc și la acea dată conchide că rugăciunea este zadarnică. Biserica citește capitolul al șaptelea ca pe o școală împotriva acestei nerăbdări. Apoi vine Iudita. Prezentarea ei în capitolul al optulea este cea mai lungă și mai respectuoasă introducere dată vreunei femei în întreg Vechiul Testament. Genealogia ei este urmărită prin șaisprezece strămoși până la patriarhul Israel, o cinste rezervată în Biblia ebraică figurilor de mare greutate teologică. Văduvia ei este descrisă cu atenție la practicile particulare ale văduviei evlavioase în iudaismul celui de-al doilea templu: postul în toate zilele în afară de ajunul Sabatului, Sabatul, ajunul lunii noi, luna nouă și sărbătorile rânduite; purtarea sacului; rugăciunea pe acoperiș în aer liber. Gospodăria ei este înfățișată ca bine orânduită, iar bogăția ei ca administrată cu dreptate. Frumusețea ei este numită, dar imediat unită cu înțelepciunea și frica de Dumnezeu, astfel încât cititorul să nu fie ispitit s-o reducă la o figură a seducției în povestirea ce va urma. Părinții, de la Ieronim încoace, au citit acest portret ca pe o schiță deliberată a sufletului consacrat, a fecioarei sau văduvei din Biserică a cărei întreagă viață este orânduită spre rugăciunea de mijlocire. Când îi cheamă pe bătrâni și îi mustră, autorul inspirat arată că izbăvirea lui Israel va veni nu din sfatul bătrânilor, ci din glasul femeii consacrate. Cuvântarea ei este unul dintre marile discursuri teologice ale deuterocanonicelor: ea insistă că bătrânii s-au pus pe ei înșiși judecători ai Celui Atotputernic, că au pus condiții lui Dumnezeu pe care Dumnezeu însuși nu le-a acceptat, că ar trebui mai degrabă să mulțumească pentru disciplina asediului ca pentru o îndreptare părintească și că trebuie să fie răbdători cum au fost răbdători Avraam, Isaac și Iacov. Biserica citește această cuvântare ca pe o cateheză perpetuă împotriva duhului de cerere nerăbdătoare care adesea se deghizează în credință. Mai presus de toate, introducerea Iuditei deschide marea tipologie mariană a cărții. Și Maria este o femeie de origine obscură din sat a cărei viață ascunsă de rugăciune este resursa Bisericii. Și Maria este văduvă la picioarele Crucii. Și Maria mustră nerăbdarea ucenicilor, nu în cuvânt, ci prin statornica ei rămânere acolo unde ei au fugit. Iudita din Betulia este pentru Biserică o figură luminoasă a Mariei din Nazaret, iar capitolele ce urmează nu vor face decât să adâncească această tipologie.
Considerați
Considerare
Luați în considerare ispita bătrânilor de a lega voința lui Dumnezeu de un termen de cinci zile. Această ispită este mai obișnuită în viața duhovnicească decât se admite adesea. Sufletul care s-a rugat trei ani pentru convertirea unei persoane dragi începe să bănuiască că rugăciunea este zadarnică atunci când convertirea nu a avut loc. Biserica care s-a rugat secole pentru unitatea tuturor creștinilor obosește și începe să caute scurtături. Episcopul care s-a rugat un deceniu pentru vocații în dieceza sa începe să se întrebe dacă rugăciunea a fost vreodată răspunsul. Gândiți-vă dacă ați pus termene lui Dumnezeu în propria mijlocire. Ce ar însemna să continuați să vă rugați pentru aceeași nevoie cu răbdarea timpului Domnului? Luați în considerare și răspunsul Iuditei. Ea nu neagă suferința cetății. Ea nu minimizează costul asediului. Ea îi mustră pe bătrâni nu pentru compasiunea lor, ci pentru prezumția lor: s-au pus pe ei înșiși judecători ai credincioșiei lui Dumnezeu. V-a ispitit suferința propriei vieți sau suferința Bisericii din jurul vostru la o prezumție similară? Luați în considerare în cele din urmă forma ascunsă a vieții Iuditei — cortul de pe acoperiș, postul, sacul, rugăciunea. Biserica învață că mărturia ei se reproduce în orice veac în mănăstirile contemplative, în evlavioasa văduvă care își ține ceasul de adorație, în mama ascunsă al cărei Rozariu susține gospodăria. Ați devenit atenți la aceste vieți ascunse sau le-ați desconsiderat pentru că nu produc rezultate vizibile în decursul săptămânii?
Răspunde
Răspuns
Identificați o rugăciune pentru care ați devenit nerăbdător — o convertire pe care ați cerut-o, o vindecare pe care ați implorat-o, o pace pe care ați cerut-o — și reînnoiți angajamentul față de ea pentru o lună întreagă fără a mai pune vreun termen Domnului. Pe măsură ce o reînnoiți, faceți explicit în rugăciunea voastră că acceptați disciplina așteptării ca pe o îndreptare părintească și că veți continua să cereți cu răbdarea lui Avraam, care și-a părăsit țara fără să știe încotro merge.
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic și veșnic, care în zilele asediului Betuliei ai ridicat pe văduva Iudita ca să mustre nerăbdarea bătrânilor și să învețe pe Israel răbdarea sfinților, dăruiește Bisericii Tale în orice veac de suferință îndelungată aceeași statornică încredere în tainicul Tău orar. Unde am pus termene credincioșiei Tale, iartă-ne; unde am desconsiderat rugăciunea ascunsă a sufletului consacrat, învață-ne. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, a cărei viață ascunsă la Nazaret și al cărei fiat tăcut sub Cruce sunt cea mai adâncă angajare a noului Israel împotriva puterilor acestei lumi, susține în inimile noastre răbdarea care este puterea sfinților. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.