← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Daniel

Dan 8 — cu Matei Henry

Daniel 8Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la Daniel capitolul 8 cu îndrumarea de încredere a lui Matei Henry, a cărui expunere atentă ne ajută să urmărim imaginile profetice ale berbecului, țapului și cornului celui mic. Henry situează aceste viziuni în istoria care se desfășoară a Persiei și Greciei, subliniind totodată mesajul lor pentru poporul lui Dumnezeu care se confruntă cu încercări. Comentariul său ne invită să citim Scriptura cu claritate istorică și vigilență spirituală deopotrivă, reamintindu-ne că fiecare viziune indică în cele din urmă suveranitatea lui Dumnezeu peste națiuni și nădejdea curățirii pentru sanctuarul Său. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie întărite de aceeași asigurare care l-a susținut pe Daniel.
Citește

Citire

Pregătește-te acum să auzi Daniel 8 în întregime. Lasă cuvintele viziunii să te învăluie — berbecul cu două coarne, țapul care atacă, cornul cel mic care devine arogant și conversația cerească ce stabilește timpul curățirii. Citește încet, îngăduind imaginilor să se așeze, și observă cum capitolul trece de la viziunea crudă la interpretarea îngerească. Cere Duhului să-ți deschidă înțelegerea așa cum a căutat-o Daniel însuși.
Studiu
Henry începe prin a stabili data și cadrul viziunii. Iată, I. Data acestei viziuni, v. 1. Era în al treilea an al domniei lui Belșatar, care s-a dovedit a fi ultimul său an, după cum socotesc mulți; astfel încât și acest capitol ar trebui, în ordine cronologică, să fie înaintea celui de-al cincilea. Ca să nu fie surprins de distrugerea Babilonului, acum aproape, Dumnezeu îi dă o previziune a distrugerii altor împărății mai târziu, care în ziua lor fuseseră la fel de puternice ca aceea a Babilonului. Dacă am putea prevedea schimbările care vor urma, când vom fi plecați, am admira mai puțin și am fi mai puțin afectați de schimbările din zilele noastre; căci ceea ce s-a făcut este ceea ce se va face, Ecl. 1:9. Atunci mi s-a arătat o viziune, chiar mie, Daniel. Aici el atestă solemn adevărul ei: i s-a arătat lui, chiar lui, viziunea; el a fost martor ocular al ei. Iar această viziune îi amintește de o viziune anterioară care i s-a arătat la început, în primul an al acestei domnii, pe care o menționează pentru că această viziune era o explicare și o confirmare a aceleia și indică multe dintre aceleași evenimente. Aceea pare să fi fost un vis, o viziune în somn; aceasta pare să fi fost când era treaz. Henry urmărește apoi cuceririle berbecului și înfrângerea lui de către țap. 3. A văzut acest berbec învins de un țap. Se uita la berbec (mirându-se că un animal atât de slab ajunsese să fie atât de puternic) și se gândea care va fi deznodământul; și, iată, a venit un țap, v. 5. Acesta era Alexandru cel Mare, fiul lui Filip, regele Macedoniei. A venit dinspre apus, din Grecia, care se afla la vest de Persia. A făcut un mare ocol cu armata sa: a venit pe fața întregului pământ; a cucerit de fapt lumea, apoi s-a așezat și a plâns pentru că nu mai era o altă lume de cucerit. Unus Pellæo juveni non sufficit orbis — O lume era prea puțină pentru tânărul din Pella. Acest țap (o creatură renumită pentru frumusețea mersului, Prov. 30:31) a mers cu o iuțeală incredibilă, astfel încât nu atingea pământul, atât de ușor se mișca; părea mai degrabă să zboare deasupra pământului decât să meargă pe el; sau nimeni nu-l atingea pe pământ, adică nu a întâmpinat puțină sau nicio opoziție. Acest țap sau capră avea un corn remarcabil între ochii săi, ca o unicorn. Avea putere și își cunoștea propria putere; se vedea egal cu toți vecinii săi. Alexandru și-a împins cuceririle atât de repede și cu atâta furie, încât niciuna dintre împărățiile pe care le-a atacat nu a avut curajul să reziste sau să oprească înaintarea armelor sale victorioase. În șase ani s-a făcut stăpân pe cea mai mare parte a lumii cunoscute atunci. Pe bună dreptate putea fi numit un corn remarcabil, căci numele său trăiește și astăzi în istorie ca numele unuia dintre cei mai celebri comandanți în război pe care i-a cunoscut vreodată lumea. Victoriile și realizările lui Alexandru sunt și astăzi distracția celor ingenioși. Acest țap a venit la berbecul care avea două coarne, v. 6. Alexandru cu armata sa victorioasă a atacat împărăția Persiei, o armată formată din nu mai mult de 30.000 de pedestrași și 5.000 de călăreți. A alergat spre el, ca să-l surprindă înainte ca acesta să poată afla de mișcările sale, în furia puterii sale. A venit aproape de berbec. Alexandru cu armata sa l-a ajuns din urmă pe Darius Codoman, atunci împărat al Persiei, fiind mișcat de mânie împotriva lui, v. 7. A fost cu cea mai mare violență că Alexandru și-a împins războiul împotriva lui Darius, care, deși a adus în câmp numere imense, totuși, din lipsă de pricepere, era un adversar inegal pentru el, astfel încât Alexandru a fost mai puternic decât el ori de câte ori s-a angajat cu el, l-a lovit, l-a aruncat la pământ și l-a călcat în picioare, expresii care, unii cred, se referă la cele trei victorii celebre pe care Alexandru le-a obținut asupra lui Darius, la Granicus, la Issus și la Arbela, prin care acesta a fost în cele din urmă total învins, având în ultima bătălie 600.000 de oameni uciși, astfel încât Alexandru a devenit stăpân absolut al întregului imperiu persan, i-a rupt cele două coarne, împărățiile Mediei și Persiei. Berbecul care distrusese totul înaintea lui (v. 4) acum este el însuși distrus; Darius nu are putere să stea înaintea lui Alexandru, nici nu are prieteni sau aliați care să-l ajute să-l scape din mâna acestuia. Observație: Acele împărății care, atunci când au avut putere, au abuzat de ea și, pentru că nimeni nu le putea opri, nu s-au abținut de la a face vreun rău, pot aștepta ca puterea lor să le fie luată în cele din urmă și să fie servite în felul lor, Isa. 33:1. Henry dezvăluie apoi ridicarea și acțiunile cornului celui mic împotriva oștirii cerului. 6. A văzut un corn mic care a devenit un mare prigonitor al Bisericii și al poporului lui Dumnezeu; și acesta a fost principalul lucru care trebuia să i se arate în această viziune, ca mai târziu, cap. 11:30 etc. Toți sunt de acord că acesta a fost Antioh Epifanes (așa se numea el însuși) — cel ilustru, dar alții îl numeau Antioh Epimanes — Antioh cel furios. Este numit aici (ca și înainte, cap. 7:8) un corn mic, pentru că era în originea sa disprețuit; erau alții între el și împărăție, și era de o dispoziție servilă de jos, nu avea nimic în el din calitățile princiare și fusese o vreme ostatic și prizonier la Roma, de unde a scăpat și, deși cel mai tânăr frate și cu fratele mai mare în viață, a obținut împărăția. S-a mărit peste măsură spre miazăzi, căci a pus mâna pe Egipt, și spre răsărit, căci a invadat Persia și Armenia. Dar ceea ce se remarcă aici în mod deosebit este răul pe care l-a făcut poporului evreilor. Ei nu sunt numiți în mod expres, sau profețiile nu trebuie să fie prea clare; dar sunt descriși aici astfel încât să fie ușor pentru cei care înțelegeau limbajul scripturistic să știe cine erau vizați; iar evreii, având cunoștință de aceasta dinainte, puteau fi treziți să se pregătească pe ei și pe copiii lor dinainte pentru aceste timpuri de suferință și încercare. (1.) S-a ridicat împotriva țării plăcute, țara lui Israel, așa numită pentru că era slava tuturor țărilor, pentru rodnicie și toate desfătările vieții omenești, dar mai ales pentru semnele prezenței lui Dumnezeu în ea și pentru că era binecuvântată cu revelații și instituții divine; era Muntele Sion care era frumos prin așezare, bucuria întregului pământ, Ps. 48:2. Plăcerea acelei țări era că acolo trebuia să se nască Mesia, care avea să fie atât mângâierea cât și slava poporului său Israel. Observație: Avem motive să socotim că un loc plăcut este acela care este un loc sfânt, în care locuiește Dumnezeu și unde putem avea ocazia de a ne împărtăși cu El. Cu adevărat, Este bine să fim aici. (2.) A luptat împotriva oștirii cerului, adică a poporului lui Dumnezeu, a Bisericii, care este împărăția cerurilor, Biserica luptătoare de aici de pe pământ. Sfinții, fiind născuți de sus și cetățeni ai cerului, și împlinind voia lui Dumnezeu, prin harul Său, într-o anumită măsură, așa cum o fac îngerii cerului, pot fi numiți pe bună dreptate o oștire cerească. Sau preoții și leviții, care erau angajați în slujba cortului și acolo purtau o bună luptă, erau această oștire a cerului. Împotriva acestora s-a ridicat Antioh; s-a mărit față de oștirea cerului, în opoziție cu ei și în sfidarea lor. (3.) A aruncat la pământ pe unii din oștire (adică din stele, căci sunt numite oștirea cerului) și i-a călcat în picioare. Pe unii dintre cei mai de seamă atât în Biserică cât și în stat, care erau lumini arzătoare și strălucitoare în generația lor, i-a silit fie să se conformeze idolatriei sale, fie i-a omorât; i-a prins în mâinile sale și apoi i-a călcat în picioare și a triumfat asupra lor; ca bunul bătrân Eleazar și cei șapte frați, pe care i-a omorât cu torturi crude, pentru că nu voiau să mănânce carne de porc, 2 Mac. 6:7. Se lăuda că prin aceasta insulta Cerul însuși și își înălța tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu, Isa. 14:13. (4.) S-a mărit până la prințul oștirii. S-a ridicat împotriva marelui preot, Onia, pe care l-a lipsit de demnitatea sa, sau mai degrabă împotriva lui Dumnezeu însuși, care era Regele de demult al lui Israel, care domnește veșnic Regele Sionului, care însuși conduce propria Sa oștire care luptă bătăliile Sale. Împotriva Lui s-a mărit Antioh; ca Faraon, când a zis: Cine este Domnul? Observație: Cei care prigonesc poporul lui Dumnezeu Îl prigonesc pe Dumnezeu însuși. (5.) A luat jertfa cea de fiecare zi. Mielul de dimineață și de seară, pe care Dumnezeu a poruncit să fie adus în fiecare zi pe altarul Său spre cinstea Sa, Antioh l-a interzis și a oprit aducerea lui. Fără îndoială că a luat toate celelalte jertfe, dar numai jertfa cea de fiecare zi este menționată, pentru că aceea era cea mai mare pierdere dintre toate, căci prin ea își mențineau comuniunea constantă cu Dumnezeu, pe care o preferau înaintea celor ocazionale. Poporul lui Dumnezeu socotește jertfele lor zilnice, exercițiile lor de devoțiune de dimineață și de seară, cea mai necesară dintre îndatoririle zilnice și cea mai plăcută dintre mângâierile zilnice și nu s-ar despărți de ele pentru toată lumea. (6.) A aruncat la pământ locul sanctuarului Său. Nu a ars și nu a dărâmat templul, dar l-a aruncat la pământ când l-a profanat, l-a făcut templu al lui Jupiter Olimpian și și-a pus chipul în el. A aruncat la pământ și adevărul, a călcat în picioare cartea Legii, acel cuvânt al adevărului, a rupt-o și a ars-o și a făcut tot ce a putut ca s-o distrugă cu totul, ca să fie pierdută și uitată pentru totdeauna. Acestea au fost planurile acelui prinț nelegiuit. În acestea a practicat. Și (ați crede?) în acestea a prosperat. A dus lucrurile foarte departe, părea să-și fi atins scopul și era aproape de a extirpa acea religie sfântă pe care mâna dreaptă a lui Dumnezeu o sădise. Dar ca nu cumva el sau altcineva să triumfe, ca și cum prin aceasta ar fi biruit pe Dumnezeu însuși și ar fi fost mai puternic decât El, lucrul este explicat aici și pus într-o lumină adevărată. [1.] Nu ar fi putut face aceasta dacă Dumnezeu nu i-ar fi îngăduit s-o facă, nu ar fi avut nicio putere împotriva lui Israel dacă nu i-ar fi fost dată de sus. Dumnezeu a pus această putere în mâna lui și i-a dat o oștire împotriva jertfei celei de fiecare zi. Providența lui Dumnezeu a pus în mâna lui acea sabie cu care a fost în stare să doboare totul înaintea lui. Observație: Trebuie să privim și să recunoaștem mâna lui Dumnezeu în toate întreprinderile și toate succesele dușmanilor Bisericii împotriva Bisericii. Ei nu sunt decât nuiaua în mâna lui Dumnezeu. [2.] Dumnezeu nu ar fi îngăduit aceasta dacă poporul Său nu L-ar fi provocat să facă așa. Este din pricina fărădelegii, fărădelegea lui Israel, ca să-i pedepsească pentru aceea, că Antioh este folosit să le dea toată această necaz. Observație: Când țara plăcută și toate lucrurile ei plăcute sunt pustiite, trebuie recunoscut că păcatul este cauza pricinuitoare a întregii pustiiri. Cine a dat pe Iacov la jaf? Nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Isa. 42:24. Marea fărădelege a evreilor după captivitate (când au fost vindecați de idolatrie) a fost disprețuirea și profanarea lucrurilor sfinte, disprețuirea slujbei lui Dumnezeu, aducând la jertfă cele sfâșiate și șchioape, ca și cum masa Domnului ar fi un lucru disprețuit (așa găsim Mal. 1:7, 8 etc., și că preoții erau vinovați de aceasta Mal. 2:1, 8), și de aceea Dumnezeu l-a trimis pe Antioh să ia jertfa cea de fiecare zi și să arunce la pământ locul sanctuarului Său. Observație: Este drept din partea lui Dumnezeu să-i lipsească de privilegiile casei Sale pe cei care le disprețuiesc și le profanează și să-i facă pe aceia să cunoască valoarea rânduielilor prin lipsa lor pe cei care nu ar cunoaște-o prin bucuria de a le avea.
Considerați

Considerare

Henry se îndreaptă spre întrebarea cât timp vor dura pustiirile. (2.) Răspunsul dat acestei întrebări, v. 14. Hristos dă instrucțiuni sfinților îngeri, căci ei sunt împreună-slujitori cu noi; dar aici răspunsul a fost dat lui Daniel, pentru că pentru el a fost pusă întrebarea: I-a zis mie. Dumnezeu dă uneori mari favoruri poporului Său, ca răspuns la cercetările și cererile prietenilor lor pentru ei. Acum, [1.] Hristos îl asigură că necazul se va sfârși; va continua 2300 de zile și nu mai mult, atâtea seri și dimineți (așa este cuvântul), atâtea nycthemerai, atâtea zile naturale, socotite, ca la începutul Genezei, după seri și dimineți, pentru că seara și dimineața jertfa era cea pe care o jeleau cel mai mult pierderea și socoteau că timpul trecea foarte încet cât timp erau lipsiți de ele. Unii fac ca dimineața și seara, în acest număr, să stea pentru două, și atunci 2300 de seri și tot atâtea dimineți vor face doar 1150 de zile; și cam atâtea zile a fost întreruptă jertfa cea de fiecare zi: și aceasta se apropie mai mult de calculul (cap. 7:25) al unui timp, timpuri și împărțirea unui timp. Dar este mai puțin forțat să le înțelegem ca atâtea zile naturale; 2300 de zile fac șase ani și trei luni și vreo optsprezece zile; și exact atât de mult socotesc de la defecțiunea poporului, pricinuită de Menelau marele preot în al 142-lea an al împărăției Seleucizilor, în luna a șasea a acelui an și în ziua a 6-a a lunii (așa o datează Iosif), până la curățirea sanctuarului și restabilirea religiei printre ei, care a fost în al 148-lea an, în luna a noua și în ziua a 25-a a lunii, 1 Mac. 4:52. Dumnezeu socotește timpul necazurilor poporului Său; El este întristat. Apoc. 2:10, Vei avea necaz zece zile. [2.] Îl asigură că vor vedea zile mai bune după aceea: Atunci va fi curățit sanctuarul. Observație: Curățirea sanctuarului este un semn fericit de bine pentru orice popor; când încep să fie reformați, vor fi curând ușurați. Deși Dumnezeul drept poate, pentru îndreptarea poporului Său, îngădui ca sanctuarul Său să fie profanat pentru o vreme, totuși Dumnezeul gelos va veghea, pentru slava Sa, la curățirea lui la timpul cuvenit. Hristos a murit ca să-Și curețe Biserica și o va curăți astfel încât în cele din urmă s-o prezinte fără pată Sieși.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în propria ta viață simți nevoia de a privi necazurile prezente prin prisma timpurilor rânduite de Dumnezeu? 2. Cum afectează amintirea că puterile pământești se ridică și cad felul în care îți ții îngrijorările actuale? 3. Ce practică zilnică de devoțiune ai putea păzi mai cu grijă după ce ai reflectat asupra jertfelor întrerupte în această viziune?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, în viziunea dată lui Daniel, Tu ai descoperit domnia Ta suverană peste orice putere ce se ridică și curățirea sigură a sanctuarului Tău la vremea hotărâtă. Prin Duhul Tău, întărește-ne să ne încredem în Prințul prinților, să umblăm în pocăință zilnică și să ne ținem strâns de nădejdea restaurării finale până ce va răsări ziua aceea. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →