← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Leviticul 9-10 — cu Ioan Calvin

Leviticul 9-10Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la Ioan Calvin pentru a primi înțelegere asupra inaugurării solemne a preoției lui Israel. Expunerea atentă a lui Calvin asupra Leviticului 9-10 dezvăluie atât harul cât și gravitatea care însoțesc pe cei ce se apropie pentru a sluji Dumnezeului celui viu. Cuvintele sale ne ghidează prin primele jertfe ale lui Aaron, judecata surprinzătoare asupra lui Nadab și Abihu, și supunerea liniștită care onorează sfințenia lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, să deschidă Duhul inimile noastre pentru a primi aceeași reverență și credință pe care Calvin a căutat să le insufle cititorilor săi cu secole în urmă.
Citește

Citire

Pregătește-te acum să auzi textul însuși. Leviticul capitolele 9 și 10 relatează ziua a opta a consacrării, primele jertfe ale lui Aaron, focul care mistuie darurile și moartea subită a doi preoți care au adus foc străin. Citește cu încetineală, observând poruncile date, ascultarea împlinită și avertismentele care urmează. Lasă narațiunea să-ți modeleze simțul a ceea ce înseamnă a te apropia de Dumnezeu potrivit termenilor Săi.
Studiu
Calvin își deschide tratarea Leviticului 9 descriind momentul în care Aaron începe să exercite slujba preoțească. 1. Și s-a întâmplat în ziua a opta Aici se relatează cum Aaron și fiii săi, după ce s-a împlinit timpul consacrării lor, au început să-și exercite slujba. Era necesar ca el să fie ucenicul fratelui său, pentru a urma modelul stabilit de Dumnezeu. Și trebuie să avem în vedere că Moise, care nu a fost numit preot printr-un rit solemn, i-a sfințit pe ceilalți, pentru ca autoritatea și eficacitatea semnului exterior să rămână numai la Dumnezeu. Aceasta, așadar, este cuprinsă în prima parte a capitolului, cum, după ce Aaron a fost inițiat în slujba preoțească timp de șapte zile, a început lucrarea încredințată lui prin porunca lui Dumnezeu: a doua parte arată cum jertfele au fost aprobate printr-o minune dumnezeiască, în întărirea preoției pe care Dumnezeu a instituit-o. Dar, mai întâi de toate, El enumeră felurile obișnuite de jertfă, și anume pentru păcat, arderea de tot; și pentru mulțumire, jertfa cu darul de mâncare (minha) și stropirea: ca în orice privință Aaron să fie socotit preotul legitim al lui Dumnezeu. Despre instrucțiunile date lui Aaron înaintea altarului, Calvin scrie: 7. Și Moise a zis lui Aaron: Mergi la altar Aici se repetă ceea ce s-a spus în altă parte, că preotul, fiind el însuși păcătos, trebuie mai întâi să facă cerere pentru sine, înainte de a-L îndupleca pe Dumnezeu față de alții. De aceea Apostolul deduce pe drept că preoția legii era slabă și doar tipică. (Evrei 5:1.) Căci nimeni nu poate fi un adevărat mijlocitor de pace, decât acela care, încrezându-se în nevinovăția sa desăvârșită, se înfățișează înaintea lui Dumnezeu pentru a obține iertare pentru alții și, fiind curat de orice pată, nu are nevoie de ispășire pentru sine. Tot restul până la sfârșitul capitolului îl trec, pentru că Moise consemnează doar cum a jertfit Aaron potrivit poruncii lui Dumnezeu și ritualului legii. Calvin se îndreaptă apoi spre relatarea lui Nadab și Abihu din capitolul 10 și examinează greșeala lor. 1. Și Nadab și Abihu, fiii lui Aaron O împrejurare memorabilă este consemnată aici, din care reiese cât de mult urăște Dumnezeu toate păcatele prin care se corupe curăția religiei. Se pare că era o greșeală ușoară să folosească foc străin pentru arderea tămâii; și iarăși nepăsarea lor ar părea scuzabilă, căci cu siguranță Nadab și Abihu nu au dorit cu îndrăzneală sau intenționat să pângărească lucrurile sfinte, dar, cum se întâmplă adesea în chestiuni noi, când s-au apucat de ele prea cu ardoare, precipitarea i-a dus în greșeală. Asprimea pedepsei, așadar, nu ar mulțumi pe acei oameni mândri, care nu ezită să critice cu superioritate judecățile lui Dumnezeu; dar dacă reflectăm cât de sfânt lucru este închinarea lui Dumnezeu, enormitatea pedepsei nu ne va ofensa nicidecum. În plus, era necesar ca religia lor să fie întărită chiar de la începutul ei; căci dacă Dumnezeu i-ar fi lăsat pe fiii lui Aaron să greșească fără pedeapsă, ei ar fi neglijat apoi cu nepăsare întreaga Lege. Aceasta, așadar, a fost motivul unei asemenea asprimi mari, ca preoții să vegheze cu grijă împotriva oricărei profanări. Crima lor este specificată, și anume că au adus tămâie într-un mod diferit de cel pe care Dumnezeu l-a prescris și, în consecință, deși au greșit din neștiință, totuși au fost condamnați prin porunca lui Dumnezeu pentru că au tratat cu neglijență ceea ce merita o atenție mai mare. „Focul străin” se deosebește de focul sfânt care ardea mereu pe altar: nu în mod miraculos, cum pretind unii, ci prin veghea constantă a preoților. Acum, Dumnezeu interzisese ca orice alt foc să fie folosit în rânduieli, pentru a exclude toate riturile străine și pentru a-Și arăta detestarea a tot ce ar putea veni din altă parte. Să învățăm, așadar, să luăm aminte la porunca lui Dumnezeu astfel încât să nu-I corupem închinarea prin nicio invenție străină. Dar dacă El a pedepsit atât de aspru această greșeală, ce pedeapsă groaznică îi așteaptă pe papistași, care nu se rușinează să apere cu îndârjire atâtea corupții grosolane!
Considerați

Considerare

Calvin leagă judecata asupra preoților de principiul că Dumnezeu este sfințit în cei mai apropiați de El. 3. Atunci Moise a zis lui Aaron: Aceasta este ceea ce a vorbit Domnul Moise îl oprește pe fratele său să se lase pradă unei dureri excesive; căci aceasta a fost o lovitură foarte amară după bucuria lor recentă să se vadă deodată lipsit de doi fii în aceeași zi și în același moment, și ar fi putut, de asemenea, să fie dispus să murmure împotriva lui Dumnezeu pentru cauza morții lor. Ca să nu se lase, așadar, pradă unei asemenea lipse de stăpânire de sine, Moise îi amintește că trebuie să se supună judecății drepte a lui Dumnezeu. Vom căuta însă în zadar ceea ce se referă aici, [416] „Voi fi slăvit în cei ce se apropie de Mine”. El amenințase adesea preoții cu moartea dacă se abăteau în cea mai mică măsură de la regula prescrisă: le pusese adesea înainte sfințenia slujbei lor, ca să nu se pângărească prin vreun act sacrilegiu; într-un cuvânt, îi alesese să fie slujitorii Săi în lucrurile sfinte, cu condiția ca ei să se cunoască supuși unei vinovății și pedepse mai mari decât restul poporului. Prin această mângâiere, așadar, durerea lui Aaron este liniștită, că Dumnezeu nu a tratat cu cruzime pe fiii săi, ci a arătat prin ei un exemplu drept și folositor, pentru ca urmașii lor să fie mai atenți în îndatoririle lor; căci astfel trebuie parafrazată sentința: Pentru ca să fiu slăvit înaintea întregului popor, trebuie să fiu sfințit de cei de cel mai înalt grad și importanță; sau, Când voi fi fost sfințit de preoții înșiși, a căror demnitate este cea mai înaltă, slava Mea va străluci înaintea întregului popor. Și, de fapt, deși Dumnezeu poate pedepsi corpuri întregi de persoane obscure, asemenea lecții au prea puțin efect; dar pedeapsa oamenilor de condiție mai nobilă și mai ilustru atrage aproape toate privirile spre judecățile lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu se spune că este sfințit în noi în multe feluri, fie că Se arată ca un Judecător milostiv sau aspru. Această declarație, așadar, este o îndemnare pentru cei pe care i-a înnobilat cu o cinste deosebită, să umble în frică și cutremur; căci, deoarece „judecata începe de la casa lui Dumnezeu”, cu cât sunt mai mari darurile și cu cât este mai înaltă preeminența cu care este binecuvântat cineva, cu atât este mai mare obligația sa față de Dumnezeu și ingratitudinea sa vrednică de o pedeapsă mai aspră.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează cerința ca Aaron să facă mai întâi ispășire pentru sine însuși viziunea ta asupra conducerii spirituale de astăzi? În ce feluri ar putea durerea sau distragerea să ne determine să tratăm poruncile lui Dumnezeu cu ușurință? Ce ne învață tăcerea lui Aaron despre acceptarea judecăților drepte ale lui Dumnezeu chiar atunci când ne ating personal?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care în îndurarea legământului ai poruncit jertfele din Levitic și ai aprins foc ceresc ca să le primești, dă-ne har să ne apropiem de tronul Tău numai prin Hristos, Marele nostru Preot desăvârșit, cu inimi evlavioase și conștiințe curățite. Susține-ne prin Duhul Tău în ascultarea pe care o ceri, ca să nu adăugăm la sau să micșorăm închinarea rânduită de Tine, ci să ne odihnim în ispășirea împlinită care acoperă toate neputințele noastre. Fie ca slava care a umplut cortul să locuiască acum în noi, spre lauda sfințeniei Tale suverane. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →