Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Ps 131-132 — cu Matthew Henry
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem din nou la vocea statornică a lui Matthew Henry, ale cărui reflecții asupra Scripturii continuă să îndrume credincioșii spre smerenie și speranță. Psalmii 131 și 132 ne invită la postura liniștită a încrederii și la promisiunile durabile care susțin poporul lui Dumnezeu. Atenția atentă a lui Henry la exemplul lui David și la dedicarea templului de către Solomon ne ajută să vedem cum cuvintele antice încă modelează mersul nostru zilnic cu Domnul. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să devină liniștite înaintea Celui care își amintește legământul Său și ne cheamă să ne odihnim în El.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte acești doi psalmi scurți dar profunzi. Psalmul 131 modelează smerenia copilărească, în timp ce Psalmul 132 amintește dorul lui David pentru locuința lui Dumnezeu. Citește încet, permițând cuvintelor să se așeze. Observă trecerea de la liniștea personală la închinarea colectivă și la promisiunea legământului. Lasă Duhul să evidențieze o frază care persistă pe măsură ce te pregătești să studiezi perspectivele lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a stabili contextul și scopul Psalmului 131.
Acest psalm este mărturisirea smereniei lui David, făcută cu smerenie, cu mulțumire lui Dumnezeu pentru harul Său și nu în slavă deșartă. Este destul de probabil că (așa cum sugerează majoritatea interpreților) David a făcut această declarație ca răspuns la calomniile lui Saul și ale curtenilor săi, care îl prezentau pe David ca pe un om ambițios și dornic de putere, care, sub pretextul unei numiri divine, căuta împărăția, în mândria inimii sale. Dar el apelează la Dumnezeu, că, dimpotrivă, I. Nu a vizat nimic înalt sau mare, v. 1. II. Era foarte mulțumit în orice condiție pe care i-o aloca Dumnezeu (v. 2); și, prin urmare, III. Îi încurajează pe toți oamenii buni să se încreadă în Dumnezeu așa cum a făcut el, v. 3. Unii au ridicat o obiecție împotriva cântării psalmilor lui David, anume că sunt mulți care nu pot spune: „Inima mea nu este mândră” etc. Este adevărat că există; dar îl putem cânta cu același scop pentru care îl citim, ca să ne învățăm și să ne sfătuim unii pe alții ce ar trebui să fim, cu pocăință că am rămas în urmă de a fi așa și cu rugăciune smerită către Dumnezeu pentru harul Său ca să ne facă așa.El examinează apoi în detaliu mărturisirea smereniei lui David.
1. Nu a vizat o condiție înaltă și nu dorea să facă figură în lume, dar, dacă Dumnezeu ar fi rânduit astfel, ar fi putut fi foarte mulțumit să-și petreacă toate zilele, așa cum a făcut la începutul lor, la staulele oilor. Fratele său, într-un moment de mânie, l-a acuzat de mândrie (1 Samuel 17:28), dar acuzația era nefondată și nedreaptă. Dumnezeu, care cercetează inima, știa (1.) Că nu avea o părere încrezută despre sine sau despre meritele sale: Doamne, inima mea nu este mândră. Sfinții smeriți nu se pot gândi atât de bine la ei înșiși pe cât îi gândesc alții, nu sunt îndrăgostiți de propria umbră și nu-și măresc propriile realizări sau împliniri. Dragostea de Dumnezeu care domnește în inimă va supune orice iubire de sine dezordonată. (2.) Că nu avea nici o privire disprețuitoare, nici una ambițioasă: „Ochii mei nu sunt mândri, nici să privească cu invidie pe cei de deasupra mea, nici să privească cu dispreț pe cei de dedesubtul meu”. Unde este o inimă mândră, este de obicei și o privire mândră (Proverbe 6:17), dar vameșul smerit nu-și va ridica ochii. (3.) Că nu se ocupa cu lucruri deasupra rangului său, cu lucruri prea mari sau prea înalte pentru el. Nu se ocupa cu studii prea înalte; a făcut din Cuvântul lui Dumnezeu meditația sa și nu se amuza cu chestiuni de speculație fină sau dispute îndoielnice și nu dorea să fie înțelept peste ce este scris. A cunoaște pe Dumnezeu și datoria noastră este o învățătură suficient de înaltă pentru noi. Nu se ocupa cu treburi prea mari; își urma oile și nu s-a dat drept politician; nici măcar soldat; căci, când frații săi mergeau la război, el rămânea acasă să păzească oile. Este înțelepciunea noastră și va fi lauda noastră să rămânem în sfera noastră și să nu ne amestecăm în lucruri pe care nu le-am văzut sau să ne ocupăm de ceea ce nu ne aparține. Prinții și învățații nu trebuie să se exercite în chestiuni prea mari, prea înalte pentru oameni; iar cei într-o stare joasă și cu capacități obișnuite nu trebuie să pretindă ceea ce este dincolo de atingerea lor și pentru care nu au fost făcuți. Cei care afectează onoruri nedrepte vor cădea sub rușinea cuvenită.Henry continuă descriind sufletul liniștit înfățișat ca un copil înțărcat.
2. Era bine împăcat cu orice condiție în care l-a pus Dumnezeu (v. 2): M-am purtat și m-am liniștit ca un copil înțărcat de la mama sa. Așa cum nu a vizat cu mândrie împărăția, tot așa, de când Dumnezeu i-o rânduise, nu s-a purtat cu insolență față de nimeni și nu a fost neliniștit în încercările sale de a obține coroana înainte de timpul stabilit; dar (1.) Fusese la fel de smerit ca un copil mic de vârsta unui copil înțărcat, la fel de docil și de supus și la fel de departe de a viza lucruri înalte; la fel de deplin la dispoziția lui Dumnezeu ca și copilul la dispoziția mamei sau a doicii; la fel de departe de a-și asuma o stare, deși uns să fie rege, sau de a se prețui pe perspectiva viitoarei sale înălțări, ca un copil în brațe. Mântuitorul nostru ne-a învățat smerenia prin această comparație (Matei 18:3); trebuie să devenim ca niște copilași. (2.) Fusese la fel de indiferent față de bogăția și onoarea acestei lumi ca un copil față de sân când este cu desăvârșire înțărcat de la el. M-am nivelat și m-am liniștit (așa îl citește Dr. Hammond) ca un copil înțărcat. Aceasta sugerează că inimile noastre sunt în mod natural la fel de dornice de lucrurile lumești pe cât este pruncul de sân și, în același fel, le savurează, plâng după ele, sunt îndrăgostite de ele, se joacă cu ele și nu pot trăi fără ele. Dar, prin harul lui Dumnezeu, un suflet sfințit este înțărcat de la acele lucruri. Providența pune pelin pe sân și aceasta ajută să ne înțărcăm. Copilul este poate supărat și agitat în timp ce este înțărcat și se crede pierdut când a pierdut sânul. Dar în una-două zile este uitat; supărarea a trecut și se acomodează bine cu un nou mod de hrănire, nu mai dorește lapte și poate suporta hrană tare. Astfel, un suflet plin de har se liniștește sub pierderea a ceea ce a iubit și dezamăgirea în ceea ce a sperat și este liniștit orice s-ar întâmpla, trăiește și trăiește confortabil pe Dumnezeu și pe harul legământului, când făpturile se dovedesc sâni uscați. Când condiția noastră nu este după mintea noastră, trebuie să ne aducem mintea la condiția noastră; și atunci suntem ușori față de noi înșine și față de toți cei din jur; atunci sufletele noastre sunt ca un copil înțărcat.
Considerați
Considerare
Trecând la Psalmul 132, Henry îi introduce originea și structura probabilă.
Este probabil ca acest psalm să fi fost scris de Solomon, pentru a fi cântat la dedicarea templului pe care l-a construit potrivit poruncii date de tatăl său, 1 Cronici 28:2 etc. Împlinindu-și încrederea, el cere lui Dumnezeu să recunoască ceea ce a făcut. I. A construit această casă pentru onoarea și slujirea lui Dumnezeu; și când aduce chivotul în ea, semnul prezenței lui Dumnezeu, dorește ca Dumnezeu însuși să vină și să ia în stăpânire, v. 8-10. Cu aceste cuvinte și-a încheiat Solomon rugăciunea, 2 Cronici 6:41, 42. II. A construit-o în urmărirea ordinelor primite de la tatăl său și, prin urmare, argumentele sale pentru a susține aceste cereri se referă la David. 1. Pledează pentru evlavia lui David față de Dumnezeu, v. 1-7. 2. Pledează promisiunea lui Dumnezeu către David, v. 11-18. Prima introduce cererea sa: cea din urmă o urmează ca răspuns la ea. Cântând acest psalm, trebuie să avem o preocupare pentru Biserica Evangheliei ca templu al lui Dumnezeu și o dependență de Hristos ca David, Împăratul nostru, în care îndurările lui Dumnezeu sunt îndurări sigure.El explorează mai târziu promisiunile jurate care asigură atât linia lui David, cât și binecuvântarea Sionului.
1. Dumnezeu a ales familia lui David pentru familia regală și și-a confirmat alegerea printr-un jurământ, v. 11, 12. David, fiind un tip al lui Hristos, a fost făcut rege cu un jurământ: Domnul a jurat și nu se va căi, nu se va întoarce de la el. A jurat David Domnului (v. 2) că îi va găsi o casă? Domnul a jurat lui David că îi va zidi o casă; căci Dumnezeu nu va rămâne în urmă cu niciunul dintre poporul Său în afecțiuni sau asigurări. Promisiunea făcută lui David se referă (1.) La o lungă succesiune de regi care aveau să coboare din coapsele sale: Din rodul trupului tău voi pune pe tronul tău, ceea ce s-a împlinit în Solomon; David însuși a trăit să vadă aceasta cu mare mulțumire, 1 Împărați 1:48. Coroana a fost, de asemenea, legată condiționat de moștenitorii săi pentru totdeauna: Dacă fiii tăi, în veacurile următoare, vor păzi legământul Meu și mărturia Mea pe care le voi învăța. Dumnezeu însuși s-a angajat să-i învețe și și-a făcut partea; aveau pe Moise și pe profeți și tot ce așteaptă El este ca ei să păzească ceea ce i-a învățat și să rămână la el, și atunci copiii lor vor sta pe tronul tău pentru totdeauna. Regii sunt înaintea lui Dumnezeu pe bună purtare, iar comisionul lor de la El rulează quamdiu se bene gesserint — în timpul bunei purtări. Rezultatul a fost că nu au păzit legământul lui Dumnezeu și astfel legătura a fost în cele din urmă tăiată, iar sceptrul a plecat din Iuda treptat. (2.) La un succesor veșnic, un rege care avea să coboare din coapsele sale, al cărui guvernământ și pace nu vor avea sfârșit. Sfântul Petru aplică aceasta lui Hristos, ba chiar ne spune că David însuși a înțeles-o astfel. Faptele Apostolilor 2:30, El știa că Dumnezeu jurase cu jurământ că, din rodul coapselor sale, după trup, va ridica pe Hristos ca să stea pe tronul său; și la plinirea vremii a făcut așa și i-a dat tronul tatălui său David, Luca 1:32. El a împlinit condiția promisiunii; a păzit legământul lui Dumnezeu și mărturia Sa, a făcut voia Tatălui Său și în toate L-a plăcut; și, prin urmare, lui și seminției sale spirituale, promisiunea va fi împlinită. El și copiii pe care i-a dat Dumnezeu, toți credincioșii, vor sta pe tron pentru totdeauna, Apocalipsa 3:21.
Răspunde
Răspuns
Unde, în circumstanțele tale actuale, te invită Domnul să-ți liniștești sufletul ca un copil înțărcat? Cum întărește amintirea credincioșiei lui Dumnezeu față de legământul cu David speranța ta pentru Biserică astăzi? În ce domeniu al slujirii sau închinării ai putea cere Domnului să te îmbrace atât cu neprihănire, cât și cu bucurie?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, liniștește sufletele noastre înaintea Ta și izbăvește-ne de orice gând mândru și neliniștit, ca să ne odihnim ca un copil înțărcat la sânul mamei sale, mulțumiți cu partea pe care ne-ai dat-o. Întărește nădejdea noastră în făgăduințele legământului Tău pentru Sion și pentru Fiul mai mare al lui David, și prin Duhul Tău îmbracă poporul Tău cu neprihănire până când orice cuvânt își găsește da-ul în Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →