Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Ezechiel 17-18 — cu Matthew Henry
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra Ezechiel 17-18. Henry îi ghidează pe cititori prin parabola vie a profetului despre vulturi și vițe, arătând cât de mult contează credincioșia legământului pentru Dumnezeu. Comentariul său evidențiază atât avertismentele solemne adresate lui Zedekia, cât și promisiunea surprinzătoare a restaurării viitoare. Pe măsură ce ascultăm perspectivele lui Henry, suntem invitați să reflectăm la modul în care evenimentele antice vorbesc încă despre angajamentele și speranțele noastre. Fie ca cuvintele sale să ne ajute să primim Scriptura cu claritate și reverență proaspete.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculți capitolele 17 și 18 din Ezechiel. Aceste capitole conțin o parabolă izbitoare despre vulturi, un cedru și o viță, urmată de o explicație a înțelesului ei pentru regele lui Iuda. Pe măsură ce citești, observă accentul repetat pe legămintele făcute și încălcate. Permite textului să stârnească atât o reflecție sobră, cât și o speranță liniștită în scopurile ultime ale lui Dumnezeu.
Studiu
Henry începe prin a descrie cum profetul transmite mesajul ca pe o ghicitoare.
Trebuie să luăm toate aceste versete împreună, ca să avem parabola și explicația ei într-o singură privire înaintea noastră, pentru că ele se vor ilustra una pe alta. 1. Profetul este rânduit să rostească o ghicitoare casei lui Israel (v. 2), nu ca să-i încurce, așa cum a fost pusă ghicitoarea lui Samson filistenilor, nu ca să ascundă mintea lui Dumnezeu de ei în obscuritate sau să-i lase în incertitudine cu privire la ea, unul înaintând o presupunere și altul alta, cum se obișnuiește în explicarea ghicitorilor; nu, el trebuie să le spună imediat înțelesul ei. Cel ce vorbește într-o limbă necunoscută să se roage ca să interpreteze, 1 Cor. xiv. 13. Dar el trebuie să transmită acest mesaj într-o ghicitoare sau parabolă ca ei să ia mai multă seamă de el, să fie mai afectați de el înșiși și să și-l amintească mai bine și să-l spună altora. Din aceste motive Dumnezeu a folosit adesea asemănări prin slujitorii Săi profeții, iar Hristos Însuși Și-a deschis gura în parabole. Ghicitorile și parabolele sunt folosite pentru o distracție pentru noi înșine și o distracție pentru prietenii noștri. Profetul trebuie să folosească acestea pentru a vedea dacă în acest veșmânt lucrurile lui Dumnezeu ar putea găsi acceptare și s-ar insinua în mințile unui popor nepăsător. Notați, slujitorii trebuie să studieze ca să găsească cuvinte acceptabile și să încerce diverse metode pentru a face bine; și, în măsura în care au motive să creadă că va fi spre edificare, ar trebui să aducă atât ceea ce este familiar în predicarea lor, cât și predicarea lor în discursul lor familiar, ca să nu existe o atât de mare disimilitudine cum este la unii între ceea ce spun în amvon și ceea ce spun în afară. 2. El este rânduit să explice această ghicitoare casei răzvrătite, v. 12. Deși fiind răzvrătiți ar fi putut fi lăsați pe drept în ignoranță, ca să vadă și să audă și să nu priceapă, totuși lucrul le va fi explicat: Nu știți ce înseamnă aceste lucruri? Cei ce cunoșteau povestea și ce era acum în agitație ar fi putut face o presupunere isteață la înțelesul acestei ghicitori, dar, ca să fie lăsați fără scuză, el trebuie să le-o dea în termeni limpezi, dezbrăcată de metaforă. Dar enigma a fost mai întâi propusă pentru ca ei să o studieze o vreme și să o trimită prietenilor lor la Ierusalim, ca ei să cerceteze și să aștepte soluția ei ceva mai târziu.Henry relatează apoi acțiunile lui Nebucadnețar în îndepărtarea lui Ioiachin și instalarea lui Zedekia.
I. Nebucadnețar a dus cu ceva timp în urmă pe Ioiachin, același care a fost numit Ieconia, când avea doar optsprezece ani și domnise la Ierusalim doar trei luni, pe el și pe prinții și oamenii lui mari, și i-a adus captivi la Babilon, 2 Regi xxiv. 12. Aceasta în parabolă este reprezentată de un vultur care taie vârful și ramura fragedă a unui cedru și o duce într-o țară a negoțului, un oraș al negustorilor (v. 3, 4), ceea ce este explicat v. 12. Regele Babilonului l-a luat pe regele Ierusalimului, care nu era mai capabil să i se împotrivească decât o ramură tânără a unui copac să se lupte cu cea mai puternică pasăre de pradă, care o taie ușor, poate spre a-și face cuibul. Nebucadnețar, în viziunea lui Daniel, este un leu, regele fiarelor (Dan. vii. 4); acolo are aripi de vultur, atât de iuți erau mișcările lui, atât de rapide erau cuceririle lui. Aici, în această parabolă, el este un vultur, regele păsărilor, un vultur mare, care trăiește din pradă și jaf, ale cărui pui sug sânge, Iov xxxix. 30. Stăpânirea lui se extinde departe și larg, ca aripile mari și lungi ale unui vultur; poporul este numeros, căci este plin de pene; curtea este splendidă, căci are culori diverse, care arată ca broderia, cum este cuvântul. Ierusalimul este Libanul, o pădure de case și foarte plăcut. Familia regală este cedrul; Ioiachin este ramura de sus, vârful ramurilor tinere, pe care o taie. Babilonul este țara negoțului și orașul negustorilor unde este pus. Iar regele lui Iuda, fiind din casa lui David, se va socoti mult degradat și dezonorat să fie găzduit printre negustori; dar trebuie să facă ce poate mai bun din asta.Henry arată apoi cum judecata este confirmată prin jurământul Domnului însuși.
1. Este ratificată prin jurământul lui Dumnezeu (v. 16): Viu sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu, va muri pentru aceasta. Aceasta arată cât de mult a resentit Dumnezeu crima și cât de sigură și severă va fi pedeapsa ei. Dumnezeu jură în mânia Lui, așa cum a făcut Ps. xcv. 11. Notați, Așa cum promisiunile lui Dumnezeu sunt confirmate cu un jurământ, pentru mângâierea sfinților, tot așa sunt și amenințările Lui, pentru teroarea celor răi. Așa cum este de sigur că Dumnezeu trăiește și este fericit (pot adăuga, și atât timp), tot așa de sigur, atât de mult timp, vor muri și vor fi nenorociți păcătoșii nepocăiți.
Considerați
Considerare
Henry încheie capitolul întorcându-se de la judecată la promisiunea restaurării viitoare.
Când familia regală a lui Iuda a fost adusă la pustiire prin captivitatea lui Ioiachin și Zedekia s-ar fi putut întreba: 'Ce s-a întâmplat acum cu legământul regaliei făcut cu David, ca copiii lui să stea pe tronul lui pentru totdeauna?' Oare îndurările sigure ale lui David se dovedesc astfel nesigure?' La aceasta este de ajuns pentru a reduce la tăcere pe obiectanți să răspundă că promisiunea era condițională. Dacă vor păzi legământul Meu, atunci vor continua, Ps. cxxxii. 12. Dar posteritatea lui David a rupt condiția și astfel a pierdut promisiunea. Dar necredința omului nu va invalida promisiunea lui Dumnezeu. El va găsi o altă sămânță a lui David în care ea va fi împlinită; și aceasta este promisă în aceste versete.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta ai făcut promisiuni care acum cer o credincioșie reînnoită? Cum modelează certitudinea Cuvântului lui Dumnezeu vederea ta asupra dificultăților actuale? Ce speranță găsești în capacitatea lui Dumnezeu de a restaura ceea ce pare pierdut?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, prin Duhul Tău înrădăcinează-ne în credincioșia legământului pe care o arăți în Cuvântul Tău, ca să putem onora propriile noastre făgăduințe și să ne pocăim acolo unde le-am încălcat. Învață-ne să ne odihnim în dreptatea Ta și să ne punem nădejdea în restaurarea pe care o promiți prin Hristos, păzindu-ne inimile de orice cale falsă. Păstrează-ne statornici în harul Tău în ziua aceasta și pururea. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →