Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 149-150 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry asupra psalmilor de încheiere ai Psaltirii ne atrage într-un final crescendo al închinării. În aceste pagini Henry arată cum cei răscumpărați sunt chemați să înalțe laudele Răscumpărătorului lor în timp ce sabia Duhului stă în mâinile lor. Reflecțiile sale trec de la bucuria sfinților la victoria finală a lui Hristos, amintind fiecărui cititor că lauda este atât privilegiu cât și război. Ascultând astăzi glasul său ne pregătim inimile să încheiem cartea Psalmilor — și zilele noastre — doar cu aleluia.
Citește
Citire
Ia acum Biblia și citește Psalmii 149 și 150 încet și cu glas tare. Lasă chemările repetate la laudă să pătrundă adânc în duhul tău. Observă cum psalmul final adună fiecare instrument și fiecare suflare vie într-un mare cor. Citește cu așteptare, cerând Duhului să trezească aceeași bucurie sfântă și râvnă sfântă pe care Henry le-a văzut strălucind prin aceste versete.
Studiu
Henry deschide expunerea Psalmului 149.
Psalmul de mai înainte a fost un imn de laudă Creatorului; acesta este un imn de laudă Răscumpărătorului. Este un psalm de triumf în Dumnezeul lui Israel și asupra vrăjmașilor lui Israel. Probabil a fost scris cu ocazia unei victorii cu care Israel a fost binecuvântat și cinstit. Unii presupun că a fost scris când David a cucerit fortăreața Sionului și și-a stabilit guvernarea acolo. Dar privește mai departe, spre împărăția Mesiei, care, în carul evangheliei veșnice, merge biruind și ca să biruiască. Spre El și spre harurile și slavele Sale trebuie să avem ochi, cântând acest psalm, care proclamă: I. Abundență de bucurie pentru tot poporul lui Dumnezeu, v. 1-5. II. Abundență de groază pentru cei mai mândri dintre vrăjmașii lor, v. 6-9.El continuă examinând chemările date la laudă.
I. Chemările date lui Israel al lui Dumnezeu la laudă. Toate lucrările Sale au fost, în psalmul de mai înainte, îndemnate să-L laude; dar aici sfinții Săi într-un mod deosebit sunt chemați să-L binecuvânteze. Observă deci: 1. Cine este chemat să-L laude pe Dumnezeu. Israel în general, trupul Bisericii (v. 2), copiii Sionului în mod deosebit, locuitorii acelui deal sfânt, care sunt mai aproape de Dumnezeu decât alți israeliți; cei care au cuvântul și rânduielile lui Dumnezeu aproape de ei, care nu sunt nevoiți să călătorească departe pentru ele, sunt așteptați pe drept să facă mai mult în lauda lui Dumnezeu decât alții. Toți creștinii adevărați se pot numi copiii Sionului, căci prin credință și nădejde am venit la Muntele Sion, Evr. xii. 22. Sfinții trebuie să-L laude pe Dumnezeu, sfinți în mărturisire, sfinți în putere, căci aceasta este intenția sfințirii lor; ei sunt închinați slavei lui Dumnezeu și înnoiți prin harul lui Dumnezeu, ca să fie pentru El un nume și o laudă. 2. Care trebuie să fie principiul acestei laude, și acela este bucuria sfântă în Dumnezeu: Să se bucure Israel și copiii Sionului să fie veseli, iar sfinții să fie veseli în slavă. Laudele noastre aduse lui Dumnezeu trebuie să izvorască dintr-o inimă plină de desfătare și triumf în atributele lui Dumnezeu și în relația noastră cu El. Multă putere a evlaviei în inimă constă în a-L face pe Dumnezeu bucuria noastră cea mai mare și a ne mângâia în El; iar credința noastră în Hristos este descrisă prin bucuria noastră în El. Atunci Îi dăm cinste lui Dumnezeu când găsim plăcere în El. Trebuie să fim veseli în slavă, adică în El ca slava noastră și în interesul pe care îl avem în El; și să privim ca slava noastră faptul de a fi dintre cei ce se bucură în Dumnezeu. 3. Care trebuie să fie expresiile acestei laude. Trebuie să arătăm prin toate căile potrivite laudele lui Dumnezeu: Cântați Domnului. Trebuie să ne desfătăm și să vestim numele Său, cântând laude Lui (v. 3), cântând cu glas tare (v. 5), căci trebuie să cântăm psalmi din toată inima, ca unii care nu numai că nu se rușinează de aceasta, ci sunt lărgiți în ea. Trebuie să cântăm o cântare nouă, proaspăt alcătuită la fiecare ocazie deosebită, să cântăm cu afecțiuni noi, care fac cântarea nouă, deși cuvintele au fost folosite înainte, și să le păstrăm de la a deveni uzate. Să fie lăudat Dumnezeu în dans cu timpan și harpă, după obiceiul Bisericii Vechiului Testament foarte timpuriu (Exod. xv. 20), unde găsim că Dumnezeu este lăudat cu timpane și dansuri. Cei care din aceasta susțin folosirea muzicii în închinarea religioasă trebuie prin aceeași regulă să introducă dansul, căci mergeau împreună, ca în dansul lui David înaintea chivotului și Jud. xxi. 21. Dar, în timp ce multe scripturi din Noul Testament mențin cântarea ca o rânduială a evangheliei, niciuna nu prevede menținerea muzicii și a dansului; canonul evangheliei pentru psalmodie este să cânți cu duhul și cu înțelegerea. 4. Ce ocazii trebuie luate pentru a-L lăuda pe Dumnezeu, niciuna nu trebuie lăsată să scape, dar în mod deosebit: (1.) Trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu în public, în adunarea solemnă (v. 1), în adunarea sfinților. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine; este mai mult asemenea cerului. Astfel numele lui Dumnezeu trebuie mărturisit înaintea lumii; astfel slujba trebuie să aibă o solemnitate pusă asupra ei și trebuie să ne îndemnăm reciproc la aceasta. Principiul, scopul și țelul venirii noastre împreună în adunări religioase este ca să ne unim în lauda adusă lui Dumnezeu. Alte părți ale slujbei trebuie să fie în vederea acestui lucru. (2.) Trebuie să-L lăudăm în particular. Să fie sfinții atât de transportați de bucuria lor în Dumnezeu încât să cânte cu glas tare pe paturile lor, când se trezesc noaptea, plini de laudele lui Dumnezeu, ca David, Ps. cxix. 62. Când Israel al lui Dumnezeu este adus la o așezare liniștită, să se bucure de aceea, cu mulțumire lui Dumnezeu; cu mult mai mult pot credincioșii adevărați, care au intrat în odihna lui Dumnezeu și găsesc odihnă în Isus Hristos, să cânte cu glas tare de bucuria aceea. Pe paturile de boală, pe paturile de moarte, să cânte laudele Dumnezeului lor.Henry desfășoară apoi cauza pentru o astfel de laudă.
II. Cauza dată lui Israel al lui Dumnezeu pentru laudă. Consideră: 1. Faptele lui Dumnezeu pentru ei. Au motiv să se bucure în Dumnezeu, să se închine cinstei Sale și să se ocupe în slujba Sa; căci El este Cel ce i-a făcut. Ne-a dat ființa noastră ca oameni și avem motiv să-L lăudăm pentru aceasta, căci este o ființă nobilă și excelentă. A dat lui Israel ființa lor ca popor, ca Biserică, i-a făcut ceea ce erau, atât de diferiți de alte neamuri. Să laude deci acel popor, căci i-a format pentru Sine, cu scopul ca ei să vestească lauda Sa, Isa. xliii. 21. Să se bucure Israel în Făcătorii săi (așa este în original); căci Dumnezeu a zis: Să facem om; și în aceasta, unii socotesc, este taina Treimii. 2. Stăpânirea lui Dumnezeu peste ei. Aceasta urmează celei dintâi: dacă i-a făcut, El este Împăratul lor; Cel ce a dat ființă fără îndoială poate da lege; și aceasta trebuie să fie materia bucuriei și laudei noastre că suntem sub conducerea și ocrotirea unui astfel de Împărat înțelept și puternic. Bucură-te foarte, fiică a Sionului! căci iată Împăratul tău vine, Împăratul Mesia, pe care Dumnezeu L-a pus pe dealul Său cel sfânt al Sionului; să fie veseli toți copiii Sionului în El și să iasă înaintea Lui cu osanele lor, Zah. ix. 9. 3. Plăcerea lui Dumnezeu în ei. Este un împărat care domnește prin dragoste și de aceea trebuie lăudat; căci Domnul își găsește plăcerea în poporul Său, în slujbele lor, în prosperitatea lor, în comuniunea cu ei și în comunicările favorii Sale către ei. Cel ce este infinit de fericit în bucuria de Sine și la a cărui fericire nu se poate adăuga nimic, totuși se coboară cu har să-și găsească plăcerea în poporul Său, Ps. cxlvii. 11. 4. Planurile lui Dumnezeu cu privire la ei. Pe lângă mulțumirea prezentă pe care o are în ei, a pregătit pentru slava lor viitoare: El va înfrumuseța pe cei blânzi, pe cei smeriți și umili și zdrobiți în inimă, care tremură la cuvântul Său și se supun lui, care sunt răbdători sub necazurile lor și arată toată blândețea față de toți oamenii. Acești oameni îi disprețuiesc și îi defăimează, dar Dumnezeu îi va îndreptăți și va șterge ocara lor; ba încă îi va înfrumuseța; vor apărea nu numai curați, ci și plăcuți, înaintea întregii lumi, cu frumusețea pe care El o pune asupra lor. Îi va înfrumuseța cu mântuire, cu mântuiri vremelnice (când Dumnezeu lucrează izbăviri remarcabile pentru poporul Său, cei ce au fost printre oale devin ca aripile unui porumbel acoperite cu argint, Ps. lxviii. 13), dar mai ales cu mântuire veșnică. Cei drepți vor fi înfrumusețați în ziua aceea când vor străluci ca soarele. În nădejdea acesteia, să cânte acum, în ziua cea mai întunecată, o cântare nouă.El încheie capitolul arătând triumful sfinților.
Israel al lui Dumnezeu este aici înfățișat triumfând asupra vrăjmașilor săi, ceea ce este atât materia laudei lor (să dea lui Dumnezeu slava acelor triumfuri) cât și răsplata laudei lor; cei ce sunt cu adevărat mulțumitori lui Dumnezeu pentru liniștea lor vor fi binecuvântați cu biruință. Sau poate fi luat ca o expresie mai departe a laudei lor (v. 6): să fie laudele înalte ale lui Dumnezeu în gura lor și atunci, într-o râvnă sfântă pentru cinstea Sa, să ia o sabie cu două tăișuri în mână, ca să lupte bătăliile Sale împotriva vrăjmașilor împărăției Sale. Acum aceasta poate fi aplicată: 1. La multele victorii cu care Dumnezeu a binecuvântat pe poporul Său Israel asupra neamurilor Canaanului și altor neamuri care au fost închinate pieirii. Acestea au început cu Moise și Iosua, care, când au învățat pe Israel laudele înalte ale Domnului, au pus totodată o sabie cu două tăișuri în mâna lor; David a făcut la fel, căci, precum a fost cântărețul dulce al lui Israel, tot așa a fost căpetenia oștilor lor și i-a învățat pe copiii lui Iuda folosirea arcului (2 Sam. i. 18), le-a învățat mâinile la război, precum Dumnezeu îl învățase pe el. Astfel el și ei au mers biruitori, luptând bătăliile Domnului și răzbunând certurile lui Israel asupra celor ce îi asupriseră; atunci au executat răzbunare asupra neamurilor (filistenii, moabiții, amoniții și alții, 2 Sam. viii. 1, &c.) și pedepse asupra poporului, pentru tot răul pe care îl făcuseră poporului lui Dumnezeu, v. 7. Împărații și nobilii lor au fost luați prizonieri (v. 8) și asupra unora dintre ei a fost executată judecata scrisă, ca de Iosua asupra împăraților Canaanului, de Ghedeon asupra căpeteniilor Madianului, de Samuel asupra lui Agag. Cinstea aceasta s-a întors la tot Israelul lui Dumnezeu; și Celui ce a pus-o asupra lor I-o întorc în întregime în aleluiile lor. Oastea lui Iosafat a avut în același timp laudele înalte ale lui Dumnezeu în gură și o sabie cu două tăișuri în mână, căci au ieșit la război cântând laudele lui Dumnezeu și atunci sabia lor a executat, 2 Cron. xx. 23. Unii o aplică la vremea Macabeilor, când evreii au câștigat uneori mari avantaje împotriva asupritorilor lor. Și dacă pare ciudat că cei blânzi ar trebui, în ciuda acelui caracter, să fie atât de aspri și asupra împăraților și nobililor, aici este un cuvânt care îi îndreptățește în aceasta; este judecata scrisă. Ei nu fac aceasta din vreo răutate personală și răzbunare sau din vreo politică sângeroasă după care se conduc, ci prin însărcinare de la Dumnezeu, potrivit îndrumării Sale și în ascultare de porunca Sa; și Saul și-a pierdut împărăția pentru că a nesocotit o poruncă de acest fel. Astfel împărații pământului care vor fi folosiți în distrugerea Babilonului Noului Testament nu vor face decât să execute judecata scrisă, Apoc. xvii. 16, 17. Dar, deoarece acum nu pot fi produse astfel de însărcinări speciale, aceasta nu va justifica în niciun fel violența fie a supușilor împotriva principilor lor fie a principilor împotriva supușilor lor, sau a ambelor împotriva vecinilor lor, sub pretextul religiei; căci Hristos nu a intenționat niciodată ca evanghelia Sa să fie propagată prin foc și sabie sau dreptatea Sa să fie lucrată prin mânia omului. Când laudele înalte ale lui Dumnezeu sunt în gura noastră, trebuie să avem în mâini o ramură de măslin a păcii. 2. La victoriile lui Hristos prin puterea evangheliei și a harului Său asupra vrăjmașilor spirituali, în care toți credincioșii sunt mai mult decât biruitori. Cuvântul lui Dumnezeu este sabia cu două tăișuri (Evr. iv. 12), sabia Duhului (Ef. vi. 17), pe care nu este de ajuns să o avem în arsenalul nostru, trebuie să o avem și în mână, precum a avut-o Stăpânul nostru, când a zis: Este scris. Acum, (1.) Cu această sabie cu două tăișuri primii propovăduitori ai evangheliei au obținut o biruință glorioasă asupra puterilor întunericului; răzbunare a fost executată asupra zeilor neamurilor, prin convingerea și convertirea celor ce fuseseră mult timp închinătorii lor și prin consternarea și confuzia celor ce nu voiau să se pocăiască (Apoc. vi. 15); fortărețele lui Satan au fost doborâte (2 Cron. x. 4, 5); oamenii mari au fost făcuți să tremure la cuvânt, ca Felix; Satan, dumnezeul acestei lumi, a fost izgonit, potrivit judecății date împotriva lui. Aceasta este cinstea tuturor creștinilor, că religia lor sfântă a fost atât de biruitoare. (2.) Cu această sabie cu două tăișuri credincioșii luptă împotriva propriilor lor stricăciuni și, prin harul lui Dumnezeu, le supun și le omoară; păcatul care domnise peste ei este răstignit; eul, care odinioară ședea împărat, este legat cu lanțuri și adus în supunere sub jugul lui Hristos; ispititorul este biruit și zdrobit sub picioarele lor. Această cinste o au toți sfinții. (3.) Împlinirea deplină a acesteia va fi în judecata zilei celei mari, când Domnul va veni cu zeci de mii de sfinți ai Săi, ca să execute judecată asupra tuturor, Iuda 14, 15. Răzbunare va fi atunci executată asupra neamurilor (Ps. ix. 17) și pedepse, pedepse veșnice, asupra poporului. Împărații și nobilii, care au aruncat legăturile și funiile guvernării lui Hristos (Ps. ii. 3), nu vor putea arunca lanțurile și cătușele mâniei și dreptății Sale. Atunci va fi executată judecata scrisă, căci tainele oamenilor vor fi judecate potrivit evangheliei. Această cinste o vor avea toți sfinții, că, ca asesori cu Hristos, vor judeca lumea, 1 Cor. vi. 2. În perspectiva aceea să-L laude pe Domn și să rămână slujitori și ostași credincioși ai lui Hristos până la sfârșitul vieții lor.
Considerați
Considerare
Henry deschide tratarea Psalmului 150.
Primul și ultimul dintre psalmi au amândoi același număr de versete, sunt amândoi scurți și foarte memorabili. Dar scopul lor este foarte diferit: primul psalm este o instruire elaborată în datoria noastră, ca să ne pregătească pentru mângâierile evlaviei noastre; acesta este tot extaz și transport și poate a fost scris anume ca încheiere a acestor cântări sfinte, ca să arate care este țelul lor tuturor și acela este să ne ajute în lauda adusă lui Dumnezeu. Psalmistul a fost el însuși plin de laudele lui Dumnezeu și aici ar vrea să umple întreaga lume cu ele: iar și iar cheamă 'Laudă pe Domn, laudă-L, laudă-L', nu mai puțin de treisprezece ori în aceste șase versete scurte. El arată: I. Pentru ce și din ce pricină trebuie lăudat Dumnezeu (v. 1, 2), II. Cum și cu ce expresii de bucurie trebuie lăudat Dumnezeu, v. 3-5. III. Cine trebuie să-L laude pe Domn; este treaba fiecăruia, v. 6. Cântând acest psalm trebuie să ne străduim să ne simțim inimile mult afectate de desăvârșirile lui Dumnezeu și de laudele cu care El este și va fi pentru totdeauna înconjurat, de-a lungul tuturor veacurilor, lume fără sfârșit.El încheie întregul Psaltire cu o ultimă îndemnare.
Primele trei dintre cele cinci cărți ale psalmilor (după împărțirea ebraică) s-au încheiat cu Amin și Amin, a patra cu Amin, Aleluia, dar ultima și în ea întreaga carte se încheie doar cu Aleluia, pentru că ultimii șase psalmi sunt cu totul ocupați cu lauda adusă lui Dumnezeu și nu este niciun cuvânt de plângere sau de cerere în ei. Cu cât creștinii buni se apropie mai mult de sfârșitul lor, cu atât mai plini trebuie să fie de laudele lui Dumnezeu. Unii socotesc că acest ultim psalm este menit să ne înfățișeze lucrarea sfinților proslăviți în cer, care acolo laudă neîncetat pe Dumnezeu și că instrumentele muzicale despre care se spune aici că sunt folosite nu trebuie înțelese mai mult literal decât aurul, perlele și pietrele prețioase care se spune că împodobesc Noul Ierusalim, Apoc. xxi. 18, 19. Dar, precum acelea arată că slavele cerului sunt cele mai alese slave, tot așa acestea arată că laudele pe care sfinții le aduc acolo sunt cele mai alese laude. Rugăciunile vor fi acolo înghițite în laude veșnice; nu va fi întrerupere în lauda adusă lui Dumnezeu și totuși nici oboseală — aleluia repetate pentru totdeauna și totuși cântări noi. Să luăm adesea plăcere în a ne gândi ce fac sfinții proslăviți în cer, ce fac aceia cu care am fost cunoscuți pe pământ, dar care au mers înaintea noastră acolo; și să ne facă nu numai să tânjim să fim printre ei, ci să ne grăbim să facem această parte a voii lui Dumnezeu pe pământ precum o fac cei ce sunt în cer. Și să petrecem cât mai mult din timpul nostru în această lucrare bună pentru că în ea nădăjduim să petrecem o veșnicie fericită. Aleluia este cuvântul acolo (Apoc. xix. 1, 3); să-i facem ecou acum, ca unii ce nădăjduim să ne unim cu el în curând. Aleluia, lăudați pe Domn.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața ta zilnică te invită Domnul să cânți o cântare nouă de laudă?
2. Cum ar putea purtarea atât a 'laudelor înalte' cât și a 'sabiei cu două tăișuri' să-ți modeleze mărturia în această săptămână?
3. Cum ar arăta ca fiecare suflare pe care o tragi să devină un act de închinare?
Roagă-te
Rugăciune
Domnul oștirilor și Răscumpărătorul poporului Tău, înălțăm inimile noastre în cântări noi de laudă pentru mântuirea pe care ai săvârșit-o și judecățile pe care le împlinești pentru noi. Prin Duhul Tău, fă ca laude înalte să umple gurile noastre și sabia Cuvântului Tău să fie în mâinile noastre, pentru ca cei blânzi să fie împodobiți cu bucuria mântuirii Tale. Fie ca fiecare suflare pe care o tragem să se întoarcă la Tine în închinare până în ziua aceea când lauda nu va mai avea sfârșit. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →