Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 2 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanonic)
Deschidere
În economia sacră a mântuirii Apostolul pune înaintea Bisericii o oglindă a judecății divine de care nimeni nu poate scăpa. Romani capitolul doi se desfășoară în mișcarea mai largă a scrisorii în timp ce Pavel îndepărtează orice pretext prin care iudeul sau păgânul ar putea pretinde scutire de la dreptatea lui Dumnezeu. Pasajul rezonează cu învățătura perenă a Bisericii că judecata finală va cântări fiecare faptă săvârșită în trup, totuși întotdeauna în orizontul milei care mai întâi cheamă pe păcătoși la pocăință. Pe măsură ce credincioșii se apropie de acest text ei stau deja în viața sacramentală unde botezul a sădit sămânța acelei tăieri împrejur interioare pe care Apostolul o va lăuda. Liturghia însăși răsună acest avertisment în fiecare an când lecturile se îndreaptă spre vremurile de pe urmă, amintind adunării că același Domn care oferă potirul mântuirii va și răsplăti fiecăruia după fapte. Astfel capitolul nu este o acuzare legală rece ci o invitație de a intra mai adânc în taina îndreptățirii care începe la izvor și se hrănește la altar.
Citește
Citire
Luați textul încet, permițând fiecărei secțiuni să se adreseze conștiinței. Observați cum argumentul se mișcă de la faptul universal al judecății după fapte, prin mărturia legii naturale scrise pe inimile păgânilor, până la răspunderea mai mare a celor care au primit legea scrisă și tăierea împrejur. Observați cotitura decisivă de la sfârșit unde adevărata tăiere împrejur este situată nu în trup ci în inimă prin Duhul. Citiți cu voce tare dacă este posibil, oprindu-vă după fiecare mișcare majoră astfel încât cadența liturgică a propozițiilor să pătrundă în rugăciune. Cereți Duhului Sfânt să arate unde cuvântul judecă motivele ascunse ale zilei de azi.
Studiu
Capitolul se deschide confruntând pe fiecare cititor cu imposibilitatea de a scăpa de judecata divină prin actul de a judeca pe alții. Pavel insistă că cel care condamnă pe altul pentru păcatele pe care el însuși le săvârșește adună mânie pentru ziua când judecata dreaptă a lui Dumnezeu va fi descoperită. Această judecată, declară Apostolul, este după fapte și nu arată părtinire; cei care stăruie în rău primesc necaz și strâmtorare, în timp ce cei care caută slavă prin răbdare statornică primesc viața veșnică. Tradiția aude aici un ecou al convingerii străvechi că harul nu anulează ordinea morală ci o desăvârșește, astfel încât persoana botezată rămâne răspunzătoare pentru faptele săvârșite după primirea sacramentului. Același pasaj se întoarce apoi la păgâni care, deși lipsiți de legea lui Moise, totuși fac din fire ceea ce cere legea. Astfel de persoane devin o lege pentru ei înșiși, conștiința lor dând mărturie în ziua când Dumnezeu va judeca tainele tuturor inimilor prin Hristos Iisus. Biserica a înțeles întotdeauna această lege naturală ca o participare autentică deși limitată la înțelepciunea divină, suficientă pentru a face pe fiecare persoană fără scuză dar incapabilă prin ea însăși de a deschide porțile cerului. Numai harul supranatural care curge din cruce poate ridica aceste mișcări naturale la credința și dragostea mântuitoare. Când textul se adresează celor care poartă numele de iudeu și se sprijină pe lege, el expune contradicția de a învăța pe alții în timp ce calcă aceleași porunci. Apostolul întreabă dacă numele lui Dumnezeu nu este hulit printre păgâni din cauza unei asemenea neîmpliniri. Aici tradiția vede un avertisment împotriva oricărui minimalism sacramental care ar trata tăierea împrejur, sau împlinirea ei în botez, ca o garanție automată mai degrabă decât începutul unei vieți de ascultare. Versetele culminante redefinesc tăierea împrejur însăși. Tăierea împrejur trupească folosește numai dacă legea este păzită; altfel devine netăiere împrejur. Dimpotrivă, cel netăiat împrejur care păzește poruncile legii va osândi pe cel tăiat împrejur care calcă legea. Adevărata tăiere împrejur, conchide Pavel, este o chestiune a inimii, duhovnicească și nu literală, a cărei laudă vine nu de la oameni ci de la Dumnezeu. În lectura Bisericii această tăiere împrejur interioară este săvârșită prin harul botezului și susținută de celelalte taine, mai ales Euharistia care hrănește viața nouă. Părinții au perceput în aceste rânduri taina noului legământ promis de profeți, în care Dumnezeu însuși își scrie legea pe inimă astfel încât ascultarea curge dinăuntru mai degrabă decât din constrângere externă. Astfel capitolul mută cititorul de la observanțele externe la realitatea sacramentală care singură poate produce dreptatea pe care Dumnezeu o cere.
Considerați
Considerare
Romani doi stă în conversație vie cu canonul mai larg. El anticipează învățătura aceluiași Apostol în Galateni că nici tăierea împrejur nici netăierea împrejur nu folosește, ci credința care lucrează prin dragoste. El rezonează cu insistența literaturii înțelepciunii că frica de Domnul este începutul cunoașterii adevărate și cu promisiunea lui Ezechiel a unei inimi noi de carne. În ciclul liturgic pasajul apare adesea aproape de sfârșitul anului, când Biserica contemplă judecata de pe urmă și sfinții care au trecut deja prin acea judecată prin fidelitate față de har. Aceleași teme ies la suprafață în viețile martirilor care au păzit legea naturală scrisă pe inimile lor chiar înainte de a auzi evanghelia, și în nenumărații pocăiți care au descoperit prin taina împăcării că răbdarea lui Dumnezeu este menită să ducă la pocăință mai degrabă decât la prezumție. Cărțile deuterocanonice întăresc aceeași viziune: cartea Înțelepciunii declară că drepții vor trăi veșnic și că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după fapte, în timp ce Sirah avertizează împotriva împietririi inimii în timpul milei. Astfel tradiția citește Romani doi nu ca un argument izolat ci ca un fir țesut în unica tapiserie a istoriei mântuirii care își atinge plinătatea în Hristos și continuă în viața sacramentală a Bisericii.
Răspunde
Răspuns
Unde în purtarea mea zilnică îi condamn pe alții pentru greșeli pe care le toler ez în tăcere la mine însumi, și cum ar putea taina pocăinței să restaureze integritatea? În ce moduri concrete este legea lui Dumnezeu scrisă mai adânc pe inima mea prin primirea frecventă a Euharistiei și a celorlalte taine? Cum mă cheamă răbdarea pe care Dumnezeu mi-a arătat-o până acum la un răspuns mai darnic mai degrabă decât la amânare și mai mare?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, ale cărui judecăți sunt adevărate și a cărui milă dăinuiește veșnic, dăruiește ca cuvântul rostit prin Apostol să străpungă inimile noastre și să producă rodul pocăinței. Fie ca harul botezului, prin care am primit deja tăierea împrejur nu făcută de mâini, să continue să ne purifice intențiile și să ne întărească faptele. Păzește-ne de a prezuma pe îndelunga ta răbdare, și condu-ne zilnic la altar unde jertfa lui Hristos devine propria noastră jertfă. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care a păzit cuvântul tău și l-a cugetat în inima ei, și a tuturor sfinților care au trecut din această viață în pace, adu-ne la urmă în ziua când fiecare taină va fi descoperită și fiecare slujitor credincios va primi cununa dreptății. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, precum era la început, așa și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.