Eterniseed › Curriculum › Confesiunea de la Augsburg
Mărturisirea de la Augsburg XXVII — Despre jurămintele monahale — Cartea Concordiei
Deschidere
Mărturisirea de la Augsburg stă ca o mărturie clară a credinței luterane, iar Articolul XXVII abordează chestiunea jurămintelor monahale. Această parte a mărturisirii examinează cu atenție practicile îndelungate în lumina Scripturii și a canoanelor proprii ale Bisericii. Ea vorbește direct despre întrebări legate de libertatea creștină, poruncile dumnezeiești și înțelegerea cuvenită a slujirii aduse lui Dumnezeu. Cititorii sunt invitați să asculte cum Reformatorii disting între tradițiile omenești și Cuvântul veșnic al Domnului. Articolul rămâne un îndrumar statornic pentru cei care caută să trăiască prin credință, nu prin rânduieli făurite de oameni.
Citește
Citire
Întoarce-te acum la Mărturisirea de la Augsburg XXVII și citește articolul în întregime. Textul se întemeiază îndeosebi pe pasaje precum 1 Corinteni 7:2, Geneza 2:18, Matei 15:9 și Galateni 5:4. Lasă cuvintele cumpătate ale mărturisirii să se desfășoare fără grabă. Observă cum fiecare secțiune se clădește pe cea dinainte, întorcându-se mereu la autoritatea poruncii lui Dumnezeu. Această citire alcătuiește centrul lecției de astăzi.
Studiu
Mărturisirea începe prin a aminti starea de mai înainte a vieții monahale.
Ceea ce se învață din partea noastră despre jurămintele monahale se va înțelege mai bine dacă se va aminti care a fost starea mănăstirilor și câte lucruri se făceau zilnic în acele mănăstiri, împotriva Canoanelor. În vremea lui Augustin ele erau asociații libere. Mai târziu, când disciplina s-a stricat, au fost adăugate pretutindeni jurăminte pentru a restabili disciplina, ca într-o închisoare bine chibzuită.Ea urmărește apoi cum au fost introduse alte rânduieli și jurăminte.
Mulți au intrat și în acest fel de viață din neștiință, neputând să judece puterea lor proprie, deși erau de vârstă potrivită. Fiind astfel prinși în cursă, au fost siliți să rămână, chiar dacă unii ar fi putut fi eliberați prin buna rânduială a Canoanelor. Și aceasta s-a întâmplat mai mult în mănăstirile de femei decât în cele de călugări, deși sexului mai slab ar fi trebuit să i se arate mai multă considerație. Această rigoare a nemulțumit pe mulți bărbați buni înainte de acest timp, care au văzut că tineri și tinere erau aruncați în mănăstiri pentru un trai. Ei au văzut ce urmări nefericite au venit din această procedură și ce scandaluri s-au creat, ce curse au fost aruncate asupra conștiințelor! Ei s-au întristat că autoritatea Canoanelor într-o chestiune atât de însemnată a fost cu totul lăsată deoparte și disprețuită. La aceste rele s-a adăugat o astfel de convingere despre jurăminte care, se știe, în vremurile de mai înainte a nemulțumit chiar și pe acei călugări care erau mai chibzuiți. Ei au învățat că jurămintele erau egale cu Botezul; ei au învățat că prin acest fel de viață ei meritau iertarea păcatelor și îndreptățirea înaintea lui Dumnezeu.Mărturisirea se întoarce apoi la libertatea de a se căsători.
În primul rând, cu privire la cei care încheie căsătorie, ei învață din partea noastră că este îngăduit tuturor bărbaților care nu sunt potriviți pentru viața de celibat să încheie căsătorie, pentru că jurămintele nu pot anula rânduiala și porunca lui Dumnezeu. Iar porunca lui Dumnezeu este 1 Corinteni 7:2: Ca să se ferească de desfrânare, fiecare bărbat să-și aibă soția sa. Și nu este numai porunca, ci și creația și rânduiala lui Dumnezeu, care îi silește să se căsătorească pe aceia care nu sunt exceptați printr-o lucrare deosebită a lui Dumnezeu, după textul Geneza 2:18: Nu este bine ca omul să fie singur. De aceea nu păcătuiesc cei care ascultă de această poruncă și rânduială a lui Dumnezeu.Ea examinează mai departe jurămintele făcute fără porunca lui Dumnezeu.
Dar deși se vede că porunca lui Dumnezeu cu privire la căsătorie eliberează pe foarte mulți de jurămintele lor, totuși învățătorii noștri introduc și un alt argument cu privire la jurăminte pentru a arăta că ele sunt nule. Căci orice slujire a lui Dumnezeu, orânduită și aleasă de oameni fără porunca lui Dumnezeu pentru a merita îndreptățirea și harul, este rea, după cum spune Hristos în Matei 15:9: În zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci ale oamenilor. Iar Pavel învață pretutindeni că dreptatea nu trebuie căutată din rânduielile și actele noastre de închinare, născocite de oameni, ci că ea vine prin credință celor care cred că sunt primiți de Dumnezeu în har pentru dragostea lui Hristos.
Considerați
Considerare
Mărturisirea încheie prin a numi greșelile care fac astfel de jurăminte nule.
Atât de multe păreri rele sunt inerente în jurăminte, și anume că ele îndreptățesc, că ele constituie desăvârșirea creștină, că ele păzesc sfaturile și poruncile, că ele au lucrări de prisos. Toate aceste lucruri, fiindcă sunt false și deșarte, fac jurămintele nule și fără putere.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează libertatea pe care o dă Hristos vederea ta despre promisiunile făcute lui Dumnezeu? În ce fel ar putea tradițiile omenești să concureze încă cu poruncile clare ale Scripturii în propria ta viață? Unde ai nevoie cel mai mult de asigurarea Evangheliei că dreptatea vine numai prin credință?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, îți mulțumim pentru mărturia clară a Mărturisirii de la Augsburg și pentru lumina pe care o aruncă asupra jurămintelor monahale. Ferește-ne să ne punem încrederea în vreo rânduială pe care am născocit-o noi. Învață-ne în schimb să ne odihnim în dreptatea pe care a câștigat-o Hristos și să Te slujim cu bucurie în chemările pe care ni le-ai dat. Păzește-ți Biserica de orice învățătură care întunecă Evanghelia. Întărește-i pe păstori și pe popor deopotrivă să se țină strâns de Cuvântul Tău singur. În numele lui Iisus ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →