← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Numeri

Numeri 21-22 — cu Ioan Calvin

Numeri 21-22Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Numeri 21-22 ne invită să urmărim purtările răbdătoare ale lui Dumnezeu față de un popor rătăcitor. Prin comentariul său verset cu verset privim cum Domnul îl pregătește pe Israel pentru cucerirea Canaanului, transformând fiecare piedică într-o ocazie de dependență mai adâncă. Calvin arată cum biruințele și răzvrătirile deopotrivă descoperă același Dumnezeu credincios care și disciplinează și izbăvește. Cuvintele sale ne călăuzesc să vedem pustiul nu doar ca greutate, ci ca o sală de clasă a harului. Pe măsură ce ascultăm, fie ca inimile noastre să fie întărite de aceeași providență care a condus Israelul înainte.
Citește

Citire

Să citim împreună Numeri capitolele 21 și 22, ascultând ritmul plângerii și al cuceririi, al jurământului și al biruinței. Observați cum poporul trece de la luptă la mușcătura șarpelui și la ciudata vindecare prin șarpele de aramă. Lăsați textul să vă așeze printre călători care trebuie să învețe din nou că viața vine numai din cuvântul Domnului. Citiți încet, oprindu-vă unde narațiunea trece de la răzvrătire la pocăință.
Studiu
Calvin își deschide comentariul la capitolul 21 examinând identitatea regelui Arad. 1. Iar când regele Arad, canaanitul. Nu este cu totul stabilit printre comentatori cine a fost acest rege Arad. Unii socotesc că era amalecit, dar această greșeală este respinsă de faptul că amaleciții încercaseră deja în zadar să întrerupă călătoria poporului. Nici nu este de crezut că după o asemenea mare măcel ar fi încercat din nou, mai ales că teritoriile lor rămăseseră neatunse. În afară de aceasta, ar fi fost absurd să-i numim pe amaleciți canaaniți, deoarece ei își trăgeau originea nu din Canaan, ci din Esau, și astfel erau legați de israeliți printr-o descendență comună din Sem. Vom înțelege totuși în mod drept că se referă la amoriți, care erau socotiți cu siguranță printre canaaniți, fiind de același neam; după cum ne spune Moise în prima sa carte, (Facerea 10:16 și Facerea 15:21); ba chiar, în altă parte, el desemnează tot poporul Canaanului cu numele de amoriți. Mai mult, în capitolul treizeci și patru al acestei cărți vom vedea că hotarele lor ajungeau până la muntele Hor și Cades-Barnea. Deoarece, deci, amoriții erau în această vecinătate spre sud, numele li se va potrivi foarte bine. Faptul că regele Arad singur a făcut război împotriva lor a izvorât din providența părintească a lui Dumnezeu, care a vrut să obișnuiască poporul Său cu cucerirea vrăjmașilor treptat. Dacă toate aceste neamuri și-ar fi unit forțele și ar fi atacat împreună un popor nepregătit de război, acesta ar fi cedat în uimire și frică. Dar le era mai ușor să se apere împotriva unui singur neam. Și totuși, în prima luptă, Dumnezeu a îngăduit ca israeliții să fie înfrânți, astfel încât canaanitul biruitor a luat oarecare pradă sau a dus robi. Și aceasta a fost de folos israeliților, ca, neîncrezându-se în propria putere, să se îndrepte cu smerenie spre ajutorul lui Dumnezeu; căci trebuia să învețe că, dacă nu erau ajutați de sus, ar fi fost cu totul neîndestulători când aveau de înfruntat multe neamuri puternice, de vreme ce nu putuseră rezista nici măcar unui singur popor. Calvin trece apoi la jurământul lui Israel ca răspuns la biruință. 2. Și Israel a făcut un jurământ Domnului. Aceasta a fost o manifestare de evlavie, când au suferit o pierdere, să nu arunce nădejdea, nici să cârtească împotriva lui Dumnezeu; ci să se întărească cerând ajutorul Său. La această stare de supunere fuseseră aduși prin pedepsele lui Dumnezeu, deși continuitatea ascultării lor, după cum vom vedea îndată, nu a fost de lungă durată. Oricine la prima vedere ar spune că era ceva absurd în acest jurământ; dar din rezultat înțelegem că a fost legiuit și aprobat de Dumnezeu; căci semnul aprobării Sale a fost că a ascultat jurămintele și strigătul poporului. Recunosc, într-adevăr, că Dumnezeu răspunde uneori la rugăciuni defectuoase, dar nu este nici o îndoială că Moise laudă aici evlavia lor în jurământ. Trebuie să luăm în considerare, deci, cum le-a fost îngăduit să ofere nimicirea cetăților și pustiirea ținuturilor lui Dumnezeu ca o jertfă de miros plăcut; și răspunsul la această întrebare va fi ușor, dacă ne amintim că jurământul nu a izvorât dintr-o râvnă nechibzuită, ci mai degrabă din porunca lui Dumnezeu. Pare crud să distrugi un întreg neam; dar Dumnezeu nu numai că hotărâse nimicirea lui, ci îi rânduise pe israeliți să împlinească sentința Sa. De aceea jurământul despre care vorbim acum nu a fost rostit la întâmplare, fiind întemeiat pe cuvântul lui Dumnezeu, care este prima regulă pentru a jura drept. Le era îngăduit, într-adevăr, să cruțe cetățile, ca să le stăpânească ei înșiși; dar le era îngăduit și să le consacre ca ofrandă (în anatemă) de pârga lui Dumnezeu, după cum ni se spune în altă parte despre cetatea Ierihon. Cel puțin trebuie să conchidem că, deși Dumnezeu nu poruncise în mod deschis și expres ca cetățile să fie nimicite cu desăvârșire, totuși acest jurământ a fost dictat de Duhul Sfânt, ca poporul să nu cedeze lenei și să se așeze într-un singur colț, ci, pustiind și jefuind această regiune, să se încurajeze mai mult spre înaintare. Verbul charam, pe care îl folosește Moise, înseamnă într-adevăr a nimici, și de la el se trage cuvântul chormah, sau Horma, care implică un fel de anatemă, ca și cum ar fi consacrat ținutul blestemului lui Dumnezeu. Moise adaugă totuși că poporul a împlinit jurământul sub obligația pe care și-o luase; și era cu adevărat lăudabilă mărinimia lor, refuzând să se folosească de o locuință confortabilă prin distrugerea cetăților pe care le dobândiseră prin dreptul războiului. Calvin continuă să explice porunca de a face șarpele de aramă. 8. Fă-ți un șarpe înfocat. Nimic nu ar părea la prima vedere mai nepotrivit decât ca un șarpe de aramă să fie făcut, a cărui vedere să îndepărteze otrava mortală; dar această aparentă absurditate era mult mai potrivită să facă harul lui Dumnezeu vizibil decât dacă ar fi existat ceva natural în leac. Dacă șerpii ar fi fost îndepărtați imediat, ei ar fi socotit că este o întâmplare accidentală și că răul dispăruse prin mijloace naturale. Dacă, în ajutorul dat, s-ar fi aplicat ceva ce avea afinitate cu leacuri potrivite, atunci și puterea și bunătatea lui Dumnezeu ar fi fost aruncate în umbră. Pentru ca ei să priceapă că au fost scăpați de la moarte doar prin harul lui Dumnezeu, a fost ales un mod de păstrare atât de nepotrivit cu rațiunea omenească, încât era aproape un subiect de râs. În același timp, a avut efectul de a încerca ascultarea poporului, prescriind un mod de căutare a păstrării care aducea toate simțurile în supunere și robie. Era un lucru nebunesc să întorci ochii spre un șarpe de aramă ca să previi efectele rele ale unei mușcături otrăvitoare; căci ce putea, după judecata omului, un chip neînsuflețit, ridicat în înălțime, să folosească? Dar este virtutea proprie a credinței ca să fim de bunăvoie nebuni, ca să învățăm să fim înțelepți numai din gura lui Dumnezeu. Aceasta a apărut mai clar mai târziu în substanța acestui tip: căci, când Hristos Se compară cu acest șarpe pe care Moise l-a ridicat în pustiu, (Ioan 3:14), nu este o simplă asemănare comună pe care o folosește, ci ne învață că ceea ce fusese arătat în această umbră întunecată s-a împlinit în Sine. Și, cu siguranță, dacă șarpele de aramă nu ar fi fost un simbol al harului duhovnicesc, nu ar fi fost păstrat ca o comoară prețioasă și păzit cu sârguință timp de multe veacuri în sanctuarul lui Dumnezeu. Analogia este, de asemenea, foarte desăvârșită; deoarece Hristos, ca să ne scape de moarte, a îmbrăcat trupul nostru, nu, într-adevăr, supus păcatului, ci reprezentând „asemănarea cărnii păcătoase”, după cum spune Pavel. (Romani 8:3.) De aici urmează, ceea ce am menționat mai sus, că deoarece „lumea prin înțelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu”, El S-a arătat în nebunia crucii. (1 Corinteni 1:21.) Dacă, deci, dorim să obținem mântuirea, să nu ne rușinăm să o căutăm din blestemul lui Hristos, care a fost prefigurat în chipul șarpelui.
Considerați

Considerare

Calvin leagă acest eveniment de evanghelie în considerarea ridicării șarpelui. Ridicarea lui este explicată slab și incorect, după părerea mea, de unii, ca prefigurând răstignirea, [122] în timp ce ar trebui mai degrabă raportată la propovăduirea Evangheliei: căci lui Moise i s-a poruncit să ridice șarpele sus, ca să fie vizibil din toate părțile. Iar cuvântul nes este folosit atât pentru un steag, cât și pentru catargul unei corăbii sau orice alt stâlp înalt: ceea ce este în acord cu profeția lui Isaia, unde spune că Hristos va fi „un steag” pentru toate neamurile, (Isaia 11:10) ceea ce știm că s-a întâmplat prin răspândirea doctrinei Evangheliei în toată lumea, cu care corespunde privirea credinței. Căci, după cum nicio vindecare nu era transmisă de la șarpe celor care nu își întorceau ochii spre el, când era ridicat sus, tot așa privirea credinței face ca moartea lui Hristos să ne aducă mântuire. Deși, deci, Dumnezeu a vrut să dea ușurare necazului lor actual, totuși este neîndoielnic că El chiar atunci i-a avertizat pe toți credincioșii că mușcăturile veninoase ale diavolului nu puteau fi vindecate decât îndreptându-și mințile și simțurile prin credință spre Hristos.
Răspunde

Răspuns

Unde ați văzut că Dumnezeu vă pregătește prin bătălii mici înaintea celor mai mari? Cum modelează memoria izbăvirii trecute răspunsul vostru la plângerea prezentă? În ce fel ridicarea șarpelui vă invită să priviți la Hristos astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

Tată plin de har, Tu ai condus poporul legământului Tău prin pustie, certându-le plângerile, totuși oferind șarpele de aramă ridicat pentru vindecare potrivit Cuvântului Tău suveran. Prin același har, întoarce inimile noastre de la răzvrătire, ca să privim cu credință la Fiul Tău și să ne încredem în providența Ta neclintită când calea este lungă. Duhule Sfinte, întărește-ne să umblăm cu smerenie în ascultarea care izvorăște din credincioșia Ta legământului. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →