Eterniseed › Curriculum › Isaia
Cine este Acesta care vine din Edom: Cel care calcă singur teascul
Deschidere
'Cine este Acesta care vine din Edom, cu veşminte roşii din Boţra?… puternic ca să mântuiască.' Isaia 63 se deschide cu una dintre cele mai dramatice scene din profeţi: o figură care se apropie de pe câmpul de luptă, cu veşmintele pătate de roşu ca de la un teasc, declarând 'Am călcat teascul singur; şi dintre popoare nu a fost nimeni cu mine.' Sf. Chiril al Alexandriei citeşte aceasta ca înălţarea lui Hristos cel înviat, suindu-se la Tatăl purtând încă semnele Patimii Sale, astfel încât chiar îngerii sunt cuprinşi de uimire şi strigă: 'Cine este Acesta?' Roşeaţa este sângele Crucii; singurătatea este reală — în suferinţa Sa nici una dintre neamuri nu a stat cu El; El a călcat teascul mântuirii noastre singur. Perechea se întoarce, în capitolul 64, de la acest Mântuitor singur la rugăciunea unui popor care nu are nimic de pledat decât mila Sa: 'suntem lutul, şi Tu olarul nostru; şi toţi suntem lucrarea mâinii Tale.' Chiril îi arată, neputând să-L mişte pe Dumnezeu prin faptele lor, luând adăpost în singurul apel care rămâne — ca Făcătorul să aibă milă de făpturile pe care mâinile Sale le-au făcut.
Citește
Citire
Citeşte Isaia 63–64. Capitolul 63: 'Cine este Acesta care vine din Edom, cu veşminte roşii din Boţra? Acesta care este slăvit în îmbrăcămintea Sa, călătorind în marea puterii Sale? Eu care vorbesc în dreptate, puternic ca să mântuiesc'; 'De ce eşti Tu roşu în îmbrăcămintea Ta, şi veşmintele Tale ca ale celui care calcă în teascul de vin? Am călcat teascul singur; şi dintre popoare nu a fost nimeni cu mine'; 'În toată necazul lor El a fost necăjit… în dragostea şi în mila Sa i-a răscumpărat'; 'Fără îndoială Tu eşti Tatăl nostru, deşi Avraam este neştiutor de noi… Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Răscumpărătorul nostru'; 'Doamne, de ce ne-ai făcut să rătăcim de la căile Tale?' Apoi capitolul 64: 'O, de ai sfâşia cerurile, de ai pogorî, de s-ar topi munţii la faţa Ta'; 'toţi suntem ca un lucru necurat, şi toate dreptăţile noastre sunt ca nişte zdrenţe murdare; şi toţi ne veştejim ca o frunză'; 'Dar acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; suntem lutul, şi Tu olarul nostru; şi toţi suntem lucrarea mâinii Tale. Nu Te mânia foarte tare, Doamne, nici nu-ţi aduce aminte de fărădelege în veci'; 'cetăţile Tale sfinte sunt un pustiu, Sionul este un pustiu, Ierusalimul o pustiire… casa noastră sfântă şi frumoasă… este arsă de foc.'
Studiu
Chiril citeşte 'Cine este Acesta care vine din Edom?' ca întrebarea puterilor cereşti când Hristos cel înviat se înalţă printre ele, arătând încă semnele suferinţei Sale — un spectacol prin care înţelepciunea lui Dumnezeu ascunsă în Cruce este descoperită îngerilor.
înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu, pe care a lucrat-o în Hristos prin Biserică, să fie făcută cunoscută principatelor şi puterilor din locurile cereşti. Puterile nu văd un biruitor obişnuit, ci pe Domnul întrupat, de neînvins chiar în trupul pe care l-a purtat.
puterile, fiind duhovniceşti, înţelepte şi pline de slavă dumnezeiască, L-au văzut pe Hristos plin de putere de neînvins, chiar dacă era în trup. Iar 'Am călcat teascul singur' Chiril îl ia cu toată seriozitatea: în Patima Sa Hristos a fost cu totul fără ajutor omenesc, părăsit de ucenici, fără nimeni care să-I împărtăşească durerea — El a câştigat mântuirea noastră de unul singur. Acelaşi capitol se întoarce apoi la milă, iar Chiril scoate în evidenţă deosebirea dintre un judecător aspru şi unul bun.
ar fi lucrarea unui judecător riguros să ceară pedepse ale celor ce au călcat legea exact proporţionate cu greşelile lor; dar a unui judecător bun să arate milă, ca celor slabi. Mântuitorul care a călcat teascul singur este Acelaşi care judecă pe Israel ca un judecător bun, potolind mânia cu blândeţe şi mântuind prin Sine Însuşi — 'nu un sol, nici un înger, ci Însuşi Domnul.'
Considerați
Considerare
Capitolul 64 este rugăciunea de răspuns a celor care ştiu că nu pot sta pe propria lor dreptate. Chiril numeşte mai întâi adevărul sobru pe care se întemeiază rugăciunea: puterea noastră împotriva păcatului nu este a noastră.
atâta vreme cât Mântuitorul este binevoitor faţă de noi, biruim păcatul şi, depărtându-ne de întinările răutăţii, suntem uşor încununaţi cu cinstea vitejiei duhovniceşti. Când harul Său se retrage, sufletul slăbeşte şi este robit patimii — astfel chiar starea noastră este darul Său, şi chiar căderea noastră ne întoarce la El. De aceea rugăciunea părăseşte apelul la fapte şi se întoarce în schimb la legătura creaţiei: 'suntem lutul, şi Tu olarul nostru.' Chiril arată poporul, neputând să-L mişte pe Dumnezeu printr-o viaţă fără prihană, luând singura cale rămasă deschisă.
Îl roagă, ca pe Făcător, să ţină seama de făpturile Sale şi să arate milă celor care au fost aduşi de El la fiinţă şi viaţă. Şi este o smerenie chiar în forma cererii lor: nu îndrăznesc să ceară îndepărtarea totală a mâniei, ci doar potolirea ei.
nu cer ca El să nu Se mânie deloc pe ei, ci mai degrabă ca mânia să fie potolită cu blândeţe. Lutul nu se ceartă cu Olarul; el face apel la mâinile Sale. Iar Olarul, care este şi Cel care calcă singur teascul, este 'puternic ca să mântuiască.'
Răspunde
Răspuns
Priveşte mai întâi la figura singură care vine din Edom, puternică ca să mântuiască, cu veşmintele roşii. El a călcat teascul singur — pentru tine. În noaptea Patimii Sale nici una dintre neamuri nu a stat cu El; El a purtat toată greutatea mântuirii noastre de unul singur, şi a înviat, şi s-a înălţat purtând încă semnele ei, astfel încât chiar îngerii s-au minunat. Lasă acea singurătate să te smerească şi să te întărească: orice ai avea de purtat, nu-l porţi singur, pentru că El a purtat ce era mai rău fără ajutor. Apoi învaţă să te rogi cum se roagă capitolul 64. Când vii înaintea lui Dumnezeu, nu-ţi întemeia cauza pe propria ta dreptate — Isaia numeşte chiar dreptăţile noastre zdrenţe murdare, iar Chiril ne aminteşte că orice putere avem împotriva păcatului este împrumutată de la har. Ia în schimb apelul care nu dă greş niciodată: 'suntem lutul, şi Tu olarul nostru.' Nu te certa cu Olarul; pune-te în mâinile Sale. Şi observă smerenia rugăciunii străvechi — ei nu au cerut ca Dumnezeu să lase deoparte toată mânia, ci doar să o potolească cu blândeţe. Aceasta este o rugăciune care Îi face plăcere să o asculte, căci El este un judecător bun care arată milă celor slabi, şi nu un înger, ci Însuşi Domnul care mântuieşte.
Roagă-te
Rugăciune
O, Hristoase, care ai venit din Edom puternic ca să mântuieşti, care ai călcat teascul mântuirii noastre singur, fără ca vreunul dintre neamuri să-ţi împărtăşească durerea, şi Te-ai înălţat la Tatăl purtând încă semnele Patimii Tale, ca chiar îngerii să se minuneze: Te binecuvântez că ai fost lăsat singur, ca eu să nu fiu niciodată singur. Fii pentru mine un judecător bun şi nu unul riguros — nu-mi cere o pedeapsă exact cântărită după greşelile mele, ci arată milă celui slab, după cum ai făgăduit. Nu-Ţi aduc nicio dreptate a mea, căci dreptăţile mele sunt zdrenţe murdare, şi orice putere am împotriva păcatului este darul Tău; aşa iau singurul apel care nu poate da greş: sunt lutul, şi Tu Olarul meu; sunt lucrarea mâinilor Tale. Nu Te mânia foarte tare, nici nu-Ţi aduce aminte de fărădelege în veci, ci potoleşte certarea Ta cu blândeţe şi ai milă de făptura pe care mâinile Tale au făcut-o. Căci nu a fost un sol, nici un înger, ci Tu Însuţi, Doamne, care ne-ai mântuit; Ţie împreună cu Tatăl şi cu Duhul Preasfânt slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →