← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 6 — cu Matei Henry

Romani 6Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Romani 6 oferă o desfăşurare bogată şi pastorală a chemării apostolului la sfinţenie. Cu căldura şi precizia caracteristice, Henry arată cum îndreptăţirea prin credinţă trebuie să aducă întotdeauna rodul sfinţirii. Cuvintele sale apără doctrina harului de orice urmă de îngăduinţă faţă de păcat, invitând totodată credincioşii la deplina libertate a vieţii noi în Hristos. Ascultând astăzi expunerea sa, ni se reaminteşte că Evanghelia nu doar iartă păcatul, ci îi şi frânge puterea. Tratarea atentă a lui Henry ne ajută să vedem atât necesitatea, cât şi frumuseţea morţii faţă de păcat şi a trăirii pentru dreptate. Fie ca înţelesurile sale să ne adâncească recunoştinţa şi să ne întărească hotărârea de a umbla în înnoirea vieţii.
Citește

Citire

Acordaţi câteva clipe de linişte pentru a citi integral capitolul 6 din Romani. Ascultaţi întrebările urgente ale apostolului şi răspunsul limpede că harul nu încurajează niciodată păcatul. Observaţi cum botezul este prezentat atât ca îngropare, cât şi ca înviere, şi cum chemarea de a ne închina lui Dumnezeu răsună de-a lungul întregului capitol. Lăsaţi textul să se aşeze în inima voastră înainte de a trece la reflecţiile lui Matei Henry.
Studiu
Henry deschide secţiunea legând cu fermitate îndreptăţirea de sfinţire. Apostolul, după ce a afirmat, a explicat şi a dovedit pe larg marea doctrină a îndreptăţirii prin credinţă, ca nu cumva cineva să scoată otravă din acea floare dulce şi să schimbe harul lui Dumnezeu în desfrânare şi neorânduială, cu acelaşi zel, bogăţie de expresie şi putere de argument, insistă asupra necesităţii absolute a sfinţirii şi a unei vieţi sfinte, ca rod şi tovarăş nedespărţit al îndreptăţirii; căci oriunde Iisus Hristos este făcut de Dumnezeu pentru un suflet dreptate, El este făcut de Dumnezeu pentru acel suflet şi sfinţire, 1 Corinteni 1:30. Apa şi sângele au curs împreună din coasta străpunsă a lui Iisus muribund. Iar ceea ce Dumnezeu a unit astfel, să nu îndrăznim noi a despărţi. Henry abordează apoi trecerea apostolului şi primejdia abuzării harului. Trecerea apostolului, care uneşte acest discurs cu cel dinainte, este demnă de remarcat: 'Ce vom zice deci? v. 1. Ce folos vom trage din această doctrină dulce şi mângâietoare? Să facem oare rău ca să vină binele, cum spun unii că facem? cap. 3:8. Să rămânem oare în păcat ca să se înmulţească harul? Să luăm oare de aici îndemnul de a păcătui cu şi mai multă îndrăzneală, pentru că cu cât păcătuim mai mult, cu atât harul lui Dumnezeu va fi mai mărit în iertarea noastră? Este acesta un folos ce trebuie tras din ea?' Nu, este un abuz, iar apostolul tresare la gândul acesta (v. 2): 'Să nu fie! Departe de noi să gândim un astfel de gând.' El primeşte obiecţia aşa cum a primit Hristos ispita cea mai neagră a diavolului (Matei 4:10): Pleacă de la Mine, Satano. Acele păreri care dau vreo încuviinţare păcatului sau deschid o uşă imoralităţilor practice, oricât de strălucitoare şi plauzibile ar fi făcute să pară prin pretenţia de a înainta harul liber, trebuie respinse cu cea mai mare scârbă; căci adevărul aşa cum este în Iisus este un adevăr potrivit cu evlavia, Tit 1:1. Apostolul este foarte desăvârşit în a insista asupra necesităţii sfinţeniei în acest capitol, care poate fi redus la două capete: îndemnurile sale la sfinţenie, care arată natura ei; şi motivele sau argumentele sale pentru a întări acele îndemnuri, care arată necesitatea ei. Henry descrie apoi natura sfinţirii prin mortificare şi vivificare. I. Pentru primul, putem observa de aici natura sfinţirii, ce este ea şi în ce constă. În general, ea cuprinde două lucruri: mortificarea şi vivificarea — moartea faţă de păcat şi trăirea pentru dreptate, exprimate în altă parte prin lepădarea omului celui vechi şi îmbrăcarea omului celui nou, încetarea de a face rău şi învăţarea de a face bine. Henry continuă detaliind expresiile practice ale mortificării. 1. Mortificarea, lepădarea omului celui vechi; aceasta este exprimată în mai multe feluri. (1.) Nu trebuie să mai trăim în păcat (v. 2), nu trebuie să fim cum am fost nici să facem cum am făcut. Trecutul vieţii noastre trebuie să ne ajungă, 1 Petru 4:3. Deşi nu este nimeni care să trăiască fără păcat, totuşi, binecuvântat să fie Dumnezeu, sunt unii care nu trăiesc în păcat, nu trăiesc în el ca în elementul lor, nu fac din el o îndeletnicire: aceasta înseamnă a fi sfinţit. (2.) Trupul păcatului trebuie nimicit, v. 6. Stricăciunea care locuieşte în noi este trupul păcatului, alcătuit din multe părţi şi mădulare, ca un trup. Aceasta este rădăcina la care trebuie pusă securea. Nu trebuie doar să încetăm de la faptele păcatului (aceasta se poate face prin influenţa unor restrângeri din afară sau a altor îndemnuri), ci trebuie să slăbim şi să nimicim obiceiurile şi înclinaţiile vicioase; nu doar să aruncăm idolii nelegiuirii din inimă. — Ca de acum înainte să nu mai slujim păcatului. Încălcarea propriu-zisă este cu siguranţă împiedicată în mare măsură prin răstignirea şi uciderea stricăciunii originare. Nimiceşte trupul păcatului şi atunci, chiar dacă ar mai rămâne cananeeni în ţară, israeliţii nu vor fi totuşi sclavii lor. Trupul păcatului este cel care poartă sceptrul, mânuieşte toiagul de fier; nimiceşte-l şi jugul este frânt. Nimicirea lui Eglon, tiranul, este eliberarea lui Israel asuprit de moabiţi. (3.) Trebuie să fim într-adevăr morţi faţă de păcat, v. 11. După cum moartea asupritorului este o eliberare, cu atât mai mult este moartea celui asuprit, Iov 3:17, 18. Moartea aduce un act de uşurare celui obosit. Astfel trebuie să fim morţi faţă de păcat, să nu-i mai ascultăm, să nu-l mai observăm, să nu-l mai luăm în seamă, să nu-i mai împlinim voia mai mult decât o face cel mort faţă de vechii săi stăpâni de odinioară — să fim la fel de indiferenţi faţă de plăcerile şi desfătările păcatului ca un om care moare faţă de distracţiile sale de altădată. Cel mort este despărţit de fosta sa tovărăşie, conversaţie, îndeletnicire, bucurii, ocupaţii, nu mai este ceea ce a fost, nu mai face ceea ce a făcut, nu mai are ceea ce a avut. Moartea aduce o schimbare uriaşă; o astfel de schimbare aduce sfinţirea în suflet, ea taie orice legătură cu păcatul. (4.) Păcatul să nu domnească în trupurile noastre muritoare ca să-i ascultăm, v. 12. Deşi păcatul poate rămâne ca un proscris, deşi poate asupri ca un tiran, totuşi să nu domnească ca un rege. Să nu dea legi, nici să prezideze în sfaturi, nici să comande miliţia; să nu fie cel mai de sus în suflet, astfel încât să-i ascultăm. Deşi putem fi uneori surprinşi şi biruiţi de el, totuşi să nu-i fim niciodată ascultători în poftele lui; să nu fie poftele păcătoase o lege pentru voi, căreia să-i daţi o ascultare consimţită. În poftele lui — en tais epithymiais autou. Se referă la trup, nu la păcat. Păcatul stă foarte mult în mulţumirea trupului şi în a-i face pe plac. Şi este un motiv implicat în expresia trupul vostru muritor; pentru că este un trup muritor şi se grăbeşte spre ţărână, de aceea să nu domnească păcatul în el. Păcatul a făcut trupurile noastre muritoare şi de aceea nu daţi ascultare unui astfel de vrăjmaş. (5.) Să nu ne închinăm mădularele ca unelte ale nedreptăţii, v. 13. Mădularele trupului sunt folosite de firea stricată ca unelte prin care se împlinesc voile cărnii; dar noi nu trebuie să consimţim la acest abuz. Mădularele trupului sunt înfricoşător şi minunat făcute; este o milă ca ele să fie uneltele diavolului ale nedreptăţii spre păcat, instrumente ale faptelor păcătoase, potrivit înclinaţiilor păcătoase. Nedreptatea este spre păcat; faptele păcătoase întăresc şi mai mult obiceiurile păcătoase; un păcat naşte altul; este ca şi cum ai da drumul apei, de aceea las-o înainte de a te atinge de ea. Mădularele trupului pot fi poate, prin biruinţa ispitei, silită să fie instrumente ale păcatului; dar nu le închinaţi aşa, nu consimţiţi la aceasta. Aceasta este o ramură a sfinţirii, mortificarea păcatului.
Considerați

Cugetare

Henry trage mai târziu motive din făgăduinţele noului legământ. 2. El argumentează din preţioasele făgăduinţe şi privilegii ale noului legământ, v. 14. S-ar putea obiecta că nu putem birui şi supune păcatul, că este neapărat prea puternic pentru noi: 'Nu', zice el, 'voi luptaţi cu un vrăjmaş care poate fi înfruntat şi supus, dacă veţi sta doar pe poziţie şi veţi rămâne la armele voastre; este un vrăjmaş deja înfrânt şi zădărnicit; este pusă deoparte putere în legământul harului pentru ajutorul vostru, dacă veţi voi doar să o folosiţi. Păcatul nu va avea stăpânire.' Făgăduinţele lui Dumnezeu către noi sunt mai puternice şi mai eficace pentru mortificarea păcatului decât făgăduinţele noastre către Dumnezeu. Păcatul poate lupta într-un credincios şi îi poate crea multe necazuri, dar nu va avea stăpânire; îl poate chinui, dar nu va stăpâni peste el. Căci nu suntem sub lege, ci sub har, nu sub legea păcatului şi a morţii, ci sub legea Duhului vieţii, care este în Hristos Iisus: suntem mişcaţi de alte principii decât am fost; domni noi, legi noi. Sau, nu sub legământul faptelor, care cere cărămidă şi nu dă paie, care osândeşte la cea mai mică greşeală, care sună astfel: 'Fă aceasta şi vei trăi; nu o face şi vei muri;' ci sub legământul harului, care primeşte sinceritatea ca desăvârşire evanghelică a noastră, care nu cere nimic decât ceea ce făgăduieşte putere să îndeplinească, care este astfel bine orânduit, că orice încălcare din legământ nu ne scoate din legământ, şi mai ales că nu lasă mântuirea noastră în propria noastră păstrare, ci o pune în mâinile Mijlocitorului, care se obligă pentru noi că păcatul nu va avea stăpânire peste noi, care l-a osândit El Însuşi şi îl va nimici; astfel încât, dacă urmărim biruinţa, vom ieşi mai mult decât biruitori. Hristos domneşte cu sceptrul de aur al harului şi nu va lăsa ca păcatul să aibă stăpânire peste cei ce sunt supuşi de bunăvoie acelei domnii. Acesta este un cuvânt foarte mângâietor pentru toţi credincioşii adevăraţi. Dacă am fi sub lege, am fi pierduţi, căci legea blestemă pe oricine nu stăruie în toate lucrurile; dar suntem sub har, har care primeşte mintea cea bună, care nu este aspru să marcheze ce greşim, care lasă loc pentru pocăinţă, care făgăduieşte iertare la pocăinţă; şi ce poate fi pentru o minte cinstită un motiv mai puternic decât acesta de a nu avea nimic de-a face cu păcatul? Să păcătuim oare împotriva atâta bunătăţi, să abuzăm de atâta dragoste? Unii ar putea scoate otravă din această floare şi ar putea folosi aceasta în mod necinstit ca un îndemn la păcat. Vedeţi cum tresare apostolul la un astfel de gând (v. 15): Să păcătuim oare pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Să nu fie! Ce poate fi mai negru şi mai răuvoitor decât din expresiile extraordinare de bunătate şi bunăvoinţă ale unui prieten să iei prilejul de a-l jigni şi ofensa? A lovi cu piciorul la astfel de măruntaie, a scuipa în faţa unei astfel de iubiri, este ceea ce, între om şi om, toată lumea ar striga ruşine. Henry încheie argumentele arătând cum ascultarea descoperă adevăratul nostru stăpân. 3. El argumentează din dovada pe care aceasta o va face despre starea noastră, făcând pentru noi sau împotriva noastră (v. 16): Cui vă închinaţi pe voi înşivă robi ca să ascultaţi, acela sunteţi robi. Toţi copiii oamenilor sunt ori robii lui Dumnezeu, ori robii păcatului; acestea sunt cele două familii. Acum, dacă vrem să ştim căreia dintre aceste familii îi aparţinem, trebuie să întrebăm căruia dintre aceşti stăpâni îi dăm ascultare. Ascultarea noastră de legile păcatului va fi o dovadă împotriva noastră că aparţinem acelei familii asupra căreia este legată moartea. După cum, dimpotrivă, ascultarea noastră de legile lui Hristos va dovedi legătura noastră cu familia lui Hristos.
Răspunde

Răspuns

Unde aş putea fi ispitit să tratez harul ca pe o permisiune mai degrabă decât ca pe o putere? În ce domeniu al vieţii mele este chemarea de a mortifica păcatul cea mai urgentă acum? Cum pot să-mi închin mai deliberat mădularele ca unelte ale dreptăţii astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Milostiv, Te lăudăm că ne-ai unit cu Hristos în moartea și învierea Lui, astfel încât păcatul să nu mai aibă stăpânire asupra noastră. Prin Duhul Tău, ajută-ne să ne socotim morți față de păcat și vii pentru Tine, punându-ne mădularele ca unelte ale neprihănirii, în loc să lăsăm harul Tău să devină un prilej pentru fire. Înviază-ne în fiecare zi ca să umblăm într-o viață nouă, aducând roadă care duce la sfințenie, spre lauda slavei Tale. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →