← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Cronici

2 Cronici 17-20 — cu Matthew Henry

2 Cronici 17-20Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 2 Cronici 17–20 ne invită în domnia lui Iosafat, un rege a cărui viață modelează interacțiunea dintre devotamentul personal și responsabilitatea publică. Expunerea atentă a lui Henry evidențiază cum harul poate curge prin liniile regale și cum inima unui conducător pentru Dumnezeu modelează o întreagă națiune. De-a lungul acestor capitole îl vedem pe Iosafat întărindu-și regatul, trimițând învățători ai legii și totuși poticnindu-se în alianțe periculoase. Reflecțiile lui Henry ne ajută să vedem atât răsplățile ascultării din toată inima, cât și pericolele subtile ale prieteniilor compromise. Ascultând vocea sa, suntem încurajați să ne examinăm propriile angajamente și influențele pe care le permitem să ne modeleze deciziile. Lecția de astăzi oferă, așadar, atât încurajare, cât și un avertisment sobru pentru oricine caută să umble cu credincioșie în poziții de influență.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești 2 Cronici 17–20 încet și cu rugăciune. Observă reformele timpurii ale lui Iosafat, decizia sa de a trimite leviți și principi în toată Iuda cu cartea legii și relatarea ulterioară a alianței sale cu Ahab. Observă cum cronicarul contrastează evlavia personală a regelui cu consecințele compromisurilor sale politice. Permite narațiunii să evidențieze atât binecuvântările care urmează căutării din toată inima a Domnului, cât și pericolele alianțelor încurcate. În timp ce citești, cere Duhului să-ți pregătească inima pentru perspectivele pe care le va aduce Matthew Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a schița forma generală a domniei lui Iosafat. Aici începe viața și domnia lui Iosafat, care a fost unul dintre primii trei dintre vrednicii regali, unul dintre cei mai buni care au purtat vreodată sceptrul lui Iuda de când capul lui David a fost pus jos. El a fost fiul bun al unui tată bun, astfel încât, în acest timp, harul curgea în sânge, chiar în sângele regal. Fericit fiul care a avut un astfel de tată, să pună o temelie bună în el și pentru el. Fericit tatăl care a avut un astfel de fiu, să zidească atât de bine pe temelia pe care o pusese! Fericită împărăția care a fost binecuvântată cu doi astfel de regi, două astfel de domnii, împreună! În acest capitol avem, I. Accederea sa la tron și stabilirea pe tron, ver. 1, 2, 5. II. Evlavia sa personală, ver. 3, 4, 6. III. Cursul pe care l-a urmat pentru a promova religia în împărăția sa, ver. 7-9. IV. Puterea mare pe care a purtat-o printre vecini, ver. 10, 11. V. Marea putere a împărăției sale, atât în garnizoane, cât și în forțe permanente, ver. 12-19. Astfel, prosperitatea sa a fost răsplata evlaviei sale, iar evlavia sa a fost cel mai strălucit har și podoabă a prosperității sale. Henry examinează apoi ce om bun s-a dovedit a fi Iosafat. II. Ce om bun a fost. Este un caracter excelent care i se dă aici. 1. El a umblat în căile tatălui său David. În caracterele regilor, căile lui David sunt adesea făcute standard, ca în 1 Împărați 15:3, 11; 2 Împărați 14:3; 16:2; 18:3. Dar distincția nu este nicăieri marcată atât de puternic ca aici între căile sale dintâi și căile sale de pe urmă; căci cele de pe urmă nu au fost atât de bune ca cele dintâi. Căile sale, înainte de a cădea atât de rău în chestiunea lui Urie (care este menționată mult mai târziu ca pata din scutul său, 1 Împărați 15:5), au fost căi bune și, deși s-a refăcut fericit din acea cădere, totuși poate că nu și-a redobândit niciodată pe deplin, cât a trăit, puterea și mângâierea spirituală pe care le-a pierdut prin ea. Iosafat l-a urmat pe David atât cât l-a urmat pe Dumnezeu și nu mai departe. Pavel însuși limitează astfel imitarea noastră a lui (1 Corinteni 11:1): Urmați-mă, așa cum eu îl urmez pe Hristos, și nu altfel. Mulți oameni buni au avut căile lor dintâi, care au fost căile lor cele mai bune, prima lor dragoste, care a fost dragostea lor cea mai puternică; și în fiecare copie pe care ne propunem să o scriem după, trebuie să selectăm doar ceea ce este bun, și mai ales ceea ce este mai bun. Cuvintele de aici admit o altă citire; ele sună astfel: El a umblat în căile lui David, tatăl său (Hareshonim), acele căi dintâi, sau acele căi străvechi. Și-a propus, ca exemplu, timpurile primitive ale familiei regale, acele timpuri cele mai curate, înainte ca corupțiile domniilor târzii să intre. Vezi Ieremia 6:16. LXX lasă afară pe David și se referă astfel la Asa: El a umblat în căile dintâi ale tatălui său și nu l-a imitat în ceea ce era greșit la el, spre sfârșitul timpului său. Este bine să fim precauți în a-i urma pe cei mai buni oameni, ca nu cumva să ne abatem după ei. 2. El nu a căutat la baalimi, ci a căutat la Domnul Dumnezeul tatălui său, v. 3, 4. Națiunile vecine aveau baalimii lor, una avea un Baal și alta avea altul; dar el i-a urât pe toți, nu a avut nimic de-a face cu ei. El s-a închinat Domnului Dumnezeului tatălui său și numai Lui, s-a rugat numai Lui și a întrebat numai de la El; ambele sunt incluse în a-L căuta. 3. Că a umblat în poruncile lui Dumnezeu, nu numai că s-a închinat adevăratului Dumnezeu, ci L-a închinat potrivit instituției Sale, și nu după faptele lui Israel, v. 4. Deși regele lui Israel era vecinul și aliatul său, totuși nu a învățat calea lui. Oricare ar fi fost relațiile sale cu el în chestiuni civile, el nu a avut comuniune cu el, nici nu s-a conformat cu el în religia sa. În aceasta a rămas aproape de regulă. 4. Inima lui s-a înălțat în căile Domnului (v. 6), sau și-a înălțat inima. Și-a adus inima la lucrarea sa și și-a înălțat inima în ea; adică a avut o privire sinceră către Dumnezeu în ea. Către Tine, Doamne, îmi înălț sufletul. Inima lui s-a lărgit în ceea ce este bun, Ps. 119:32. El nu a crezut niciodată că poate face destul pentru Dumnezeu. El era viu și afectuos în religia sa, fierbinte în duh, slujind Domnului, vesel și plăcut în ea; a mers înainte în lucrarea sa cu promptitudine, ca Iacov, care, după viziunea sa despre Dumnezeu la Betel, și-a înălțat picioarele, Gen. 29:1, margine. El a fost îndrăzneț și hotărât în căile lui Dumnezeu și a mers înainte cu curaj. Inima lui s-a înălțat deasupra considerării dificultăților care erau în calea datoriei sale; le-a depășit cu ușurință pe toate și nu s-a speriat de vânturi și nori de la semănat și secerat, Ecl. 11:4. Să umblăm în același duh. Henry arată apoi ce om folositor a devenit regele în generația sa. III. Ce om folositor a fost, nu numai un om bun, ci un rege bun. El nu numai că a fost bun el însuși, ci a făcut bine în generația sa, a făcut mult bine. 1. A îndepărtat învățătorii minciunilor, așa sunt numite chipurile (Hab. 2:18), înălțimile și dumbrăvile, v. 6. Se referă la acelea în care se închinau idolilor; căci cele dedicate numai adevăratului Dumnezeu nu au fost îndepărtate, cap. 20:33. Numai idolatria a desființat-o. Nimic nu a corupt națiunea mai mult decât acele dumbrăvi sau chipuri idolatre pe care le-a îndepărtat. 2. A trimis învățători ai adevărului. Când a cercetat starea religiei în împărăția sa, a găsit poporul său în general foarte ignorant: nu știau că fac rău. Chiar și în ultima domnie bună nu s-a avut grijă să-i învețe în datoria lor; și de aceea Iosafat hotărăște să înceapă lucrarea de la capătul potrivit, se ocupă de ei ca de ființe raționale, nu vrea să-i conducă orbește, nici măcar într-o reformă, ci se străduiește să-i învețe bine, știind că aceasta era calea de a-i vindeca bine. În această lucrare bună a folosit, (1.) Pe principii săi. Pe cei din jurul său i-a trimis; pe cei din țară i-a trimis să învețe în cetățile lui Iuda, v. 7. Le-a poruncit, în administrarea dreptății, nu numai să corecteze poporul când făcea rău, ci să-l învețe cum să facă mai bine și să dea o rațiune pentru ceea ce făceau, ca poporul să fie informat despre diferența dintre bine și rău. Principii sau judecătorii de pe bancă au o mare ocazie de a învăța poporul datoria față de Dumnezeu și om și nu este în afara provinciei lor, căci legile lui Dumnezeu trebuie privite ca legi ale țării. (2.) Leviții și preoții au mers cu principii și au învățat în Iuda, având cu ei cartea legii, v. 8, 9. Ei erau învățători prin funcție, Deut. 33:10. Învățarea era parte din lucrarea pentru care primeau întreținerea. Preoții și leviții nu aveau aproape nimic altceva de făcut. Dar, se pare, au neglijat-o, pretinzând poate că nu puteau face poporul să-i asculte. „Ei bine”, spune Iosafat, „veți merge împreună cu principii, și ei cu autoritatea lor vor obliga poporul să vină și să vă asculte; și atunci, dacă nu sunt bine instruiți, este vina voastră.” Ce abundență de bine poate fi făcut când Moise și Aaron merg astfel mână în mână în a face aceasta, când principii cu puterea lor și preoții și leviții cu învățătura lor din Scriptură sunt de acord să învețe poporul cunoștința bună a lui Dumnezeu și datoria lor! Acești judecători itineranți și predicatori itineranți împreună au fost instrumentali pentru a răspândi o lumină binecuvântată în cetățile lui Iuda. Dar se spune: Aveau cu ei cartea legii Domnului. [1.] Pentru propria lor îndrumare, ca de acolo să scoată toate instrucțiunile pe care le dădeau poporului și să nu învețe ca doctrine poruncile oamenilor. [2.] Pentru convingerea poporului, ca să vadă că aveau o autorizație divină pentru ceea ce spuneau și să le transmită numai ceea ce primeau de la Domnul. Observă, Slujitorii, când merg să învețe poporul, ar trebui să aibă Bibliile cu ei. Henry încheie secțiunea descriind cât de fericit a fost Iosafat în favoarea lui Dumnezeu. IV. Ce om fericit a fost. 1. Cât de fericit a fost în favoarea Dumnezeului său, care l-a recunoscut și l-a binecuvântat în mod semnificativ: Domnul era cu el (v. 3); cuvântul Domnului a fost ajutorul său (așa parafraza caldeeană); Domnul a stabilit împărăția în mâna sa, v. 5. Cei care stau fermi au prezența lui Dumnezeu cu ei. Dacă frumusețea Domnului Dumnezeului nostru este peste noi, aceasta va stabili lucrarea mâinilor noastre și ne va stabili în integritatea noastră. 2. Cât de fericit a fost în afecțiunile poporului său (v. 5): Tot Iuda i-a adus daruri, în recunoașterea bunătății sale de a trimite predicatori printre ei. Cu cât este mai multă religie adevărată printre un popor, cu atât va fi mai multă loialitate conștiincioasă. Un guvern care răspunde scopului guvernării va fi susținut. Efectul favorii atât a lui Dumnezeu, cât și a împărăției sale a fost că a avut bogății și cinste din abundență. Este fără îndoială adevărat, deși puțini vor crede, că religia și evlavia sunt cele mai bune prietene ale prosperității exterioare. Și, observă, urmează imediat: Inima lui s-a înălțat în căile Domnului. Bogățiile și cinstea din abundență se dovedesc pentru mulți o piedică și un obstacol în căile Domnului, o ocazie de mândrie, siguranță și senzualitate; dar au avut un efect cu totul contrar asupra lui Iosafat: abundența sa a fost ulei pentru roțile ascultării sale, și cu cât avea mai mult din bogăția acestei lumi, cu atât inima lui s-a înălțat mai mult în căile Domnului.
Considerați

Consideră

Henry reflectă asupra adevăratei surse a puterii naționale. Dar, în cele din urmă, observă, Nu această armată formidabilă a fost cea care a insuflat teroare națiunilor vecine, care le-a oprit de la a încerca ceva împotriva lui Israel sau le-a obligat să plătească tribut, ci frica de Dumnezeu care a căzut peste ele când Iosafat și-a reformat țara și a înființat un minister de predicare în ea, v. 10. Rânduielile lui Dumnezeu sunt mai mult puterea și siguranța unei împărății decât forța sa militară — oamenii lui Dumnezeu mai mult decât oamenii săi de război. Henry trage în cele din urmă lecții din încurcătura lui Iosafat cu Ahab. Aceasta este aproape cuvânt cu cuvânt aceeași cu ceea ce am avut, 1 Împărați 22. Nu vom repeta ceea ce s-a spus acolo, nici nu avem mult de adăugat, dar putem profita de ocazie să ne gândim, 1. La marea datorie de a-L recunoaște pe Dumnezeu în toate căile noastre și de a cerceta la cuvântul Său, orice am întreprinde. Iosafat nu a fost dispus să continue până nu a făcut aceasta, v. 4. Prin rugăciune credincioasă particulară, prin consultarea nepărtinitoare a Scripturii și a propriilor conștiințe și printr-o privire atentă la indiciile providenței, putem face astfel de cercetări și cu mare satisfacție. 2. La marele pericol al companiei rele chiar și pentru oamenii buni. Cei care au mai multă înțelepciune, har și hotărâre nu pot fi siguri că pot conversa familiar cu oamenii răi și nu primesc niciun rău de la ei. Iosafat aici, în complezență față de Ahab, stă în hainele sale, ascultând cu răbdare pe profeții mincinoși vorbind minciuni în numele Domnului (v. 9), abia își găsește inima să-i dea o mustrare prea blândă și blândă pentru că urăște un profet al Domnului (v. 7) și nu îndrăznește să mustre pe acel profet mincinos care a abuzat în mod josnic de văzătorul credincios, nici să se opună lui Ahab care l-a aruncat în închisoare. Cei care se aventurează printre scaunele batjocoritorilor nu pot scăpa fără o mare parte din vina atașată cel puțin omisiunii datoriei lor, cu excepția cazului în care au astfel de măsuri de înțelepciune și curaj pe care puțini le pot pretinde. 3. La nefericirea celor care sunt înconjurați de lingușitori, în special profeți lingușitori, care strigă pace la ei și profețesc numai lucruri netede. Astfel a fost Ahab înșelat în ruina sa și pe drept; căci a ascultat de astfel de și a preferat pe cei care îl lingușeau înaintea unui profet bun care i-a dat avertisment cinstit despre pericolul său. Cei care fac cel mai bine pentru ei înșiși sunt cei care le dau prietenilor lor voie, și în special slujitorilor lor, să trateze cu ei în mod simplu și credincios și să primească mustrările lor nu numai cu răbdare, ci și cu bunăvoință. Sfatul acela nu este întotdeauna cel mai bun pentru noi care ne este cel mai plăcut. 4. La puterea lui Satan, prin permisiunea divină, în copiii neascultării. Un singur duh mincinos poate face 400 de profeți mincinoși și îi poate folosi pentru a-l înșela pe Ahab, v. 21. Diavolul devine ucigaș prin a fi mincinos și distruge oamenii înșelându-i. 5. La dreptatea lui Dumnezeu în a-i da pe cei care nu vor primi dragostea adevărului, ci se răzvrătesc împotriva lui, pradă unor amăgiri puternice, ca să creadă o minciună, v. 21. Lasă duhul mincinos să prevaleze pentru a-i atrage la ruina lor pe cei care nu vor fi convinși de datoria și fericirea lor. 6. La situația grea a slujitorilor credincioși, a căror soartă a fost adesea să fie urâți, persecutați și tratați rău pentru că au fost credincioși Dumnezeului lor și drepți și buni cu sufletele oamenilor. Micaia, pentru că și-a descărcat o conștiință bună, a fost bătut, închis și condamnat la pâinea și apa necazului. Dar el a putut face apel cu siguranță la rezultat, așa cum pot face toți cei care sunt persecutați pentru credincioșia lor, v. 27. Ziua va declara cine are dreptate și cine greșește, când Hristos va apărea, spre mângâierea de nespus a poporului Său persecutat și spre confuzia veșnică a persecutorilor lor, care vor fi făcuți să vadă în acea zi (v. 24) ceea ce nu vor crede acum.
Răspunde
1. Unde vezi dovezi că „căile tale dintâi” rămân căile tale cele mai bune și unde te-ai îndepărtat? 2. Ce relații sau alianțe din viața ta îți întăresc în prezent umblarea cu Dumnezeu și care te trag subtil? 3. Cum ai putea, ca Iosafat, să folosești orice influență ai avea pentru a răspândi cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu printre cei din jurul tău?
Roagă-te
Părinte milostiv, așa cum Iehosafat Te-a căutat cu toată inima lui și a îndepărtat locurile înalte, umple-ne cu Duhul Tău ca să umblăm pe aceleași căi dintâi ale devoțiunii, întorcându-ne de la orice idol al vremii noastre. Dă-ne curaj să ne folosim influența pentru adevărul Tău și păzește-ne de orice prietenie compromițătoare care ne-ar îndepărta de ascultarea din toată inima. Stabilește lucrarea mâinilor noastre spre slava Ta, prin Hristos Domnul nostru. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →