← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Numeri

Numeri 35-36 — cu Whedon

Numeri 35-36Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În disciplina liniștită a citirii zilnice a Scripturii ne întoarcem din nou la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament, a cărui expunere wesleyană măsurată deschide capitolele finale ale Numerilor cu claritate pastorală și statornicie doctrinară. Aici comentatorul în vârstă ghidează biserica prin statute care păzesc atât dreptatea cât și mila, amintind cititorilor metodiști că același Dumnezeu care a ordonat cetățile lui Israel încă ordonează viața sfințeniei.
Citește

Citire

Să citim cu glas tare Numeri 35 și 36, luând aminte la cetățile date leviților și la grijile atente ce înconjoară ucigașul din neatenție. Primiți aceste capitole ca pe cuvinte vii care încă modelează conștiința poporului numit metodist.
Studiu
Whedon începe prin a dezvolta așezarea levitică și intenția umană a cetăților de refugiu. Introducere. CETĂȚILE PENTRU LEVIȚI ȘI CETĂȚILE DE REFUGIU. Deoarece seminția lui Levi nu trebuia să primească o moștenire teritorială, trebuia adoptat un alt mod de așezare a membrilor ei printre popor. Acest mod, prefigurat în Leviticul 25:32, (vezi nota,) este aici pe deplin dezvăluit în cerința de a atribui leviților patruzeci și opt de cetăți risipite printre toate cele douăsprezece seminții. Aceasta se potrivește exact cu profeția lui Iacov. Facerea 49:4-7; comp. Numeri 34:25-26. Vezi Numeri 1:49, nota. NOTĂ CONCLUDENTĂ. Scopul cetăților de refugiu a fost uman. Moise a găsit legea răzbunării atât de adânc înrădăcinată în obiceiurile poporului încât era imposibil să o eradice cu totul. El nu putea decât să îi oprească execuția și să îi atenueze ororile. El nu a intenționat să îl apere pe adevăratul ucigaș de pedeapsă, ci doar să asigure o anchetă judiciară dreaptă. El cercetează apoi dreptul antic de azil și arată cum legea mozaică a limitat nesfârșita vrajbă de sânge. Versetele 6-34. CETĂȚILE DE REFUGIU, Numeri 35:6-34. Dreptul la adăpost și impunitate, (jus asyli,) prin fuga în locuri sfinte, era acordat vinovaților și nefericiților de către vechii greci și romani. Când au apărut abuzuri și dreptatea a fost grav încălcată, limitarea acestui privilegiu a fost necesară pentru păstrarea societății. Tacitus consemnează creșterea criminalilor din cauza creșterii locurilor de azil printre greci și romani. Această prevedere milostivă și înțeleaptă a mozaicismului, atât cât permitea spiritul vremii, a prevenit orice ură de familie și război să aibă loc vreodată, așa cum se întâmpla inevitabil printre celelalte popoare, unde orice vărsare de sânge, fie intenționată fie accidentală, îl expunea pe ucigaș datoriei de răzbunare din partea rudelor celui ucis, care la rândul lor erau apoi supravegheate și vânate similar de partea opusă, până când un război de familie de exterminare devenea trista moștenire a generațiilor următoare. Whedon tratează apoi cazul ucigașului din neatenție și restricția pe viață impusă acestuia. Versetele 22-28. UCIGAȘUL DIN NEATENȚIE, Numeri 35:22-28. Viața omenească este atât de sfântă încât trebuie înconjurată de toate măsurile de siguranță posibile. De aceea, când cineva ucide pe altul accidental, fiind perfect nevinovat de orice intenție rea, el trebuie să suporte privarea de libertate printr-o închisoare pe viață în cetatea de refugiu. O astfel de răspundere tindea la cea mai mare prudență în relațiile dintre oameni. În cele din urmă el introduce legea căsătoriei pentru moștenitoare care păzește moștenirea seminției. Introducere. CĂSĂTORIA UNEI MOȘTENITOARE. Dezvoltarea necesităților omenești este prilejul unei revelații divine progresive. În cap. 27 am văzut fiicele fără frați ale lui Țelofhad cerând dreptatea firească a moștenirii averii tatălui lor. Dar acum împărțirea imediată a țării sugerează o dificultate. Fiicele care moștenesc pământurile tatălui lor se pot căsători în afara seminției lor, iar averile lor pot ieși din seminția strămoșească și pot fi anexate permanent la partea altei seminții. Legislația acestui capitol previne această dificultate prin limitarea căsătoriei moștenitoarelor la propria lor seminție. Vezi Introducerea, (1.) NOTĂ CONCLUDENTĂ. Găsim în acest capitol nu doar o ilustrare a adevărului că 'cel ce cere primește', ci și un exemplu al principiului că legile lui Dumnezeu au fost date pe măsură ce nevoile omenești au cerut.
Considerați

Considerare

Whedon susține afirmația decisivă că doar Evanghelia vindecă în cele din urmă rana antică a răzbunării de sânge. Dacă era condamnat pentru crimă, vinovatul era predat răzbunătorului de sânge, care trebuia să fie el însuși executorul. Dar în cazul omuciderii pur accidentale printr-un accident precum securea alunecând de pe coadă pare a fi doar o slabă dreptate, aproape de nedreptate, acordată celui nevinovat. El trebuie să o ia la fugă și să alerge pentru viața lui, cu posibilitatea de a fi doborât de răzbunătorul mai iute. Cea mai mare favoare arătată lui, dacă intra pe poartă, era să fie închis în cetate și să fie expus a fi ucis ca un proscris dacă îndrăznea să iasă. Cruzimea și nedreptatea obiceiului de a răzbuna sângele au prevalat substanțial printre multe seminții din aceste ținuturi orientale din vremuri străvechi până în ziua de azi; și deși acum nu mai există cetăți de refugiu, totuși niciun ucigaș nu este în siguranță în afara porții cetății. Creștinismul este singura vindecare pentru o astfel de nedreptate. El încheie subliniind cum Dumnezeu cinstește rugăciunea credincioasă în desfășurarea progresivă a voii Sale. În acest caz, faptul că darea noii legi depinde de o petiție omenească nu dovedește că a fost o idee ulterioară pentru Dumnezeu, așa cum au sugerat unii, ci mai degrabă că El ar pune cinste pe rugăciune și ar învăța poporul Său că ar trebui să învețe voia Sa asupra unor puncte minore pe măsură ce apar urgențe. Spune Calvin: 'Dumnezeu a reținut în mod intenționat hotărârile Sale până când au apărut în mod natural din circumstanțele cazului. El a îngăduit să fie interogat familiar cu privire la puncte îndoielnice de importanță nu primară pentru ca posteritatea să recunoască răspunsul Său ca o dovadă a îndurării Sale părintești. Între timp, să ținem minte că dacă lucrurile cerești sunt subiect de atâta îngrijorare pentru noi pe cât erau lucrurile pământești pentru copiii lui Manase, regula pe care trebuie să o observăm ne va fi întotdeauna clară.'
Răspunde

Răspuns

Cum adâncește prevederea refugiului încrederea ta în dreptatea și mila lui Dumnezeu? În ce feluri ar putea biserica de astăzi să întruchipeze spiritul împăcător pe care Whedon îl găsește desăvârșit doar în Hristos? Unde a răspuns Domnul recent propriilor tale cereri clarificându-ți voia Sa pentru ascultarea zilnică?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule milostiv, care ai rânduit cetăți de refugiu pentru ucigașul din neatenție și ai păzit moștenirea poporului Tău, dă-ne inimi atât drepte cât și milostive. Același Duh care l-a călăuzit pe Moise să călăuzească și astăzi biserica Ta în tot adevărul. Păzește-ne de a ne bizui pe har, totuși lasă-ne să ne odihnim în lucrarea împlinită a marelui nostru Mare Preot. Prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →