Eterniseed › Curriculum › Iudita
Iudita 11-12 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)
Deschidere
Capitolele al unsprezecelea și al doisprezecelea din Iudita se desfășoară în cortul lui Holoferne însuși. Văduva din Betulia vorbește pentru prima dată înaintea generalului oștirii asiriene, iar autorul inspirat își alcătuiește cuvintele cu o grijă extraordinară, astfel încât cititorul să vadă atât sensul de suprafață pe care îl aude Holoferne, cât și sensul mai adânc pe care îl împărtășesc Domnul și Iudita. Biserica primește aceste capitole ca pe o lungă lecție despre providență și despre ironia vorbirii dumnezeiești. Aparenta lingușire a lui Iudita față de Nabucodonosor ascunde o recunoaștere mai profundă a adevăratului Domn; aparenta ei profeție că Israel va cădea ascunde certitudinea că mândrul comandant însuși va cădea; aparenta ei disponibilitate de a împărtăși masa lui ascunde fidelitatea absolută prin care ea mănâncă doar hrana adusă de slujnica ei și refuză orice contaminare. Părinții, de la Origen la Aquino, au citit aceste capitole cu atenție la arhitectura morală a cuvântării Iuditei, iar învățătura constantă a Bisericii este că cuvintele ei nu sunt minciuni în sens tehnic, ci echivocuri providențiale rostite de o femeie consacrată într-un conflict armat împotriva unui agresor nedrept. Mai presus de toate, Biserica citește în această scenă chipul noului Israel care merge nevătămat prin tabăra puterilor acestei lumi, mâncând doar hrana propriei sale provizii, susținut de harul ascuns al sacramentelor, în timp ce totul în jurul ei se îmbată de ospețele false ale imperiului.
Citește
Citire
Citiți cu atenție capitolele 11 și 12 din Iudita, urmărind structura celor două cuvântări ale Iuditei înaintea lui Holoferne. În capitolul al unsprezecelea, observați asigurarea ei inițială că niciun cuvânt al ei nu va fi neadevărat dacă este înțeles cum se cuvine — o remarcă al cărei sens deplin va deveni clar abia la sfârșit. Notați catalogul virtuților presupuse ale lui Holoferne, identificarea lingușitoare a acestuia ca înțelept, profeția ei aparentă că Israel va păcătui împotriva Dumnezeului ei mâncând hrana sfințită în timpul asediului și astfel se va preda în mâinile asirienilor, și oferta ei de a-l conduce pe Holoferne în siguranță prin ținutul deluros până la Ierusalim. În capitolul al doisprezecelea, observați insistența ei de a-și aduce propriile provizii, cererea de a i se îngădui să iasă noaptea ca să se roage și să se scalde la izvorul de lângă tabără, și abținerea ei statornică de la hrana mesei lui Holoferne chiar și atunci când este invitată să ospăteze cu el. Apoi citiți scena de încheiere a celei de-a patra zile, când Holoferne dă în cinstea ei un ospăț intim și bea mai mult vin decât a băut în orice altă zi de la începutul campaniei.
Studiu
Părinții și Doctorii Bisericii s-au confruntat cu arhitectura morală a cuvântării Iuditei către Holoferne, iar învățătura constantă ajunge la o poziție clară. Porunca a opta interzice minciuna, adică afirmarea unei falsități cu intenția de a-l induce pe altul în eroare, contrar dreptului acestuia la adevăr. Agresorul nedrept aflat într-un conflict armat nu are dreptul la informația care i-ar permite să-și desăvârșească agresiunea nedreaptă, iar femeia consacrată care vorbește în tabăra unui astfel de agresor, în apărarea poporului ei, poate folosi tehnica echivocului, a rezervei mentale și chiar a deturnării directe fără a comite păcatul minciunii. Sfântul Toma d'Aquino tratează în Summa cazul mai larg al stratagemelor de război și concluzionează că disimularea prin care o armată își ascunde intenția față de dușman nu este minciuna interzisă. De asemenea, Sfântul Augustin distinge între înșelăciunea practicată în ordinea dreptății și înșelăciunea practicată pentru avantaje personale. Cuvântarea Iuditei către Holoferne operează în întregime în prima categorie. Adresarea ei lingușitoare recunoaște poziția reală a lui Holoferne ca comandant al oștirii asiriene, fără a-i susține pretențiile la divinitate. Profeția ei că Israel va cădea este adevărată într-un mod pe care Holoferne nu-l poate percepe: Israel, așa cum este reprezentat de Holoferne însuși, prin mândria și armata lui, va cădea într-adevăr sub mâna aceluiași Dumnezeu pe care Iudita îl invocă. Oferta ei de a-l conduce pe Holoferne prin ținutul deluros este o ofertă de a-l conduce la pieirea lui, ceea ce va și face. Fiecare propoziție rostită de ea are un sens adevărat accesibil providenței care lucrează prin ea, chiar atunci când sensul de suprafață destinat lui Holoferne este opusul adevărului. Biserica citește această arhitectură morală complexă ca pe o instrucțiune despre natura providenței însăși. Domnul lucrează prin cuvântarea slujitorilor Săi în moduri care depășesc propriile lor intenții conștiente, iar sufletul consacrat care și-a pus întreaga viață sub rânduiala Lui vorbește chiar și în tabăra dușmanului cu un adevăr mai adânc decât poate detecta dușmanul. Sfântul Ieronim spune în prefața la Iudita că ea este chipul Bisericii care, prin puritatea vieții și integritatea cuvântării, biruiește dușmanii adevărului. Capitolul al doisprezecelea introduce apoi chestiunea contaminării. Iudita insistă să-și aducă propriile provizii și să iasă noaptea ca să se roage și să se scalde. Biserica citește aceste detalii ca pe un chip al vieții sacramentale a Bisericii în mijlocul unei culturi care i-ar oferi hrana ospețelor ei false. Așa cum Iudita mănâncă doar pâinea adusă de slujnica ei și bea doar vinul pregătit de casa ei, Biserica mănâncă doar pâinea sfințită pe altarele ei și bea doar vinul binecuvântat în potirele ei. Așa cum Iudita se scaldă noaptea la izvorul din afara taberei, Biserica își reînnoiește spălarea baptismală în sacramentele pocăinței și Euharistiei în mijlocul prafului pelerinajului ei. Ospățul din ziua a patra este descris cu amănuntul deosebit că Holoferne a băut mai mult vin decât băuse în orice altă zi de la nașterea lui. Părinții citesc acest amănunt ca pe sfârșitul inevitabil al oricărui duh mândru care se măsoară după propriile pofte: duhul imperiului se îmbată până la insensibilitate tocmai atunci când este mai mulțumit de sine. Biserica recunoaște în această scenă lungul tipar prin care puterile acestei lumi se distrug prin propriile excese, în timp ce rămășița consacrată rămâne trează, atentă și gata de lucrarea izbăvirii.
Considerați
Considerare
Considerați arhitectura morală a cuvântării Iuditei ca pe un îndrumar pentru propria voastră spunere a adevărului sub presiune. Cei mai mulți dintre noi nu vom înfrunta niciodată întrebarea cum să vorbim în cortul unui general nedrept care asediază cetatea noastră, dar cei mai mulți dintre noi ne confruntăm zilnic cu întrebarea cum să vorbim cu adevărat fără a expune persoane nevinovate la vătămare nedreaptă. Tradiția morală catolică a rafinat cu mare grijă principiile rezervei mentale, ale echivocului și ale înșelării agresorului, iar Iudita stă ca figura biblică ce le întrupează. Gândiți-vă dacă ați devenit nepăsători în micile acte de spunere a adevărului care alcătuiesc vorbirea voastră zilnică, sau dacă ați devenit rigizi într-un mod care expune persoane nevinovate la vătămare. Gândiți-vă de asemenea la insistența Iuditei asupra propriilor provizii. Biserica învață că creștinul trebuie să aibă grijă să-și păstreze intactă viața sacramentală în mijlocul fiecărei culturi în care trebuie să trăiască și să lucreze. Iudita își aduce pâinea, untdelemnul, prăjitura. Creștinul își aduce Sfânta Liturghie, rozariul, spovedania săptămânală, rugăciunea din cămin. Există oare hrăniri ale culturii înconjurătoare care au început să vă contamineze duhul, și ce provizii ați adus din propria voastră casă ca să vă susțină în schimb? Gândiți-vă în cele din urmă la beția lui Holoferne. Duhul mândru se distruge prin propria poftă. Unde vedeți acest tipar în viața publică a vremii, și unde îl vedeți în propria voastră viață interioară? Ce poftă a voastră, dacă nu ar fi stăpânită, ar bea mai mult într-o singură seară decât oricând înainte?
Răspunde
Răspuns
Pentru restul acestei săptămâni, luați cu voi pretutindeni o mică 'provizie din Betulia' — un rozariu, un crucifix mic, un carton împăturit cu cuvintele Magnificatului sau rugăciunea de Împărtășanie spirituală a Sfântului Alfons. Când intrați în orice întâlnire, adunare sau loc unde hrana culturii înconjurătoare vi se oferă duhului, atingeți deliberat această provizie și amintiți-vă că mâncați în propria voastră casă, la masa Domnului.
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic și veșnic, care în zilele șederii Iuditei în tabăra lui Holoferne ai păzit-o de orice contaminare a mesei celor mândri și ai dat cuvintelor ei un adevăr mai adânc decât putea detecta agresorul nedrept, păzește-ne și pe noi în mijlocul culturilor în care trebuie să trăim și să vorbim în pelerinajul nostru. Dă-ne prudența de a ne păstra intacte proviziile sacramentale, curajul de a ne scălda în fiecare noapte în izvoarele pocăinței și ale rugăciunii, și integritatea cuvântării care nu-i înșală pe cei nevinovați, dar nu trădează nici adevărul în mâinile agresorului. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, în al cărei sân Cuvântul veșnic a păstrat pâinea casei Sale în timpul lungului asediu al omenirii căzute, susține în noi sobrietatea rămășiței consacrate. Prin Hristos Domnul nostru, care viețuiește și domnește împreună cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.