Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 9 — cu Whedon
Deschidere
În spiritul cercetării wesleyene și al încrederii arminiene în harul prevenient, ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament. Această lucrare respectată a Bisericii Metodiste Episcopale deschide al nouălea capitol al Evangheliei după Ioan cu o atenție atentă la contextul istoric, la atestarea miracolului și la mișcarea sufletului către Hristos. Expunerea lui Whedon ne invită să privim atât lucrarea suverană a Domnului cât și răspunsul uman al credinței în mijlocul opoziției. Pe măsură ce studiem, același Duh care a deschis ochii celui născut orb să ne trezească înțelegerea și să ne întărească mărturia.
Citește
Citire
Să citim acum întregul al nouălea capitol al Evangheliei după Ioan. Să luăm aminte la progresia de la orbirea fizică la vederea spirituală, de la examinarea ostilă la mărturisirea credincioasă și de la respingere la primire de către Fiul Omului. Să citim cu încetineală, îngăduind narațiunii să dezvăluie atât miracolul cât și judecata care urmează necredinței voite.
Studiu
Whedon începe prin a situa narațiunea în cadrul Sărbătorii Corturilor.
Versetele 1-41. § 84. RESTAURAREA CELUI NĂSCUT ORB ȘI A PATRA CUVÂNTARE LA SĂRBĂTOAREA CORTURILOR, Ioan 9:1 Ioan 10:21. Evenimentul relatat aici, împreună cu discursul care îl însoțește, trebuie, pentru a fi înțeles în deplinătatea sa, să fie citit ca un întreg de la Ioan 9:1 la Ioan 10:39. El are loc la Sărbătoarea Corturilor. Prin capitolul al nouălea, stăpânitorii spirituali ai Ierusalimului se arată a fi păstori mincinoși, pe când cel născut orb este un reprezentant adevărat al oilor; iar prin Ioan 10:1-21 Isus pune în contrast păstorul adevărat cu cel mincinos. Trei luni mai târziu, la Sărbătoarea Înnoirii (Ioan 9:22-39), Isus profită de ocazie pentru a relua același fir al discursului, iar iudeii mânați de mânie, din pricina mustrărilor Sale, Îl alungă din capitala lor. Narațiunea imediată prezintă o cercetare ostilă amănunțită a unuia dintre miracolele Domnului nostru de către autoritățile ațâțate.Whedon detaliază apoi examinarea amănunțită a realității miracolului.
În primul rând, era cazul unuia născut orb; un fel de caz care nu a fost niciodată vindecabil (Ioan 9:32) prin mijloace naturale. În al doilea rând, realitatea orbirii era notorie și totuși a fost examinată cu atenție de autorități. În al treilea rând, nu exista nicio scăpare de la concluzia realității miracolului. El a fost atestat de omul însuși, de părinții săi, de vecinii săi, de Isus și de ucenicii Săi. În cele din urmă nu a fost negat de vrăjmașii Domnului. Mai mult, a fost atestat și consemnat de Ioan, evanghelistul nostru, el însuși martor ocular și auditiv al întregii întâmplări. După săvârșirea miracolului, Ioan 9:1-7, cazul este examinat de vecini, Ioan 9:8-12; omul este adus înaintea autorităților și examinat o primă dată, Ioan 9:13-17; părinții sunt aduși înaintea lor și examinați, Ioan 9:18-23; omul este rechemat, reexaminat și alungat, Ioan 9:24-34.Whedon subliniază apoi mărturisirea îndrăzneață a omului înaintea autorităților.
Versetul 17. 17. Ce zici tu despre El, [în lumina celor întâmplate], că a deschis? Aceasta arată că nu există decât o singură întrebare. Iar întrebarea vicleană aduce un răspuns drept. Un proroc. Omul auzise din citirile Vechiului Testament (deși ochii săi nu văzuseră niciodată o literă) că au existat proroci de odinioară care au făcut lucrări prin puterea lui Dumnezeu și ale căror cuvinte, ca venind de la Dumnezeu, erau astfel autentificate dumnezeiește. Nimic mai puțin decât unul ca acesta, chiar înaintea acestei curți spirituale, el afirmă că ar fi putut fi acest restaurator al vederii sale. Iar acest mărturisitor statornic se arată pregătit pentru acea primire smerită a cuvintelor lui Isus pe care a arătat-o în Ioan 9:36-38. El este o oaie predestinată a lui Hristos; predestinată, adică, prin predispoziție și scop volițional liber înainte de a fi prin regenerare deplină. Iar această mărturisire îi tulbură pe acești stăpânitori spirituali pentru moment. Dar ei se retrag asupra unui pretext; poate că părinții săi vor admite că nu s-a născut orb.
Considerați
Considerare
Whedon insistă asupra coerenței miracolelor cu experiența umană.
Versetul 32. 32. De la începutul lumii. Filosofii din zilele noastre, asemenea lui Hume și urmașilor săi, susțin că, deoarece miracolele sunt contrare experienței, ele nu pot avea loc niciodată. Dar, 1. Un lucru nu este contrar experienței pentru că nu a fost experimentat. Pentru a fi contrar experienței, cineva trebuie să aibă o experiență pozitivă că un miracol nu poate avea loc. Dar nimeni nu a avut sau nu poate avea o asemenea experiență. 2. Miracolele nu sunt contrare, ci conforme experienței. Acest om putea susține că dăruirea vederii celui născut orb fusese până atunci neexperimentată; dar el știa cu certitudine că nu era contrară experienței, căci știa că el însuși tocmai o experimentase. 3. Experiența umană este că așa-numitele legi ale naturii sunt în sine permanente și totuși că operațiunile lor sunt uneori întrerupte sau modificate prin intervenții divine. Iar aceste două experiențe sunt perfect compatibile una cu cealaltă. De aceea omul nostru argumentează corect aici: experiența umană este că, de obicei, cel născut orb nu este niciodată vindecat; dar o experiență umană este și aceea că, în cazul de față, operațiunea acelei legi a primit o excepție divină. 4. A spune că un miracol nu a avut loc niciodată pentru că este contrar experienței înseamnă a raționa în cerc. Căci a spune „este contrar experienței” înseamnă doar a spune, în alte cuvinte, că „nu a avut loc niciodată”. Astfel, raționamentul devine: Un miracol „nu a avut loc niciodată” pentru că „nu a avut loc niciodată”.Whedon încheie prin a dezvolta judecata Domnului asupra orbirii voite.
Versetul 41. 41. Dacă ați fi orbi. Dacă, asemenea acestui om, ați fi cu totul și nevinovat lipsiți de puterea de a vedea. N-ați avea păcat. Ați fi perfect fără vină pentru că nu vedeți. Tot atât de fără vină ca și acest om pentru că nu vede soarele fără a avea puterea. Nimeni nu este obligat să folosească o putere pe care nu a putut-o poseda niciodată. Dacă un om nu a putut poseda niciodată puterea de a face binele, el nu ar putea fi niciodată condamnat pentru rău. Dacă, într-adevăr, el își aduce singur neputința asupra sa, nu o poate invoca ca scuză. Dar acum ziceți: Vedem. Prin propria voastră mărturisire, care este adevărată, sunteți în stare să vedeți adevărul; și totuși, cu voință, vedeți în chip fals; judecata voastră va fi că veți pierde ocazia de a vedea adevărul și veți fi abandonați acelei vederi false care este o orbire reală. Deoarece atât nevederea adevărului cât și vederea neadevărată erau voite, nu exista nicio scuză; păcatul lor rămânea permanent, consemnat, nepăcat, veșnic.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în propria ta viață a folosit Domnul un defect sau o limitare aparentă pentru a manifesta lucrările lui Dumnezeu? 2. Cum provoacă mărturisirea statornică a omului născut orb orice tendință de a compromite adevărul de dragul acceptării? 3. În ce feluri am putea noi să ne păzim de orbirea voită care refuză lumina pe care Hristos o oferă?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, care L-ai trimis pe Fiul ca fiind adevărata Lumină a lumii, Îți mulțumim pentru ostenelile credincioase ale lui Daniel D. Whedon în tâlcuirea Cuvântului Tău. Dă-ne nouă, asemenea omului născut orb, urechi ca să auzim glasul Tău și curaj ca să mărturisim pe Fiul Tău înaintea tuturor celor ce ne examinează. Izbăvește-ne de orice prejudecată care ar respinge harul Tău lucrător de minuni. Fie ca Duhul Tău prevenient să continue să ne atragă și să umblăm ca niște oi adevărate ale Păstorului cel Bun până când credința va face loc vederii. Prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →