Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 5-6 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică ne îndreptăm spre expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Psalmilor 5 și 6. Reflecțiile lui Calvin ne călăuzesc prin strigătele stăruitoare ale lui David, sfințenia lui Dumnezeu și speranța sigură a celor drepți. Tratarea sa verset cu verset ne invită să zăbovim asupra cuvintelor psalmistului și să vedem cum ele modelează rugăciunea credincioasă de astăzi. Pe măsură ce urmăm îndrumarea lui Calvin, Duhul să ne deschidă inimile pentru a primi atât învățătură cât și mângâiere din aceste cântări străvechi.
Citește
Citire
Pregătește-te acum să citești Psalmii 5 și 6 încet și cu rugăciune. Ascultă strigătele de dimineață ale lui David, dorul lui după prezența lui Dumnezeu și încrederea că Domnul va face deosebire între cel drept și cel rău. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a studia împreună comentariul lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a reflecta asupra posibilului context istoric al psalmului și asupra stăruitoarei lui David în rugăciune.
Nu îndrăznesc să afirm cu certitudine dacă David, în acest psalm, deplânge nedreptățile suferite de la vrăjmașii săi într-un anumit moment, sau dacă se plânge în general de diferitele prigoniri cu care a fost hărțuit multă vreme sub Saul. Unii comentatori evrei aplică psalmul chiar lui Absalom; pentru că, prin omul sângeros și înșelător, ei cred că sunt arătați Doeg și Ahitofel. Mie, însă, mi se pare mai probabil că, după moartea lui Saul, când David a obținut stăpânirea pașnică a regatelor, a consemnat în scris rugăciunile pe care le meditase în necazurile și primejdiile sale. Dar să venim la cuvinte:-- Mai întâi, el exprimă un singur lucru în trei feluri diferite; iar această repetare arată puterea afecțiunii sale și îndelunga sa stăruitoare în rugăciune. Căci nu era atât de îndrăgostit de multe cuvinte încât să folosească forme diferite de exprimare, care nu aveau sens; ci, fiind profund angajat în rugăciune, a înfățișat, prin aceste expresii variate, varietatea plângerilor sale. [66] Prin urmare, înseamnă că nu s-a rugat nici rece, nici doar în puține cuvinte; ci că, după cum îl îndemna vehemența durerii sale, era stăruitor în a-și plânge nenorocirile înaintea lui Dumnezeu; și că, deoarece nu apărea imediat care le va fi sfârșitul, a perseverat în a repeta aceleași plângeri. Din nou, el nu afirmă explicit ce dorește să ceară de la Dumnezeu: [67] dar există o forță mai mare în acest fel de suprimare, decât dacă ar fi vorbit distinct. Nepunând în cuvinte dorințele inimii sale, arată mai accentuat că simțămintele sale lăuntrice, pe care le-a adus cu el înaintea lui Dumnezeu, erau de așa fel încât limbajul era insuficient pentru a le exprima. Din nou, cuvântul strigăt, care înseamnă o rostire tare și sonoră a vocii, servește la a marca stăruitoarea dorinței sale. David nu a strigat ca și cum ar fi vorbit în urechile unuia care era surd; ci vehemența durerii sale și angoasa sa lăuntrică au izbucnit în acest strigăt. Verbul hghhagah, din care derivă substantivul hgyg, hagig, vorbire, pe care profetul îl folosește aici, înseamnă atât a vorbi distinct, cât și a șopti sau a murmura. Dar al doilea sens pare mai potrivit acestui pasaj. [68] După ce David a spus în general că Dumnezeu îi aude cuvintele, pare, imediat după aceea, în scopul de a fi mai specific, să le împartă în două feluri, numind pe una gemete obscure sau nedeslușite, iar pe cealaltă strigăt tare. [69] Prin prima el înțelege o murmurare confuză, cum este descrisă în Cântarea lui Ezechia, când durerea l-a împiedicat să vorbească distinct și să-și facă vocea auzită. 'Ca o cocor sau o rândunică, așa am bolborosit; m-am tânguit ca o porumbiță,' (Isaia 38:14.) [70] Dacă, atunci, în vreun moment suntem fie înapoiați la rugăciune, fie afecțiunile noastre evlavioase încep să-și piardă fervoarea, trebuie să căutăm aici argumente pentru a ne grăbi și a ne îndemna înainte. Și deoarece, numindu-L pe Dumnezeu Împăratul și Dumnezeul său, a intenționat să se trezească la speranțe mai vii și mai favorabile cu privire la rezultatul necazurilor sale, să învățăm să aplicăm aceste titluri la un folos similar, și anume, pentru a ne face mai familiari cu Dumnezeu. La sfârșit, mărturisește că nu roade cu încăpățânare zăbala, cum obișnuiesc necredincioșii; ci își îndreaptă gemetele către Dumnezeu: căci cei care, nesocotindu-L pe Dumnezeu, fie se frământă lăuntric, fie își rostesc plângerile oamenilor, nu sunt vrednici de a fi priviți de El. Unii traduc ultima propoziție astfel, Când mă rog Ție; dar mie mi se pare mai degrabă a fi rațiunea pe care David o atribuie pentru ceea ce spusese imediat înainte, și că scopul său este să se încurajeze să aibă încredere în Dumnezeu, asumând aceasta ca principiu general că oricine cheamă pe Dumnezeu în necazurile lor nu întâmpină niciodată un refuz din partea Lui.Despre versetul 4, Calvin scrie:
Aici David face din răutatea și nelegiuirea vrăjmașilor săi un argument pentru a-și întări rugăciunea pentru favoarea divină față de el. Limbajul este într-adevăr abrupt, cum sfinții în rugăciune adesea se bâlbâie; dar acest bâlbâit este mai acceptabil lui Dumnezeu decât toate figurile de retorică, oricât de frumoase și strălucitoare ar fi. În plus, marele obiectiv pe care David îl are în vedere este să arate că, deoarece cruzimea și trădarea vrăjmașilor săi ajunseseră la culme, era imposibil ca Dumnezeu să nu-i oprească curând în cursul lor. Raționamentul său se bazează pe natura lui Dumnezeu. Deoarece dreptatea și cinstea Îi sunt plăcute, David, din aceasta, conchide că El va lua răzbunare pe toți cei nedrepți și nelegiuiți. Și cum este posibil ca ei să scape din mâna Lui nepedepsiți, văzând că El este Judecătorul lumii? Pasajul este demn de cea mai specială atenție a noastră. Căci știm cât de mult suntem descurajați de insolența nemărginită a celor răi. Dacă Dumnezeu nu o oprește imediat, fie suntem împietriți și înspăimântați, fie aruncați în disperare. Dar David, din aceasta, găsește mai degrabă materie de încurajare și încredere. Cu cât nelegiuirea cu care vrăjmașii săi au procedat împotriva lui a fost mai mare, cu atât mai stăruitor a cerut el ocrotire de la Dumnezeu, a cărui slujbă este să distrugă pe toți cei răi, deoarece urăște toată răutatea. Să învețe, așadar, toți cei evlavioși, ori de câte ori au de înfruntat violența, înșelăciunea și nedreptatea, să-și ridice gândurile către Dumnezeu pentru a se încuraja în speranța sigură a eliberării, după cum îi îndeamnă și Pavel în 2 Tesaloniceni 1:5, 'Care este,' spune el, 'un semn vădit al dreptei judecăți a lui Dumnezeu, ca să fiți socotiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți: văzând că este un lucru drept la Dumnezeu să răsplătească necaz celor ce vă necăjesc; iar vouă, celor necăjiți, odihnă împreună cu noi.' Și cu siguranță El nu ar fi Judecătorul lumii dacă nu ar fi pusă deoparte la El o răsplată pentru toți cei nelegiuiți. Un folos, deci, care poate fi făcut din această doctrină este acesta, -- când vedem pe cei răi răsfățându-se în poftele lor, și când, în consecință, îndoielile se strecoară în mințile noastre cu privire la dacă Dumnezeu are vreo grijă de noi, ar trebui să învățăm să ne mulțumim cu considerația că Dumnezeu, care urăște și detestă toată nelegiuirea, nu le va permite să treacă nepedepsiți, și deși îi rabdă o vreme, El va urca în cele din urmă pe scaunul de judecată și Se va arăta ca un răzbunător, așa cum este ocrotitorul și apărătorul poporului Său. [73] Din nou, putem deduce din acest pasaj doctrina comună, că Dumnezeu, deși lucrează prin Satana și prin cei nelegiuiți, și folosește răutatea lor pentru a-Și împlini judecățile, nu este, din această cauză, autorul păcatului, nici nu Se bucură de el deoarece scopul pe care Îl urmărește este întotdeauna drept; și El osândește și pedepsește pe drept aceia care, prin providența Sa tainică, sunt mânați încotro dorește El.Trecând la versetul 8, Calvin explică cererea lui David pentru călăuzire divină.
8. O, Doamne, călăuzește-mă, etc. Unii explică aceste cuvinte astfel: Arată-mi ce este drept și fă-mă cu totul devotat practicării acelei dreptăți care împodobește caracterul Tău; și fă aceasta din cauza vrăjmașilor mei; căci sfinții, împinși de practica rea și de artele înșelătoare ale celor nelegiuiți, sunt în pericol de a se abate de la calea cea dreaptă. Acest înțeles este fără îndoială pios și folositor. Dar cealaltă interpretare este mai potrivită, care vede cuvintele ca o rugăciune ca Dumnezeu să-și conducă slujitorul în siguranță prin mijlocul curselor vrăjmașilor săi și să-i deschidă o cale de scăpare, chiar atunci când, după toate aparențele, era prins și înconjurat din toate părțile. Dreptatea lui Dumnezeu, așadar, în acest pasaj, ca și în multe altele, trebuie înțeleasă ca credincioșia și îndurarea Sa pe care le arată în apărarea și păstrarea poporului Său. În consecință, în dreptatea Ta înseamnă același lucru ca pentru sau potrivit dreptății Tale. David, dorind să-L aibă pe Dumnezeu ca călăuză a căii sale, se încurajează în speranța de a obține cererea sa, deoarece Dumnezeu este drept; ca și cum ar fi spus, Doamne, deoarece Tu ești drept, apără-mă cu ajutorul Tău, ca să scap de planurile rele ale vrăjmașilor mei. De același import este și ultima propoziție a versetului, unde se roagă ca calea lui Dumnezeu să fie făcută dreaptă înaintea feței sale, cu alte cuvinte, ca el să fie eliberat prin puterea lui Dumnezeu din necazurile cu care era atât de complet înconjurat, încât, după judecata cărnii, nu se aștepta niciodată să găsească o cale de scăpare. Și astfel recunoaște cât de imposibil îi era să evite a fi prins în cursele vrăjmașilor săi, [75] dacă Dumnezeu nu i-ar da și înțelepciune și nu i-ar deschide o cale unde nu este cale. Ni se cuvine, după exemplul său, să facem același lucru; astfel încât, neîncrezându-ne în noi înșine când sfatul ne lipsește și răutatea și nelegiuirea vrăjmașilor noștri prevalează, să alergăm grabnic la Dumnezeu, în ale cărui mâini sunt ieșirile morții, așa cum vom vedea mai târziu, (Psalmul 69:1.)
Considerați
Considerare
Calvin încheie prin a afirma binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor drepți.
12. Căci Tu, Doamne, vei binecuvânta pe cel drept. Psalmistul confirmă aici propoziția finală a versetului precedent, și anume că toți slujitorii lui Dumnezeu în comun vor primi sprijin pentru credința lor din ceea ce el a experimentat, căci El ar vrea ca noi, dintr-un singur exemplu, să ne formăm judecata despre imuabilitatea și perpetuitatea harului lui Dumnezeu față de toți cei evlavioși. Din nou, prin aceasta ne învață că nu există bucurie adevărată și dreaptă decât cea care derivă din simțământul iubirii părintești a lui Dumnezeu. Cuvântul, a binecuvânta, în ebraică, (când vorbim despre aceasta ca act al oamenilor,) înseamnă a dori fericire și prosperitate cuiva și a se ruga pentru el; [79] dar când este vorbit despre ca act al lui Dumnezeu, înseamnă același lucru ca a face prosper un om, sau a-l îmbogăți din abundență cu toate lucrurile bune; căci, deoarece favoarea lui Dumnezeu este eficace, binecuvântarea Sa produce de la sine o abundență a fiecărui lucru bun. Numele drept nu este limitat la un singur om, ci înseamnă în general toți slujitorii lui Dumnezeu. Aceia, însă, care sunt numiți drepți în Scriptură, nu sunt numiți astfel din cauza meritului lucrărilor lor, ci pentru că aspiră după dreptate; căci după ce Dumnezeu i-a primit în favoarea Sa, neimputându-le păcatele, El acceptă strădaniile lor drepte ca dreptate desăvârșită. Ceea ce urmează este de același import cu propoziția precedentă, Îi vei încorona cu bunăvoința Ta liberă, sau bunăvoință, ca cu un scut. Înțelesul psalmistului este că cei credincioși vor fi complet apărați din toate părțile, deoarece El nu va reține în niciun caz de la ei harul Său, care este pentru ei o fortăreață de neînvins și aduce cu sine siguranță sigură. Cuvântul, a încorona, pe care psalmistul îl folosește, înseamnă adesea în ebraică podoabă sau slavă; dar deoarece se adaugă similitudinea unui scut, nu am nicio îndoială că îl folosește metaforic pentru a întări sau a înconjura. [80] Înțelesul, așadar, este că, oricât de mari și variate ar fi primejdiile care asediază pe cei drepți, ei vor scăpa totuși și vor fi mântuiți, deoarece Dumnezeu le este favorabil.
Răspunde
Răspuns
Cum pune accentul lui Calvin pe stăruitoarea lui David în rugăciune la încercare propriile tale obiceiuri de a striga către Dumnezeu? În ce feluri aduce adevărul că Dumnezeu urăște răutatea atât avertizare cât și mângâiere în mersul tău zilnic? Unde ai putea avea nevoie ca Domnul să-Și facă calea dreaptă înaintea ta astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care asculți glasul strigătului nostru și meditația inimilor noastre, condu-ne în dreptatea Ta pentru numele Tău și îndreaptă calea Ta înaintea noastră. Înconjoară cu bunăvoință ca cu un scut pe toți cei ce se adăpostesc în Tine și, prin harul Tău suveran, izbăvește-ne de căile celor răi, dăruindu-ne să ne bucurăm în dimineața îndurării legământului Tău. Prin Isus Hristos ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →