Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 59-60 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Isaia 59-60 oferă o examinare profundă a păcatului omenesc și a dreptății divine. În aceste capitole, profetul confruntă un popor care dă vina pe Dumnezeu pentru necazurile sale, refuzând totodată să-și recunoască propria vinovăție. Calvin desființează cu răbdare fiecare scuză, arătând că mâna Domnului nu este niciodată scurtată și că despărțirea de favoarea Sa izvorăște doar din nelegiuirile noastre. Expunerea sa ne cheamă la o autoexaminare sinceră și la o încredere reînnoită în Dumnezeul care păzește legământul. Ascultând astăzi glasul lui Calvin, Duhul să ne deschidă inimile ca să primim atât mustrarea, cât și mângâierea Scripturii.
Citește
Citire
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi cu încetineală și cu rugăciune capitolele 59 și 60 din Isaia. Observă cum profetul trece de la mărturisirea fărădelegilor înmulțite la făgăduința brațului răscumpărător al lui Dumnezeu și la slava care va răsări peste Sion. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a trece la expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a răspunde obiecțiilor ipocriților care-L acuză pe Dumnezeu de slăbiciune sau de asprime excesivă.
1. Iată, mâna Domnului nu este scurtată. Acest cuvânt seamănă mult cu cel dinainte; căci, după ce a smuls masca ipocriților, care se lăudau în zadar cu ei înșiși, și după ce a arătat că pedeapsa primită de ei era dreaptă, răspunde acum altor obiecții. Ipocriții obișnuiesc să-L acuze pe Dumnezeu fie de slăbiciune, fie de asprime excesivă. El arată, aşadar, că nu-I lipsește nici puterea, nici voința de a-Și mântui poporul, dar că este împiedicat de răutatea lor să-Și arate bunătatea față de ei; de aceea, ei greșesc când Îl învinuiesc pe Dumnezeu și rostesc aceste hule împotriva Lui, când ar trebui, dimpotrivă, să se acuze pe ei înșiși.Calvin continuă arătând că numai nelegiuirile creează despărțirea dintre Dumnezeu și poporul Său.
2. Ci nelegiuirile voastre au făcut o despărțire. Esența celor spuse este că ei nu pot zice că Dumnezeu S-a schimbat, ca și cum ar fi deviat de la firea Sa, ci că toată vina este a lor; pentru că, prin propriile păcate, ei împiedică, într-o anumită măsură, bunătatea Sa și refuză să primească ajutorul Lui. De aici deducem că numai păcatele noastre ne lipsesc de harul lui Dumnezeu și pricinuiesc despărțirea dintre noi și El; căci ceea ce mărturisește Prorocul despre oamenii vremii sale se aplică tuturor veacurilor; deoarece el apără cauza lui Dumnezeu împotriva hulelor oamenilor răi. Astfel, Dumnezeu este întotdeauna același și nu obosește să facă binele; iar puterea Lui nu este micșorată, dar noi împiedicăm intrarea harului Său.Calvin aduce apoi faptele concrete ale poporului, înlăturând orice scuză pentru purtarea lor.
3. Căci mâinile voastre. El aduce acum faptele lor, ca să nu se eschiveze sau să pună la îndoială care sunt acele păcate care „au pricinuit despărțirea”. El le ia, aşadar, orice scuză, aducând înainte cazuri concrete, ca și cum viața lor rușinoasă ar fi expusă pe o scenă deschisă. Acum vorbește la persoana a doua, pentru că, asemenea unui avocat, argumentează și apără cauza lui Dumnezeu și, de aceea, vorbește despre sine ca neapărținând rândului celor răi, cu care nu dorea să fie socotit, deși nu era cu totul lipsit de păcat, ci se temea și slujea lui Dumnezeu și se bucura de libertatea conștiinței. Nimeni nu ar putea fi liber să-i condamne pe alții, dacă era implicat în vinovăția acelorași vicii; și nimeni nu ar putea fi calificat să apere cauza lui Dumnezeu, dacă s-ar lipsi singur de dreptul său trăind în chip nelegiuit. Trebuie să fim altfel decât cei pe care îi mustrăm, dacă nu vrem ca învățătura noastră să fie expusă ridicolului și să fim socotiți obrăznic; iar, pe de altă parte, când slujim lui Dumnezeu cu o conștiință curată, învățătura noastră capătă greutate și autoritate și îi ține pe potrivnici mai deplin osândiți.
Considerați
Reflectare
Calvin reflectă asupra aplicării mai largi a acestui pasaj la întreaga omenire prin citarea lui Pavel în Romani.
Aici apare o dificultate; căci Pavel (Romani 3:17) citează acest pasaj cu scopul de a condamna întreaga omenire ca fiind păcătoasă și stricată și ca neavând nimic bun; în timp ce Prorocul pare să-l aplice în mod special oamenilor vremii sale. Dar răspunsul este ușor; căci, deși se adresează în mod expres evreilor, care credeau că sunt mai sfinți decât alți oameni, neamurile trebuie incluse și ele împreună cu ei. Dacă ni se obiectează că neamurile, când trăiesc cu dreptate, „sunt o lege pentru ele înseși” (Romani 2:14) și că „netăierea împrejur este socotită ca tăiere împrejur” (Romani 2:26), răspund că Prorocul Îl înfățișează pe Dumnezeu plângându-Se de toți cei care nu au fost înnoiți de Duhul lui Dumnezeu. În felul acesta, niciun om nu poate fi exceptat, dacă este privit în firea sa proprie; dar Prorocul vorbește despre sine ca neapărținând numărului lor, pentru că fusese regenerat și era condus de Duhul lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Unde am fost ispitit să dau vina pe Dumnezeu pentru dificultăți care izvorăsc de fapt din propriul meu păcat? Cum pune accentul lui Calvin pe responsabilitatea personală la îndoială explicațiile mele obișnuite pentru uscăciunea duhovnicească? În ce domeniu al vieții sunt invitat să încetez a mă mai scuza și, în schimb, să-mi mărturisesc nelegiuirile înaintea Domnului?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care vezi nelegiuirile noastre și despărțirea pe care au pricinuit-o, totuși lucrezi cu puterea brațului Tău ca să aduci mântuire potrivit legământului Tău, iartă-ne fărădelegile și dă-ne inimi pocăite care să se întoarcă cu totul la Tine. Ridică steagul Tău prin Duhul Tău împotriva oricărui vrăjmaș și fă ca Cuvântul Tău să rămână în gurile noastre și în gurile copiilor noștri pentru totdeauna, ca să umblăm în lumina slavei Tale prin Isus Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →