← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 12 — cu Matthew Henry

Romani 12Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Romani 12 oferă un ghid clar și practic pentru a trăi Evanghelia. După ce stabilește marile doctrine ale harului, Henry arată cum aceste adevăruri trebuie să modeleze purtarea zilnică. Observațiile sale trec constant de la chemarea la consacrare deplină prin exercitarea darurilor și practicarea iubirii autentice. Fiecare îndemn este înrădăcinat în îndurările deja primite, astfel încât datoria decurge firesc din privilegiu. Lecția de astăzi se inspiră din tratarea de către Henry a predării credinciosului către Dumnezeu și a slujirii cumpătate, conduse de Duhul, care urmează. Scopul nu este doar informația, ci o minte înnoită gata să dovedească ce este bun, plăcut și desăvârșit.
Citește

Citire

Acordați acum timp pentru a citi integral capitolul 12 din Romani. Ascultați apelul blând, dar urgent, care deschide capitolul și observați cum fiecare poruncă practică se sprijină pe îndurările lui Dumnezeu deja declarate. Lăsați cuvintele să se așeze liniștit în inima voastră înainte de a trece la expunerea lui Henry.
Studiu
Henry deschide secțiunea practică subliniind necesitatea predării personale. 1. Este să ne predăm lui Dumnezeu și astfel să punem o temelie bună. Mai întâi trebuie să ne dăm pe noi înșine Domnului, 2 Corinteni 8,5. Acest lucru este prezentat aici ca izvorul a toată datoria și ascultarea, v. 1, 2. Omul constă din trup și suflet, Facerea 2,7; Eclesiastul 12,7. El dezvoltă apoi prezentarea trupului ca jertfă vie. [1.] Datoria presată — să ne înfățișăm trupurile ca jertfă vie, aluzie la jertfele din Lege, care erau înfățișate sau așezate înaintea lui Dumnezeu la altar, gata să-i fie aduse. Trupurile voastre — voi înșivă în întregime; exprimat astfel deoarece sub Lege trupurile animalelor erau aduse ca jertfă, 1 Corinteni 6,20. Trupurile și duhurile noastre sunt vizate. Jertfa era adusă de preot, dar înfățișată de cel ce o aducea, care transfera lui Dumnezeu tot dreptul, titlul și interesul său asupra ei, punând mâna pe capul ei. Jertfa este luată aici pentru tot ce este, prin rânduiala lui Dumnezeu, închinat Lui; vezi 1 Petru 2,5. Suntem templu, preot și jertfă, așa cum a fost Hristos în jertfirea Sa deosebită. Existau jertfe de ispășire și jertfe de mulțumire. Hristos, care a fost odată adus ca să poarte păcatele multora, este singura jertfă de ispășire; dar persoanele și faptele noastre, înfățișate lui Dumnezeu prin Hristos, Preotul nostru, sunt ca jertfe de mulțumire spre slava lui Dumnezeu. Înfățișarea lor denotă un act voluntar, făcut prin puterea despotică absolută pe care voința o are asupra trupului și a tuturor mădularelor sale. Trebuie să fie o jertfă de bunăvoie. Trupurile voastre; nu animalele voastre. Acele jertfe legale, așa cum și-au primit puterea de la Hristos, tot așa și-au primit sfârșitul în Hristos. Înfățișarea trupului lui Dumnezeu implică nu doar evitarea păcatelor săvârșite cu sau împotriva trupului, ci folosirea trupului ca slujitor al sufletului în slujba lui Dumnezeu. Este să-L slăvim pe Dumnezeu cu trupurile noastre (1 Corinteni 6,20), să ne angajăm trupurile în îndatoririle închinării directe și în slujirea atentă a chemărilor noastre particulare și să fim gata să suferim pentru Dumnezeu cu trupurile noastre, atunci când suntem chemați la aceasta. Este să dăm mădularele trupurilor noastre ca instrumente ale dreptății, cap. 6,13. Deși exercițiul trupesc de unul singur folosește puțin, totuși în locul său este o dovadă și un rod al închinării sufletelor noastre lui Dumnezeu. Mai întâi, înfățișați-le ca jertfă vie; nu ucisă, ca jertfele din Lege. Un creștin își face trupul jertfă lui Dumnezeu, deși nu-l dă să fie ars. Un trup închinat sincer lui Dumnezeu este o jertfă vie. O jertfă vie, prin aluzie — ceea ce era mort de la sine nu putea fi mâncat, cu atât mai puțin jertfit, Deuteronom 14,21; și prin opoziție — 'Jertfa trebuia să fie înjunghiată, dar voi puteți fi jertfiți și totuși să trăiți' — o jertfă fără sânge. Păgânii barbari își jertfeau copiii zeilor-idoli, nu jertfe vii, ci ucise: dar Dumnezeu voiește milă, nu astfel de jertfă, deși viața este pierdută față de El. O jertfă vie, adică însuflețită de viața duhovnicească a sufletului. Este Hristos trăind în suflet prin credință ceea ce face trupul jertfă vie, Galateni 2,20. Iubirea sfântă aprinde jertfele, pune viață în îndatoriri; vezi cap. 6,13. Vii, adică pentru Dumnezeu, v. 11. În al doilea rând, ele trebuie să fie sfinte. Există o sfințenie relativă în fiecare jertfă, ca fiind închinată lui Dumnezeu. Dar, pe lângă aceasta, trebuie să fie acea sfințenie reală care constă într-o îndreptare deplină a inimii și vieții, prin care ne conformăm în amândouă cu firea și voia lui Dumnezeu: chiar și trupurile noastre nu trebuie făcute instrumente ale păcatului și necurăției, ci puse deoparte pentru Dumnezeu și folosite în scopuri sfinte, așa cum vasele cortului erau sfinte, fiind închinate slujirii lui Dumnezeu. Sufletul este subiectul propriu al sfințeniei; dar un suflet sfințit comunică o sfințenie trupului pe care îl pune în mișcare și îl însuflețește. Este sfânt ceea ce este după voia lui Dumnezeu; când faptele trupului nu sunt, trupul este sfânt. Ele sunt templele Duhului Sfânt, 1 Corinteni 6,19. Stăpâniți trupul în sfințire, 1 Tesaloniceni 4,4,5. Henry descrie apoi slujirea fierbinte, plină de nădejde, care urmează consacrării. 2. Când aceasta este făcută, să-L slujim în tot felul de ascultare evanghelică. Câteva indicii ale acestui lucru le avem aici (v. 11, 12), Slujind Domnului. Pentru ce ne înfățișăm noi Lui, dacă nu ca să-L slujim? Faptele 27,23, Al cărui sunt eu; și apoi urmează, pe care Îl slujesc. A fi religios înseamnă a-L sluji pe Dumnezeu. Cum? (1.) Trebuie să facem din aceasta o îndeletnicire și să nu fim leneși în acea îndeletnicire. Să nu fiți leneși la lucru. Există lucrarea lumii, aceea a chemării noastre particulare, în care nu trebuie să fim leneși, 1 Tesaloniceni 4,11. Dar aceasta pare a se referi la lucrarea slujirii Domnului, lucrarea Tatălui nostru, Luca 2,49. Cei ce vor să se arate creștini adevărați trebuie să facă din religie îndeletnicirea lor — trebuie s-o aleagă, s-o învețe și să se dedice ei; trebuie s-o iubească, să se ocupe de ea și să rămână la ea, ca la marea și principala lor îndeletnicire. Și, după ce am făcut din ea îndeletnicirea noastră, nu trebuie să fim leneși în ea: să nu ne dorim propria ușurare și să nu o căutăm, atunci când vine în competiție cu datoria noastră. Nu trebuie să mergem încet în religie. Slujitorii leneși vor fi socotiți împreună cu slujitorii răi. (2.) Trebuie să fim fierbinți în duh, slujind Domnului. Dumnezeu trebuie slujit cu duhul (cap. 1,9; Ioan 4,24), sub influențele Duhului Sfânt. Orice facem în religie nu este plăcut lui Dumnezeu mai mult decât este făcut cu duhurile noastre lucrate de Duhul lui Dumnezeu. Și trebuie să fie râvnă în duh — un zel sfânt, o căldură și o ardoare de afecțiune în tot ce facem, ca unii care Îl iubesc pe Dumnezeu nu doar cu inima și sufletul, ci cu toată inima și cu tot sufletul. Acesta este focul sfânt care aprinde jertfa și o duce la cer, o jertfă de miros plăcut. — Slujind Domnului. To kairo douleuontes (așa citesc unele manuscrise), slujind vremea, adică folosindu-vă ocaziile și făcând ce e mai bun din ele, adaptându-vă la vremurile de har prezente. (3.) Bucurându-vă în nădejde. Dumnezeu este închinat și cinstit prin nădejdea și încrederea noastră în El, mai ales când ne bucurăm în acea nădejde, găsind mulțumire în acea încredere, ceea ce arată o mare siguranță a realității și o mare prețuire a excelenței binelui nădăjduit. (4.) Răbdători în necaz. Astfel este slujit și Dumnezeu, nu doar lucrând pentru El când ne cheamă la lucru, ci stând liniștiți când ne cheamă la suferință. Răbdarea de dragul lui Dumnezeu și cu ochiul la voia și slava Sa este adevărata evlavie. Observați, cei ce se bucură în nădejde sunt înclinați să fie răbdători în necaz. Este o perspectivă credincioasă a bucuriei pusă înaintea noastră care susține duhul sub toată presiunea din afară. (5.) Stăruiți în rugăciune. Rugăciunea este prietenă cu nădejdea și răbdarea, și în ea Îl slujim pe Domnul. Proskarterountes. Înseamnă atât râvnă cât și perseverență în rugăciune. Nu trebuie să fim reci în îndatorire, nici să ne obosim curând de ea, Luca 18,1; 1 Tesaloniceni 5,17; Efeseni 6,18; Coloseni 4,2. Aceasta este datoria noastră care privește nemijlocit pe Dumnezeu.
Considerați

Considerare

Henry încheie tratarea apăsând necesitatea unei autoevaluări cumpătate. 1. O părere cumpătată despre noi înșine, v. 3. Este introdusă printr-o prefață solemnă: Eu spun, prin harul dat mie: harul înțelepciunii, prin care a înțeles necesitatea și excelența acestei datorii; harul apostolatului, prin care a avut autoritate să o apese și să o poruncească. 'Eu spun ceea ce sunt însărcinat să spun, în numele lui Dumnezeu. Eu spun și nu vă este îngăduit să vă împotriviți.' Este spus fiecăruia dintre noi, unuia ca și altuia. Mândria este un păcat care este înnăscut în oasele noastre ale tuturor și de aceea fiecare dintre noi are nevoie să fie avertizat și înarmat împotriva lui. — Să nu cugete despre sine mai mult decât se cuvine să cugete. Trebuie să ne ferim de a avea o părere prea mare despre noi înșine sau de a pune o prețuire prea înaltă pe propriile judecăți, abilități, persoane, fapte. Nu trebuie să fim îngâmfați, nici să prețuim prea mult propria înțelepciune și alte realizări, nici să ne socotim a fi ceva, Galateni 6,3. Există un gând înalt despre noi înșine pe care îl putem și trebuie să-l avem, anume să ne socotim prea buni ca să fim sclavi ai păcatului și truditori ai acestei lumi. Dar, pe de altă parte, trebuie să cugetăm cumpătat, adică să avem o părere joasă și modestă despre noi înșine și despre propriile abilități, darurile și harurile noastre, potrivit cu ceea ce am primit de la Dumnezeu, și nu altfel. Nu trebuie să fim încrezători și aprinși în chestiuni de dispută îndoielnică; să nu ne întindem dincolo de măsura noastră; să nu judecăm și să nu clevetim pe cei ce diferă de noi; să nu dorim să facem o arătare frumoasă în carne. Acestea și altele asemenea sunt roadele unei păreri cumpătate despre noi înșine. Cuvintele pot purta și un alt sens destul de potrivit. Despre sine nu este în original; de aceea poate fi citit: Ca nimeni să nu fie înțelept mai presus de ceea ce se cuvine să fie înțelept, ci să fie înțelept spre cumpătare. Nu trebuie să ne ocupăm de lucruri prea înalte pentru noi (Psalmul 131,1,2), să nu ne amestecăm în cele ce n-am văzut (Coloseni 2,18), acele lucruri ascunse care nu ne aparțin (Deuteronom 29,29), să nu râvnim să fim înțelepți mai presus de ceea ce este scris. Există o cunoștință care îngâmfă, care întinde mâna după rodul oprit. Trebuie să ne ferim de aceasta și să ne străduim după acea cunoștință care duce la cumpătare, la îndreptarea inimii și la reformarea vieții. Unii înțeleg prin aceasta cumpătarea care ne ține în propriul loc și stațiune, ferindu-ne de a ne amesteca în darurile și slujbele altora. Vezi un exemplu al acestei griji cumpătate și modeste în exercitarea celor mai mari daruri duhovnicești, 2 Corinteni 10,13-15. La acest cap se referă și îndemnul (v. 16), Nu fiți înțelepți în propriile păreri. Este bine să fii înțelept, dar este rău să te socotești astfel; căci este mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru cel ce este înțelept în ochii săi. A fost un lucru excelent pentru Moise să aibă fața strălucitoare și să nu știe. Acum, motivele pentru care trebuie să avem o astfel de părere cumpărată despre noi înșine, despre propriile abilități și realizări, sunt acestea:—
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră zilnică este chemarea de a vă înfățișa ca jertfă vie cel mai necesară acum? Cum ar putea o minte înnoită să schimbe felul în care priviți darurile voastre și locul vostru printre frații credincioși? În ce moment obișnuit din această săptămână ar putea bucuria în nădejde și răbdarea statornică să-L slujească cel mai clar pe Domnul?
Roagă-te

Rugăciune

Tată milostiv, prin îndurările descoperite în Cuvântul Tău, Îți aducem trupurile noastre ca jertfe vii, sfinte și plăcute Ție. Înnoiește-ne mințile prin Duhul Tău, ca să dovedim care este voia Ta cea bună, plăcută și desăvârșită, umblând în dragoste sinceră, răbdători în încercare și fierbinți în rugăciune. Dă-ne har să biruim răul cu binele, ca întreaga noastră viață să Te onoreze prin Hristos, Domnul nostru. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →