Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 141-142 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție ne îndreptăm spre psalmii de încheiere ai sezonului de pustie al lui David, având pe Ioan Calvin ca ghid. Expunerea atentă a lui Calvin asupra Psalmilor 141 și 142 arată cum un credincios persecutat își ține atât limba cât și inima sub paza divină, ridicând totuși ochii încrezători către Domnul. Comentariile sale ne invită să ne examinăm propriile rugăciuni atunci când dușmanii ne înconjoară și prietenii dispar. Vom asculta ritmul constant al credinței care refuză să răspundă răului cu rău. Perspectivele lui Calvin rămân remarcabil de practice pentru oricine caută să umble cu integritate sub presiune astăzi.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești Psalmii 141 și 142 încet și cu rugăciune. Observă strigătele repetate după ajutor, dorul după vorbire păzită și mărturisirea cinstită a singurătății. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a trece la reflecțiile lui Calvin despre felul în care asemenea rugăciuni sunt formate și susținute.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a examina strigătul repetat al lui David către Iehova în primul verset.
1. O, Iehova! Am strigat către Tine. Dintr-un asemenea început și mod de a ne ruga, este evident că David trecea printr-o încercare nu mică, deoarece își repetă cererile și insistă să primească ajutor. Fără a îndrăzni să spunem ceva definitiv asupra acestui punct, nu am dezaproba presupunerea că acest Psalm a fost scris de David cu referire la persecuțiile suferite din partea lui Saul. El ne învață prin exemplul său să ne adresăm imediat lui Dumnezeu și să nu fim ispitiți, așa cum sunt oamenii răi, să renunțăm la rugăciune și să ne bazăm pe alte resurse. El spune că a strigat către Dumnezeu, nu către cer sau pământ, către oameni sau către soartă și alte obiecte deșarte, care sunt menționate, cel puțin în primul rând, în astfel de cazuri de către cei nelegiuiți. Dacă se adresează lui Dumnezeu, este cu murmurări și plângeri, mai degrabă urlând decât rugându-se.El examinează apoi al doilea verset și referința sa la jertfa de seară.
În al doilea verset aluzia este evidentă la ceremoniile legale. [235] La acea vreme rugăciunile poporului lui Dumnezeu erau, potrivit rânduielii Sale, sfințite prin aducerea tămâii și a jertfelor, iar David se baza pe această promisiune. [236] Cât despre presupunerea făcută de unii că el era în acel timp exilat și lipsit de privilegiile adunării religioase, nu se poate spune nimic sigur asupra acestui punct; ideea lor fiind că există o antiteză tacită în verset — că, deși împiedicat să continue cu închinătorii lui Dumnezeu în sanctuar sau să folosească tămâie și jertfă, el dorea ca Dumnezeu să-i accepte totuși rugăciunile. Dar deoarece nu pare să existe motiv să adoptăm acest sens restrâns, este de ajuns să înțelegem adevărul general, că, întrucât aceste simboluri îi învățau pe poporul Domnului să considere rugăciunile lor la fel de acceptabile lui Dumnezeu ca tămâia cea mai dulce și jertfa cea mai aleasă, David a primit întărire credinței sale din această împrejurare. Deși părerea părinților nu se limita în întregime la ceremoniile exterioare, David era obligat să se folosească de astfel de ajutoare. Deoarece considera, așadar, că nu era în zadar că tămâia era arsă zilnic pe altar prin porunca lui Dumnezeu și că se aducea jertfa de seară, el vorbește despre rugăciunile sale în legătură cu această închinare ceremonială. Ridicarea mâinilor înseamnă evident rugăciune, căci cei care traduc ms't, masath, ca dar, întunecă și pervertesc sensul psalmistului. Deoarece cuvântul, care derivă din ns', nasa, înseamnă ridicare în ebraică, deducția firească este că se referă la rugăciune, făcând aluzie la acțiunea exterioară practicată în ea. Și putem presupune ușor că David repetă aici, ca și în alte locuri, același lucru de două ori. Cât despre motivul care a dus la practica universală printre toate popoarele de a ridica mâna în rugăciune, am luat cunoștință de el în altă parte.Calvin trece apoi la cererea pentru o pază asupra gurii în versetul trei.
3. Pune, Doamne, o strajă gurii mele. Deoarece David era expus să fie rănit de furia neînfrânată și lipsită de principii a dușmanilor săi, astfel încât să fie ispitit să acționeze într-un mod care nu ar fi justificabil, el se roagă pentru călăuzire divină, nu doar ca să fie ținut înapoi de la violență manuală, ci ca limba sa să fie oprită de la a rosti ocări sau cuvinte de plângere. Chiar și persoanele cu temperamentul cel mai stăpânit, dacă sunt rănite în mod nejustificat, vor proceda uneori la răzbunare, prin resentimentul față de purtarea nepotrivită a dușmanilor lor. David se roagă, așadar, ca limba sa să fie ținută de Domnul de la a rosti vreun cuvânt nepotrivit. Apoi cere ca inima sa să fie ținută înapoi de la orice plan rău care ar putea duce la răzbunare. Cuvintele adăugate — ca să nu mănânc din delicatesele lor — trebuie înțelese figurativ, ca o cerere ca el să nu fie ispitit de prosperitatea de care se bucură ei în păcat să le imite purtarea. Cele trei lucruri menționate în context trebuie legate; și poate fi util să le considerăm pe fiecare mai îndeaproape. Nimic nefiind mai greu decât pentru victimele persecuției nedrepte să-și înfrâneze vorbirea și să se supună în tăcere și fără plângere la nedreptăți, David avea nevoie să se roage ca gura sa să fie închisă și păzită — ca ușa gurii sale să fie ținută închisă de Dumnezeu, așa cum cel ce păzește poarta veghează intrarea și ieșirea — ntsrh, nitsrah, fiind imperativul verbului, mai degrabă decât un substantiv. El adaugă apoi ca Dumnezeu să nu-i încline inima spre un lucru rău; căci dvr, dabar, este folosit aici, ca și în multe alte locuri, pentru a însemna un lucru. Imediat după aceea se explică spunând că nu ar dori să se lupte cu ei în răutate și astfel să se facă asemenea dușmanilor săi. Dacă acel călugăr despre care vorbește Eusebiu ar fi reflectat cu atenție asupra acestei hotărâri a lui David, nu ar fi căzut în sofismul prosteșc de a-și imagina că s-a arătat elevul desăvârșit prin păstrarea tăcerii timp de șapte ani întregi. Auzind că reglementarea limbii este o virtute rară, s-a dus într-o singurătate îndepărtată, de unde nu s-a întors la maestrul său timp de șapte ani; și fiind întrebat cauza absenței sale îndelungate, a răspuns că meditase asupra celor învățate din acest verset. Ar fi fost potrivit să i se fi cerut în același timp dacă între timp nu a gândit deloc, la fel cum nu a vorbit. Căci cele două lucruri stau legate: a fi tăcut și a fi liber de acuzația gândurilor rele. Este foarte posibil ca, deși a păstrat tăcerea, să fi avut multe gânduri nelegiuite, iar acestea sunt mai rele decât cuvintele deșarte. Am făcut aluzie în treacăt la această noțiune prostească, ca ceea ce poate convinge cititorul de posibilitatea ca persoanele să fugă cu un cuvânt rupt din contextul său și să treacă cu vederea scopul scriitorului. Încredințându-se călăuzirii lui Dumnezeu, atât în gânduri cât și în cuvinte, David recunoaște nevoia influenței Duhului pentru reglementarea limbii și a minții sale, în special când este ispitit să fie exasperat de insolența opoziției. Dacă, pe de o parte, limba este predispusă să alunece și prea grabnică la vorbire, dacă nu este continuu vegheată și păzită de Dumnezeu; pe de altă parte, există afecțiuni dezordonate de un fel lăuntric care trebuie ținute în frâu. Ce atelier ocupat este inima omului și ce mulțime de planuri se fabrică acolo în fiecare clipă! Dacă Dumnezeu nu veghează asupra inimii și limbii noastre, nu vor exista, în mod evident, limite la cuvinte și gânduri de un fel păcătos — atât de rar este darul Duhului al moderației în limbaj, în timp ce Satana face mereu sugestii care vor fi primite ușor și lesne, dacă Dumnezeu nu previne. Nu trebuie să pară absurd să vorbim despre Dumnezeu înclinând inimile noastre spre rău, deoarece acestea sunt în mâna Lui, ca să le întoarcă oriunde voiește El, după plăcerea Sa. Nu că El Însuși le stârnește dorințe rele, ci, deoarece potrivit judecăților Sale ascunse El predă și dă în mod efectiv pe cei răi în tirania Satanei, se spune pe bună dreptate că El îi orbește și îi împietrește. Vina păcatelor lor stă la oameni înșiși și la pofta care este în ei; și, deoarece sunt purtați spre bine sau rău de o dorință firească, nu dintr-un impuls exterior se înclină spre ceea ce este rău, ci spontan și din propria lor stricăciune. Am citit — să lucreze lucrările nelegiuirii; alții citesc — să gândească gândurile nelegiuirii. Sensul este același și nu este nevoie să insistăm asupra preferinței. Prin mnmym, manammim, tradus delicatese, se înțelege mulțumirea simțită de cei nelegiuiți când păcatele lor sunt trecute cu vederea prin îndelunga răbdare divină. În timp ce insolența lor într-un asemenea caz devine mai prezumțioasă, chiar și poporul Domnului este în pericol de a fi înșelat de prosperitatea pe care o văd bucurându-se și de a-și lua libertăți ei înșiși. David avea, așadar, motiv să se roage pentru restricțiile ascunse ale Duhului Sfânt, ca să fie ținut de la a se ospăta din delicatesele lor; adică, a fi îmbătat spre îngăduință sau plăcere păcătoasă prin ceva degradant, măgulitor sau plăcut în împrejurările exterioare. [237]Despre versetul cinci Calvin scrie cu privire la valoarea mustrării drepte.
5. Să mă lovească cel drept, etc. În timp ce Satana îi ispitește pe cei răi prin ademenirile sale, ei, în același timp, se înșală unii pe alții prin lingușire, ceea ce îl determină pe David să declare că ar prefera mult mai mult să fie trezit la datorie prin toiagul aspru al mustrării decât să fie sedus prin minciuni plăcute. Printre cei care disprețuiesc religia nu se administrează nicio mustrare celui care a contractat vreun păcat și, de aceea, dacă avem vreo preocupare pentru siguranța noastră spirituală, ne vom uni cu oamenii buni, care îi restaurează pe cei ce au căzut prin îndemn drept și îi aduc înapoi pe cei ce au greșit pe calea cea dreaptă. Nu este plăcut firii stricate să fie mustrit când păcătuim, dar David se adusese la acel grad de docilitate și lepădare de sine care îl făcea să considere nicio mustrare neplăcută pe cea pe care o știa că vine din duhul bunătății. Deoarece există o oarecare ambiguitate în cuvinte, putem vedea să stabilim sensul propriu al lor. Substantivul chsd, chesed, poate fi foarte bine rezolvat în adverb — cel drept mă va lovi cu milă sau în milă, adăugând prepoziția. Și acesta este sensul adoptat de majoritatea interpreților, că David socotea ca cel mai bun untdelemn astfel de mustrări care respirau dragoste și bunătate sau veneau dintr-un duh bun și nepătimaș. Dacă această lectură este preferată, trebuie amintit că David se referă nu atât la maniera exterioară în care mustrarea trebuie administrată, cât la starea inimii. Oricât de buni ar fi oamenii și oricât de aspră ar fi limbajul pe care îl folosesc în a-i mustra pe cei ce au greșit, ei sunt totuși animați de forța afecțiunii frățești. Chiar și asprimea este, de fapt, cauzată de sfânta lor îngrijorare și teamă pentru siguranța fratelui lor. Cei drepți acționează cu milă sub toată această asprime și severitate aparentă — așa cum, pe de altă parte, acționează cu cruzime cei răi care mustră doar într-un mod foarte blând. Observând această trăsătură în mustrare, David ar distinge, în plus, acel fel de mustrare care își are originea în afecțiune sinceră de invectivele care provin din ură sau animozitate particulară, așa cum spune Solomon. (Proverbe 10:12.) Cealaltă traducere a cuvintelor, totuși, pe care am adoptat-o, este la fel de potrivită —
Considerați
Consideră
Calvin reflectă asupra miracolului credinței care își fixează totuși ochii asupra lui Dumnezeu când orice refugiu omenesc eșuează.
8. Pentru că la Tine, o, Iehova! etc. Dacă reflectăm asupra a ceea ce era cuprins sub figura anterioară a oaselor lor fiind zdrobite, rugăciunea lui în asemenea împrejurări este exact ca și cum fragmentele sfâșiate ale unui cadavru mutilat ar striga către Dumnezeu. Aceasta ne poate da o idee despre curajul eroic al lui David, care putea continua să-și îndrepte ochii către Dumnezeu chiar sub asemenea dificultăți copleșitoare; aceasta fiind tocmai partea pe care credința trebuie să o îndeplinească, făcându-ne adunați și stăpâni pe noi când simțurile noastre ar fi altfel tulburate. [243] Pe cât de mare ar fi fost un miracol ca Dumnezeu să-i fi păstrat în viață, când oasele lor erau risipite, pe atât de mare era un miracol dublu să le susțină mințile în convingerea fermă că nu pier.În capitolul 142 Calvin subliniază stăpânirea de sine constantă pe care David o menține prin rugăciune stăruitoare.
1. Am strigat [245] către Iehova, etc. A arătat o prezență de spirit singulară în David faptul că nu a fost paralizat de frică sau că nu a luat, într-un acces de furie, răzbunare asupra dușmanului său, așa cum ar fi putut face ușor; și că nu a fost determinat de disperare să-și ia viața, ci s-a adresat cu calm exercițiului rugăciunii. A existat un motiv întemeiat pentru care titlul a fost atașat Psalmului pentru a nota această împrejurare, iar David a avut motive întemeiate să menționeze cum s-a încredințat lui Dumnezeu. Înconjurat de armata lui Saul și închis de distrugere din toate părțile, cum era posibil ca el să fi cruțat un dușman atât de neînduplecat, dacă nu ar fi fost întărit împotriva celor mai puternice ispite prin rugăciune? Repetarea pe care o folosește indică faptul că s-a rugat cu stăruință, astfel încât să fie impenetrabil la orice asalt al ispitei.
Răspunde
1. Unde, în presiunile tale actuale, ai nevoie cel mai mult ca Duhul să pună o strajă asupra gurii tale?
2. Cât de dispus ești să primești mustrare de la cel drept mai degrabă decât mângâierea cuvintelor lingușitoare?
3. Cum ar arăta astăzi să-ți ții ochii ațintiți asupra Domnului când nu apare niciun ajutor omenesc?
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, pune o strajă peste gurile noastre și veghează la ușa buzelor noastre, ca inimile noastre să nu se încline spre nici o cale rea. Prin harul suveran al Duhului Tău, fă-ne grabnici să primim mustrarea celor drepți și statornici să refuzăm sfatul celor ce lingușesc. Când cursele ne înconjoară și sufletele noastre se varsă, susține-ne în credincioșia legământului Tău și izbăvește-ne după voia Ta cea dreaptă, prin Isus Hristos Mântuitorul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →