Eterniseed › Curriculum › Ieremia
Ieremia 5-6 — cu Simeon
Deschidere
În ritmul măsurat al căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară a teologiei exegetice alcătuită pentru Biserica Angliei. În Ieremia 5 și 6, Simeon vorbește cu gravitate profetică și tandrețe evanghelică, chemând ascultătorii să socotească îndurările dumnezeiești disprețuite și calea străveche restaurată. Cuvintele sale, rostite de la amvonul Sfintei Treimi din Cambridge, continuă să întărească conștiința și să înalțe inima spre Domnul care și judecă și răscumpără.
Citește
Citire
Să ascultăm acum solemna mustrare a proorocului din capitolele cinci și șase. Pe măsură ce pasajul este citit, să luăm aminte nu doar la avertismentul împotriva unei inimi răzvrătite, ci și la invitația plină de har de a căuta căile cele vechi. Duhul care l-a inspirat pe Ieremia și l-a călăuzit pe Simeon să ne deschidă urechile ca să auzim ce spune Domnul poporului Său.
Studiu
Simeon începe prin a lua înfățișarea mai aspră a proorocilor față de un popor răzvrătit.
Versetele 23-24. DISCURS: 1039 BUNĂTĂȚILE LUI DUMNEZEU ȘI NEVREDNICIA NOASTRĂ Ieremia 5:23-24. Acest popor are o inimă răzvrătită și răzvrătită. S-au răzvrătit și au plecat; nici nu zic în inima lor: 'Să ne temem acum de Domnul Dumnezeul nostru, care dă ploaie, atât pe cea timpurie cât și pe cea târzie, la vremea ei; care ne păstrează săptămânile hotărâte ale secerișului'. Ca slujitori ai Evangheliei, principala noastră îndeletnicire este să vă descoperim taina ascunsă a Răscumpărării și să vă înfățișăm spre primire 'bogățiile de nepătruns ale lui Hristos'. Totuși, sunt vremuri și anotimpuri când trebuie să luăm oarecum înfățișarea mai aspră a proorocilor și, în numele Stăpânului nostru dumnezeiesc, să vă adresăm cuvinte de mustrare. Evreii, fără îndoială, erau un popor cu grumazul înțepenit și trebuiau mustrați cu cea mai mare asprime. O, de-am fi și noi, sub rânduiala noastră mai largă, scutiți de aceeași vină!El expune apoi insensibilitatea lor față de dragostea care trimite ploaia și secerișul.
Dumnezeu căuta mereu să-și aducă poporul înapoi; totuși îndurările Sale nu făceau decât să le marcheze nevrednicia și să aducă mustrare asupra lor. II. Pentru insensibilitatea lor față de dragostea Sa. Nici toate îndurările dăruite lor nu i-au putut aduce la o minte mai bună. [Dumnezeu le promisese o împlinire a tuturor binecuvântărilor vremelnice, dacă Îl vor sluji cu sârguință și credincioșie. Și, deși ei își călcau mereu îndatoririle, El le dăruia totuși binecuvântările pe care le pierduseră pe drept, trimițându-le ploaie și anotimpuri roditoare, ca și cum nu L-ar fi supărat deloc. Și ce aștepta El în schimb pentru aceste îndurări? Fără îndoială aștepta ca, din simțământ de recunoștință pentru o asemenea bunătate nemeritată, ei să-și schimbe viața și să se consacre slujirii Sale.Trecând la capitolul șase, Simeon întreabă ce cuprinde cu adevărat calea cea bună și veche.
Versetul 16. DISCURS: 1040 CALEA CEA BUNĂ ȘI VECHE Ieremia 6:16. Așa zice Domnul: 'Stați la răspântii și priviți, și întrebați de căile cele vechi, unde este calea cea bună, și umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre'. Orice poartă pecetea vechimii găsește, în cea mai mare parte, o primire favorabilă în lume, în timp ce inovațiile sunt primite cu prudență și rezervă. Evanghelia însăși este adesea lepădată sub ideea că este nouă. Chiar din zilele lui Ieremia, religia serioasă era socotită o noutate; dar proorocul cerea poporului să o respecte nu mai puțin din pricina vechimii ei decât a excelenței ei inerente. Pentru a lămuri cuvintele de față, vom întreba: I. Ce este acea cale veche și bună despre care se vorbește aici? Lămurirea pe care Însuși Domnul nostru a dat-o acestui pasaj [Notă: Matei 11:28-29.El expune apoi datoria de a cerceta acea cale și de a umbla pe ea.
De aceea sfințenia este numită de prooroc 'calea Domnului' [Notă: Isaia 35:8.]. Și aceasta este de mare vechime și trebuie urmărită prin prooroci și patriarhi până în zilele 'dreptului Abel'. Și trebuie recunoscut că este bună, deoarece contribuie atât de mult la desăvârșirea firii noastre și la împodobirea sfintei noastre religii.] Aceasta însă nu este un simplu punct speculativ; după cum vom vedea dacă vom întreba: II. Care este datoria noastră față de ea? Dumnezeu, descoperindu-ne-o atât de limpede, ne cere nouă tuturor: 1. Să o căutăm. [Nu trebuie să mergem mai departe cu o încredere trufașă că suntem drepți; ci trebuie să 'stăm și să vedem' și să luăm în considerare cu atenție încotro mergem. Trebuie să 'întrebăm' pe cei pe care Dumnezeu i-a rânduit ca semne de drum pentru popor și ale căror buze trebuie să păstreze și să împărtășească cunoștința.
Considerați
Cugetare
Simeon insistă asupra încurajării odihnei atât pe cale cât și la capătul ei.
Oricât de mult am fi înaintat, trebuie să continuăm pe aceeași cale, încrezându-ne în Hristos ca mijlocitor al nostru la Dumnezeu și aducându-I o ascultare statornică și deplină.] Nici aceasta nu ni se va părea grea dacă vom lua în seamă: III. Încurajarea ce ni se dă ca să împlinim această datorie. Celor care sunt în afara acestei căi, oricât s-ar lăuda, suntem siguri că nu există pace trainică; dar cei care umblă pe ea vor găsi odihnă: 1. Pe calea lor. [Dulce este odihna pe care o găsește în Iisus Hristos un păcătos obosit și împovărat: el vede în sângele Său o virtute îndestulătoare ca să ispășească toată vina lui și să-l curățească de tot păcatul lui; el pricepe că temelia nădejdii lui este sigură și neclintită; și de aceea, 'având pace în conștiință, se bucură în nădejdea slavei lui Dumnezeu'.El încheie adresându-se celor care umblă cu mângâiere pe calea cea bună și îndemnându-i să-i aducă și pe alții.
Celor care umblă cu mângâiere pe calea cea bună. [Nu vă mulțumiți să mergeți singuri în cer; ci osteniți-vă, în cercurile voastre, să-i aduceți și pe alții împreună cu voi. Aceasta era dispoziția Bisericii de odinioară [Notă: Cântarea Cântărilor 1:4.]; și trebuie să fie dorința tuturor celor ce au o nădejde către Dumnezeu. Abia se poate înțelege cât de mult ar extinde eforturile creștinilor în familiile lor binefacerile lucrării slujitorilor. Slujirea publică a Cuvântului ar fi mult mai bine frecventată și cu mult mai rodnică. Deoarece tuturor li se poruncește să caute învățătură, să se străduiască toți să o împărtășească [Notă: Dacă acesta ar fi subiectul unei predici pentru școlile de caritate, s-ar putea arăta aici cuvenita dărnicie pentru susținerea unor asemenea instituții.]. Astfel calea cea bună va fi mai frecventată; și binecuvântări mai bogate vor coborî peste toți cei ce umblă pe ea.
Răspunde
Răspuns
Unde în propria mea viață am primit îndurările zilnice ale lui Dumnezeu, dar am eșuat să mă tem de El cu o inimă recunoscătoare? În ce feluri mai stau încă la răscruce, fără tragere de inimă să cer căile cele vechi? Cum aș putea, în propriul meu cerc, să-i ajut pe alții să umble pe calea care duce la odihnă pentru suflet?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne al ploii timpurii și al celei târzii, dă-ne inimi care să nu mai fie răzvrătite de la Tine. Învață-ne să ne temem de numele Tău cu acea sfântă și filială frică pe care o inspiră însăși dragostea. Călăuzește-ne pe calea cea bună și veche marcată de Fiul Tău, ca să găsim odihnă în sângele Său și odihnă în jugul Său. Fă-ne sârguincioși să căutăm, grabnici să ascultăm și râvnitori să-i atragem și pe alții pe aceeași cale binecuvântată. Astfel îndurările Tale, atât cele vremelnice cât și cele duhovnicești, să se încheie în vieți de smerită mulțumire și sfințenie statornică, spre lauda harului Tău slăvit; prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →