Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exodul 15-16 — cu Maclaren
Deschidere
Explicațiile lui Alexander Maclaren asupra Sfintelor Scripturi deschid o bogată venă de înțelegere în călătoria prin pustiu a lui Israel. Expunerile sale clasice despre Exodul 15-16 urmăresc mișcarea de la cântecul triumfător la dependența zilnică, revelând cum Dumnezeu conduce, testează și susține poporul Său. Prin atenția atentă la text, Maclaren arată continuitatea dintre îndurările antice și mersul prezent al credinciosului. Cuvintele sale ne invită să zăbovim asupra eliberării de la Marea Roșie, apelor din Mara și darului manei. În aceste capitole întâlnim atât credincioșia lui Dumnezeu cât și fragilitatea memoriei umane. Astăzi ascultăm din nou cu urechi proaspete.
Citește
Ia Biblia ta și citește Exodul capitolele 15 și 16 încet. Observă trecerea de la cântecul biruinței de la mare la plângerile care apar doar câteva zile mai târziu. Vezi cât de repede eliberarea lasă loc setei și foamei. Lasă narațiunea să-și stabilească ritmul: triumf, încercare, providență. Cere Duhului să trezească propriile tale amintiri ale credincioșiei trecute a lui Dumnezeu pe măsură ce citești.
Studiu
Studiază
Maclaren începe prin a explora pe Dumnezeu care călăuzește, înfățișat în stâlpul de nor și de foc.
I. Dumnezeu care călăuzește: sau imaginea conducerii. Originalul înseamnă 'a conduce cu blândețe'. Cf. Isaia 40:11, Psalmul 23:2. Emblema unei turme stă la baza cuvântului. Există nu doar călăuzire, ci călăuzire blândă. Călăuzirea a fost blândă, deși însoțită de o judecată atât de înspăimântătoare și înfiorătoare. Egiptenii înecați au fost exemple ciudate de conducere blândă. Dar faptele răscumpărătoare ale lui Dumnezeu sunt asemenea stâlpului de foc care călăuzește, în sensul că au o latură care descoperă mânia și trezește teroarea, și o latură care radiază o iubire strălucitoare și aprinde o încredere fericită.Maclaren contrastează apoi răspunsurile greșite și corecte la experiența amară de la Mara.
II. Căile greșite și drepte de a primi experiența amară. Poporul a cârtit: Moise a strigat către Domnul. Uitarea rapidă a eliberărilor. Folosirea adevărată a cuvântului nu este plângerea, ci rugăciunea.Despre mană, Maclaren observă cum darul zilnic a servit ca o încercare continuă a credinței.
Numai cel care s-a încrezut absolut în Dumnezeu că Îl va purta de grijă ar fi mâncat porția sa și s-ar fi culcat noaptea cu o inimă liniștită, știind că Cel care l-a hrănit îl va hrăni. Când experiența a învățat că ceea ce era păstrat putrezea, atunci lenea ar fi venit și ar fi spus: 'La ce bun să aduni de două ori mai mult în ziua a șasea? Nu știm noi că nu se va păstra?' Astfel, întregul dar a fost o instruire continuă și, prin urmare, o încercare continuă a credinței. Dumnezeu a voit să lase darurile Sale să vină în acest mod de la o zi la alta, deși ar fi putut oferi deodată ceea ce ar fi durat în mod evident toată viața lor în pustiu, pentru ca ei să se obișnuiască să se alipească de El și ca pâinea lor zilnică să fie îndoită pentru hrana lor, hrănindu-le trupurile și întărind acea credință care, pentru ei ca și pentru noi, este condiția oricărei fericiri.
Considerați
Cugetă
Maclaren încheie arătând cum mana indică dincolo de ea însăși către Hristos ca adevărata pâine din cer.
Învățătura Sa a trecut dincolo de simbolismul manei, când nu doar S-a declarat pe Sine a fi 'adevărata pâine din cer care dă viață lumii', ci a deschis o privire în taina solemnă a morții Sale ispășitoare prin paradoxul uluitor și aparent respingător că 'trupul Său era hrană într-adevăr și sângele Său băutură într-adevăr'. Mana nu învață în mod tipic ispășirea lui Hristos, dar Îl înfățișează ca adevărata susținere și dătător de viață, dulce ca mierea pentru suflet, trimis din cer pentru fiecare dintre noi, dar trebuind să fie făcut al nostru prin actul credinței noastre. Un israelit ar fi murit de foame, deși mana zăcea pretutindeni în jurul taberei, dacă nu ar fi ieșit și și-ar fi asigurat porția; și ar fi putut la fel de bine să moară de foame, dacă nu ar fi mâncat ceea ce trimisese Cerul. 'Crede et manducasti', 'Crede și ai mâncat', — cum spune Sfântul Augustin. Actul personal de însușire al credinței este esențial pentru a-L avea pe Hristos ca hrană a sufletelor noastre.
Răspunde
Unde ai văzut conducerea blândă a lui Dumnezeu chiar atunci când căile Sale includeau judecată sau pierdere? Cum răspunzi de obicei când nevoia de astăzi apare atât de curând după eliberarea de ieri? În ce domeniu te invită Domnul să te încrezi în El pentru pâinea zilnică mai degrabă decât să aduni porția de mâine?
Roagă-te
Călăuzitor credincios, Îți mulțumim pentru îndurările care ne-au adus până aici. Învață-ne să cântăm după fiecare eliberare și să ne rugăm în loc să cârtim când apare următoarea nevoie. Dă-ne inimi liniștite care primesc porția de astăzi fără tezaurizare îngrijorată. Lasă amintirea credincioșiei Tale trecute să ne întărească încrederea pentru porțiunile de pustiu ce stau încă înainte. Hrănește-ne cu Hristos, adevărata pâine, până ajungem la locul de odihnă al sfințeniei Tale. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →