← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 47-48 — cu Simeon

Geneza 47-48Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În cadențele măsurate ale căii de mijloc, Horae Homileticae a lui Charles Simeon deschide narațiunile patriarhale din Geneza 47 și 48 cu gravitate pastorală. Expunerile lui Simeon invită Biserica să zăbovească la căpătâiul lui Iacov, unde fiecare cuvânt rostit lui Faraon și fiecare binecuvântare rostită asupra fiilor lui Iosif devine o mărturie vie a pelerinajului, providenței și speranței Dumnezeului lui Israel. Această lecție adună aceleași pasaje astfel încât cititorul să poată urmări, cu Simeon, măreția liniștită a unei vieți care se încheie în credință.
Citește

Citire

Să se citească Scripturile încet și cu voce tare: Geneza 47 și 48 în întregime. Acordați atenție scurtei audiențe a patriarhului în vârstă cu Faraon și încrucișării deliberate a mâinilor prin care binecuvântarea legământului trece la fiul mai mic. Permiteți cadențelor textului să pregătească inima pentru expunerea lui Simeon despre pelerinaj, recunoștință și sfatul pe patul de moarte.
Studiu
Simeon deschide interviul notând întrebarea pe care Faraon i-a adresat-o lui Iacov. Aceasta este introducerea patriarhului în vârstă la Faraon pe care o vom considera acum mai îndeaproape. În relatarea interviului observăm, I. Întrebarea pe care Faraon i-a pus-o lui Iacov — [Nu se putea aștepta ca persoane atât de îndepărtate una de alta prin rangul lor, vederile și obiceiurile de viață să aibă multe subiecte comune pe care să poată purta o conversație lungă și interesantă. Interviul pare să fi fost foarte scurt și, desigur, conversația de asemenea scurtă. Tot ce se relatează despre el conține doar o singură întrebare scurtă. Aceasta, în măsura în care se referea la Iacov, era o simplă expresie de bunătate și respect din partea lui Faraon. El continuă să dezvăluie răspunsul lui Iacov în adâncimea sa spirituală. Răspunsul lui Iacov la ea — [Mintea patriarhului era plină de râvnă pentru Dumnezeu; și, prin urmare, ne mulțumind cu un răspuns scurt și simplu, și-a formulat replica în cuvinte menite să facă o impresie profundă asupra minții lui Faraon, fără a-i da cea mai mică ofensă. El sugerează și repetă ideea că viața nu este decât o 'pelerinare'; că suntem doar niște străini într-o țară străină și că casa și moștenirea noastră sunt într-o țară mai bună. Această parte a cuvântării sale este menționată în mod deosebit în Epistola către Evrei, ca fiind o recunoaștere deschisă a principiilor sale ca închinător al lui Iehova și a așteptărilor sale într-o lume mai bună [Notă: Evrei 11:13-14; Evrei 11:16.]. El sugerează de asemenea că anii săi, deși fuseseră o sută treizeci, erau puțini. Această vârstă putea părea mare lui Faraon; dar nu era aproape egală cu cea a înaintașilor lui Iacov [Notă: Terah a avut 205 ani; Avraam 175; Isaac 180.]. Trecând la capitolul 48, Simeon contemplă scenele de încheiere ale vieții patriarhului. Versetele 15-16. CUVÂNT: 59 BIENVÂNTÂND Iacov PE FIII LUI IOSIF Geneza 48:15-16. Și l-a binecuvântat pe Iosif și a zis: Dumnezeule, înaintea căruia au umblat părinții mei Avraam și Isaac, Dumnezeule care m-ai hrănit toată viața mea până în ziua aceasta, Îngerul care m-ai răscumpărat de la tot răul, binecuvântează pe băieți! Nu există scene mai folositoare decât cele pe care le vedem în camerele sfinților muribunzi. Acolo religia este expusă în cele mai vii culori și se dovedește a fi nu o fantomă vizionară, ci un bine real și substanțial. Ni se poruncește să 'marcăm pe omul desăvârșit și să privim pe cel drept, pentru că sfârșitul acelui om este pace'. Există unele cazuri în care persoanele pe patul de moarte sunt transportate de o bucurie de nespus: par să respire chiar atmosfera cerului, deși sunt încă în trup. El arată apoi cum trebuie exprimată o asemenea preocupare la sfârșitul vieții. Trebuie să o exprimăm mai ales într-o oră de moarte — Fiecare cuvânt capătă greutate din împrejurarea că este rostit la apropierea morții. Trebuie să ne folosim deci de acest avantaj pentru a imprima în mințile tinerilor o preocupare pentru sufletele lor. Două lucruri în special trebuie să facem: 1. Trebuie să le încredințăm pe Dumnezeu — [Așa a făcut Iacov: și nu putem face mai bine decât să-i urmăm exemplul. Tinerii sunt gata să creadă că religia este un lucru nou și că îndemnurile părinților lor sunt efectele unei precizii inutile sau ale unei temeri superstițioase.
Considerați

Considerare

Simeon încheie prin a recomanda întreaga purtare a lui Iacov spre imitația noastră. Un asemenea mod de a-și mărturisi recunoștința se cuvenea unui slujitor al lui Iehova și tindea să îndrepte gândurile monarhului spre contemplarea singurului Dumnezeu adevărat. Și bine poate să pună la rușine pe cea mai mare parte a lumii creștine, care exclude în mod sistematic religia din conversațiile lor sociale, sub ideea că introducerea ei ar distruge toată confortul societății — — — Creștinii adevărați, totuși, ar trebui să învețe din acest exemplu să nu se rușineze de religia lor; ci, cât mai inofensiv posibil, să-i conducă pe oameni la cunoașterea ei; și să facă răspândirea ei o parte foarte esențială a întregii lor legături unii cu alții — — — Mai ales ar trebui să îmbrățișăm fiecare ocazie de a imprima în mințile noastre și în mințile altora adevăratul scop al vieții; pentru ca astfel să asigurăm acea odihnă care rămâne pentru noi după scurta noastră dar obositoare pelerinare. În cele din urmă se adresează celor care înaintează în vârstă și celor care intră în viață. Dacă propria voastră afacere nu este deja încheiată cu Dumnezeu (ca să zicem așa), veți avea puțină dispoziție fie să vorbiți altora într-o oră de moarte, fie să vă rugați pentru ei: dar dacă chemarea și alegerea voastră sunt făcute sigure, atunci îndemnurile voastre pe patul de moarte vor fi rostite cu ușurință și primite cu folos.] 2. Celor care intră în viață — [Sunteți înclinați să disprețuiți învățăturile părinților voștri, sub ideea că sunt inutile sau nepotrivite stării voastre. Dar vedeți ce a ocupat întotdeauna mințile sfinților muribunzi. Știți că exemplul lui Iacov este recomandat de Dumnezeu însuși. Fiți recunoscători atunci, dacă aveți prieteni sau rude care umblă pe pașii lui Iacov: și lăsați ca ceea ce ei mai presus de toate doresc pentru voi să fie dorința voastră principală pentru voi înșivă.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în pelerinajul meu prezent sunt cel mai ispitit să măsor viața doar după lungimea ei mai degrabă decât după mărturia ei față de Dumnezeu? 2. Cum ar putea exemplul mărturiei scurte dar deliberate a lui Iacov către Faraon să modeleze felul în care vorbesc despre credință în conversația obișnuită? 3. În ce mod concret pot eu, asemenea patriarhului muribund, să încredințez atât providența cât și Îngerul răscumpărător al legământului celor care vor veni după mine?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, Cel ce ai păzit pe robul Tău Iacov prin țara pribegiei sale și l-ai răscumpărat din tot răul prin mâna Îngerului, dă-ne har în propria noastră peregrinare să binecuvântăm pe cei pe care i-ai pus înaintea noastră și să vestim credincioșia legământului Tău din generație în generație. Când puterea noastră va slăbi, fie același Înger răscumpărător încrederea noastră, ca ultimele noastre cuvinte să încredințeze îndurările Tale celor ce vin după noi; prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →